Elithia

Elithia

Share

Un spațiu în care profesionalismul întâlnește grija autentică pentru sănătatea femeilor.

28/05/2026

Ce emoții! Ne-au copleșit atenția și căldura cuvintelor pe care invitatele noastre le-au avut când au călcat pentru prima dată în Elithia din Aleea Alexandru 49. Noi suntem obișnuiți să ne petrecem timpul în cabinet sau în sala de operații, cu fiecare pacientă în parte, să le explicăm, să le oferim soluții. Întotdeauna este despre ele, nu despre noi. Ziua deschiderii noii clinici a fost însă cu totul altfel, multe dintre ele ne-au spus cm le-am făcut să se simtă, cm le-am schimbat viețile, cm ne sunt recunoscătoare. Ce sentiment! Le mulțumim tuturor celor care au contribuit la acest eveniment: medici colaboratori și invitate.

Pentru noi, este un vis împlinit: povestea Elithia continuă firesc, cu acest nou spațiu dedicat întregii familii. De la monitorizarea sarcinii și naștere, la îngrijirea nou-născuților, copiilor și adolescenților, dar și sprijin pentru femei, în fiecare etapă a vieții lor. Extindem serviciile de neonatologie, pediatrie și oncologie, pentru că uneori un control de rutină poate aduce un diagnostic neașteptat, iar grija are nevoie de continuitate.

Suntem bucuroși să îi avem alături pe Dr. George Iancu și Dr. Nicolae Gică care se alătură echipei medicale fondatoare ca parteneri.

Mulțumim!🤍

Elithia, centrul de excelență dedicat sănătății feminine, se extinde și deschide o nouă clinică în București: servicii de pediatrie, neonatologie și oncologie pentru o abordare integrată a sănătății femeii și familiei 28/05/2026

Povestea Elithia continuă firesc, cu un nou spațiu dedicat întregii familii. De la monitorizarea sarcinii și naștere, la îngrijirea nou-născuților, copiilor și adolescenților, dar și sprijin pentru femei, în fiecare etapă a vieții lor.

📍Aleea Alexandru 49

Elithia, centrul de excelență dedicat sănătății feminine, se extinde și deschide o nouă clinică în București: servicii de pediatrie, neonatologie și oncologie pentru o abordare integrată a sănătății femeii și familiei Elithia face un nou pas în dezvoltarea sa și inaugurează un al doilea spațiu medical în București, pe Aleea Alexandru nr. 49. Noua clinică marchează extinderea serviciilor medicale către pediatrie, neonatologie și oncologie, consolidând viziunea Elithia de a construi un model medical inte...

Photos from Elithia's post 21/05/2026

Călātoria ta cu Elithia continuă!

În curând în noua clinică din 📍Aleea Alexandru nr. 49

21/05/2026

Știai că există mai multe tipuri de sarcini gemelare? 🤔

Gemenii identici (monocoriali) necesită o supraveghere mult mai riguroasă din cauza riscului de complicații precum sindromul transfuzor-transfuzat.

Dr. Simona Duță, medic primar obstetrică-ginecologie ne spune la ce trebuie să fim atenți. 👩‍⚕️

viitorimamici”

19/05/2026

Te numeri printre cele 70% dintre gravide care se confruntă cu insomnia? 🤰

Dr. Anca Ciobanu, medic specialist obstetrică-ginecologie, vine cu recomandări practice pentru un somn mai liniștit:
✅ Program strict de culcare.
✅ Activitate fizică moderată.
✅ Atenție la somnul de zi (max. 45 min, înainte de ora 16:00).
✅ Cina cu cel puțin 2 ore înainte de culcare.
✅ Poziție confortabilă pe lateral cu o pernă specială.

sanatatefemei

Photos from Elithia's post 11/05/2026

Somnul în sarcină poate deveni tot mai dificil pe măsură ce burtica crește, iar poziția în care dormi începe să conteze mai mult decât crezi. 💤

După trimestrul II, somnul pe partea stângă este considerat cea mai benefică poziție, deoarece susține circulația către placentă și aportul optim de oxigen către bebeluș. În același timp, poate reduce presiunea asupra vaselor mari de sânge și disconfortul resimțit de mamă.

Fiecare sarcină este diferită, iar confortul tău rămâne important. Pernele pentru susținere și o poziție relaxată pot face diferența pentru un somn mai odihnitor. 💜

Want your practice to be the top-listed Clinic in Bucharest?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Category

Address


Strada Paris Nr. 7A Si Aleea Alexandru Nr. 49
Bucharest

Opening Hours

Monday 08:00 - 21:00
Tuesday 08:00 - 21:00
Wednesday 08:00 - 21:00
Thursday 08:00 - 21:00
Friday 08:00 - 21:00
Saturday 08:00 - 21:00