Patronatul Roman
PROGRAM DE ACȚIUNI
Având un rol militant şi preventiv, Patronatul Român are ca activităţi obligatorii:
1. Promovarea dezvoltării economice;
3.
Patronatul Român reprezintă, în momentul de faţă, peste 54.000 de societăţi comerciale cu capital integral privat, acţionând în majoritatea domeniilor de activitate din economie. Definirea şi promovarea sistemului de întreprindere privată şi economie de piaţă;
2. Păstrarea echilibrului de putere între comunitatea de afaceri, sindicate şi alte grupuri de presiune ce funcţionează în România, într-u
31/07/2021
Medicul român Ștefan Florian din Cluj este vicepreședinte al Federației Mondiale a Societăți de Neurochirurgie.Este unul din cei mai buni neurochirurgi ai lumi.
Oameni de valoare !
14/07/2020
ULTIMELE ORE pentru accesul la 7.000 lecţii video!
Primești acces nelimitat la pachetul Microsoft Office de lecții video, în limba română, făcând doar o singură plată!
În urma susținerii cu succes a testului online, aferent fiecarui curs, primiți certificatul de absolvire, pe care îl puteți descărca şi printa.
21/11/2018
Pentru mulți, termenul de gestionare a riscurilor implică imaginea unor crize neprevăzute, care perturba afacerea, urmata de un răspuns impredictibil din partea firmei. Acest lucru se întâmplă în toate sectoarele de activitate și afectează orice firmă. Adevărul însa este că, cu o gestionare adecvată a riscurilor firma ar trebui sa poată răspunde predictibil si eficient la astfel de situații. În realitate, fiecare aspect al afacerii dvs. prezintă un anumit grad de risc. Calitatea de lider de succes presupune si capacitatea de a privi înainte, de a anticipa potențiale riscuri și de a lua, în limita resurselor de care dispuneți, toate măsurile necesare pentru evitarea/limitarea efectelor negative pe care riscurile le pot avea asupra afacerii în sine.
Marea majoritate a societăților românești însă nu își administrează deloc riscurile și consideră plata unui astfel de serviciu o plată inutilă. Din poziția mea de consultant financiar am avut de-a face cu multe cazuri in care firmele au ajuns în fază ”terminală” datorită unor decizii greșite, lipsei analizei riscurilor și lipsei măsurilor de contracarare.
Planul de gestionare a riscurilor nu este doar un plan de reacție la situații de criză. Este o parte continuă a strategiei de afaceri și este un exercițiu continuu pe care firma trebuie să-l întreprindă pe măsură ce operează, se dezvoltă și crește.
Sunt în esență 8 lucruri pe care un bun administrator trebuie să le facă pentru a putea să-și protejeze afacerea. Le voi prezenta in 8 episoade. Primul de care mă voi ocupa se numește PLANIFICAREA.
Ca firme care se ocupa cu administrarea riscurilor am identificat S.C. RIVALE (www.rivale.ro) care oferă soluții pentru managementul integrat al riscurilor întreprinderii, al riscului de credit comercial si financiar, evalu-area si supravegherea independenta a riscurilor întreprinderii, evaluarea afacerilor, optimizarea perfor-mantelor in funcție de riscurile aferente, analize abordate din perspectiva riscului si a valorii, reorganizare si restructurare axata pe riscuri, Managementul costului si al riscurilor proiectelor de investiții.
15/11/2018
Bancile se lauda cu profituri uriase pe seama clientului roman care pus in imposibilitate de a alege sursa de finantare, este captiv intr-o piata scumpa cu servicii de calitate inferioara celor din tarile vestice. Romanii platesc marje medii de dobanda de peste 4% (la care se adauga robor de aprox. 3.28%p.a.)¡la moneda nationala, in timp ce Europeanul vestic se bucura de o dobanda medie in 2018 de 1,98% la euro. La un venit mediu brut lunar de 787 euro, care este de 3 pana la 7 ori mai mic decat cel din tarile vestice, noi Romanii platim marje de dobanzi care grosso-modo sunt de doua ori mai mari. Este greu de suportat dar si mai greu este de controlat acest fenomen, intr-o piata libera. Presiunea actionarilor austrieci, francezi, greci, turci este foarte mare de a face profit intr-o piata in care clientul nu are prea multe alternative si intr-o tara care este terfelita la Bruxelles ca nu isi face treaba (dar le umple buzunarele celor care tipa ca nu ne facem treaba). Si mai trist este ca sunt o serie de conationali care le tin isonul si care isi fac propria tara praf. Si au fost alesi de noi sa ne reprezinte. Dar asta este alta poveste si nu vrem sa polemizam pe aceste teme.
Bancherul - Cele mai mari 6 banci romanesti au obtinut profituri record de 5,1 miliarde lei, cu 1 miliard peste castigul intregului sistem bancar din 2017 Cele mai mari 6 banci romanesti au obtinut profituri record de 5,1 miliarde lei, cu 1 miliard peste castigul intregului sistem bancar din 2017
15/11/2018
Desi este mai greu de acceptat de catre mai multi asa zisi analisti economici, totusi, masurile economice luate pana acum merg intr-o directie buna. Acum, definirea a ceea ce inseamna o directie buna si in ce masura ea se regaseste intr-un standard al vietii imbunatatit, este dezvoltat destul de bine in articolul Guvernatorului BNR.
Bancherul - Guvernatorul BNR ne transmite un mesaj optimist: economia si finantele se indreapta intr-o directie mai buna Guvernatorul BNR ne transmite un mesaj optimist: economia si finantele se indreapta intr-o directie mai buna
06/11/2018
Bancherul - Bancile adopta un nou cod etic, in care se angajeaza sa-si ajute clientii care nu-si pot plati ratele la credite Bancile adopta un nou cod etic, in care se angajeaza sa-si ajute clientii care nu-si pot plati ratele la credite
03/11/2018
Bancherul - BNR a decis ca rata lunara la un credit nu poate depasi 40% din salariu BNR a decis ca rata lunara la un credit nu poate depasi 40% din salariu
03/11/2018
Bancherul - Topul bancilor cu cele mai mici comisioane la contul curent cu card si online banking Topul bancilor cu cele mai mici comisioane la contul curent cu card si online banking
Click here to claim your Sponsored Listing.
Contact the business
Telephone
Website
Address
Strada Luigi Galvani, Nr. 17-19
Bucharest
020362
Opening Hours
| Tuesday | 10:00 - 16:00 |
| Wednesday | 10:00 - 16:00 |
| Thursday | 10:00 - 16:00 |