Primaristic Romania
PRIMARISTIC® este cunoaşterea şi educarea dezvoltării senzo-motorii a omului. Dezvoltarea senzo-motorie se bazează pe ordinea naturală neurofiziologică.
Fondată în anii 70 de Helga Pfeiffer-Meisel, terapeut fizic pediatru, PRIMARISTIC® este o disciplină de interes general, fiind necesară fiecăruia dintre noi, la orice vârstă, sănătos sau în stare de boală. PRIMARISTIC® analizează şi susţine dezvoltarea şi maturizarea senzo-motorie normală. Dezvoltarea senzo-motorie este temelia funcţionării echilibrate a întregului organism şi garanţia împlinirii capacităţilor noastre superioare. Distorsiunile senzo-motorii apar ca o consecinţă a acţiunii Reflexelor Primare după naştere. Aceasta este una dintre premisele insuficient cunoscute dar redutabile ale îngrădirii sănătăţii şi fundalul bolilor şi al suferinţelor. Prin PRIMARISTIC®, la orice vârstă, putem preveni şi înlătura obstacolele apărute ca urmare a persistenţei după naştere a Reflexelor Primare. Neurofiziologia studiază funcţionarea normală a sistemului nervos. Senzo – privitor la simţuri. Sistemul nervos preia şi procesează informaţiile din afara şi dinlăuntrul corpului. Aceasta este funcţia sa senzitivo-senzorială, bazată pe cele cinci simţuri (auz, văz, miros, gust, tact), la care se adaugă simţul echilibrului, sensibilitatea proprioceptivă şi cea viscerală. Motor – privitor la mişcare. Mişcarea este răspunsul final dat de organism ca urmare a procesării informaţiilor. Senzaţia şi mişcarea constituie o unitate inseparabilă şi interdependentă. Unitatea senzaţie-mişcare este fundamentul funcţionării corecte a corpului. Ea poate fi perturbată de acţiunea Reflexelor Primare după naştere.
02/03/2026
Întâlnirea primaristelor din luna februarie
15/12/2024
04/06/2024
6 ani de la Întemeierea Institutului Primaristic România
Expoziție de fotografie Prof Alexandru Pompiliu (fotograful oficial al Institutului)
25/04/2024
Vernisaj Sabina Ivașcu, Grafică și literatură
6 Aprilie 2024
Foto Alexandru Pompiliu
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Contact the school
Address
Austrului 14
Bucharest
Opening Hours
| Monday | 08:00 - 20:00 |
| Tuesday | 08:00 - 20:00 |
| Wednesday | 08:00 - 20:00 |
| Thursday | 08:00 - 20:00 |
| Friday | 08:00 - 20:00 |
Alerts
Be the first to know and let us send you an email when Primaristic Romania posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.