One2Coach

Una din marile provocări ale vieții profesionale este să rămâi în echilibru între nevoia de a crește într-una pentru performanță și cea de a savura bucuria împlinirilor.
Nici goana, nici contemplarea nu sunt bune, sunt doar extreme ale unei scale care ne ajută să activăm pentru a da glas pasiunilor noastre și sens vieții.

Muncim ca să trăim sau trăim ca să muncim?
Nici - nici.
Muncim ca să obținem mijloace prin care să satisfacem și nevoi și dorințe.

Nu ți se pare că progresul tehnicii încearcă să suprascrie viteza cu care omul poate să trăiască?
Ca și cm ai putea fi mereu plug&play la email, la task-uri...
Probabil că tehnologia poate face asta, dar noi nu avem un cablu de alimentare permanentă cu energie.

Burnoutul ăsta identitar afectează fix ce vrei să conservi: plăcerea ta de a face lucrurile pentru care te-ai pregătit. Și când ajungi și la răsplată, parcă efortul a fost atât de mare, că nu mai apuci să te odihnești, să te bucuri, să te reîncarci.

Ce poate face coachingul de echipă în cazul acesta?

Te ajută să refaci scenariul în care joci.
Te susține să te reconectezi în relațiile semnificative, să simți din nou încredere în colegi și lideri, să ai claritate în ce ai de făcut, și să știi că poți aduce liniște și că peste agitație pot veni soluții.

Cum face asta? Fix prin puterea pe care o aduce ”pauza”, momentul de reflecție, orele în care nu te gândești la CE faci, ci la CUM ai ajuns să faci lucrurile.

Un coach de echipă e un martor activ al reconectării oamenilor cu adevăratele valori ale muncii și învățării.

Ai trecut printr-o astfel de experiență? Care a fost primul lucru pe care l-ai observat schimbat la tine?

𝐂𝐨𝐦𝐩𝐞𝐭𝐞𝐧𝐭̦𝐚 𝟓 – 𝐌𝐞𝐧𝐭̦𝐢𝐧𝐞 𝐩𝐫𝐞𝐳𝐞𝐧𝐭̦𝐚

𝐷𝑒𝑠𝑝𝑟𝑒 𝑐𝑢𝑚 𝑎𝑗𝑢𝑛𝑔𝑒𝑚 𝑠𝑎̆ 𝑛𝑒 𝑟𝑎𝑡𝑎̆𝑚 𝑝𝑟𝑜𝑝𝑟𝑖𝑖𝑙𝑒 𝑎𝑙𝑒𝑔𝑒𝑟𝑖

În ultimele două zile, mai multe persoane ne-au scris să ne întrebe când începem seria nouă de curs. Am trimis agenda și detaliile și aproape toți au avut aceeași reacție după ce au văzut datele…

„Of… dacă mă uitam mai demult.”
„Acum două zile am luat bilete pentru o mini-vacanță, uof!”
„În perioada aia am deja ceva programat.”
„Dacă știam mai din timp…”

Nu e nimic dramatic, desigur. Nu vorbim despre tragedii, ci despre viața reală, cu programări, priorități, familie, muncă și planuri care se bat pentru primele locuri în timpul și atenția noastră.

Aglomerarea aceasta, lipsa de timp și nevoia de a face compromisuri vorbesc, de fapt, despre două lucruri. Primul este o veste bună: trăim într-o epocă abundentă în opțiuni. Teoretic, poți să faci cam tot ce îți pui în minte. Al doilea este reversul medaliei: multitudinea de oportunități te duce, uneori, în imposibilitatea de a alege.

Și, de cele mai multe ori, te trezești că ceea ce alegi este făcut „din mers”, din inerție, cu mintea împărțită în zece locuri. Iar la un moment dat îți dai seama – prea târziu – că nu știi cm să fii prezent/ă în propria viață.

Prezența este, de fapt, starea în care ești suficient de conectat/ă la tine încât să-ți dai seama la timp ce vrei, ce te cheamă, ce e important pentru tine și ce merită pus pe primul loc. Înseamnă să nu-ți trăiești viața ca pe o listă de lucruri de bifat, ci ca pe o direcție pe care o alegi conștient.

Magia coachingului (și a dezvoltării personale, în general) este fix asta: îți creează timp și spațiu în care să te conectezi cu gândurile tale, cu dorințele și nevoile tale, către care începi să duci atenție.

Din această intersecție capeți ceva și mai rar: un spațiu interior de liniște, în care haosul se așază. Iar din spațiul acesta alegerile devin mai clare, mai evidente, mai ușor de luat.

Tu? Simți că trăiești starea asta de prezență?

𝐂𝐨𝐦𝐩𝐞𝐭𝐞𝐧𝐭̦𝐚 𝟒 – 𝐂𝐮𝐥𝐭𝐢𝐯𝐚̆ 𝐢̂𝐧𝐜𝐫𝐞𝐝𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐬̦𝐢 𝐬𝐢𝐠𝐮𝐫𝐚𝐧𝐭̦𝐚

𝐷𝑒𝑠𝑝𝑟𝑒 𝑠𝑝𝑎𝑡̦𝑖𝑢𝑙 𝑖̂𝑛 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑜𝑎𝑚𝑒𝑛𝑖𝑖 𝑎𝑢 𝑐𝑢𝑟𝑎𝑗𝑢𝑙 𝑠𝑎̆ 𝑓𝑖𝑒 𝑒𝑖 𝑖̂𝑛𝑠̦𝑖𝑠̦𝑖

Sunt mulți oameni care vorbesc și puțini care spun, cu adevărat, ceea ce contează.
De cele mai multe ori, nu pentru că nu ar avea ce spune, ci pentru că nu se simt în siguranță.
Trăim într-o societate care-și educă tinerii cu creionul roșu pe hârtie și cu spaima că a nu ști te poate duce în străfundul neputinței și al insuccesului. Nu e culturală situația, dar na, ne e mai aproape cămașa decât haina.
Spui că știi… și numai tu știi cm te descurci după, de teamă să nu-ți pierzi locul de muncă, să nu pici de fraier/ă, să nu fii altfel decât moda, să nu pari ignorant/ă și câte și mai câte.
Există chiar un sindrom pentru cei care ajung să creadă că chiar știu – efectul Dunning-Kruger. Nu insistăm pe el, că nu despre asta este vorba.

Încrederea, vulnerabilitatea și autenticitatea pe care atâta le caută lumea au legătură cu acel sentiment că, dacă spui ceva greu, nu vei fi ridiculizat/ă, corectat/ă, minimalizat/ă sau grăbit/ă spre o soluție.
Să trăiești într-un spațiu de siguranță înseamnă să poți să întrebi tocmai când nu știi. Să poți să arăți ce este nepotrivit sau chiar greșit. Să te poți răzgândi fără să simți tot tu vină sau rușine.

În relații este cu atât mai complicat – nu poți cere respect dacă nu îl oferi, dar cm să respecți pe cineva de care ți-este și frică în același timp.
Și cm să fii vulnerabil/ă când asta te poate costa imaginea, sau chiar statutul?

Ai nevoie de un spațiu de siguranță, unde să simți înțelegere și să fii primit/ă cu toate ale tale, pe care, ca pe ghem, să le iei fir cu fir și să vezi de unde poți începe să croșetezi o ieșire, o soluție, o lumină, sau chiar un tunel.

Uneori, cel mai mare dar pe care îl poți face cuiva nu este un sfat bun, ci fix sentimentul că poate rămâne întreg în prezența ta.

𝐂𝐨𝐦𝐩𝐞𝐭𝐞𝐧𝐭̦𝐚 𝟑 – 𝐈̂𝐧𝐜𝐡𝐞𝐢𝐞 𝐬̦𝐢 𝐦𝐞𝐧𝐭̦𝐢𝐧𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚𝐜𝐭𝐞

𝐷𝑒𝑠𝑝𝑟𝑒 𝑙𝑖𝑚𝑖𝑡𝑒, 𝑐𝑙𝑎𝑟𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒 𝑠̦𝑖 𝑐𝑢𝑟𝑎𝑗𝑢𝑙 𝑑𝑒 𝑎 𝑛𝑢 𝑡𝑒 𝑎𝑏𝑎𝑛𝑑𝑜𝑛𝑎 𝑝𝑒 𝑡𝑖𝑛𝑒

Nu știu dacă ai observat asta la tine, sau la cei din jur, dar există un tip de oboseală care nu vine din prea multă muncă, ci din prea multe lucruri nespuse. Ca și cm ai împinge la un coș al minții plin cu promisiuni făcute în grabă, că ți-e jenă să refuzi. Apoi nu mai știi pe unde să scoți cămașa timpului să le faci pe toate.

Coșul ăla mai are și așteptări presupuse, dar niciodată clarificate. Un soi de „ce-ar fi dacă” ce-ți ține spațiul ocupat, ca o mobilă veche de care nu știi cm să te desparți.

Mai ai în coș roluri acceptate fără să fi fost, cu adevărat, alese. Chestii pe care le faci pentru că ”trebuie” și pentru că toată lumea ridică din umeri și zice ”așa se face, te-ai trezit tu acum să vrei altceva”.

În timp, nu te epuizează munca în sine, ci confuzia din jurul ei: cine este responsabil, ce este de făcut, până unde se întinde datoria și de unde începe renunțarea la sine.
Intri în relații cu speranța că lucrurile „se vor regla” și accepți proiecte crezând că „o să faci față” și că este o oportunitate, fie de carieră, fie să faci bine într-o relație care scârțâie.

Spui „da” din loialitate, din teamă sau din dorința de apreciere, validare, iar mai târziu te miri că te simți în captivitate și blocaj în propria viață.

Despre ce vorbesc toate astea?
Despre contracte cu alții și, în același timp, despre acordul inexistent cu tine.
Uneori îți lipsește fix asta – un act adițional, o anexă măcar, în care să fie și ce contează pentru tine, pentru direcția pe care ai vrea să mergi sau pentru limitele pe care pretinzi că le ai, dar ești prima/primul care le încalcă.

Competența de a încheia și menține contracte cu viața ta nu este, în esență, despre vreo tehnică anume.

Ci mai mult despre claritatea de a-ți formula obiective care contează și sunt realiste și tăria de a le pune sus de tot, pe lista de priorități.
Despre a ști, cu onestitate: ce pot oferi fără să mă golesc, ce pot accepta fără să mă trădez, ce pot amâna și ce nu mai am voie să abandonez.

În viața personală, asta înseamnă să nu mai confunzi sacrificiul cu iubirea și disponibilitatea cu dispariția de sine.

În viața profesională, înseamnă să nu mai construiești cariere care arată bine din afară, dar te consumă încet pe dinăuntru.

𝐋𝐢𝐦𝐢𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐧𝐮 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐮𝐧 𝐚𝐜𝐭 𝐝𝐞 𝐞𝐠𝐨𝐢𝐬𝐦, 𝐜𝐮𝐦 𝐬𝐞 𝐜𝐫𝐞𝐝𝐞 𝐢̂𝐧 𝐦𝐨𝐝 𝐠𝐫𝐞𝐬̦𝐢𝐭. 𝐒𝐮𝐧𝐭 𝐮𝐧 𝐚𝐜𝐭 𝐝𝐞 𝐥𝐮𝐜𝐢𝐝𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞.

Sunt felul în care îți declari:
„Asta este viața mea.”
„Asta este direcția mea.”
„Asta merită protejat.”
Iar maturitatea nu începe atunci când înveți să negociezi bine cu alții, ci atunci când înveți să nu mai negociezi, la nesfârșit, cu propriile tale visuri.

𝐂𝐨𝐦𝐩𝐞𝐭𝐞𝐧𝐭̦𝐚 𝟐 – 𝐌𝐢𝐧𝐝𝐬𝐞𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐚𝐜𝐡𝐢𝐧𝐠
𝐷𝑒𝑠𝑝𝑟𝑒 𝑟𝑒𝑠𝑝𝑜𝑛𝑠𝑎𝑏𝑖𝑙𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒, 𝑒𝑥𝑖𝑔𝑒𝑛𝑡̦𝑎̆ 𝑠̦𝑖 𝑓𝑒𝑙𝑢𝑙 𝑖̂𝑛 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑖̂𝑡̦𝑖 𝑡𝑟𝑎̆𝑖𝑒𝑠̦𝑡𝑖 𝑣𝑖𝑎𝑡̦𝑎

Pe măsură ce înaintezi în viață – în roluri, în profesie – apar din ce în ce mai des momente de claritate: nu mai poți da vina nici pe părinți, nici pe șefi, nici pe alții și nici pe noroc.

Tot ce ai acumulat, prin ce ai trecut și cine ai devenit îți arată limpede că ai responsabilitatea felului în care îți construiești viața mai departe.

Fix aici intră în acțiune mindsetul de coaching.

Curiozitatea lui „ce-ar fi dacă”, intuiția bazată pe experiență, reflectarea la ce ai făcut și ce ai putea să schimbi, echilibrarea emoțională și priceperea de a cere ajutorul potrivit – toate definesc un om matur.

Ce faci, însă, din acest statut?

Cât de serios îți iei în calcul propriile limite?
Cât de consecvent rămâi în dorința de a învăța mai mult despre tine?

Refuzi să rămâi în variantele comode ale propriei vieți.

Pentru că da, există o formă de stagnare călduță, în care „merge și așa” devine mantra pe care ți-o spui în fiecare dimineață.
Ai destul ca să funcționezi, dar nu destul curaj ca să crești.

Mindsetul de coaching nu înseamnă să fii dur cu tine,
ci să fii sincer.

Să nu te mulțumești cu puțin în relațiile tale.
Să nu rămâi în roluri care nu te mai reprezintă.
Să nu confunzi supraviețuirea cu împlinirea.
Și să nu transformi rutina în destin.

De fiecare dată când alegi să te cunoști mai bine,
să îți pui întrebări incomode despre viața ta,
să îți asumi schimbări pe care le-ai amânat,
îți construiești o viață mai conștientă.

Rezultatul se vede în timp:
– dobândești mai multă claritate
– aduci mai puține scuze
– capeți mai multă coerență între ce vrei și ce trăiești
– impui limite mai sănătoase
– faci alegeri mai bune
– te eliberezi de resemnare.

Pentru că adevărata libertate nu vine din diplome,
ci din capacitatea de a nu te opri din a deveni mai bun —
în munca ta
și în viața ta.

Pe cât de multe lucruri se știu despre coaching, pe atât de puțin sunt, de fapt, înțelese.
Avantajul unei organizații care se străduiește să explice, să studieze și să standardizeze acest domeniu este că te ajută să ai repere, să știi la ce să te aștepți și să poți face comparații care să te sprijine în deciziile tale.

𝐅𝐞𝐝𝐞𝐫𝐚𝐭̦𝐢𝐚 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐫𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐂𝐨𝐚𝐜𝐡𝐢𝐧𝐠 – care a acreditat programul școlii noastre – a definit 8 competențe de bază, descrise prin comportamente, pe care un coach ar trebui să le practice pentru a susține clientul în atingerea obiectivelor sale.

Deloc întâmplător, 𝐩𝐫𝐢𝐦𝐚 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐞𝐭𝐞𝐧𝐭̦𝐚̆ 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐏𝐫𝐚𝐜𝐭𝐢𝐜𝐚 𝐞𝐭𝐢𝐜𝐚̆.

Poate pare așa… prețios, termenul.
Sau desuet.
Cine naiba mai vorbește despre etică într-o lume în care atâtea se întâmplă?

Și totuși, puțini oameni își ratează visurile din lipsă de talent, așa-i?

Sigur știi pe cineva care ar putea mai mult.
Sau poate chiar tu ești acum într-un moment de evaluare.

Din păcate, de multe ori, viața ne obligă la compromisuri mici, repetate, care ajung să ne îndepărteze treptat de cine știm că suntem.

Etica și practicarea ei sunt una dintre cele mai puternice forme de dezvoltare personală.
Nu pentru a face lucruri „corect”, ci pentru că te obligă să rămâi în contact cu tine.

De fiecare dată când alegi să respecți o limită, să nu folosești puterea pe care o ai, să protejezi încrederea cuiva, îți construiești nu doar o carieră sau o relație, ci un caracter.

Iar, în timp, acesta devine cel mai solid capital al tău:
– în relații
– în profesie
– în împlinirea visurilor tale

Pentru că poți pierde multe lucruri în viață atunci când nu știi încotro ți-ar fi cel mai bine să mergi.
Iar uneori, dacă îți pierzi integritatea – adică nu te mai simți întreagă sau întreg – pierzi și busola spre visurile tale.

Coachingul este un ghid spre o viață mai bună, trăită în acord cu valorile importante pentru sufletul tău.

Dacă vrei să înveți cm să începi să practici aceste comportamente și competențe, pentru tine personal sau în munca ta, te așteptăm în noua serie de formare în coaching.

Începem pe 13 februarie.

One 2 Coach este o prezență puternică și constantă în piața de formare în coaching din România. Cu o istorie de 12 ani, cu peste 300 de participanți la cursuri, cu o echipă de elită, compania își propune să contribuie:
- la maturizarea profesională a societății - prin păstrarea unui standard înalt de predare și evaluare,
- la sănătatea relațională a organizațiilor prin calitatea serviciilor pe care profesioniștii formați de noi le oferă și
- la dezvoltarea unui capital uman autonom, prin susținerea clienților de a deveni responsabili și capabili să-și construiască propria viață și carieră.

Vorbim mult despre alții și le onorăm eforturile și implicarea.
E timpul să ne mai prezentăm și noi, echipa din spatele tuturor acestor realizări:

Olga Oltean
În calitate de fondatoare a One 2 Coach, Olga lucrează la intersecția dintre coaching și abordările psihodinamice. Creează un cadru de lucru care susține clarificarea internă în perioade de tranziție, în care performanța devine expresia unei relații mai mature cu propriile resurse și limite.

Adela Iepure
Adela are 15 ani de experiență în coaching pentru mangeri si executivi din corporații multinaționale, pe care ii sprijină să își dezvolte prezența de lider și să gestioneze tranziții importante de carieră.

Cristian Nicolae
Cristian are o experiență solidă în business coaching. Abordarea sa pornește de la individ și echipă până la nivelul întregii organizații și aduce gândirea sistemică în fiecare intervenție, sprijinind clienții din diferite industrii să își atingă obiectivele de performanță și afacere.

Ana-Maria Kica-Rosie
Ana Maria sprijină liderii și creativii senzitivi să transforme presiunea în performanță sustenabilă. Prin coaching somatic, ea ajută clienții să își acceseze resursele interne și să ia decizii clare, integrate, fără a sacrifica starea de bine. Abordarea ei oferă instrumentele necesare pentru a trece de la suprasolicitare la un leadership bazat pe prezență și autoritate interioară.

Andreea Gheorghita
Andreea aduce în coaching o abordare pozitivă și sistemică, centrată pe soluții și pe punctele forte ale clienților. Crede că vulnerabilitatea asumată este cheia creșterii sustenabile și a impactului profund. În practica sa de coaching din diverse organizații globale și din România, din ultimii 9 ani, a sprijinit liderii și echipele să se reconecteze cu scopul lor, să își asume responsabilitatea și să valorifice puterea colectiva. Astfel, clienții transformă provocările în oportunități de dezvoltare personală și în conexiuni mai puternice la nivel de echipă și organizație.

Luiza Stefan
Luiza combină creativ practica somatică, facilitarea cu imagini metaforice, coaching-ul și mindfulness-ul pentru a sprijini clienții să se re-conecteze cu visurile lor și resursele de a le împlini.

Dacă vrei să vorbești cu noi, intră pe site și programează o întâlnire!

𝐆𝐚̂𝐧𝐝𝐮𝐫𝐢 𝐥𝐚 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐥 𝐝𝐞 𝐩𝐚𝐫𝐜𝐮𝐫𝐬.

🔰Ce înseamnă, de fapt, coaching-ul?
🔰Ce face un coach și de ce nu e chiar așa cm credeai?
🔰Cum poți să devii mai bun în propria viață, după ce parcurgi această formare?
🔰Care dintre competențe îți vin natural? Ce a fost provocator și ce te-a învățat asta despre tine?

Sunt o parte din întrebările la care participanții la Seria 23 a programului de formare în coaching au răspuns.

𝐔𝐥𝐭𝐢𝐦𝐚 𝐬𝐞𝐚𝐫𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐩𝐫𝐚𝐜𝐭𝐢𝐜𝐚̆ 𝐬𝐮𝐩𝐞𝐫𝐯𝐢𝐳𝐚𝐭𝐚̆ 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐝𝐞𝐝𝐢𝐜𝐚𝐭𝐚̆ 𝐢𝐧𝐭𝐫𝐨𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐞𝐢, analizei parcursului de învățare și reconectării cu intenția și obiectivele stabilite în primul modul.

Câțiva dintre participanți ne-au permis să le folosim gândurile:

📍 𝐂𝐮𝐦 𝐞𝐫𝐚, 𝐜𝐞 𝐠𝐚̂𝐧𝐝𝐞𝐚𝐢 𝐜𝐚̂𝐧𝐝 𝐭𝐞-𝐚𝐢 𝐢̂𝐧𝐬𝐜𝐫𝐢𝐬? La început eram departe – nu știam clar ce este coachingul. Am venit din curiozitate, cu dorința mai degrabă de a învăța mai multe despre relaționare, fără intenția de a deveni coach, ci doar pentru a fi mai bună în profesia pe care o desfășor. Pe drum însă am descoperit mult mai mult decât mă așteptam. Dacă am început cu „ce-o fi”, acum este „sunt că aparțin aici și vreau să merg mai departe”.
📍 𝐂𝐮𝐦 𝐢̂𝐭̦𝐢 𝐝𝐚𝐢 𝐬𝐞𝐚𝐦𝐚 𝐜𝐚̆ 𝐭𝐞-𝐚𝐢 𝐬𝐜𝐡𝐢𝐦𝐛𝐚𝐭? Ca om, mi s-au amplificat trăsături pe care le aveam deja: capacitatea de a înțelege perspectiva celuilalt. Văd sens chiar și acolo unde eu nu aș gândi la fel. Sunt mai aproape de oameni, mai înțelegătoare — o schimbare de profunzime.
📍 𝐂𝐞 𝐭̦𝐢-𝐚𝐢 𝐩𝐫𝐨𝐩𝐮𝐬 𝐥𝐚 𝐢̂𝐧𝐜𝐞𝐩𝐮𝐭? 𝐂𝐞 𝐩𝐢𝐞𝐝𝐢𝐜𝐢 𝐚𝐮 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐩𝐞 𝐩𝐚𝐫𝐜𝐮𝐫𝐬? Mi-am promis că voi face practica și voi participa full indiferent de frică, dezamăgire sau neîncredere. A fost greu și obositor. Înaintea fiecărei sesiuni apărea teama — „de unde o să știu eu ce să fac?” — și totuși am mers mai departe. Neîncrederea mai revine uneori. Dar mă ajută să trec peste toate determinarea. Ea a fost esențială — dacă am spus că fac asta, am făcut-o. Dar nu doar atât. Am știut de ce sunt aici: ca să învăț, să practic, să mă expun. O parte din mine cerea acest drum, pentru că așa viața mea capătă sens și pentru că, la un moment dat, pot face ceva real pentru viața altor oameni.
📍 𝐂𝐞 𝐚 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐟𝐨𝐚𝐫𝐭𝐞 𝐫𝐞𝐥𝐞𝐯𝐚𝐧𝐭 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐭𝐢𝐧𝐞? Credeam că știu să tac și să ascult. Pentru că oricum nu sunt o persoană prea extrovertită și sunt genul calm. Când am avut primele practici despre tăcere și ascultare activă mi-am dat seama că nu făceam deloc asta. Credeam că dacă inițiezi o conversație trebuie să umpli orice spațiu. Că omul care a venit la tine să plece cu soluții. Mi-am dat repede seama, învățând competențele, că mai mult pierdeam. Nu ajungeam să sesizez cuvinte spuse cu o anumită energie, emoții. A fost greu să trec de la ideea că mereu trebuie să am o opinie, la a asculta cu adevărat ce este relevant pentru omul din fața mea. Dar mă bucur că am reușit. Mi-am dat seama cât este de valoros spațiul și ce aduce liniștea creată.
📍 𝐂𝐞 𝐜𝐫𝐞𝐳𝐢 𝐜𝐚̆ 𝐚𝐢 𝐝𝐞𝐳𝐯𝐨𝐥𝐭𝐚𝐭 𝐢̂𝐧 𝐭𝐢𝐧𝐞, 𝐢̂𝐧 𝐩𝐥𝐮𝐬 𝐟𝐚𝐭̦𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐞𝐭𝐞𝐧𝐭̦𝐞? Sunt mai rezilientă, mai răbdătoare, sunt uimită ce înseamnă să mă conectez cu intuiția mea și să pun întrebări potrivite.

🎯✨💬
Vrei și tu să te dezvolți astfel? Să te conectezi mai profund cu calități pe care deja le ai și să devii mai bun/ă în relații, profesie, viața personală?

Sau poate ești HR manager și vrei să echipezi pe cineva cu aceste abilități.

𝐌𝐚𝐢 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝟑 𝐥𝐨𝐜𝐮𝐫𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐬𝐞𝐫𝐢𝐚 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐢̂𝐧𝐜𝐞𝐩𝐞 𝐢̂𝐧 𝐅𝐞𝐛𝐫𝐮𝐚𝐫𝐢𝐞!
𝐇𝐚𝐢 𝐬𝐚̆ 𝐭𝐞 𝐢̂𝐧𝐬𝐜𝐫𝐢𝐢!

În noul an, îți dorim să ai răbdare cu procesul, încredere în resursele tale și deschiderea de a explora noi perspective care să-ți susțină creșterea personală și profesională.

Avem nevoie de praguri de trecere, sa ne uitam la ce a fost si ce va veni.

Sa ne oprim pentru odihna, reflectii si lectii de invatat.

Asa ca va dorim un Coach-velion fericit si sa-ti raspunzi cu drag la urmatoarea intrebare: Ce alegi să lași în urmă din anul care se încheie și ce vrei să duci mai departe, cu mai multă conștiență, în anul care începe?

Aseară la evenimentul Coach-In, Coach-Out ne-am întâlnit cu specialiști care vor să afle calea tranziției spre procesele de echipă.

Cum delimitezi facilitarea de coaching?
Cum reușești să ai starea de prezență necesară cu atâția oameni în jur?
Cât de conștienți și asumați sunt fiecare dintre membrii echipei și cm faci să lucreze toți la aceleași provocări?

Iată câteva dintre întrebările la care am răspuns, cu situații specifice din experiența noastră profesională.

Cristian Nicolae, Andreea Gheorghita și Luiza Stefan sunt team-coachii, traineri și supervizori care au creat acest spațiu de contribuție și învățare.

Participanții au plecat cu câteva aha-uri și o listă de abilități pe care un coach bun de echipă ar trebui să le aibă și dezvolte.

Tu cu ce crezi că ar fi bine să completezi lista?

Dacă nu ai apucat să vii la această întâlnire, dar vrei să afli câteva instrumente de lucru din team-coaching, te așteptăm pe 30 septembrie!

Ai detalii în primul comentariu.

Știm cu toții că facem parte din sisteme. Știm și că organizațiile fac eforturi mari să ne ofere condițiile necesare pentru a munci și pentru ca performanța să aducă profit și creștere. Până la urmă, un mecanism funcționează bine doar atunci când atât interiorul lui, cât și contextul mai larg sunt aliniate cu scopul pentru care există.

Și totuși, așteptarea rămâne: liderul să aibă toate răspunsurile, toate soluțiile, toate explicațiile.
În multe echipe cultura este rigidă — se caută vinovați în loc de soluții, se cere impecabilitate, iar un simplu „nu știu” sau dorința de a pleca acasă la finalul programului sunt privite ca semne de slăbiciune ori lipsă de implicare.

În astfel de contexte e greu să știi cât să-ți asumi, cm să rămâi responsabil pentru ce ai de făcut și mai ales cm să deschizi discuții despre lucrurile delicate, pe care toată lumea le simte, dar nimeni nu le rostește.

Aici apare întrebarea: care este puterea unui coach de echipă? Ce poate face diferit față de coachingul individual?

📅 Pe 17 septembrie te invităm la o discuție deschisă despre impactul coachingului de echipă și ce înseamnă să lucrezi cu întregul, nu doar cu părțile.

O echipă nu e doar un grup de oameni care lucrează împreună. Este un sistem viu, în care fiecare decizie, fiecare perspectivă și fiecare reacție influențează întregul. Mergi mai cu drag la muncă atunci când atmosfera este bună, chiar dacă sarcinile sunt grele și resursele limitate, așa-i?

Sunt multe instrumentele pe care le au organizațiile la îndemână: cursuri, tehnologie, dezvoltarea liderilor.

Dar rămâne o întrebare esențială: ce se întâmplă cu echipa? Acel spațiu de intersecție dintre competențe și preferințe. Ce poate face un lider dacă oamenii lui nu împărtășesc aceeași viziune și nu trag în aceeași direcție?

Coachingul individual schimbă oameni. Coachingul de echipă schimbă sistemele din care oamenii fac parte. Fără această integrare, chiar și cel mai bun manager se lovește de limitele echipei sale.

Prin coaching de echipă aduci în lumină dinamici ascunse și le transformi în resurse: comunicarea devine autentică, delegarea funcțională, feedbackul o cale reală de creștere. Rezultatul? Performanță și viață profesională mai ușoară, pentru toți.

Pe 17 septembrie te invităm să descoperi cm poți face pasul de la practica individuală la team coaching și ce înseamnă abordarea adaptiv sistemică. Găsești calea de înscriere în primul comm.