Excelcont

Excelcont

Share

We offer solutions to your ideas

15/03/2026

Zilele trecute vorbeam cu o adolescentă din familia noastră, elevă în clasa a XII-a. Mi-a spus ceva care m-a pus serios pe gânduri.

„Alexandra, am văzut postarea ta despre colanți. Ai mare dreptate. La noi la școală sunt fete care vin așa îmbrăcate la toate orele… se plimbă prin clasă, prin fața profesorului, pe lângă catedră… și chiar se vede tot.”

Și apoi a adăugat ceva care m-a întristat puțin.

„Nouă, colegilor, uneori ne vine să râdem când vedem asta.”

Nu pentru că ar fi ceva frumos.
Ci pentru că devine stânjenitor.

Nu vorbesc despre modă. Nu vorbesc despre branduri. Nu vorbesc despre ce e „la modă” sau nu.

Vorbesc despre ceva mult mai simplu: bunul simț.

Da, poți purta colanți pe acasă, în grădină, în gospodărie, în apartament, pe sub o fustă sau o bluziță puțin mai lungă. Există locuri și moduri în care îi putem purta. Dar nu la școală sau în anumite medii.

Așa cm există cuvinte pe care le spui între prieteni… dar nu le spui într-o instituție sau în fața profesorului.

Nu pentru că te obligă cineva.
Ci pentru că ai respect față de locul în care intri.

Uneori am impresia că niște colanți purtați unde nu trebuie pot fi mai provocatori decât o fustă scurtă.
Pentru că nu mai lasă nimic imaginației și nu mai lasă nimic… demnității.

Feminitatea nu înseamnă să arăți tot.

Feminitatea înseamnă să știi ce să păstrezi pentru tine.

Eleganța nu vine din cât de mult arăți.
Ci din cât de bine știi unde te afli.

Iar asta nu ține de modă.

Ține de caracter. 🌿 Mi-aș fi dorit să îmi explice aceste lucruri cineva de când eram mică…

05/02/2024

Delta Speed Solutions foarte foarte repede ati raspuns la e-mail pana in momentul in care am achitat factura. D**a ce am achitat, pare ca nu mai functioneaza nici macar telefoanele :) Cum facem sa ma tineti si pe mine la curent cu evolatia procedurii? Serviciu pentru care am platit si pe care vi l-am solicitat in urma unor recenzii exagerat de bune (zic eu). In anno Domini 2024 se poate sa nu ignorati clientii? D**a 3 mail-uri ignorate cu succes, la call center "nu sunt operatori disponibili" iar d**a 5 minute am fost rugata sa las un mesaj "ca reveniti voi". Pai e frumos? Delta Speed Solutions

05/07/2021

SC EXCELCONT SRL suc. Timișoara angajeaza inspector resurse umane full time pentru salarizare și administrare personal!

Candidatul ideal:

Te vrem in echipa noastra daca esti un bun profesionist in domeniul resurselor umane. Experienta in firma de contabilitate constituie un avantaj.

Descrierea jobului:

Daca ai experienta, te asteptam in echipa noastra, pentru a te ocupa de:

- Calcularea salariilor lunare

- Intocmirea contractelor de munca si a actelor aditionale

- Intocmirea adeverintelor specifice

- Asigurarea unei bune evidente a contractelor individuale de munca si a carnetelor de munca.

- Gestionarea dosarelor personale ale angajatilor.

Ce iti oferim?

- Oferim salariu motivant, contract de munca, tichete masa si decontarea transportului.

- Lucrul intr-o echipa dinamica;

- Acces la o baza de date generoasa din punct de vedere al spetelor din domeniu;

- Accesul la soft legilativ

- Lucrul alaturi de profesionisti cu experienta in domeniu;

Descrierea companiei:

Societate specializata de contabilitate, consultanta fiscala si financiara, audit financiar si servicii conexe, acreditata CECCAR, CAFR si CCFR.

Persoanele interesate vor trimite CV la adresa de mail [email protected]
Specificam ca postul este in Timisoara!

28/02/2021

Candidatul ideal:

Te vrem in echipa noastra daca esti un bun profesionist in domeniul contabilitatii. Experienta in firma de contabilitate constituie un avantaj.

Descrierea jobului:

Daca ai experienta, te asteptam in echipa noastra, pentru a te ocupa de:

- Inregistrarea si verificarea documentelor contabile in programele de evidenta contabila;
- Organizarea si tinerea contabilitatii clientilor, conform legislatiei în vigoare;
- Efectuarea de operatiuni specifice închiderilor contabile lunare;
- Acordarea de asistenta în probleme contabile diverse;
- Intocmirea de rapoarte si situatii specifice activitatii

Ce iti oferim?

- Oferim salariu motivant, contract de munca 8 ore/zi, tichete masa si decontarea transportului.
- Lucrul intr-o echipa dinamica;
- Acces la o baza de date generoasa din punct de vedere al spetelor din domeniu;
- Acces la soft legislativ
- Lucrul alaturi de profesionisti cu experienta in domeniu;
- Posibilitatea de a colabora cu societati mari, de referinta in domeniile lor de activitate;

Descrierea companiei:

Societate specializata de contabilitate, consultanta fiscala si financiara, audit financiar si servicii conexe, acreditata CECCAR, CAFR si CCFR.

Echipa noastra este compusa din 10 specialisti si este in crestere asa ca te asteptam sa ni te alaturi!

24/11/2020

Societate de contabilitate și audit financiar, membră CECCAR,
Angajează:
ECONOMIST CU EXPERIENTA – pentru birourile din TIMISOARA
Se caută:
 Persoană serioasă, atentă la detalii, responsabilă, capabilă să activeze în acest domeniu
Se cere:
 Experiență minimă în domeniul contabil cel puțin 3 ani
 Studii superioare de profil (contabilitate)
 Cunoștințe temeinice în domeniul contabil
 Experiența într-o firmă de contabilitate constituie avantaj
 Capacitate de respectare a termenelor limită
 Capacitate de sinteză și atenție la detalii
 Autonomie în activitate
Responsabilități:
 Răspunde de consemnarea și înregistrarea corectă și la termen a documentelor justificative în contabilitate
 Răspunde de întocmirea corectă a balanței de verificare, a bilantului contabil și a declarațiilor aferente, conform legislației în vigoare
CV-urile se trimit pe e-mail la: [email protected].
Informații la tel. 0726.263.589.
Doar cei selectați vor fi contactați.

24/11/2020

EXCELCONT SRL BUCURESTI – SUC. TIMISOARA, societate comerciala de contabilitate, resurse umane si audit financiar, recruteaza pentru CLIENTUL sau, companie lider multinational in sectorul management utilitati (energie electrica, gaze naturale si servicii de telecomunicatii),

AGENT SERVICII CLIENT (2 persoane) – part time / full time

Cerinte:
- Cunoasterea limbii italiene – nivel avansat (conditie obligatorie)
- Experienta anterioara in domeniul comercial/vanzari
- Fiabilitate si bune abilitati de comunicare si interpersonale
Atributii si responsabilitati:
- Atragerea de noi clienti la punctul de vanzare si prin telefon
- Interactioneaza telefonic si prin e-mail cu clientii in vederea identificarii problemelor si gasirii solutiilor corespunzatoare
- Ofera sprijin si support tehnic clientilor
- Respecta instructiunile si provedurile de lucru
- Introduce in baza de date clientii noi si actualizeaza frecvent datele clientilor

Candidatii trebuie sa dea dovada de responsabilitate, seriozitate, loialitate, hotarare, adaptabilitate, autocontrol, sa aibe o atitudine pozitiva; sa aibe calitati psihice (spirit de observatie, rabdare, capacitate de comunicare).

Ce se ofera?
- Lucrul intr-un mediu placut
- Contract de munca
- Recompense salariale functie de performante

Cei interesati vor trimite un CV IN LIMBA ITALIANA pe adresa de e-mail [email protected].
Doar cei selectati vor fi contactati!

24/11/2020

ECONOMIST CU EXPERIENTA – pentru birourile din TIMISOARA
Se caută:
 Persoană serioasă, atentă la detalii, responsabilă, capabilă să activeze în acest domeniu
Se cere:
 Experiență minimă în domeniul contabil cel puțin 3 ani
 Studii superioare de profil (contabilitate)
 Cunoștințe temeinice în domeniul contabil
 Experiența într-o firmă de contabilitate constituie avantaj
 Capacitate de respectare a termenelor limită
 Capacitate de sinteză și atenție la detalii
 Autonomie în activitate
Responsabilități:
 Răspunde de consemnarea și înregistrarea corectă și la termen a documentelor justificative în contabilitate
 Răspunde de întocmirea corectă a balanței de verificare, a bilantului contabil și a declarațiilor aferente, conform legislației în vigoare
CV-urile se trimit pe e-mail la: [email protected].
Informații la tel. 0726.263.589.
Doar cei selectați vor fi contactați.

02/11/2020

Angajam inspector resurse umane full time sau part time pentru salarizare și administrare personal!

Candidatul ideal:

Te vrem in echipa noastra daca esti un bun profesionist in domeniul resurselor umane.

Experienta in firma de contabilitate constituie un avantaj.

Ai cunostinte minime de contabilitate.

Descrierea jobului:

Daca ai experienta, te asteptam in echipa noastra, pentru a te ocupa de:

- Calcularea salariilor lunare

- Intocmirea contractelor de munca si a actelor aditionale

- Intocmirea adeverintelor specifice

- Asigurarea unei bune evidente a contractelor individuale de munca si a carnetelor de munca.

- Gestionarea dosarelor personale ale angajatilor.

Ce iti oferim?

- Oferim salariu motivant, contract de munca, tichete masa si decontarea transportului.

- Lucrul intr-o echipa dinamica;

- Acces la o baza de date generoasa din punct de vedere al spetelor din domeniu;

- Accesul la soft legilativ

- Lucrul alaturi de profesionisti cu experienta in domeniu;

Posibilitatea de a colabora cu societati mari, de referinta in domeniile lor de activitate;

Descrierea companiei:

Societate specializata de contabilitate, consultanta fiscala si financiara, audit financiar si servicii conexe, acreditata CECCAR, CAFR si CCFR.

GRANTURI 2000 euro pentru IMM fara salariati si PFA - Universul Fiscal 12/10/2020

GRANTURI 2000 euro pentru IMM fara salariati si PFA - Universul Fiscal Conditii de acordare a microgranturilor: Beneficiari posibili: IMM-uri , pfa-uri /cmi ( doar anumite CAEN-uri) si ONG-uri cu activitate economica Cifra de afaceri in 2019 – min 5.000 euro, cu exceptia pfa/cim Nr de angajati la 31.12.2019 – 0 angajati Nu se aflau in dificultate, insolventa, falim...

Noutăți privind declarația beneficiarului real 20/07/2020

Noutăți privind declarația beneficiarului real În data de 06.07.2020 a fost publicată în Monitorul Oficial LEGEA nr.108 din 03.07.2020 privind modificarea și completarea Legii nr.129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative. Astfe...

Want your business to be the top-listed Finance Company in Bucharest?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Address


Strada Mihail Sebastian
Bucharest
050787

Opening Hours

Monday 08:00 - 18:00
Tuesday 08:00 - 18:00
Wednesday 08:00 - 18:00
Thursday 08:00 - 18:00
Friday 08:00 - 18:00