Dan Andrei

Nicolae Basilescu: munca este o sfortare penibila, facuta pentru dobindirea de beneficii.

call me if you get lost / strange habits collection / print on archival paper 55x70
danandrei.com

la drum de seara, catre departe
danandrei.com

just a train to nowhere
danandrei.com

55 this is the time… welcome:)

In principiu eu sunt perceput asa cm vrei tu, prin prisma experientelor si trairiilor tale anterioare.
Astfel, chiar involuntar “simtirea” unei persoane este analizarea acesteia prin intermediul comparatiei cu situatii anterioare, proces care se petrece pentru inceput la nivelul subconstientului urmand apoi sa tranziteze la nivelul constientului, odata cu perceptia unui interes personal declansat de subconstient.

well, after an almost dark year, let the sun shine again, Happy New Year 2024!

Craciun fericit tuturor, indiferent de nationalitate, religie sau orientare sexuala:)

2009 / sitting around and waiting - limited edition fine art print 100x70
danandrei.com

Nu obisnuiesc sa retraiesc momente trecute, mi se pare desart si inutil. Dar in aceeasi masura, e drept, retraiesc senzatii. Par uitate si totusi uneori, revin la fel de puternice ca in clipa in care le-am simtit prima oara.
E suficient sa ma asez pe spate cu ochii inchisi si buzele intredeschise simt arsura primei tigari, gustul si mirosul ei revin puternic in memorie, degeaba incerc sa regasesc senzatia asta in prezent, e irepetabila.
La fel si primul sarut, intamplat acum vreo 40 de ani (uite asa reusesc si eu sa realizez ca timpul totusi trece) stangaci si sfios, fluture nascut pentru a zbura doar o clipa. O senzatie de gol si plutire inconstienta, o prabusire sfarsita, din fericire, intr-un culcus de pamant reavan si moale.

Viata e formata din trairi banale printre care se regasesc uneori semne ce ne arata ca am mai si trait cu adevarat cateodata. Intamplarile ale caror senzatii ni le reamintim sunt de fapt punctele de referinta ale zilelor ce vor urma.
Un punct de maxim odata atins (prima tigare, primul sarut, primul san dezgolit, primul cuvant soptit la ureche) nu este dacat o aruncare in banal a clipelor ce vor urma si o lupta continua pentru a depasi starea de letargie in care ne arunca cotidianul. Intotdeauna vrem mai mult, intotdeauna vrem altceva. Si incercam in fiecare zi sa traim clipe ale caror senzatii ni le vom reaminti toata viata.

Constient sau nu, suntem in permanenta nemultumiti, ne dorim intotdeauna mai mult sau altceva, probabil veti spune ca asta e motorul societatii – progresul nu poate fi explicat altfel, si totusi uneori ne ajunge oboseala sau poate lehamitea.
Traim cu dorinta ca momentele frumoase sa se repete si cu speranta ca vor fi depasite asteptarile noastre. De aceea suntem usor de dezarmat, e atat de simplu sa ne lasam coplesiti de asteptari neimplinite. Iar starea asta nu e doar a fiecaruia dintre noi.
La asta se aduna senzatiile celui de alaturi, fie el partener, prieten, vecin sau pur si simplu cunostinta intamplatoare, suntem o suma a starilor celor din jur si asta e cea mai buna dovada ca nu suntem singuri pe lumea asta. Suntem tristi pentru ca traim intr-o lume trista, desi ma gandesc uneori ce fericiti am fi daca am trai intr-o lume fericita.