Born Again
Contact information, map and directions, contact form, opening hours, services, ratings, photos, videos and announcements from Born Again, Church, Timișoara, Timisoara.
Coloseni 2:18-23 (VDC) Nimeni să nu vă răpească premiul alergării, făcându-și voia lui însuși printr-o smerenie și închinare la îngeri, amestecându-se în lucruri pe care nu le-a văzut, umflat de o mândrie deșartă, prin gândurile firii lui pământești,
și nu se ține strâns de Capul din care tot trupul, hrănit și bine închegat, cu ajutorul încheieturilor și legăturilor, își primește creșterea pe care i-o dă Dumnezeu.
Dacă ați murit împreună cu Hristos față de învățăturile începătoare ale lumii, de ce, ca și cm ați trăi încă în lume, vă supuneți la porunci ca acestea:
„Nu lua, nu gusta, nu atinge cutare lucru!”
Toate aceste lucruri, care pier odată cu întrebuințarea lor, și sunt întemeiate pe porunci și învățături omenești,
au, în adevăr, o înfățișare de înțelepciune, într-o închinare voită, o smerenie și asprime față de trup, dar nu sunt de nici un preț împotriva gâdilării firii pământești.
(Fii binecuvântat ă. Amin)
Coloseni 2:6-10, 12-14 (VDC) Astfel dar, după cm ați primit pe Hristos Isus, Domnul, așa să și umblați în El,
fiind înrădăcinați și zidiți în El, întăriți prin credință, după învățăturile care v-au fost date, și sporind în ea cu mulțumiri către Dumnezeu.
Luați seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia și cu o amăgire deșartă, după datina oamenilor, după învățăturile începătoare ale lumii, și nu după Hristos.
Căci în El locuiește trupește toată plinătatea Dumnezeirii.
Voi aveți totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii și stăpâniri.
fiind îngropați împreună cu El, prin botez, și înviați în El și împreună cu El, prin credința în puterea lui Dumnezeu, care L-a înviat din morți.
Pe voi, care erați morți în greșelile voastre și în firea voastră pământească netăiată împrejur, Dumnezeu v-a adus la viață împreună cu El, după ce ne-a iertat toate greșelile.
A șters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră și ne era potrivnic, și l-a nimicit, pironindu-l pe cruce.
(Fii binecuvântat ă)
Coloseni 1:13-20 (VDC) El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului, și ne-a strămutat în Împărăția Fiului dragostei Lui,
în care avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor.
El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, cel întâi născut din toată zidirea.
Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri și pe pământ, cele văzute și cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El și pentru El.
El este mai înainte de toate lucrurile, și toate se țin prin El.
El este Capul trupului, al Bisericii. El este începutul, cel întâi născut dintre cei morți, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietatea.
Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El,
și să împace totul cu Sine prin El, atât ce este pe pământ cât și ce este în ceruri, făcând pace, prin sângele crucii Lui.
(Îți doresc o săptămână binecuvântată.)
Filipeni 4:4-8, 19-20 (VDC) Bucurați-vă totdeauna în Domnul! Iarăși zic: Bucurați-vă!
Blândețea voastră să fie cunoscută de toți oamenii. Domnul este aproape.
Nu vă îngrijorați de nimic; ci în orice lucru, aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri, cu mulțumiri.
Și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Isus.
Încolo, frații mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună, și orice laudă, aceea să vă însuflețească.
Și Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuințele voastre, după bogăția Sa, în slavă, în Isus Hristos.
A lui Dumnezeu și Tatăl nostru să fie slava în vecii vecilor! Amin.
(Îți doresc un week-end binecuvântat de Dumnezeu. Amin)
Fil 3:7-12, 15 Dar lucrurile, care pentru mine erau câștiguri, le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos
Ba încă, și acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere față de prețul nespus de mare al cunoașterii lui Hristos Isus Domnul meu Pentru El am pierdut toate și le socotesc ca un gunoi ca să câștig pe Hristos
și să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea, pe care mi-o dă Legea ci aceea care se capătă prin credința în Hristos neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credință
Și să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui și părtășia suferințelor Lui și să mă fac asemenea cu moartea Lui;
ca să ajung cu orice chip dacă voi putea la învierea din morți
Nu că am și câștigat premiul sau că am și ajuns desăvârșit; dar alerg înainte căutând să-l apuc întrucât și eu am fost apucat de Hristos Isus
Gândul acesta dar să ne însuflețească pe toți, care suntem desăvârșiți; și dacă în vreo privință sunteți de altă părere Dumnezeu vă va lumina și în această privință
(Fii binecuvântat ă)
Fili 2:1-9 Deci, dacă este vreo îndemnare în Hristos, dacă este vreo mângâiere în dragoste, dacă este vreo legătură a Duhului, dacă este vreo milostivire și vreo îndurare
faceți-mi bucuria deplină, și aveți o simțire, o dragoste, un suflet și un gând
Nu faceți nimic din duh de ceartă sau din slavă deșartă; ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai presus de el însuși
Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui ci și la foloasele altora
Să aveți în voi gândul acesta care era și în Hristos Isus:
El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu totuși n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu
ci S-a dezbrăcat pe sine însuși și a luat un chip de rob făcându-Se asemenea oamenilor
La înfățișare a fost găsit ca un om, S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte și încă moarte de cruce
De aceea și Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult și I-a dat Numele care este mai presus de orice nume;
(Fii binecuvântat ă)
Efeseni 5:22-28 (VDC) Nevestelor, fiți supuse bărbaților voștri ca Domnului;
căci bărbatul este capul nevestei, după cm și Hristos este capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului.
Și după cm Biserica este supusă lui Hristos, tot așa și nevestele să fie supuse bărbaților lor în toate lucrurile.
Bărbaților, iubiți-vă nevestele cm a iubit și Hristos Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea,
ca s-o sfințească, după ce a curățit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt,
ca să înfățișeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă și fără prihană.
Tot așa trebuie să-și iubească și bărbații nevestele, ca pe trupurile lor. Cine își iubește nevasta, se iubește pe sine însuși.
(Doamne ajută ne la toți. Fii binecuvântat ă tu și casa ta. Amin)
Efeseni 5:14-21 (VDC) De aceea zice: „Deșteaptă-te tu, care dormi, scoală-te din morți, și Hristos te va lumina.”
Luați seama deci să umblați cu băgare de seamă, nu ca niște neînțelepți, ci ca niște înțelepți.
Răscumpărați vremea, căci zilele sunt rele.
De aceea nu fiți nepricepuți, ci înțelegeți care este voia Domnului.
Nu vă îmbătați de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiți plini de Duh.
Vorbiți între voi cu psalmi, cu cântări de laudă și cu cântări duhovnicești, și cântați și aduceți din toată inima laudă Domnului.
Mulțumiți totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Hristos.
Supuneți-vă unii altora în frica lui Hristos.
(Îți doresc o săptămână binecuvântată de Dumnezeu. Amin)
Efeseni 5:6-13 (VDC) Nimeni să nu vă înșele cu vorbe deșarte; căci din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste oamenii neascultători.
Să nu vă întovărășiți dar deloc cu ei.
Odinioară erați întuneric; dar acum sunteți lumină în Domnul. Umblați deci ca niște copii ai luminii.
Căci roada luminii stă în orice bunătate, în neprihănire și în adevăr.
Cercetați ce este plăcut înaintea Domnului,
și nu luați deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai degrabă osândiți-le.
Căci e rușine numai să spunem ce fac ei în ascuns.
Dar toate aceste lucruri, când sunt osândite de lumină, sunt date la iveală; pentru că ceea ce scoate totul la iveală, este lumina.
(Îți doresc un week-end binecuvântat. Amin)
Efeseni 4:31-32 Orice amărăciune, orice iuțime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire și orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru.
Dimpotrivă, fiți buni unii cu alții, miloși, și iertați-vă unul pe altul, cm v-a iertat și Dumnezeu pe voi în Hristos.
Efeseni 5:1-4 Urmați dar pilda lui Dumnezeu ca niște copii preaiubiți.
Trăiți în dragoste, după cm și Hristos ne-a iubit, și S-a dat pe Sine pentru noi „ca un prinos și ca o jertfă de bun miros”, lui Dumnezeu.
Curvia, sau orice altfel de necurăție, sau lăcomia de avere, nici să nu fie pomenite între voi, așa cm se cuvine unor sfinți.
Să nu se audă nici cuvinte porcoase, nici vorbe nechibzuite, nici glume proaste, care nu sunt cuviincioase; ci mai degrabă cuvinte de mulțumire.
(Fii binecuvântat ă tu și casa ta. Amin)
Efeseni 4:20-27,29,30 Dar voi n-ați învățat așa pe Hristos;
dacă, cel puțin, L-ați ascultat, și dacă, potrivit adevărului care este în Isus, ați fost învățați,
cu privire la felul vostru de viață din trecut, să vă dezbrăcați de omul cel vechi care se strică după poftele înșelătoare;
și să vă înnoiți în duhul minții voastre,
și să vă îmbrăcați în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire și sfințenie pe care o dă adevărul.
De aceea, lăsați-vă de minciună: „Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul”, pentru că suntem mădulare unii altora.
„Mâniați-vă și nu păcătuiți”. Să n-apună soarele peste mânia voastră,
și să nu dați prilej diavolului.
Nici un cuvânt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după cm e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud.
Să nu întristați pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care ați fost pecetluiți pentru ziua răscumpărării.
(Fii binecuvântat ă. Amin)
Efeseni 3:12, 14-21 În El avem, prin credința în El slobozenia și apropierea de Dumnezeu cu încredere.
…Iată de ce, zic, îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos,
din care își trage numele orice familie, în ceruri și pe pământ,
și-L rog ca, potrivit cu bogăția slavei Sale, să vă facă să vă întăriți în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru,
așa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credință; pentru ca, având rădăcina și temelia pusă în dragoste,
să puteți pricepe împreună cu toți sfinții, care este lărgimea, lungimea, adâncimea și înălțimea;
și să cunoașteți dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoștință, ca să ajungeți plini de toată plinătatea lui Dumnezeu.
Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi,
a Lui să fie slava în Biserică și în Hristos Isus, din neam în neam, în vecii vecilor! Amin.
(Fii binecuvântat ă)
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Website
Address
Timișoara
Timisoara
300002