DrEamFactory
Noi suntem Edith și Daria și va stam la dispoziție pentru a va picta visele. Edith
Întodeauna m-au fascinat formele, culorile, luminile și umbrele.
Desenam tot timpul. Am urmat un liceu cu profil real și, deși am studiat matematica și fizica, am reușit în paralel să îmi dezvolt latura artistică, fiind mai atentă la întreg "haosul" artistic. Apoi am terminat și masterul în științe politice. Ulterior, alături de Daria – partenera și prietena mea, am reușit să găsesc o portiță către visul pe care l-am avut de mică - de a mă exprima liber prin forme, culori, lumini și umbre. Daria
Încă de când eram copil am încercat activități care să-mi dea o stare de bine și satisfacție interioară, de la sport, la muzică și arte plastice. Chiar dacă drumul vieții m-a îndepărtat puțin cate puțin de aceste lucruri, în inimă mi-a rămas aprinsă dorința pentru artă. De mult timp m-am gândit la ideea de a picta pe pereți, dar niciodată nu am pus-o în aplicare până într-o zi, când prietena mea Edith m-a bătut la cap măcar să încercam. Și iată-mă aici pictând. Vopsele
Folosim vopsele acrilice (vopsele pe bază de apă) – nu au miros, nu sunt toxice, se usucă în scurt timp după aplicare. Culorile sunt vii pentru că noi folosim mărci de o calitate superioară și nu diluam vopseaua cu apă. Nu ezitați să ne contactați la numerele de telefon sau pe adresa de e-mail puse la dispoziție, pentru orice informație suplimentară privitoare la serviciile noastre sau prețuri.
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Contact the establishment
Website
Address
Bucharest
Alerts
Be the first to know and let us send you an email when DrEamFactory posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.