Creme de zi
Creme de zi - produse cosmetice de ingrijire
17/02/2022
Iată câteva aspecte la care e bine să fii atent pentru a avea un ten sănătos și luminos la orice vârstă:
Păstrează echilibrul microbiomului pielii
Un microbiom sănătos și echilibrat este esențial pentru menținerea pielii frumoase. Pielea este gazdă pentru numeroase microorganisme vii prietenoase, care poartă numele de flora pielii sau microbiomul. Aceste bacterii microscopice mențin pielea hidratată, luptă împotriva radicalilor liberi și oferă protecție împotriva razelor UV.
Pentru a păstra pielea sănătoasă, folosește produse cosmetice create special pentru stimularea microbiomului pielii, menținându-l în echilibru. Produsele care conțin prebiotice, probiotice și postbiotice sprijină dezvoltarea celulelor și bacteriilor bune.
Aplică produsele de îngrijire a pielii imediat după spălare
Pe lângă o rutină de îngrijire a pielii de calitate, momentul în care aplici produsele cosmetice este foarte important, întrucât influențează capacitatea pielii de a reține umiditatea. De aceea,, specialiștii recomandă ca produsele de îngrijire a tenului să fie aplicate pe piele imediat după spălare. Curățarea feței trebuie realizată cu o spumă adecvată tipului de ten, urmată de aplicarea unui toner și a unui exfoliant.
Următorul pas este hidratarea și protejarea tenului de factorii care pot provoca îmbătrânirea prematură. Așadar, este recomandată folosirea unei creme hidratante, a unui ser cu efect de netezire a ridurilor și a unei crema anticearcane cu efect antioxidant, care să reducă și să prevină ridurile de expresie. După ce acest pas este realizat pot fi aplicate produsele de make-up.
Adaugă grăsimi sănătoase în dieta zilnică
Grăsimile sănătoase, precum cele conținute de nuci, semințe de in și avocado, pot contribui la îmbunătățirea capacității corpului de a produce celule sănătoase și puternice, care, la rândul lor, protejează pielea împotriva factorilor externi, prin refacerea barierei de protecție. O dietă nesănătoase poate afecta microbiomul pielii și poate face ca pielea să devină uscată.
Printre alimentele pe care le poți include în dieta zilnică pentru a avea pielea sănătoasă și strălucitoare se numără somonul, semințele de chia, uleiul de măsline și ouăle.
Totodată, hidratarea este extrem de importantă pentru a avea pielea frumoasă la orice vârstă. Drept urmare, este indicat să bei cel puțin doi litri de apă în fiecare zi.
Trucuri pentru a avea un ten sănătos și luminos la orice vârstă Pielea este cel mai mare organ al corpului uman și îndeplinește numeroase funcții pentru a menține sănătatea întregului organism, printre care și cea de
09/02/2022
Produsele cosmetice reprezintă un aliat de nădejde pentru menținerea unui ten frumos, delicat și aspectuos. Un ten neted, elastic și revitalizat este rezultatul unei vieți echilibrate, dar și a unor produse cosmetice atent alese și folosite. Deși machiajul înfrumusețează aspectul feței, pentru ca acesta să poată fi aplicat în mod natural, trebuie mai întâi de toate să ai un ten curat și catifelat.
Măști pentru față
Un prim pas pentru un ten curat și sănătos, îl reprezintă folosirea măștilor de față. Masca de față este un moment maxim de răsfăț pentru ten oferind beneficii numeroase, printre care hidratarea în profunzime a pielii, protejarea de factorii externi, catifelarea tenului sau curățarea porilor în profunditatea lor. Folosește măști cu cărbune pentru curățarea în profunzime a tenului și un ten catifelat, măști cu acid hialuronic și mușețel pentru o piele proaspătă și calmarea intensă a tenului, măști cu enzime exfoliatoare cu rol în îndepărtarea impurităților sau măști astringente, calmante, nutritive, tonice, alese în funcție de tipul tău de ten.
Produse de curățare și loțiuni tonice
Produsele de curățare, alături de loțiunile tonice, sunt indispensabile pentru îngrijirea tenului. Curățarea și demachierea tenului în fiecare zi, atât dimineața, cât și seara, reprezintă un pas esențial pentru păstrarea unui ten curat, fără imperfecțiuni. Folosește de cel puțin de două ori pe zi un demachiant cu acid salicilic pentru un ten gras sau unul hidratant, fără parfum, pentru un ten sensibil și uscat, dar și o lotiune tonica pentru fata adaptată tipului de ten. Poți folosi de asemenea o spumă de curățare ce îți hrănește și curăță pielea în același timp, un lapte demachiant pentru tenul uscat, o apă micelară pentru îndepărtarea machiajului, urmată de o loțiune tonică hidratantă cu extracte de plante pentru tonifierea pielii.
Creme hidratante pentru ten și ochi
Hidratarea zilnică a tenului face parte din rutina obligatorie de îngrijire a pielii. După demachiere și curățare, hidratează-ți tenul cu o cremă de față hidratantă cu acid hialuronic. Nu uita de ochi. O crema de ochi calmantă reușește cu desăvârșire să calmeze pielea din jurul ochilor, ajutând la reducerea semnelor de oboseală, a cearcănelor, obținând un efect de lifting al pielii din jurul ochilor. Hidratarea feței și a pielii din jurul ochilor trebuie efectuată de două ori pe zi, atât dimineața, cât și seara. Folosește creme hidratante destinate folosirii lor pe timp de zi și creme speciale pe timp de noapte, pentru a te bucura din plin de beneficiile oferite.
Cremă de protecție solară
Crema de protecție solară este un must-have necesar pentru un ten curat, protejat împotriva razelor solare. Pielea feței este cea mai expusă parte a corpului la soare, tocmai de aceea este necesară protejarea ei cu ajutorul unor creme și loțiuni care ne oferă protecție atât împotriva radiațiilor UVA, cât și împotriva radiațiilor UVB. Dacă ești genul de persoană care folosește machiaj înainte să iasă din casă, poți alege produse de machiaj cu factor de protecție. Bineînțeles, poți folosi și o cremă dedicată cu protecție solară, peste care poți veni cu machiajul obișnuit. Pentru a spori efectul protector, folosește pudră minerală, întrucât aceasta acționează ca și o barieră împotriva razelor UV.
Cele mai populare produse cosmetice și recomandări pentru utilizarea lor Produsele cosmetice reprezintă un aliat de nădejde pentru menținerea unui ten frumos, delicat și aspectuos.
07/02/2022
Iată care este ordinea corectă, recomandată de profesioniştii din domeniu.
Demachiantul şi/sau produsul de curăţare
Probabil ştii că acesta este primul pas corect în orice rutină de îngrijire, dar vom sublinia din nou cât de important este să-l efectuezi de două ori pe zi, pentru a facilita acţiunea celorlalte produse cosmetice. În ceea ce priveşte demachierea, poţi folosi o apă micelară, un lapte demachiant care nu necesită clătire ori un balsam pentru curăţare, urmat de un gel care îndepărtează reziduurile şi curăţă pielea în profunzime.
Tonerul
Cea mai importantă misiune a acestui produs este de a restabili pH-ul natural al pielii. Poate nu ţi s-a părut niciodată că are un efect prea vizibil, dar atunci când vei găsi produsul potrivit pentru tine, vei remarca diferenţa. Poţi încerca pe post pe toner şi apa termală sau apele florale, cm ar fi cele de trandafiri, albăstrele sau muşeţel, pentru un efect calmant şi hidratant.
Tratamentul
Dacă ai o cremă sau o loțiune care se adresează unei probleme specifice a pielii, acum este momentul să o aplici. Acelaşi lucru este valabil pentru cremele antiacnee, de exemplu, care se aplică localizat sau pentru loţiunile antipigmentare. Indiferent ce alte produse mai foloseşti, e bine de ştiut că tratamentul de foloseşte înainte de a aplica crema de fata.
Serul
Serul este un produs concentrat care are, de obicei, o misiune specifică, de exemplu hidratarea, uniformizarea nuanţei tenului sau reducerea şi prevenirea apariţiei ridurilor. Găseşti în magazine numeroase formule, de la cele deja clasice cu acid hialuronic sau vitamina C, la adevărate cocktailuri revoluţionare de peptide şi aminoacizi. Este un produs cu efecte rapide şi vizibile.
Crema de ochi
Există creme speciale pentru zona din jurul ochilor pentru zi şi pentru noapte. Cele de zi au ca efect decongestionarea zonei şi combaterea pungilor, în timp ce cremele de noapte se concentrează pe regenerarea ţesuturilor. Important este să alegi formula potrivită pentru tine şi să o aplici în cantităţi mici, prin gesturi delicate.
Care este ordinea corectă de aplicare a produselor de îngrijire a tenului Iată cm să procedezi!
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Website
Address
Calea Victoriei, Nr 167
Bucharest