CSCE
Centrul Servicii Cetățenii Europene
11/04/2021
Avison Young a luat premiul pentru cea mai bună agenție din Sud-Estul Europei
Compania de consultanță imobiliară Avison Young a deschis primul birou în România în 2017 și este compania cu cea mai rapidă creștere din regiune
Avison Young a fost premiată în cadrul Galei SEE Real Estate Awards, pentru rezultatele excepționale din ultimul an. Compania a deschis trei birouri noi în Ungaria, Bulgaria și Cehia și a extins operațiunile existente din România și Polonia, recrutând consultanți de calibru din industrie.
După aproape patru ani de activitate în România, Avison Young a ajuns în momentul actual una dintre cele mai importante firme de consultanță imobiliară de pe piață, oferind o gamă completă de servicii în sectorul imobiliar.
Compania este condusă în România de David Canta, care a coordonat recent deschiderea mai multor birouri în țări din Europa Centrală și de Est.
“Acum patru ani, eram primul birou Avison Young în Europa Centrală și de Est, ulterior s-a deschis Polonia, Ungaria și apoi Cehia și Bulgaria. Sunt foarte fericit că am atins obiectivul de a acoperi întreaga regiune într-un timp foarte scurt, iar premium acordat în cadrul galei ne onorează și reprezintă o recunoaștere a dinamismului cu care ne-am dezvoltat.”, a declarat David Canta, Principal Avison Young România și Cehia.
Gala SEE Real Estate Awards & Forum Networking este singurul eveniment de acest gen care acoperă regiunea sud-est europeană. Evenimentul reunește cei mai importanți dezvoltatori internaționali și locali, bancheri, investitori, avocați și alți profesioniști din regiune. Acest eveniment a găzduit o serie de discuții acoperind principalele subiecte și problemele relevante pentru sectorul imobiliar din Sud-Estul Europei.
Forumul SEE Real Estate Awards & CEO Networking a reprezentat primul eveniment virtual de premiere care a sărbătorit industria imobiliară din Sud-Estul Europei, culminând cu gala de premiere care a fost difuzată online în direct pe 8 aprilie.
Despre Avison Young
Firma Avison Young este din 2017 în România. Condusă de David Canta, compania și-a construit echipa în țară, ajungând în momentul actual una din cele mai importante firme de consultanță imobiliară de pe piață, oferind o gamă completă de servicii în sectorul imobiliar.
Compania oferă proprietarilor și chiriașilor servicii de consultanță în investiții imobiliare, tranzacții de închiriere, finanțări, evaluări, property și project management pentru toate tipurile de proprietăți.
Fondată în 1978 în Toronto, Canada, Avison Young este una dintre companiile de Real Estate cu cele mai rapide ascensiuni la nivel internațional, administrând în momentul de față peste 37 de milioane de metri pătrați. Compania are o structura colaborativă, fiind deținută și administrată de directorii săi. În cadrul companiei activează peste 5,000 de profesioniști în Real Estate ce oferă servicii profesioniste de consultanță imobiliară, în peste 100 de birouri în țări precum Canada, SUA, Germania, Marea Britanie, Polonia sau România.
@
Avison Young a luat premiul pentru cea mai bună agenție din Sud-Estul Europei Avison Young a luat premiul pentru cea mai bună agenție din Sud-Estul Europei 0 By Echipa RomaniaPozitiva on 11 aprilie 2021 Economie, România, România Internațională Compania de consultanță imobiliară Avison Young a deschis primul birou în România în 2017 și este compania cu cea mai ra...
11/04/2021
iziBAC lansează o comunitate de învățare
Compania educațională iziBAC lansează o comunitate de învățare pe Discord
Cu și pentru adolescenți – Comunitatea este moderată de adolescenți și utilizează un sistem meritocratic prin care orice licean dedicat poate ajunge în echipa de administrare
În comunitate se organizează sesiuni live de învățare, webinarii exclusive, există mentori și sprijin în procesul de învățare, dar există și canale de relaxare, unde elevii fac schimb de memeuri și organizează seri de gaming.
iziComunitatea complementează resursele deja existente în iziBAC pe aceleași două concepte fundamentale – educație prin joacă și educație nonformală care completează informația predată la școală.
Compania educațională iziBAC, ce oferă o alternativă de pregătire pentru examenul de Bacalaureat printr-o experiență digitală de tip joc mobil, a pus bazele unei comunități de învățare.
Utilizând platforma Discord comunitatea a fost extrem de bine primită de elevii de liceu din România, deoarece propune o formă unică de organizare – o comunitate meritocratică în care orice elev care dovedește buna stăpânire a unui domeniu și abilități pedagogice poate deveni mentor în procesul educațional sau parte din echipa de administrare.
“Mereu am vrut sa facem o schimbare, ceva care sa aibă un efect direct asupra elevilor din întreaga țară. iziBAC a adus acest vis la realitate. Iar prin intermediul iziComunitate am creat un mediu sigur unde elevii să își descopere pasiunile, experimenteze împreună și sa se sprijine reciproc.” – declară în nume colectiv echipa iziComunitate (Costi, Cosmin, Marius, Cerasela, Selena, Raluca).
Comunitatea organizează periodic sesiuni de învățare la diverse materii, întreține o bază de resurse educaționale, și cei mai implicați membrii acționează ca ajutoare sau mentori în procesul de învățare.
“Cu iziComunitate ne-am dorit să umplem un gol de interacțiune socială pe care adolescenții îl resimțeau de când pandemia ne-a forțat la distanțare fizică. Tooluri precum platforma Discord sunt ideale pentru asemenea interacțiuni, deoarece sunt familiare elevilor și permit auto-organizarea și dezvoltarea unui sistem de educație de la egal la egal, în care elevii se ajută între ei pentru a învăța pentru examenele școlare și în special pentru pregatirea la Bac. Felul în care am gândit sistemul de progres în ranguri educaționale ajută chiar mai mult elevii, deoarece îi învață valoarea de a-ți ajuta aproapele și responsabilitatea unei conduite sociale, în care contribuția în comunitate este răsplătită prin status și beneficii. iziComunitatea este o extindere naturala pe care vrem sa o facem în direcția stimulării colaborării între elevi, alături de modurile de joc multiplayer pe care le pregătim în iziBAC.” – declară Raluca Stratulat, fondatoare iziBAC.
Pe lângă materiile tradiționale pentru BAC, comunitatea are secțiuni dedicate educației nonformale, oglindind aceeași abordare ca aplicația iziBAC. Factorul distracție și relaxare nu este omis, existând o secțiune de memeuri și organizându-se periodic seri de jocuri
“Suntem foarte mândri de echipa de voluntari iziBAC care s-au organizat pentru moderare și pentru călăuzire în procesul de studiu și mai ales de echipa fondatoare a comunității, formată din Cosmin, Selena, Costi, Marius, Cerasela și Raluca, adolescenți care cred în viziunea iziBAC și îi reprezintă valorile – tineri capabili, independenți, vizionari, fluenți în utilizarea tehnologiei în procesul educațional. Această comunitate este o extensie a ecosistemului iziBAC, care îi așteaptă cu o nouă versiune, vast îmbunătățită ca experiență de învățare. Credem mult în descentralizarea și digitalizarea educației ca formă de complementare a procesului educațional tradițional și de aceea, planurile noastre pentru această comunitate sunt extrem de ambițioase. Pe viitor explorăm o integrare tehnică între iziBAC și această comunitate și ne propunem construirea unei economii a cunoașterii, în care să angrenăm profesori, mentori și elevi într-un context digital, dinamic și meritocratic.” – adaugă Adrian Stratulat, COO iziBAC.
Despre iziBAC
Compania iziBAC Educațional SRL, înființată în 2017, a investit prin bootstrapping peste 250.000 de euro în dezvoltarea produsului său și a reușit să atingă 55.000 descărcări și peste 7000 de utilizatori activi lunar. Prin încheierea cu succes a unei runde de finanțare în decembrie 2020, evaluarea sa post-money a depășit 2 milioane USD.
Produsul iziBAC este o aplicație mobilă cross-platform (Android și IOS) care utilizează cadrul de gamificare Octalysis și concepte de psihopedagogie pentru a induce o experiență de învățare optimă, fără anxietate sau percepția efortului intelectual. Conținutul educațional oferit de profesorii parteneri este adaptat sub forma unui quiz ce utilizează avantajele micro-learning și sub formă de lecții video și audio dinamice și captivante. Natura inovativă a proiectului și potențialul de impact social i-au atras de-a lungul timpului o suită de premii, precum Locul 2 pe Europa în cadrul Global Edtech Awards 2020, Microsoft X Award, nominalizarea drept cea mai inovativă soluție digitală din România la World Summit Awards 2020, premii la secțiunea Educație din cadrul prestigioasei Gale a Societății Civile, dar mai ales recunoașterea Comisiei Europene pentru inovație, prin Sigiliul de Excelentă.
Dincolo de pregătirea pentru Bacalaureat, iziBAC mai oferă și cursuri de educație nonformală ce acoperă goluri din curricula oficială privind pregătirea adolescenților pentru lumea reală, cursuri precum educație financiară, antreprenorială, civică etc. Acestea sunt realizate în parteneriat cu entități de renume la nivel național, precum Entrepreneurship Academy, Școala de Valori etc.
@
iziBAC lansează o comunitate de învățare iziBAC lansează o comunitate de învățare 0 By Echipa RomaniaPozitiva on 11 aprilie 2021 Antreprenoriat social, Educaţie, Implică-te, Oameni și comunități, România Compania educațională iziBAC lansează o comunitate de învățare pe Discord Cu și pentru adolescenți – Comunitatea este...
11/04/2021
O nouă colaborare internațională a Fundației Art Encounters: expoziția care conectează Timișoara și Varșovia prin intermediul artei contemporane
Joi, 15 aprilie, Fundația Art Encounters are plăcerea de a invita publicul la vernisajul expoziției I feel something, don’t know what [Simt ceva – nu știu exact ce]. Acest moment marchează demararea programului numit Arta în acțiune, care va cuprinde un sezon efervescent de evenimente, colaborări internaționale și expoziții ce fac parte din platforma permanentă a Fundației Art Encounters din Timișoara.
Gândită în colaborare cu Galeria Națională de Artă Zachęta din Varșovia, prin Zachęta Project Room, expoziția a fost concepută cu scopul de a construi o punte creativă între artiștii activi pe scena artistică timișoreană și artiștii varșovieni care au participat la expozițiile instituției partenere în ultimii ani. Expoziția se va desfășura între 15 aprilie și 5 iunie 2021 la sediul Fundației Art Encounters de pe Bulevardul Take Ionescu, nr. 46C (Casa ISHO), Timișoara, și va fi itinerată ulterior la Zachęta Project Room, unde va fi deschisă publicului începând cu 2 iulie 2021.
Curatoriată de Magda Kardasz și Diana Marincu, expoziția I feel something, don’t know what [Simt ceva, nu știu exact ce] aduce împreună 7 artiști timișoreni invitați să producă o nouă lucrare (Lera Kelemen, Ana Kun, Andreea Medar, Carmen Nicolau, Pusha Petrov & Miki Velciov, Sorina Vazelina) și 6 artiști polonezi (Zofia Gramz, Janusz Łukowicz, Paulina Pankiewicz, Anna Siekierska, Mikołaj Szpaczyński, Marta Węglińska). Proiectul gravitează în jurul unor teme precum relația dintre ecosistemele naturale și intruziunea umană, diferite ipostazele umane care pot lua naștere în raport cu natura, și gesturile activiste și ecologice ale artiștilor cu privire la mediu, oraș și spațiul public. Artiștii invitați se îndreaptă, așadar, spre structuri de auto-organizare și de colaborare, prin care se desprind de sistemele existente, fie inspirându-se din natură, fie dezvoltând o conștiință personală și colectivă ce rezonează la problemele curente ale umanității.
Vernisajul va avea loc în prezența artiștilor români care vor participa la expoziție și a curatorului Diana Marincu. Pentru ca publicul să se poate bucura de eveniment în condiții de siguranță sanitară, accesul în expoziție va fi permis doar în grupuri restrânse, cu programare prealabilă. Vernisajul expoziției va avea loc între orele 14:00 și 18:00, iar expoziția va putea fi vizitată ulterior de marți până sâmbătă, între orele 12:00 și 18:00.
Pentru a afla mai multe detalii despre expoziție, vă rugăm să vizitați pagina de Facebook sau website-ul Fundației.
I feel something, don’t know what [Simt ceva, nu știu exact ce] face parte din proiectul cultural Arta în Acțiune, co-finanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.
Mulțumirile Fundației Art Encounters merg către sponsorul programului permanent al Fundației, Banca Transilvania, către Administraţia Fondului Cultural Naţional, precum și către Institutul Polonez București și Institutul Cultural Român Varșovia pentru sprijinul oferit. De asemenea, Fundația este recunoscătoare partenerilor săi culturali, Institutul Francez Timișoara și Asociaţia Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, companiilor ISHO, Thesaurus Wines, Illy, Agasi, Melbo, și partenerilor media: The Institute, RFI România și Radio România Cultural.
@
O nouă colaborare internațională a Fundației Art Encounters: expoziția care conectează Timișoara și Varșovia prin intermediul artei contemporane O nouă colaborare internațională a Fundației Art Encounters: expoziția care conectează Timișoara și Varșovia prin intermediul artei contemporane 0 By Echipa RomaniaPozitiva on 11 aprilie 2021 Banat și Crișana, Cultură, Implică-te, Oameni și comunități, România, România Internațion...
11/04/2021
FOTO: Parcul Ioanid de primăvară, București
foto: Parcul Ioanid, București, aprilie 2021 – Florin Ghindă
@
FOTO: Parcul Ioanid de primăvară, București FOTO: Parcul Ioanid de primăvară, București 0 By Echipa RomaniaPozitiva on 11 aprilie 2021 București, Implică-te, Plimbările RomâniaPozitivă, Urban pietonal foto: Parcul Ioanid, București, aprilie 2021 – Florin Ghindă
10/04/2021
Galaţi: Expoziția de fotografie “Flori subterane din România”
Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi – din 8 aprilie 2021
Începând cu data de 9 aprilie 2021, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi va putea fi vizitată expoziția temporară “Flori subterane din România”, care prezintă lumea miraculoasă a florilor de mină, respectiv 100 eșantioane de minerale din patrimoniul științific al muzeului, provenind din regiunile de exploatare din Maramureș și Banat.
Selecţia exponatelor s-a făcut luând în considerare mai multe criterii, astfel încât să cuprindă eşantioane cu calităţi estetice deosebite, combinaţii de culori, forme cristalografice. Scopul realizării acestei expoziţii a fost acela de a familiariza publicul gălățean cu aceste comori ale pământului şi de a pune în valoare patrimoniul deţinut de Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi.
Eșantioanele expuse se remarcă prin importanța lor științifică, a proprietăților chimice și fizice caracteristice, atât prin formă, dimensiune și culoare, cât și prin estetica și frumusețea lor: fyzelit, siderit, sfalerit, calcit, cuarț, stibină, baritină, calcopirită, jamesonith, galenă, marcasit, aragonite etc. Florile de mină sunt îndeosebi sulfuri metalice și carbonați, renumite prin perfecțiunea formelor cristalografice și prin culoare.
Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi
Telefon: 0236-411898, e-mail: [email protected]: www.cmsngl.ro
@ http://www.romaniapozitiva.ro/moldova-bucovina/expozitia-de-fotografie-flori-subterane-din-romania/
Galaţi: Expoziția de fotografie “Flori subterane din România” Galaţi: Expoziția de fotografie “Flori subterane din România” 0 By Echipa RomaniaPozitiva on 10 aprilie 2021 Cultură, Implică-te, Moldova și Bucovina Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi – din 8 aprilie 2021 Începând cu data de 9 aprilie 2021, la Co...
10/04/2021
Impozitul minim pe profit la nivel global, tot mai aproape. Ar putea SUA urgenta demersurile?
Material de opinie de Dan Bădin, Partener Servicii Fiscale, Deloitte România
Creșterea exponențială a datoriilor guvernamentale din ultimii ani este tot mai greu de explicat în contextul evoluțiilor economice recente. Chiar și în cei mai dificili ani, cm ar fi anul izbucnirii pandemiei de COVID-19, au existat domenii profitabile și companii care au înregistrat câștiguri care nu se regăsesc decât în mică măsură în bugetele țărilor din care au fost obținute.
Statele Unite ale Americii preiau inițiativa
Din acest considerent, revine în actualitate problema taxării echitabile, iar de data aceasta tonul este dat de Statele Unite ale Americii (SUA), prin planul de investiții anunțat de administrația Joe Biden, care ar presupune, printre altele, majorarea impozitului pe profit și eliminarea unor facilități acordate companiilor multinaționale, pentru a asigura finanțarea necesară planului, dar având și scopul de a limita exodul profiturilor în paradisuri fiscale.
Planul de redresare anunțat de Joe Biden a fost apreciat de reprezentanții mediului de business american. Dar cm planul de investiții va veni la pachet cu majorarea impozitului pe profit de la 21% la 28% (după scăderea de la 35% la 21% din timpul administrației Trump) și un impozit minim de 21% pentru profiturile obținute în altă țară, ulterior aceștia au reclamat faptul că majorarea taxelor va reduce competitivitatea companiilor americane pe plan internațional, SUA urmând să redevină țara cu cea mai ridicată rată a impozitului pe profit dintre marile economii ale lumii.
Ca răspuns la valul de critici, oficialii de la Casa Albă au anunțat reluarea discuțiilor în vederea introducerii unui impozit minim pe profit la nivel global, argumentând că economiile naționale au tot mai multă nevoie de sisteme fiscale stabile care să genereze venituri capabile să asigure bunurile publice esențiale în condiții de criză, și nu numai, și care să garanteze că toți contribuabilii împart corect povara finanțării guvernelor. Președintele american a transmis acest mesaj cu ocazia anunțării planului, iar Secretarul Trezoreriei (echivalentul american al ministrului de finante), Janet Yellen, a anunțat, la rândul său, că lucrează cu țările G20 pentru a conveni asupra unei cote minime de impozit pe profit la nivel global. Ea susține că o astfel de decizie ar duce la încheierea „cursei de 30 de ani pentru atingerea celui mai redus nivel de impozitare”. La foarte scurt timp, și reprezentanții Fondului Monetar Internațional au declarat că sunt în favoarea implementării unei măsuri de acest tip, iar președintele Băncii Mondiale a anunțat că miniștrii de finanțe din țările G20 discută, zilele acestea, problema taxării la nivel global, inclusiv pentru serviciile digitale.
Inițiativele în privința taxării, în urma evoluțiilor din economia globală
Preocuparea statelor lumii pentru un sistem de taxare echitabil datează de multă vreme, dar primele acțiuni concrete întreprinse cu scopul de a limita evitarea plății taxelor prin transferul profiturilor în jurisdicții cu un tratament fiscal favorabil datează din 2013, atunci când G20 a trasat OECD (Organisation for Economic Cooperation and Development) sarcina de a elabora un plan de măsuri pentru a combate acest fenomen. Atunci a apărut BEPS (Base Erosion and Profit Shifting – Erodarea bazei de impozitare și transferul profiturilor) care presupune, în mare, schimbul automat de informații între țări pentru a se stabili unde au fost produse veniturile și unde ar trebui să fie impozitate. Însă pe măsură ce economia a crescut în complexitate, și demersurile pentru o taxare echitabilă au necesitat o intensificare.
Astfel, odată cu dezvoltarea economiei digitale, OECD a luat decizia de a continua inițiativa în privința impozitării pe două direcții (doi piloni), primul fiind axat pe taxarea economiei digitale (își propune să aloce o parte mai mare din profiturile globale ale unei multinaționale din tehnologie către țările din care obține venituri), iar al doilea, în continuarea inițiativei anti-BEPS, către stabilirea unui impozit minim pe profit la nivel global. Însă aceste două direcții sunt încă în stadiul de dezbatere.
În paralel cu inițiativa OECD, ONU își propune să modifice propria convenție model, din discuțiile preliminare rezultând că ar dori să mute impozitarea serviciilor digitale către țările care generează veniturile.
Inițiativele OECD anti-BEPS au fost, deja, implementate în numeroase jurisdicții, cu efecte benefice vizibile. Uniunea Europeană a preluat recomandările într-un set de directive (DAC), iar noile reguli s-au dovedit eficiente. În prezent, este în vigoare DAC 6, care presupune raportarea tranzacțiilor cu risc fiscal, iar DAC 7, care are drept scop monitorizarea operațiunilor din sfera economiei digitale și reprezintă un pas înainte către taxarea economiei digitale, este în stadiu de proiect.
Conform celor mai recente estimări, statele lumii pierd anual peste 427 de miliarde de dolari din mutarea profiturilor și averilor personale în paradisuri fiscale. Statele care pierd cele mai mari sume sunt SUA (aproape 90 de miliarde de dolari pe an), Marea Britanie, Germania, Franța și Brazilia. Din cele 427 de miliarde de dolari, raportul State of Tax Justice 2020, realizat pe baza datelor din raportările țară cu țară publicate de OECD, subliniază că 245 de miliarde de dolari sunt pierduți direct din cauza eludării taxelor de către companii, iar diferența este reprezentată de impozite aferente averilor personale. Deși cea mai mare parte a pierderilor este înregistrată de țările bogate, aceste practici fiscale afectează mai mult țările cu venituri mai reduse. Acestea din urmă pierd echivalentul a 5,8% din veniturile fiscale totale pe care le colectează în mod obișnuit din cauza practicilor de evitare a plății taxelor, în timp ce pierderile țărilor cu venituri mari se ridică la doar 2,5% din total.
Conform studiului, țările bogate sunt, în același timp, și responsabile pentru aceste pierderi (98%), iar principalele jurisdicții favorizante sunt Insulele Cayman (generează 16,5% din pierderile fiscale globale – echivalentul a 70 de miliarde de dolari), Marea Britanie (10%), Olanda (8,5%), Luxemburg (6,5%) și SUA (5,53%).
Consensul internațional devine realizabil
Așadar, este evident că problema există, că marile puteri economice sunt conștiente de necesitatea rezolvării ei, dar demersurile sunt greoaie din cauza complexității tot mai ridicate a modului de organizare a afacerilor, în special a celor din sfera digitală, și a consensului politic dificil de obținut.
Cu toate acestea, se pare că disensiunile care existau până la sfârșitul anului trecut în OECD cu privire la cei doi noi piloni în sfera impozitării la nivel internațional (taxarea economiei digitale și impozitul minim global) par să se atenueze, SUA rămânând, în timpul mandatului președintelui Trump, singurul opozant major. Recentele inițiative ale administrației Biden par că sunt aliniate cu cele ale partenerilor din OECD, însă este de așteptat ca acestea să întâmpine rezistență chiar din interior și rămâne de văzut daca forma finală a planului, care trebuie aprobată de Congres, va rămâne consecventă principiilor enunțate inițial.
În ultimă instanță, OECD nu are rol de reglementare la nivel internațional, documentele și principiile emise de organizație reprezentând recomandări care trebuie adoptate în legislațiile locale – spre exemplu, în legislația UE, cm s-a întâmplat de multe ori până acum – pentru a fi implementate. Consensul este greu de obținut și în UE, având în vedere că orice inițiativă legislativă referitoare la sistemul de taxare trebuie să întrunească acordul tuturor celor 27 de state membre, aspect care întârzie luarea deciziilor în această privință. În SUA, sistemul este ceva mai flexibil, dar rămâne de văzut în ce formă se va implementa planul anunțat de Joe Biden și dacă acest demers va reprezenta un model care va fi urmat și de alte state influente din punct de vedere economic la nivel global. Totuși divergențele s-au diminuat, aspect la care se adaugă și faptul că bugetele statelor devin tot mai dezechilibrate și cresc astfel șansele ca noile principii ale taxării internaționale, care ar aduce resurse bugetare suplimentare, să fie adoptate în următorii ani.
@
Impozitul minim pe profit la nivel global, tot mai aproape. Ar putea SUA urgenta demersurile? Impozitul minim pe profit la nivel global, tot mai aproape. Ar putea SUA urgenta demersurile? 0 By Echipa RomaniaPozitiva on 10 aprilie 2021 Economie, România, România Internațională Material de opinie de Dan Bădin, Partener Servicii Fiscale, Deloitte România Creșterea exponențială a datori...
10/04/2021
Leroy Merlin: La un an de la lansare, comenzile telefonice au devenit un canal de cumparaturi foarte popular
București, 8 aprilie 2021 – Potrivit Leroy Merlin, retailer specializat în construcții, decorațiuni și grădinărit, în decursul unui an de la lansare, serviciul de comenzi telefonice a devenit un canal de cumpărături popular, în special în rândul lucrătorilor în construcții. Astfel, meseriașii care au rapid nevoie de produsele solicitate, economisesc timp prin comandă telefonică și ridicare rapidă din magazin sau livrare la domiciliu, beneficiind de consiliere promptă prin telefon și de un plus de siguranță la cumpărături. Cele mai comandate produse prin această modalitate sunt din categoria materialelor de construcții.
Implementată inițial în luna martie 2020 ca o soluție de siguranță pentru a evita aglomerarea din magazine pe perioada Stării de Urgență, comanda telefonică s-a dovedit a fi o opțiune foarte bine primită la nivelul întregii țări.
“Pandemia de COVID-19 a influențat obiceiurile noastre de cumpărare, consumatori și companii deopotrivă, producând schimbări orientate către creșterea eficienței și siguranței în relația dintre afacerea care vinde bunurile și clientul care le achiziționează. Implementarea acestui concept de vânzare la distanță, mai precis comenzile prin telefon, a fost răspunsul nostru strategic la aceste circumstanțe fără precedent. Această decizie s-a dovedit a fi nu doar o soluție relevantă pentru retail, ci și un serviciu cu valoare adăugată ridicată pentru clienții noștri care au adoptat rapid această metodă de cumpărare”, a declarat Frédéric Lamy, CEO Leroy Merlin Romania.
Pe lângă faptul că această modalitate de comandă este utilă meseriașilor care au nevoie de soluții rapide pentru șantierele în care își desfășoară activitatea sau pentru pasionații de decorațiuni, serviciul de comandă telefonică vine și în sprijinul persoanelor în vârstă care nu utilizează instrumente de plată digitale. De asemenea, reprezintă o opțiune în plus pentru persoanele cu dizabilități sau pentru cei care nu locuiesc în apropierea unui magazin Leroy Merlin.
„Unul dintre cele mai mari beneficii ale acestei soluții este modul în care construiește și întărește relațiile cu clienții, deoarece implică o interacțiune directă între client și angajații magazinului. Mai mult, permite clienților să facă achiziții de oriunde și oricând au nevoie. Chiar dacă folosesc opțiunea de comandă telefonică pentru a face cumpărături mai mici, faptul că interacționează în mod constant cu un comerciant are un efect puternic asupra comportamentului clienților”, a adăugat Frédéric Lamy.
Serviciul de comenzi telefonice cu ridicare din magazine sau cu livrare la domiciliu este disponibil în toate cele 18 unități Leroy Merlin din țară. Pentru a putea plasa telefonic o comandă, clienții trebuie să selecteze magazinul preferat pe website-ul retailerului, din secțiunea Magazinul Meu, să parcurgă categoriile de produse și să aleagă produsele pe care vor să le cumpere, notând codul unic aflat sub denumirea fiecărui produs. Produsele disponibile sunt doar cele semnalizate cu un buton dedicat, pe fundal verde. Ulterior, aceștia trebuie să apeleze numărul de telefon *2244, urmând să fie preluați de către un consilier care se va ocupa să plaseze comanda. În cazul ridicării personale din magazine, produsele vor fi pregătite în maximum 4 ore de la plasarea și confirmarea comenzii telefonice. Programul punctului dedicat ridicării comenzilor este identic cu programul magazinului ales. Mai multe detalii despre procesul de comandă telefonică pot fi consultate aici: https://www.leroymerlin.ro/comanda-telefonica.
Această soluție a fost implementată cu succes și în alte țări în care compania își desfășoară activitatea, cm ar fi Spania sau Brazilia.
Despre Leroy Merlin
LEROY MERLIN este liderul european al pieței de bricolaj, cu o istorie de peste 90 de ani ca retailer specializat pe construcții, decorațiuni și grădinărit. Companie inovatoare din cadrul ADEO, LEROY MERLIN deține 800 de magazine în 15 țări din Europa, Asia, Africa și America de Sud. Peste 115.000 de colegi fac parte din familia LEROY MERLIN. Aflată într-un progres constant, compania ADEO a devenit cea mai mare companie franceză de pe piața internațională. În prezent, companiile grupului ADEO sunt recunoscute peste tot în lume prin numeroasele premii “Great Place to Work Institute”.
În România funcționează 18 magazine LEROY MERLIN, cu peste 2000 de angajați în 13 orașe: București, Cluj-Napoca, Craiova, Ploiești, Brașov, Constanța, Sibiu, Suceava, Târgu Mureș, Bacău, Iași, Timișoara și Oradea.
@ http://www.romaniapozitiva.ro/romania-pozitiva/leroy-merlin-la-un-an-de-la-lansare-comenzile-telefonice-au-devenit-un-canal-de-cumparaturi-foarte-popular/
Leroy Merlin: La un an de la lansare, comenzile telefonice au devenit un canal de cumparaturi foarte popular Leroy Merlin: La un an de la lansare, comenzile telefonice au devenit un canal de cumparaturi foarte popular 0 By Echipa RomaniaPozitiva on 10 aprilie 2021 Anticoronavirus, Economie, România București, 8 aprilie 2021 – Potrivit Leroy Merlin, retailer specializat în construcții, decorațiuni ș...
10/04/2021
INP lansează în dezbatere publică două propuneri de normative în domeniul restaurării picturii murale
Institutul Național al Patrimoniului (INP) supune consultării publice două propuneri de Normative în domeniul conservării-restaurării componentelor artistice ale monumentelor istorice:
„Norme metodologice și indicator de norme de deviz pentru lucrări de conservare-restaurare a picturii murale a fresco, a fresco și a secco-în tehnica tempera și a tencuielilor decorative, părți integrante ale monumentelor istorice” (documentul poate fi descărcat de aici)
„Norme metodologice și indicator de norme de deviz pentru lucrări de conservare-restaurare a picturii murale a secco-lianți organici și a stucaturii policrome, părți integrante ale monumentelor istorice” (documentul poate fi descărcat de aici)
Institutul Național al Patrimoniului a demarat, conform atribuției sale de a propune Ministerului Culturii inițierea de acte normative în domeniul protejării monumentelor istorice, actualizarea Metodologiei de restaurare a componentelor artistice (MC / I-A/ 2000 aprobată prin OM nr. 2325 / 04.08.2006) – aflată în vigoare.
Această inițiativă s-a concretizat, până în momentul de față, în două proiecte de normativ în domeniul restaurării picturii murale, stucaturilor și tencuielilor decorative, care, pe de o parte, aduc la zi Normele metodologice de conservare-restaurare în vigoare, iar pe de alta, asigură, prin intermediul Indicatorului de norme de deviz, alinierea la reglementările naționale în vigoare privind consumurile de resurse, ofertarea și decontarea lucrărilor ce se finanțează total sau parțial din fonduri publice.
La redactarea celor două proiecte, componenta de Norme metodologice, a cărei structură are la bază direcţiile Metodologiei de restaurare a componentelor artistice (MC / I-A/ 2000) se datorează unor personalități din domeniul restaurării monumentelor istorice, experți atestați ai Ministerului Culturii: prof. univ. dr. Oliviu Boldura – coordonator, dr. Ioan Darida, prof. univ. dr. Carmen Solomonea, conf. univ. dr. Maria Dumbrăvician, drd. Oana Gorea, prof. univ. dr. Ioana Gomoiu (investigații biologice), prof. univ. dr. Gheorghe Niculescu (investigații fizico-chimice), în timp ce componenta de Indicator de norme de deviz a fost elaborată, cu respectarea prevederilor HG 907/2016 și a machetelor de lucru din Ghidul metodologic pentru revizuirea normelor de consumuri medii de resurse pe articole de deviz (Indicativ GE 031-97), de către ing. Liliana-Geta Rusu, expert achiziții publice.
Invităm întreaga comunitate profesională din domeniu şi orice persoană implicată în protejarea patrimoniului cultural să consulte cele două proiecte şi să transmită comentarii, observaţii sau sugestii de optimizare a documentelor, completând Formularul de transmitere a amendamentelor corespunzător fiecărei propuneri de normativ:
Descarcă formularul pentru transmiterea de amendamente normativ pictură a fresco.
Descarcă formularul pentru transmiterea de amendamente normativ pictură a secco.
Formularele completate pot fi trimise prin e-mail ([email protected] și [email protected]) sau prin poştă, la sediul INP (Str. Ienăchiţă Văcărescu, nr. 16 Bucureşti, Sector 4), până în data de 31 mai 2021, urmând ca amendamentele să fie sistematizate în cadrul Oficiului Norme şi Metodologii al INP, iar concluziile să fie trase în cadrul unei dezbateri finale, găzduite de INP înainte de transmiterea documentelor spre avizare forurilor competente.
Institutul Național al Patrimoniului este principala instituție centrală care pune în aplicare politicile publice în domeniul protejării patrimoniului cultural în România. INP asigură activitățile de cercetare, evidență, inventariere, protejare și punere în valoare pentru toate categoriile patrimoniului cultural – imobil, mobil, imaterial și digital – și gestionează inventarele oficiale ale patrimoniului cultural – Lista monumentelor istorice, Repertoriul arheologic național, Inventarul patrimoniului cultural național mobil, Registrul național al patrimoniului cultural imaterial, baze de date și depozite digitale. De asemenea, INP elaborează și gestionează Programul Național de Restaurare a Monumentelor Istorice [PNR] – principalul instrument prin care statul asigură finanțarea lucrărilor de protejare, restaurare și punere în valoare a patrimoniului imobil –, colectează și gestionează Timbrul Monumentelor Istorice [TMI], gestionează atestarea specialiștilor și experților din domeniul patrimoniului imobil, este agregator național pentru Enciclopedia culturală europeană [europeana.eu], elaborează dosarele de nominalizare pentru înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial și coordonează procesul de nominalizare pentru Marca Patrimoniului European. Mai multe informații pe www.patrimoniu.ro.
@ http://www.romaniapozitiva.ro/bucuresti/inp-lanseaza-in-dezbatere-publica-doua-propuneri-de-normative-in-domeniul-restaurarii-picturii-murale/
INP lansează în dezbatere publică două propuneri de normative în domeniul restaurării picturii murale INP lansează în dezbatere publică două propuneri de normative în domeniul restaurării picturii murale 0 By Echipa RomaniaPozitiva on 10 aprilie 2021 București, Cultură, Implică-te, România Institutul Național al Patrimoniului (INP) supune consultării publice două propuneri de Normative ...
Click here to claim your Sponsored Listing.
Telephone
Website
Address
Bucharest