Biserica Aroneanu

„Cum îți place ciorba?” sau anamneză despre începutul preoției mele

Știam că viața mea nu mai e doar a mea din ziua în care am îmbrăcat pentru prima dată haina aceea neagră și lungă. Nu doar ca rânduială, ci ca povară și binecuvântare. Deopotrivă.
Dar am înțeles ce înseamnă să nu fii singur în ea abia când ea, soția, m-a întrebat, într-o dimineață obișnuită: „Ce fel de ciorbă vrei azi?” Nu era doar o întrebare cu target culinar. Era felul ei de a spune: te văd, te țin, am grijă.
Viața de preot nu e doar altar și lumânări. E mult drum. Multă ascultare. Multe lacrimi înghițite. Multe gânduri nerostite. Diminețile începeau devreme. Înainte ca satul să se trezească, înainte ca grijile oamenilor să bată la ușă. Aprindeam lumina în biserică și, pentru câteva clipe, era liniște deplină- acea liniște în care îți auzi și gândurile, și neputințele, și respirația îngerului păzitor la tâmple.
După aceea veneau oamenii. Cu dureri, cu întrebări, cu povești care nu se termină niciodată ușor. Și în fiecare zi trebuia să fii acolo, întreg, răbdător, cald. Și apoi mă întorceam acasă. Acolo nu mă aștepta un discurs. Nici întrebări apăsătoare. Ci ea.
Casa avea miros de mâncare și de busuioc. O icoană veche, pe sticlă. Naivă. Un colț de lumină. Lucruri simple, dar puse cu rost. Ea nu încerca să fie altceva decât era. Dar în felul în care trăia fiecare lucru mic, îl făcea să capete sens. Gătea fără grabă. Fără să impresioneze. Doar ca să hrănească. Și de multe ori aveam senzația că nu doar trupul se liniștește la masa aceea.
„Ai mâncat azi?” mă întreba. Și, de cele mai multe ori, răspunsul era incomplet. Dădea din cap, ca și cm știa deja. Și mai punea o lingură în plus. Nu-mi vorbea despre dogma de la Calcedon. Nu ținea predici despre credință. Dar o trăia. În felul în care aprindea candela seara. În felul în care pomenea nume în șoaptă. În felul în care nu judeca pe nimeni, nici măcar pe cei care ne vorbeau greu. Într-o seară, m-am întors după o zi lungă, o înmormântare, o spovedanie grea, oameni care își purtau durerea fără cuvinte. Am intrat și m-am așezat fără să spun nimic. Ea nu m-a întrebat ce s-a întâmplat. Nu imediat. Mi-a pus mai întâi o cană caldă. A stat lângă mine. După un timp, a spus încet: „A fost mult azi”. Am dat din cap. „Nu trebuie să duci totul singur,” a spus. Și nu era o cateheză. Era o împărtășire.
În viața de preot, oamenii vin și pleacă. Lasă în tine bucăți din durerea lor, din bucuria lor, din povara lor. Și uneori nu știi unde se termină ei și unde începi tu. Dar acasă… acasă e hotarul. Nu unul care desparte. Ci unul care unește și vindecă. Aveam lucruri mici care ne țineau. Felul în care îmi pregătea hainele pentru slujbă. Felul în care îmi îndrepta gulerul fără să spună nimic.
Felul în care știa când să tacă și când să spună doar atât cât trebuie. În zilele de duminică, când biserica era plină de cântare și glasul meu se ridica peste oameni, o zăream uneori în spate. Nu în față. Nu să fie văzută. Doar acolo. Statornică. Și nu știu cum, dar asta îmi dădea mai multă putere decât orice cuvânt rostit.
Viața noastră nu are lucruri spectaculoase. Nu are gesturi mari. Are însă rânduială. Și în rânduiala aceea - iubire. O cană lăsată mereu în același loc. Un prosop pus la îndemână. O mână pe umăr când nu mai pot spune nimic.
Într-o zi, stăteam în pragul bucătăriei și o priveam cm gătește. Lumina cădea liniștit peste ea, iar în casă era pace. Și atunci am înțeles: nu toate minunile sunt ca-n Proloagele de la Ohrida. Nu toate răspunsurile coboară perpendicular din cer. Unele vin dintr-o casă mică, dintr-o oală care fierbe la foc mic, dintr-o femeie care nu te lasă să te destrami ca o papiotă.
„Mai durează?” am întrebat.
„Puțin,” a spus.
Am dat din cap.
„Bine… aștept”.
A zâmbit. Și în acel zâmbet era tot echilibrul vieții mele, altarul și casa, slujirea și odihna, durerea lumii și liniștea de după. Și am înțeles, cu o claritate ciudată: un preot nu slujește niciodată singur. Chiar dacă doar unul stă în fața altarului, în spatele lui există întotdeauna o inimă care ține candela aprinsă..."
Ioan Badilita

Iubiți credincioși ai Parohiei Aroneanu,
ținem să vă anunțăm că, în perioada următoare, preotul paroh vă va vizita casele cu Molitfa Postului Mare, aducând astfel harul și binecuvântarea lui Dumnezeu.

Programul vizitelor pastorale este următorul:

1. Traseul portocaliu, 24 martie 2026– satul vechi.
2. Traseul Verde deschis, 25 martie 2026 - satul nou.
3. Traseul albastru, 26 martie 2026 - strada 7 oameni, strada Poarta Țărnii, strada Vântu, strada Mușatini, strada Livezi, strada Aeroportului și străzile adiacente celor de mai sus.

Pentru o comunicare mai eficientă, am luat hotărârea de a crea un grup de WhatsApp al parohiei . Pentru cei care doresc să se alăture grupului, găsiți linkul aici:
https://chat.whatsapp.com/KFcIzrv0cTgAYGLcI0KVQF

Vă dorim un post binecuvântat, bucurie și ajutor de la Bunul Dumnezeu.

,, Nu mai înfricoşaţi lumea cu iadul, popi nemernici și medievali ! ”

Am scuturat puțin cutia cu draci din falșii creștini. Ăia care mereu caută scuze pentru a fi robi trupului, cărnii, plăcerii, păcatului.

Toți suntem îngrozitor de păcătoși, dar esențial e să recunoaștem. Să spunem răului rău. Dacă căutăm rațiuni mizeriei, scuze păcatului, argumente pentru propria noastră nimicnicie, ne afundăm tot mai mult în smârcurile lui Adam.

Tot timpul găsești oameni vicleni cu ei înșiși care edulcorează iadul, albesc pe draci, minimalizează despărțirea de Dumnezeu.

Dacă scrii de crima avortului, sar că e alegere, sărăcie, lipsă de viitor, neputință, libertatea de a ucide.

Dacă scrii de post, apar sclavii pântecelui. Să nu mănânci carne din aproapele. Poți fi Sfânt cu ciozvârta în gură și cu plăcerile cărnii în fața Crucii lui Hristos. Fiecare face ce vrea. Etc.

Dacă vorbești de desfrânare, apar cei ce zic: e doar iubire, e natural, e frumos, mai omorâm câțiva prunci și Raiul ne așteaptă.

Toate virtuțile creștine sunt parazitate de acest cancer al minimalizării, scuzelor, sincretismului mizerabil, orientalismelor care te trimit direct în iad.

A, scuze. Nu mai înfricoşaţi lumea cu iadul, popi nemernici și medievali.

Pr. Lect. Dr. Ioan Istrati

Frescă de pe zidul bisericii Sfântul Nicolae - Copou - Iași

Cine dorește să participe la o împreună rugăciune din Psaltire?!
Câte o catismă pe zi indiferent de oră, doar cu inima primitoare de Cuvînt. Începem cu catisma care ne este rânduită, apoi în fiecare zi cu următoarea. Astfel se repetă de două ori și se termină în sâmbătă Floriilor.
Cu luare aminte să ajungem să ne spovedim și cu binecuvântare să ne împărtășim.
Dacă cineva nu poate citi catisma în ziua respectivă, să roage pe cineva din casă, sau mă anunță pe mine să nu se rupă rugăciunea a toată Psaltirea într-o zi.
Să avem un post binecuvântat și ușor cu inima sa fie!!

Învățați-vă copiii să-și ceară iertare

De la vârsta de şapte ani, (...) copilul se consideră deja răspunzător de greşelile lui. Din acest moment, haina lui duhovnicească începe să se întineze de păcate.

Noi ne străduim să cultivăm în copil curăţia trupească. Dar, fără îndoială, o importanţă majoră are cultivarea în el a curăției duhovniceşti ‒ nevoia de a spăla fiecare păcat, fiecare pată de pe haina lui duhovnicească prin Taina Spovedaniei, care precede de obicei Taina Împărtăşaniei.

O obişnuinţă bună este strângerea „capitalului” duhovnicesc, din „procentele” căruia te poţi întreţine o viaţă întregă. Iar dacă copilul se va obişnui să ceară iertare chiar de la început pentru orice greşeală, mai întâi de la părinţi şi de la cei apropiaţi, iar de la şapte ani în timpul spovedaniei, sufletul lui se va păstra curat până la sfârşitul vieţii. Din momentul când va învăţa să scrie, copilul va fi obişnuit să-şi noteze păcatele, pentru ca spovedania lui să fie completă.

În adolescenţă, copiii pot să se împărtăşească (şi să se spovedească) mai rar, dar după putinţă măcar o dată pe lună şi la marile sărbători.

Din N. E. Pestov, Cum să ne creștem copiii: calea spre desăvârșita bucurie, Editura Sophia, București, 2005, p. 40-41

"Doamne, nu ştiu ce să cer de la Tine. Tu Unul ştii de ce am nevoie, Tu mă iubeşti pe mine mai mult decât pot să Te iubesc eu pe Tine. Părinte, dă robului Tău cele ce singur nu ştie a le cere. Nu îndrăznesc să cer nici cruce, nici mângâiere: numai stau înaintea Ta. Inima mea e deschisă Ţie; Tu vezi trebuinţele mele pe care nu le ştiu eu. Vezi şi fă după mila Ta. Loveşte-mă şi mă tămăduieşte, doboară-mă şi mă ridică. Mă cutremur şi tac cu evlavie înaintea voinţei Tale sfinte şi a căilor Tale celor nepătrunse pentru mine. Mă aduc Ţie jertfă, nu am altă dorinţă decât numai să fac voia Ta; învaţă-mă să mă rog, singur roagă-Te în mine!"
Rugăciunea de fiecare zi a sfântului Ierarh Filaret al Moscovei

In scurt timp va începe postul Mare !
Vă dau un sfat ......de fap îl repet..... dar îl voi repeta mereu pentru neuitare. 🤗

Spovediți duhovnicului nu doar păcatele, ci și tot ce este trăire negativă, afecte dezordonate, stări sufletești neplăcute, vise rele, coșmaruri, întristări, supărări, nemulțumiri, crize, emoții negative, spaime, atacuri de panică, anxietate sau angoase, mânie surdă, reverii, lipsa de atenție, lipsa de concentrare, timiditate, tensiuni lăuntrice iraționale, melancolii, regrete, nostalgii, pierderi, doruri bolnave, tânjiri dureroase, neîmpliniri afective, frustrari, neacceptări, emoții și sentimente toxice precum rușinea maladivă, repulsia obsesivă, tristețea neagră, furia lăuntrică, dezamăgirea constantă, insensibilitatea sau nesimțirea duhovnicească, cruzimea, moliciunea, nepăsarea, dureri si suferinte psiho-somatice vagi sau greu de localizat, îngândurari stranii, reacții ciudate, dispoziții afective sau sufletești nefirești, înclinații bolnăvicioase, gânduri rele sau obsesive, neputințe ale inimii sau ale sufletului, uitări, pierderi ale cumpătului etc., spovediți-le puțin o dată în viață. Cereți-i permisiunea cu smerenie să vă asculte, chiar dacă acestea nu sunt păcate in sine. Toate vor slăbi în intensitate și vor dispărea și în viața voastră va apărea un bun de mare preț: seninătatea sufletului! Și în timpul zilei, dar mai ales în timpul nopții. Pacea afectivă și emoțională este un mare dar! Aceste trăiri negative oricât de mărunte ar fi, sunt obositoare, și dispariția lor prin spovedania nominală punctuală, aduce o odihna binemeritată minții, inimii și sufletului întreg. Mulți oameni, neștiind această taină, trăiesc ani îndelungați cu o stare sufletească zdruncinată din cauza trăirilor sufletești amestecate, chiar dacă se spovedesc și se împărtășesc regulat. După prima lor vădire la duhovnic, harul pătrunde în cele mai intime si mai întunecate colțisoare ale sufletului, curățand și luminând totul.

Așa să faceți !
Dumnezeu să va ajute si să vă binecuvânteze cu spovedanie de folos spre mântuire . 🤗
Teodor Ciurariu

,,Într-o seară un preot a mers la Biserica din parohia sa , deoarece uitase ceva acolo, pe care neapărat trebuia să-l ia.
Probabil că își uitase telefonul...
A descuiat ușa și a intrat..
Era întuneric.
Prin sfintele Uși - căci uitase să tragă dvera (perdeaua de la ușile împărătești )- a văzut un Înger strălucitor cu o sabie de foc în mână, stând lângă Sfânta Masă...
Preotul s-a înfricoșat atât de mult, încât a făcut cale întoarsă apoi a luat-o la fugă.
Când a ajuns în pridvor a auzit un glas spunându-i:
Stai !
El s-a oprit înțepenit de frică.

- Nu te teme, i-a spus un glas dulce. Sunt Îngerul păzitor al Bisericii. Când Masa unei Biserici se sfințește și devine Sfântă, Domnul Atotțiitorul, Împăratul împaraților, și Domnul domnilor, pune lângă Sfânta Masă un Înger păzitor neadormit.

Câtă vreme Îngerul spunea acestea preotului, el stătea nemișcat în pridvor, ascultând înfricoșat cu spatele la Sfântul Altar.
Apoi Îngerul a continuat.

-Întoarce-te și vino, te rog, să tragi dvera de la Sfintele Uși, pe care ai uitat-o deschisă.

Îngerul i-a spus preotului ,,te rog".
Câți dintre noi spunem semenilor noștri ,,te rog".
Câți ?🤔

Atunci preotul s-a întors, pentru că îi dispăruse frica, și înlăuntrul lui se instalase pacea, dar nu l-a mai văzut pe Înger.
Înainta cu atenție, însă acum fără frică, ci cu evlavie. A apucat încet perdeaua de la Sfintele Uși, și a tras-o până s-a închis.

Înlăuntrul său a început să se întrebe:
Nu cumva a fost o închipuire de a mea?
Nu cumva am visat?
Nu cumva am avut halucinații?
Și drept răspuns a auzit glasurile a mii de Îngeri care cântau: ,,Axion estin (Cuvine-se cu adevărat)".
La auzul acestei dulci psalmodii îngerești, preotul nu a mai putut rezista, ci a căzut jos leșinat. După ce și-a revenit, a mers acasă și nu a spus nimănui nimic.

După 15 ani, cu puțin înainte de a muri, preotul a povestit ceea ce i se întamplase atunci.

Astfel, în fiecare Biserică, lângă Sfânta Masă este un Înger, pe care noi nu-l vedem, însă El ne urmărește în tăcere.
Așa să știți.

Iubiți și vrednici credincioși ai Parohiei Aroneanu,

Cu adâncă bucurie duhovnicească și întru smerenie, dorim să vă aducem la cunoștință faptul că, în perioada următoare, preotul paroh va avea binecuvântarea de a vă vizita casele, pentru a vă vesti sărbătoarea mare a Botezului Domnului, precum și pentru a stropi locuințele cu aghiasmă, aducând astfel în fiecare familie harul și binecuvântarea Preasfintei Treimi.

În acest sens, vă prezentăm programul vizitelor pastorale, care va avea loc după următoarele trasee:

Traseul portocaliu – 02 Ianuarie 2026 – satul vechi.

Traseul albastru – 03 Ianuarie 2026 – strada 7 Oameni, strada Poarta Țărnii, strada Vântu, strada Mușatini (cu toate străzile adiacente), strada Livezi, strada Aeroportului.

Traseul verde deschis – 04 Ianuarie 2026 – satul nou.

Pentru a respecta dorința fiecărei familii, vă rugăm ca acolo unde doriți să fiți vizitați să lăsați poarta deschisă.

Vă dorim un sfârșit de an binecuvântat, plin de sănătate, înălțare duhovnicească și bucurii cerești, iar Bunul Dumnezeu să vă dăruiască îndurare, pace și ajutor întru toate. Fie ca în acest timp sfânt al sărbătorilor, fiecare dintre noi să simtă prezența iubirii divine și să se întărească în credință și întru comuniunea iubirii frățești.