Cats on fire

Dino caută familie vegană

Este cu mine de 10 zile. Nu știu ce rasă este sau din ce industrie provine. A fost găsit la marginea orașului meu natal, singur și pe timp de noapte, în stradă. Gândul meu este că a căzut din vreo mașină de transport. După magia Youtube-ului am aflat că e foarte posibil să fie mascul (cocoșel). Săptămâna asta mergem în vizită și la veterinar specializat în păsări pentru o evaluare și să vedem ce vaccinuri avem de făcut și când. Ideea e că el crește pe zi ce trece (s-a dublat deja în dimensiune) și va avea curând nevoie de o familie unde să poată fi liber și respectat și iubit. Eu am 60 de pisici și câini în casă. Nu există viață pentru el la mine, deși mi-aș fi dorit enorm, e visul meu. Dar în viitorul apropiat munca asociației nu-mi permite acest stil de viață în care el să fie în siguranță alături de mine.

Dacă îți dorești să-i fii familie lui Dino, te rog să-mi scrii. Ofer orice fel de suport. Menționez că nu-mi doresc să stea afară peste iarnă, mai ales iarna asta, cât încă e pui. Mi-aș dori să fie membru al familiei, în mod ideal. Este foarte smart și curios. Caută continuu prezența umană.

Vă rog nu-mi scrieți dacă nu sunteți vegani sau vreți “pet with benefits” cm am mai auzit, nu există așa ceva.

Mi-aș dori să am o poză cu ele ca să aibă mai mult sens ce spun aici, dar pentru că s-a făcut treabă azi, și telefonul nu e primul meu gând, nu am.

Alexia și mama ei, Teo, au venit azi la pisici să ajute, voluntar. Fără mașină. Au luat metroul, apoi autobuzul până la noi. Dar pe lângă mângâiat și pupat pisici, s-a muncit și sunt extrem de recunoscătoare pentru asta. Chiar dacă eu fac zi de zi aici curățenie, indiferent cât de mult mi-aș dori să acopăr tot, e greu să fac absolut tot ce trebuie făcut într-o zi. Și ziua mea tot 24 de ore are. Pe lângă curățenie sunt și drumuri de făcut, tratamente de dat, pisici de vidat, poze de făcut, albume de adopții, hrănit, diete, câini de scos, ședințe + task-uri la job, și uite-așa trebuie să mă fac mică și să împart bucățele din mine în zeci de direcții zilnic.

Azi am avut un ajutor și asta mă bucură enorm, pentru că e extrem de rar.

Vă mulțumim, Alexia și Teo. Și eu și pisicile. 🤍

Anul ăsta a fost pentru mine picătura care a umplut oceanul. Am peste 10 ani de rescue, dar niciodată ca anul ăsta, și încă mai sunt 3 luni din el. Au fost 9 luni extrem de intense. 9 luni în care eu, un singur om, am preluat 91 (!) de animale. Asta înseamnă în medie 10 animale pe lună. Toate lunile astea au acumulat multă oboseală și epuizare. E imposibil să nu, având în vedere numărul de animale care au primit o șansă (și ce șansă) în aceste luni, pentru care am fost acolo zi și noapte și încă sunt.

Dar în toată alergătura asta uit că avem cheltuieli care nu se opresc, indiferent de câte am eu pe cap. Una din ele e chiria, de care am uitat complet, sincer vă spun, din cauza oboselii. Azi e zi de plată a chiriei și mă descurc extrem de greu cu plata tuturor cheltuielilor curente. În ultimele luni nu am mai reușit nici măcar donații de 5000 de lei lunar să strâng. Singurul noroc au fost câteva sute de lei din formularele de 3.5%, și câteva donații prin platforma Benevity, altfel nu am fi supraviețuit. Și chiar și așa, tot am la cabinetul veterinar datorie de aprox. 25.000 lei acum.

Pentru chirie am încercat de la început să pun eu jumătate (500€) din venitul meu, job full time în alt domeniu, și pe cât posibil cealaltă jumătate de 500€ să o achit cu ajutorul vostru, prin donații. Din păcate în cei doi ani de zile de când locuiesc la chiria asta prin care au trecut deja peste 200 de animale, nu am reușit nici în jumătate din timp să achit acea parte din donații. Devine tot mai greu să prioritizez când nu mai am din ce.

Am nevoie de ajutorul vostru să strâng azi 2500 lei pentru chirie (în care locuiesc acum 55 de animale). Știu că e greu spre imposibil, dar dacă nu ar fi nevoie, credeți-mă că nici nu aș încerca. Din păcate suntem departe de a susține aceste cheltuieli fără fundraising.

Dacă puteți ajuta, v-aș fi extrem de recunoscătoare. Inclusiv un repost/share la story e foarte util, dacă o donație nu e posibilă. Vă mulțumesc.

ASOCIATIA CATS ON FIRE

📍Banca Transilvania
RON: RO45BTRLRONCRT0664233701
EUR: RO92BTRLEURCRT0664233701
📍ING: RO82 INGB 0000 9999 1479 4263
📍Paypal: https://www.paypal.me/catsonfirero
📍Revolut: https://revolut.me/catsonfire

Nu știu dacă voi mai credeți în minuni, dar eu vreau să cred că există una și pentru Oslo.

E un motan diabetic, abandonat în stradă din cauza condiției lui. O prietenă bună a încercat câteva luni să-l pună pe picioare. Însă fără un program strict de luat glicemia, administrat insulina și dietă low-carb, șansele ca Oslo să intre în remisie scad pe zi ce trece. Pentru că Alexandra nu reușea să-i țină programul de insulină (care se face la 12 ore zilnic), și nici dieta necesară, l-am adus pe Oslo la mine, în speranța că odată respectate aceste aspecte, îi vom da o șansă mai bună la remisie și respectiv, la viață.

Însă Oslo nu e fan pisici. Odată confortabil, devine foarte iritat și teritorial în prezența altor pisici, iar asta se vede și pe glicemiile de 400+. Orice stres pentru o pisică cu diabet influențează glicemia și progresul anterior.

Pentru a avea o șansă reală la remisie, Oslo are nevoie de o familie și un mediu cât mai liniștit, iar o casă cu 60 de animale nu-i oferă din păcate această liniște, oricât ne-am dori noi. Motiv pentru care vă promit, dacă vreți să-i dați lui Oslo această șansă adoptându-l, eu îi voi asigura pe viață toate cheltuielile medicale și vă voi fi alături la fiecare pas.

Oslo are nevoie de un om care-i înțelege nevoile, care nu călătorește prea des (pentru că orice internare la cabinet sau pet hotel ar fi motiv de regres) și căruia nu îi e teamă de o picătură de sânge, nici de un ac de insulină (vă pot face personal instructaj).

Oslo e un motan foarte afectuos cu oamenii, și extrem de atașat din primul moment de orice persoană pe care o cunoaște.

Cu litiera are preferințe puternice: îi place litiera automată (dacă îi găsim omul, îi cumpăr eu personal una), care e mereu curată. Altfel, protestează dacă la litiera normală nu e curat, și nu e încântat de litierele acoperite.

Îmi doresc doar să-i oferim lui Oslo o șansă reală la recuperare și o viață liniștită.

Bowie și Hendrix (foto 1) au ajuns la București. Din păcate planurile nu s-au așezat nici de data asta cm ar fi trebuit, iar Birdie și Poppy (foto 2) sunt încă în Vaslui la Andreea, pe tratament. Le voi lua și pe ele weekendul acesta. Bouclé și Maple sunt foarte bine în adopție, din cm puteți vedea în foto 3.

Am nevoie încă de fosteri, în București, pentru o perioadă de 3 luni în medie. În câmpul de unde provin ei 6 mai sunt alți 10 pui care au nevoie de ajutor. Îmi este imposibil să-i ajut fără fosteri. Cum am mai zis și în postările anterioare: le asigur tot ce au nevoie, voi trebuie doar să-i primiți în casa voastră pentru câteva săptămâni/luni. Dacă aveți vacanțe plănuite, nu trebuie să vă dați peste cap planurile, rezolvăm cumva să fie bine.

Cel mai nou membru din casă nu e patruped. E un pui de găină de maximum două zile. A fost găsit aseară la margine de oraș. Fata care l-a găsit l-a hrănit, dar nu avea o soluție pentru el. De când am văzut postarea, nu am putut să-mi iau gândul de la el și de la faptul că șansele erau extrem de mari să ajungă pe farfuria cuiva la maturitate. A ajuns la mine în seara asta.

Dacă mă știți, sau dacă urmăriți pagina asta de ceva timp, știți că pe lângă pisici și câini am salvat și iepuri, porumbei, ciori, și arici. Dar asta e o premieră.

Nu am și nu voi avea niciodată în viitorul apropiat un loc în casă care să-mi permită găzduirea unei păsări în condiții de siguranță, de aceea îmi doresc să găsim pentru el/ea, care se numește Dino (sunt mici dinozauri în cele din urmă), o familie. O familie vegană, care i-ar putea oferi o viață lungă și frumoasă, fără să fie vreodată exploatată, ci tratată fix ca o ființă vie, un membru real al familiei. Da, pot fi parte dintr-o familie pentru cineva care nu o vede drept cină la final de zi, pe ea, pe frații ei sau orice alt animal de pe planeta asta. Știu că e posibil.

Pentru unii oameni un animal de companie e un câine, pentru alții o pisică, un hamster, un păianjen, un iepure, etc. Acolo undeva sunt și oamenii care nu văd nicio diferență între o pisică și o găină. Și găina (dar și dacă e cocoșel, ceea ce nu știm, nu e o problemă), poate să trăiască până la 15 ani dacă are o viață bună.

Mai rămâne doar să găsim acei oameni. 🥹

Domnul Bob (botezat de veterinara noastră, Lori Elena Carciumaru), a plecat azi la familia lui. Dacă vă uitați la prima fotografie comparat cu a doua, o să vă dați seama și voi de ce în țara asta încă eșuăm la capitolul gestionării animalelor comunitare. Pentru că Bob, un câine 100% cumpărat de pe OLX sau alte site-uri dubioase, de la samsari, cel mai probabil cadou pentru copii, a ajuns pe stradă după ce nu le-a mai “trebuit”, unde a supraviețuit cm a putut până l-am găsit, necastrat și nemicrocipat (foto 2 și 3 sunt din ziua în care l-am luat din stradă). Pentru că ne luăm câini doar ca să umplem un gol de moment, și apoi ne doare în cot de ce se întâmplă cu ei. Mi-a luat vreo 2 zile, pe reprize, să-l tund și să scăpăm de toți câlții și scaieții.

Bob a stat cu mine din 8 iulie până pe 10 august când a mers la Laura Aldea în foster, unde a stat până azi, a învățat să meargă în lesă, să se bucure de plimbări, să doarmă în vârful patului și unde a avut, în general, parte de mai multă iubire decât i-aș fi putut oferi eu, încercând să-mi divizez atenția către aproape 60 de animale zilnic.

O să ajungă la o familie cu mulți copii și pisici, unde o să primească toată atenția de pe lume, de care se și bucură enorm.

Mulțumim, Save a Dog Romania / Asociatia, pentru că ați făcut încă un câine fericit pe viață. 🤍

A venit și update-ul mult așteptat. După ce norocoșii Maple și Bouclé au ajuns într-o familie super faină săptămâna trecută, iar unul din pui și-a pierdut viața în câmp sub roțile unei mașini, ceilalți patru din gașca de șapte au fost doborâți de parvo, unul câte unul. JTP ( Andreea, Shao și Lăbuță) i-a luat pe toți patru în balcon și i-a dus zilnic la cabinet pentru tratament.

Începem să vedem evoluție la toți.

Nero (cel maro) este deja fără tub de hrănire și a terminat tratamentul, super vioi și plin de viață.
Lucky (băiețel alb) este și el foarte bine acum, continuă tratamentul dar mănâncă singur și nu mai are nevoie de tub de hrănire.
Blanca (fetița albă, și cea mai firavă dintre toți) încă are tub dar începe încet încet să mănânce.
Poppy (maro cu alb, fetiță), este ultima luată din câmp și încă nu mănâncă singură, dar a avut cele mai bune analize dintre toți.

Ce am nevoie de la voi: foster. Din nou. Dacă nu aveți animale acasă, sau dacă animalele voastre sunt vaccinate complet și la zi, am mare nevoie de voi. Ei au, nu eu. Patru fosteri ne trebuie. Duminică voi merge în Vaslui să îi aduc la București, pentru că în câmp acolo mai sunt 10 pui: trei cam de vârsta acestora, fătați de altă femelă la câțiva pași distanță, și alți șapte aruncați de un neom tot acolo în câmp. Toți au fost expuși și probabil vor pica pe rând și îmi doresc să nu lăsăm pe nimeni în urmă, dar nici nu am cm să fac asta fără fosteri.

Apoi, avem nevoie de voi să le achităm costurile tratamentelor. Deloc puține. Andreea nu a stat pe gânduri și i-a dus imediat la medic, dar nu are cm să se descurce singură cu asemenea costuri. Deja face foarte multe pentru cei aproape 30 de câini de acolo din câmp.

Ultima rugăminte: dacă aveți contacte cu sarbacană sau asociații cu clinică mobilă dispuse să ne ajute să castrăm câinii de acolo, vă rog să-mi scrieți. Am apelat la Save our Paws și Ovidiu Roșu, dar cred că toată lumea e copleșită pentru că nu am primit răspunsuri de niciunde, iar situația acolo e critică și necesită intervenție de urgență.

Mi-aș dori să mă pot bucura azi.

Aseară Maple și Bouclé, doi dintre cei șapte pui din Vaslui, au ajuns într-o familie minunată. Aici, la noi. Da, încă se mai poate, spre surprinderea mea.

Dar am inima strânsă, pentru că ieri ar fi trebuit să merg după ceilalți cinci, însă universul a lucrat într-un mod foarte ciudat.. Nu am mai avut cm să îi aduc aici, doi dintre cei cinci rămași au picat deja, parvo. Unul a început deja tratamentul, celălalt poate abia mâine, pentru că nu e niciun cabinet deschis azi să-l poată trata acolo.

Iar unul a fost găsit mort ieri, lovit de mașină. Era cel maro, din postarea inițială cu cererea de ajutor pentru foster. O să-mi rămână privirea lui întipărită în minte mult timp de acum încolo. Pentru el șansa nu mai există. Exact de asta mă temeam. Că mor pe capete călcați de mașini. Fără să știe că lumea asta poate fi și bună.

Maple și Bouclé au ajuns la mine în urma cu opt zile. Iar pentru restul de acolo, iadul s-a dezlănțuit în aceste doar opt zile. Este motivul pentru care urăsc din toată inima tot ce se întâmplă în țara asta. Faptul că nimeni nu dorește nici contracost să tranchilizeze o amărâtă de femelă pentru sterilizare în tot Vasluiul de la care luăm pui încă din ianuarie încoace, noi fiind în București. Faptul că abandonăm constant și nu ne gândim la consecințe.

În același loc, la câțiva metri depărtare, alți șapte pui au fost aruncați de un binevoitor acolo zilele trecute, au maximum două luni, și vor începe și ei să pice pe capete. Mă simt neputincioasă și îngrozită de tot ce se întâmplă.

Pentru cine nu știe, Maple a căzut într-o groapă și și-a fracturat un picior. Acesta a fost “norocul” ei, motivul pentru care a ajuns la București. Și găsisem un foster, pe Larisa, dispusă să ia unul din pui la ea. Așa a ajuns și Bouclé aici. De asta au venit doar doi. Nu aveam loc în casă pentru nouă pui (doi mai luasem de aici din Chitila). Nu când în casă mai sunt deja fix 50 de pisici și alți 4 câini adulți. De asta cinci pui au rămas acolo până găseam opțiuni de foster să pot să-i aduc.

Mă simt vinovată că nu i-am luat pe toți mai repede, chiar dacă nu aveam unde să-i pun fizic? Da. Pot să dau timpul înapoi? Nu. Rămân doar cu regretul că m-am născut în țara asta și că o să ajung ori cu demență la 30 de ani, ori cu vreun atac de cord. Pentru că simt că nu mai duc și nu mai fac față suferinței din jur, și mult prea puțini oameni fac ceva bun. Dar tot mai mulți fac rău.