SNST Bucuresti
Sindicatul Național Sport și Tineret apără drepturile celor care muncesc în Sport și Tineret
06/10/2026
Ai dreptul să fii asistat de un reprezentant al sindicatului la negocierea, încheierea sau modificarea contractului individual de muncă!
Solicită să fii asistat de sindicat în relațiile cu angajatorul, atunci când sunt în discuție drepturile și interesele tale de muncă.
📌 Din arhiva SNST – octombrie 2020
Într-un articol publicat de SNST în 2020 prezentam modificările aduse atunci Codului muncii și dreptul salariaților de a solicita sprijinul sindicatului la negocierea, încheierea sau modificarea contractului individual de muncă.
Tot atunci erau prezentate și prevederile privind concilierea conflictelor individuale de muncă.
Drepturile trebuie cunoscute pentru a putea fi folosite și apărate.
🔗 Articolul din 2020 – în comentarii.
02/10/2026
Inspectoratul Teritorial de Munca Suceava a eliberat dovada înregistrării Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, documente semnate de Sindicatul Național Sport și Tineret și Clubul Sportiv Municipal Suceava.
Pentru o perioadă de 24 de luni, salariații din cadrul unității vor fi apărați de prevederile acestor documente, un demers binevenit prin care sunt consolidate drepturile personalului și este asigurat cadrul legal pentru protecția membrilor de sindicat și acordarea unor beneficii suplimentare.
Detalii pe snst.ro
*Devenim prioritate prin atitudine!
Echipa SNST
Sindicatul Național Sport și Tineret
Afiliat PUBLISIND
Membru al Blocului Național Sindical
25/09/2026
24/09/2026
Judecătoria Sector 3 București a constatat că Sindicatul Național Sport și Tineret este reprezentativ la nivel de unitate – DJST Constanța.
Termen de valabilitate: 4 ani
Detalii pe snst.ro
Devenim prioritate prin atitudine!
Echipa SNST
Sindicatul Național Sport și Tineret
Afiliat PUBLISIND
Membru al Blocului Național Sindical
15/09/2026
🔵 Întâlnire online cu membrii Grupei SNST – CCS București
SNST continuă seria întâlnirilor directe cu grupele sindicale din țară. De această dată, ne-am întâlnit online cu membrii Grupei SNST – Casa de Cultură a Studenților București, pentru o discuție aplicată asupra problemelor și priorităților colegilor din unitate.
📌 Printre subiectele discutate:
✅ problemele semnalate de membrii grupei;
✅ actuala legislație a salarizării și viitoarea lege a salarizării;
✅ Contractul colectiv de muncă la nivelul unității;
✅ acțiunile în instanță inițiate pentru apărarea și recuperarea retroactivă a drepturilor membrilor;
✅ drepturile și avantajele oferite membrilor SNST;
✅ reducerile, beneficiile și parteneriatele organizației;
✅ noul parteneriat PETROM și reducerile de care beneficiază membrii la benzinării;
✅ creșterea numărului de membri ai grupei sindicale;
✅ reprezentativitatea SNST la nivelul CCS București.
Întâlnirea le-a oferit colegilor posibilitatea de a prezenta direct problemele cu care se confruntă, de a solicita clarificări și de a primi informații despre demersurile pe care SNST le poate iniția la nivelul unității.
📲 Așteptăm și solicitările celorlalte grupe SNST!
Fiecare grupă poate programa o astfel de întâlnire online. Stabilim împreună ziua, ora și temele propuse, transmitem linkul de conectare, iar membrii interesați pot participa simplu și rapid, inclusiv de pe telefon.
Pentru lista canalelor de comunicare SNST, accesați:
🔗 https://snst.ro/snst-continua-intalnirile-online-cu-grupele-sindicale-din-tara/
Cu cât o problemă este comunicată mai repede, cu atât poate fi analizată și soluționată mai eficient.
*Devenim prioritate prin atitudine!
Echipa SNST
Sindicatul Național Sport și Tineret
Afiliat PUBLISIND
Membru al Blocului Național Sindical
12/09/2026
SNST câștigă din nou la Tribunalul București
Indemnizații de concediu recalculate și drepturi bănești acordate retroactiv membrilor SNST de la Clubul Sportiv Petrolul Ploiești
Încă un proces câștigat. Încă un angajator obligat să recalculeze și să plătească drepturile cuvenite membrilor SNST.
Tribunalul București a admis în parte acțiunea formulată de Sindicatul Național Sport și Tineret, împreună cu membrii de sindicat, în contradictoriu cu Clubul Sportiv Petrolul Ploiești.
📌 Detaliile Hotărârii nr. 7732/2026, pronunțată în dosarul nr. 4823/105/2023, pot fi consultate aici:
https://snst.ro/snst-castiga-din-nou-la-tribunalul-bucuresti-2/
Drepturile salariale trebuie calculate și plătite integral. Atunci când acest lucru nu se întâmplă, SNST acționează pentru recuperarea lor, inclusiv retroactiv.
Devenim prioritate prin atitudine!
Echipa SNST
Sindicatul Național Sport și Tineret
Afiliat PUBLISIND
Membru al Blocului Național Sindical
12/09/2026
SNST continuă întâlnirile online cu grupele sindicale din țară
Discuții directe cu membrii organizației
Întâlniri scurte, subiecte concrete și răspunsuri directe la întrebările membrilor SNST.
Invităm toate grupele SNST care doresc să participe la astfel de întâlniri online să ne transmită solicitarea și subiectele pe care vor să le discutăm. Stabilim împreună ziua și ora, transmitem linkul de conectare, iar fiecare membru interesat poate participa simplu și rapid.
Pentru articolul complet și lista canalelor de comunicare puteți accesa link-ul de mai jos:
https://snst.ro/snst-continua-intalnirile-online-cu-grupele-sindicale-din-tara/
*Devenim prioritate prin atitudine!
Echipa SNST
Sindicatul Național Sport și Tineret
Afiliat PUBLISIND
Membru al Blocului Național Sindical
05/09/2026
🌊 Ofertă specială la Holiday Blue Olimp pentru membrii SNST/PUBLISIND!
📅 6–14 septembrie 2026
🌞 All-inclusive: 450 lei/noapte/cameră
👨👩👧 Oferta este valabilă pentru 2 adulți și 1 copil sub 8 ani.
🔗 Pentru oferta completă, detalii și rezervări: snst.ro. Link către ofertă în comentarii.
Devenim prioritate prin atitudine!
Echipa SNST
Sindicatul Național Sport și Tineret
Afiliat PUBLISIND
Membru al Blocului Național Sindical
Hotel Holiday Blue Olimp
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Telephone
Website
Address
Strada Valter Mărăcineanu, Nr. 1-3, Cam. 49, Etaj 2, Sector 1, București
Bucharest
020951
Opening Hours
| Monday | 08:00 - 16:30 |
| Tuesday | 08:00 - 16:30 |
| Wednesday | 08:00 - 16:30 |
| Thursday | 08:00 - 16:30 |
| Friday | 08:00 - 14:00 |
Alerts
Be the first to know and let us send you an email when SNST Bucuresti posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.