OFSD Timis
Aceasta este pagina oficială a Organizaţiei Femeilor Social Democrate Timiş, prin intermediul căreia ne dorim să socializăm şi să ne cunoaştem mai bine.
15/09/2026
11/09/2026
02/09/2026
LE: Am văzut mesajul transmis de Primăria Timișoara. Am înțeles că nu e nevoie de bani și ca doar incompetența a făcut să ajungem în situația de azi. Nu e nicio problemă. Dacă cei de la PMT se răzgândesc, noi suntem aici pregătiți să ajutăm.
La doar o zi după ce reprezentanții USR ne explicau că Timișoara nu are nevoie de stadionul Dan Păltinișanu, Primăria Timișoara ne-a solicitat suplimentarea celor 20 de milioane de lei prevăzuți în parteneriatul pe care l-am făcut pentru finalizarea construcției stadionului Eroii Timișoarei. Vom convoca o ședință a Consiliului Județean, care va avea loc marți, pentru suplimentarea sumei inițiale cu încă 1.020.000 de lei pentru că dincolo de disputele politice, primează interesul orașului.
Timișoara avea nevoie de o astfel de investiție, Poli la fel. Acestea au fost motivele pentru care am decis să ne implicăm. Ne-am dorit să ajutăm la finalizarea mai rapidă a proiectului care stagna de prea mult timp. Situația la zi este următoarea: se pregătește montarea gazonului, a scaunelor și se lucrează la finisaje. Se speră ca până la finalul acestui an, după obținerea tuturor avizelor și a omologării, Poli să joace aici meciurile de pe teren propriu. Asta până când stadionul mare va fi finalizat și Poli se întoarce, în sfârșit, acasă.
31/08/2026
Aventura comorii ascunse a adus zâmbete și lucru în echipă la Șipet!
OFSD Tormac i-a adunat pe cei mai tineri locuitori ai satului și au pornit într-o călătorie fascinantă pe urmele istoriei locale, redescoperind moștenirea lăsată de învățătorul Simion Popovici din anul 1918.
Împărțiți în patru echipe curajoase, 16 copii au trecut cu brio prin opt probe pline de provocări: de la descifrarea mesajelor secrete și cititul în oglindă, până la ateliere creative de desen și jocuri de construcție. Colaborarea și încrederea le-au fost cele mai bune călăuze, iar la final, parola descoperită le-a deschis calea către adevărata comoară: cărți, diplome de merituoși căutători și meșteșugite premii dulci.
Fiecare probă depășită reprezintă o lecție prețioasă despre cooperare și respect față de valorile comunității. Conectarea celor mici la istoria locală prin joc le stimulează spiritul de echipă și le îmbogățește cunoștințele. Ne bucurăm să vedem cm trecutul devine o inspirație pentru viitor!
Colege social-democrate din Timiș vor continua astfel de activități, vor continua să aducă copiii împreună în tot județul nostru, promovând educația, jocul și dragostea pentru cunoaștere.
19/08/2026
📚 Universul poveștilor a adus bucurie și jocuri educative la Șag!
Membrele OFSD Șag au creat un moment special pentru cei mai tineri locuitori ai comunei, sprijinind activ inițiativa națională „Biblioteca de vară”.
O zi plină de entuziasm a oferit posibilitatea copiilor să se împrietenească. Au participat la activități recreative în natură și au descoperit aventuri captivante prin ateliere interactive de lectură. La plecare, fiecare participant a primit în dar o carte, pregătită să-i însoțească în noi călătorii literare.
Fiecare capitol parcurs reprezintă o cărămidă la temelia dezvoltării lor. Investiția în educație și accesul la lectură stimulează creativitatea celor mici și le lărgește orizontul de cunoaștere.
Aventura lecturii nu se oprește aici! Inițiativa va continua și în alte localități din județul Timiș, din dorința de a aduce lectura mai aproape de sufletul copiilor.
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Website
Address
Splaiul Tudor Vladimirescu, Nr. 26
Timisoara
300179