Cheese Up

Cheese Up

Share

Grilled Cheese Sandwiches in a funky custom food truck. Ne gasiti in curtea frumoasei gradini din

07/10/2021

A fost o vară super frumoasă cu superb la spectacolele unteatru. Până la următoarea vară, stay cheesy.

A fost o vară ca nicio alta și nimic din toate acestea nu s-ar fi petrecut fără entuziasmul și susținerea ta! Mulțumim, ✨ În ultimele luni petrecute în Grădina Casei Universitarilor ne-ai amintit că este definiția unei emoții de care ne putem bucura oriunde ne-am întâlni. Și nu există bucurie mai mare decât cea pe care o simțim atunci când suntem împreună.

Fiecare zi la unteatru open-air ne-a adus în dar un strop de magie și le mulțumim tuturor artiștilor care ni s-au alăturat în această aventură. Răsplătim cu încă un rând de aplauze efortul de a adapta spectacolele pentru a fi jucate pe scena amenajată în aer liber, concertele susținute pe scena din Grădină, diminețile de weekend cu spectacole pentru copii și cel mai frumos public 👏👏 Sperăm să ne revedem vara viitoare în aceeași formulă, în oaza urbană care ne-a găzduit cu atâta generozitate.

Începând cu luna octombrie, spectacolele se întorc în sala din Sfinții Apostoli nr. 44, în locul în care au fost create. În următoarele zile vom reveni cu programul primelor reprezentații organizate la sediu.

Le mulțumim pentru cea mai frumoasă vară petrecută împreună partenerilor noștri de la Universitatea din București, care ne-au pus la dispoziție oaza urbană în care am jucat, am cântat și ne-am simțit în ultimele luni. 🖤 Serile noastre de vară au fost mai gustoase alături de prietenii de la Cheese Up, Drink Up și YOLK - the egg station, iar toate momentele de care n-am bucurat împreună au fost prosibile datorită sprijinului oferit de partenerii noștri de la Overground Music, UNATC I. L. Caragiale, Festivalul Caleido, Institutul Liszt București / Liszt Intézet Bukarest, binôme, OMNI, PrintCentruVechi.ro. Pentru sfaturile și insihgt-urile oferite la începutul acestei călătorii, mulțumim Bogdan Doltu!

📸 Stan Eugen Daniel

24/09/2021

Răcoare de toamnă, grădina rezistă. La fel și noi și vă așteptăm de miercuri până duminica la artă + grilledcheesesandwiches = ❤️

Andrei și Andreea Grosu: Am decis să scoatem scena de teatru sub cerul liber 20/09/2021

Despre gazda noastră, despre grădina asta mișto în care ne-a găsit vara și despre un loc în care se adună Unpublic tare fain la teatru, proiecții și povești pe relaxare.

Felicitări, unteatru, pentru ce ați reușit să faceți și ne bucurăm că suntem în grădină cu voi.

Andrei și Andreea Grosu: Am decis să scoatem scena de teatru sub cerul liber Timp de 11 ani, unteatru a fost crescut frumos de Andrei și Andreea Grosu și de toți artiștii care au jucat sau cântat pe scena lui. De la comunitatea...

Hotspot: cele mai frumoase grădini din București în care s-au deschis terase 10/08/2021

Un articol ca o gură de aer: grădini în care s-au deschis terase în București. Da, apărem și noi aici, în frumoasa grădina de vară de la unteatru, unde vă așteptăm de miercuri până duminică cu savurate la spectacole de teatru, concerte, proiecții de film sau alte evenimente artistice.

Bravo, Lovedeco.ro pentru listă.

Hotspot: cele mai frumoase grădini din București în care s-au deschis terase O listă de grădini din București în care s-au deschis terase pe care poți bea o bere sau un cocktail, înconjurat de natură și liniște.

08/08/2021

Funkoteca lui Cosmin Pojoranu, azi în grădina de la unteatru.

Astă seară, de la ora 19:00, avem întâlnire lejeră, de seară de vară, cu Funkoteca lui Cosmin 🎶 pentru un binemeritat șpagat muzical între disco, funk, rap și cine mai știe ce alte ritmuri de dans și balans. 💥 Funk's not dead!

Cheese me Up! Topit după sandwichurile cu multă brânză & pulled pork de la Cheese Up și cele mai bune croissante din București: Fika18 • B365 06/08/2021

”Și chiar nu e mare șmecherie să faci asta, atâta timp cât folosești ingrediente de calitate și pui puțin patos în ceea ce faci. Ce mare brânză!?”.

Am avut o vizită în grădina de la unteatru, iar oaspetele s-a topit după sandvișurile noastre. Ba mai mult, a povestit totul în acest articol scris cu umor și poftă de pe B365.ro. Mulțumim, suntem măguliți.

Serviți cu plăcere, și lectura și apoi și sandvișurile noastre.

Cheese me Up! Topit după sandwichurile cu multă brânză & pulled pork de la Cheese Up și cele mai bune croissante din București: Fika18 • B365 Ce să faci în București când ți-e foame, afară sunt 37-38 de grade Celsius, asfaltul fierbe și toată lumea e la mare sau buluc-grămadă pe autostrada

04/08/2021

Ne vedem diseară aici?

Fiecare seară în Grădina Casei Universitarilor e ca o adevărată vacanță 🌿 Ai o întreagă oază de verdeață în mijlocul orașului, de care să te bucuri fix așa cm vrei tu 💚 Poți să te relaxezi cu o carte bună în hamac. Poți să-i aduci pe cei mici în spațiul de joacă dedicat lor. Poți să dansezi printre copaci. Poți să te răcorești pe terasa amenajată în grădină sau poți să iei cina cu prietenii 🍴 Savurează serile de vară exact așa cm îți dorești ✨ Ne găsești pe Strada Pictor Arthur Verona, vis-a-vis de Grădina Icoanei, începând cu ora 18:00!

27/07/2021

Ne-am mutat în una dintre cele mai frumoase grădini din centrul Bucureștiului si căutăm maestru de sandvișuri.

O persoană serioasă, prietenoasă, care să aibă o pasiune pentru a face oamenii fericiți prin mâncare.

Treaba e simplă și miroase foarte bine.

Trebuie doar să:

- respecți rețetele Cheese Up și sa pregătesti grilled cheese sandwiches în aer liber, în food truck-ul nostru.
- pregătesti comenzile din locație și pentru aplicațiile de delivery pe care suntem disponibili.

Responsabilitate și omenie, 2 calități esențiale pentru maestrul de sanvișuri pe care îl căutăm.
Lăsa-ne un mesaj sau trimite-ne un mail ([email protected]) și hai pe la noi să ne cunoaștem și să mai povestim.

24/07/2021

Close-up de week-end.

Ne găsiți cu în grădina de la unteatru, la umbră și chill.

Want your restaurant to be the top-listed Restaurant in Bucharest?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Category

Telephone

Address


Jean Louis Calderon 65
Bucharest