Impact Autism

27 mai – Ziua Nationala a Psihologului

Sunt oamenii care stau in camera alaturi de un copil care nu vorbeste inca si totusi il inteleg.
Care invata sa citeasca un zambet, o privire, o pauza. Care se bucura sincer cand un copil reuseste sa spuna primul cuvant, sa tolereze o senzatie noua, sa ramana calm intr-un moment care inainte il coplesea.
Nu vin cu solutii rapide. Vin cu rabdare masurata in sedinte, in luni, in progrese mici pe care numai ochiul format le vede.
Psihologii nostri nu trateaza simptome. Construiesc punti.
Intre copil si lumea din jurul lui. Intre familie si speranta ca lucrurile pot arata altfel. Intre momentul de azi si versiunea mai libera a copilului de maine.

Azi le multumim pentru tot ce fac in spatele usilor inchise, departe de aplauze.

Multumim ca ati ales aceasta meserie. Si ca o traiti cu toata inima.

Cand un copil raspunde incorect la o sarcina, modul in care terapeutul gestioneaza acel moment conteaza la fel de mult ca exercitiul in sine. Corectarea in 4 pasi este o procedura structurata, folosita in terapia ABA, care transforma eroarea dintr-un moment de blocaj intr-o oportunitate reala de invatare.

Cei 4 pasi arata asa:
✅Atentionare – terapeutul reorienteaza atentia copilului catre sarcina, pregatindu-l pentru ce urmeaza
✅Promptare – copilul este ghidat catre raspunsul corect, cu nivelul de suport potrivit momentului
✅Transfer – promptul este redus treptat, mutand controlul catre copil
✅Repetare – copilul executa sarcina din nou, pentru ca raspunsul corect sa fie consolidat, nu doar atins

In videoclipul de mai jos puteti vedea procedura exersata de terapeuti, exact asa cm se aplica in practica, pas cu pas, pentru ca imaginea sa fie cat mai clara.
Formarea continua a echipei terapeutice este unul dintre lucrurile pe care le consideram prioritare, pentru ca o procedura bine inteleasa si bine aplicata face diferenta in progresul real al copilului.

Cand un copil mentine echilibrul pe o suprafata instabila si executa simultan o miscare controlata cu mana, creierul sau proceseaza informatii din mai multe surse deodata – pozitia corpului, directia miscarii, forta necesara, atentia sustinuta asupra obiectului. Toate acestea se intampla in fractiuni de secunda, fara ca copilul sa constientizeze cat de complex este ce face.

Acest tip de activitate antreneaza controlul postural, stabilizeaza musculatura centrala a corpului, dezvolta coordonarea dintre cele doua parti ale corpului si exerseaza capacitatea de a trece miscarea peste linia mediana, un reper important in neurodezvoltare.

Planificarea motorie, adica abilitatea de a organiza mental o miscare inainte de a o executa, este si ea solicitata intens. Iar atentia si concentrarea nu sunt nici ele lasate deoparte, pentru ca mentinerea echilibrului nu iarta momentele in care mintea pleaca in alta parte.

Impactul acestor exercitii se vede concret in activitatile scolare si de autonomie: scris, decupat, manipularea obiectelor cu ambele maini, toate depind de exact aceste circuite pe care le antrenam.

Unul dintre cele mai valoroase lucruri pe care le poate trai un copil cu autism este sa fie intr-o camera cu un alt copil care intelege exact cm e sa fii el.

Terapia in grup inseamna un spatiu structurat, condus de specialisti, in care abilitatile sociale, comunicarea si reglarea emotionala se exerseaza in conditii reale, cu alti copii, nu doar cu adultul terapeut.
Diferenta fata de terapia individuala este esentiala: in grup, copilul invata sa astepte randul, sa initieze o conversatie, sa gestioneze o neintelegere, sa coopereze. Lucruri pe care niciun exercitiu individual nu le poate reproduce cu adevarat.

Facem asta cu copii de toate varstele. De la cei mici, care invata primele forme de interactiune, pana la adolescenti, care lucreaza pe abilitati sociale mai complexe si pe incredere in sine.

Rezultatele pe care le vedem nu sunt spectaculoase peste noapte. Sunt mici, constante si reale. Un copil care saluta primul. Unul care rade impreuna cu altul pentru prima data. Unul care spune "si eu vreau" in loc sa ia pur si simplu.

Recunoasterea emotiilor este o abilitate care se construieste pas cu pas, cu rabdare, cu repetitie si cu mult sprijin specializat. Inainte sa poata spune ce simte, copilul trebuie sa invete ca emotiile exista, ca au nume, ca apar pe fetele oamenilor din jurul lui si ca el insusi le traieste.

Acest proces schimba mai mult decat vocabularul. Schimba modul in care copilul se raporteaza la lumea din jurul lui. Un copil care recunoaste furia poate invata sa o gestioneze. Unul care intelege tristetea poate cere ajutor. Unul care identifica bucuria incepe sa o caute.

Sunt lucruri pe care multi le considera de la sine intelese. Pentru familiile cu care lucram, sunt victorii adevarate.

Cercurile astea de pe podea au o poveste mai lunga decat pare.
Pentru o fetita care lucreaza la coordonare si echilibru, fiecare salt dintr-un cerc in altul este un exercitiu complex, chiar daca din exterior arata simplu si chiar amuzant.

✔Planificarea motorie – inainte sa sara, creierul trebuie sa calculeze distanta, sa aleaga piciorul, sa anticipeze aterizarea. Acest proces, pe care majoritatea dintre noi il facem automat, reprezinta pentru multi copii un efort real care se construieste pas cu pas, repetitie d**a repetitie.

✔Coordonarea bilaterala – ambele parti ale corpului trebuie sa lucreze impreuna, sincronizat, intr-o ordine pe care creierul o invata prin miscare, nu prin explicatii.

✔Echilibrul si stabilitatea – fiecare aterizare solicita corpul sa se reorganizeze rapid, sa gaseasca centrul de greutate si sa pregateasca urmatoarea miscare fara sa se destabilizeze.

✔Proprioceptia – simtul pozitiei corpului in spatiu, adesea mai putin dezvoltat la copiii cu tulburari de dezvoltare, se antreneaza tocmai prin astfel de activitati care implica impact, greutate si miscare intentionata.

O lamaie. O briosa. Doua reactii complet diferite.

Acreala care strange buzele, privirea confuza, apoi briosa si zambetul acela care spune totul fara niciun cuvant. A fost terapie. Pur si simplu.
Masa are un potential urias de invatare, unul pe care il avem la dispozitie de trei ori pe zi, in cel mai natural context posibil, fara materiale speciale sau spatiu amenajat anume.

Cererea : in loc sa i se puna totul in fata, copilul este incurajat sa comunice ce isi doreste, prin cuvant, prin imagine sau prin gest. Aceste schimburi scurte, repetate constant, construiesc un tipar de comunicare intentionata care se transfera si in alte momente ale zilei.

Alegerea : doua variante, o decizie. Lamaie sau briosa, acru sau dulce. Acest moment aparent simplu antreneaza atentia, comparatia si initiativa copilului intr-un mod pe care nicio fisa de lucru nu il poate replica cu aceeasi naturalete.

Denumirea : numim ceea ce vedem, ceea ce atingem, ceea ce gustam. Vocabularul legat de alimente este unul dintre cele mai accesibile puncte de intrare in limbaj, tocmai pentru ca este concret, repetitiv si incarcat de senzatii reale.

Toleranta la schimbare : un gust neasteptat, o textura noua, o ordine diferita a felurilor de mancare. Exercitii blande de flexibilitate, integrate intr-un context in care copilul se simte in siguranta.

Pare un joc simplu. In spate, se intampla ceva remarcabil.

Ce vedem in filmulet arata ca un moment obisnuit de joaca, dar ceea ce se intampla de fapt in mintea acestui copil este un exercitiu complex de atentie selectiv-spatiala: trebuie sa scaneze continuu ecranul, sa identifice un stimul specific dintr-un camp vizual mai larg si sa raspunda diferit in functie de ce apare sau nu apare in fata lui.

Cu alte cuvinte, creierul lui invata sa filtreze, sa discrimineze si sa ia decizii rapide bazate pe informatia vizuala relevanta, ignorand tot ce nu conteaza in acel moment. Exact asta este atentia selectiv-spatiala in actiune si exact aceasta este una dintre cele mai dificile abilitati de construit la copiii cu dificultati de procesare.
Iar cand invatarea arata ca joaca, copilul nu simte efortul. Simte doar ca reuseste.

Construim astfel de momente cu grija, pentru ca progresul real se intampla atunci cand copilul este prezent, motivat si angajat, nu atunci cand este fortat sa stea la masa si sa lucreze.