Dr. Tirinescu Raul

„Mi-e dor de viața mea de dinainte de cancer.”

Uneori, pacientul nu îmi spune că îi este frică.

Nu îmi spune că îl doare.

Nu mă întreabă despre următorul CT.

Spune doar:

„Domnule doctor, mi-e dor de cm eram înainte.”

Și cred că propoziția aceasta spune foarte mult.

Pentru că un diagnostic de cancer nu intră în viața unui om doar printr-un rezultat de biopsie.

Intră în calendar.

Dintr-odată există zile de tratament, analize, consultații și investigații.

Intră în corp.

Obosești altfel. Poate te privești altfel în oglindă. Uneori rămâne o cicatrice. Alteori se schimbă părul, greutatea, somnul sau felul în care te simți în propriul corp.

Și, poate cel mai greu, intră în viitor.

Înainte spuneai:

„La vară mergem acolo.”

Acum apare, uneori fără să vrei:

„Să vedem ce spune următorul CT.”

Înainte îți făceai planuri în ani.

Acum viața poate începe să fie măsurată între două controale.

---

Și apoi, într-o zi, vin și veștile bune.

Tratamentul funcționează.

Operația a trecut.

Investigațiile arată bine.

Poate chiar ai terminat tratamentul.

Cei din jur respiră ușurați:

„Gata. Acum poți să revii la viața normală.”

Numai că tu descoperi ceva ciudat.

Viața normală nu te aștepta exact acolo unde ai lăsat-o.

Și poate că nici tu nu mai ești exact omul care a plecat.

Și asta poate fi greu de explicat celor din jur.

Cum să spui că ești recunoscător pentru o veste bună, dar încă îți este frică?

Cum să explici că ai terminat tratamentul, dar uneori încă te simți pacient?

Cum să spui:

„Sunt bine… dar nu sunt încă eu.”

Fără să pari nerecunoscător.

Fără să ți se spună:

„Nu te mai gândi.”

„Trebuie să mergi înainte.”

„Important este că ai scăpat.”

Poate că toate sunt spuse cu cele mai bune intenții.

Dar omul care a trecut prin cancer nu are un întrerupător pe care îl putem apăsa în ziua ultimului tratament.

Recuperarea nu apare întotdeauna în rezultatul unui CT.

Uneori înseamnă să ai din nou curajul să îți cumperi bilete pentru o vacanță peste șase luni.

Să te întorci la serviciu.

Să ieși la o cafea și să realizezi, după două ore, că nu ai vorbit deloc despre boală.

Să îți privești corpul și să nu vezi numai ceea ce tratamentul a schimbat.

Să râzi fără ca imediat după aceea să apară gândul:

„Oare cât va dura?”

Și poate, într-o dimineață absolut obișnuită, să îți dai seama că primul lucru la care te-ai gândit când te-ai trezit nu a fost cancerul.

Pare puțin.

Dar pentru cineva care a trăit luni sau ani în jurul bolii, poate însemna enorm.

Nu cred că trebuie să ne grăbim să îi spunem unui pacient:

„Acum trebuie să fii ca înainte.”

Poate că nu va mai fi exact ca înainte.

Și nici nu trebuie.

Poate va păstra unele frici.

Poate va aprecia alte lucruri.

Poate își va schimba prioritățile.

Poate va avea nevoie de timp ca să aibă din nou încredere în propriul corp și în propriul viitor.

Viața de după cancer nu trebuie să fie o cursă înapoi către omul care erai.

Poate fi, încet, drumul către o viață în care cancerul rămâne o parte din poveste, fără să mai fie întreaga poveste.

Iar dacă uneori îți este dor de omul care erai înainte de toate acestea, ai voie să simți asta.

Nu înseamnă că nu apreciezi faptul că ești aici.

Înseamnă doar că ai pierdut ceva pe drum.

Și că încă înveți să trăiești cu ceea ce ai câștigat, cu ceea ce s-a schimbat și cu ceea ce a rămas.

Poate că după cancer nu ne întoarcem întotdeauna la viața de dinainte.

Dar, încet, putem ajunge din nou la o viață pe care să o simțim a noastră. ❤️

Dr. Raul Tirinescu – Medic Oncolog

CANCERUL COLORECTAL – ZIUA 5/5

„Cancer colore**al metastatic. Mai există opțiuni de tratament?”

Cuvântul „metastaze” este probabil unul dintre cele mai grele pe care un pacient le poate auzi.

Și foarte repede apare întrebarea:

„Dacă s-a răspândit, mai avem ce face?”

Da.

Cancerul colore**al metastatic este o boală serioasă, dar stadiul IV nu înseamnă că toate opțiunile terapeutice s-au terminat.

Iar în ultimii ani tratamentul a devenit mult mai personalizat.

În primul rând: unde sunt metastazele?

Cancerul colore**al se poate răspândi în alte organe, cel mai frecvent fiind implicate ficatul și plămânii.

Dar simpla prezență a unei metastaze nu ne spune întreaga poveste.

Contează câte sunt, unde sunt, dacă pot fi îndepărtate sau tratate local, ce alte organe sunt afectate și cm răspunde boala la tratament.

În anumite situații atent selectate, mai ales când metastazele sunt limitate, tratamentul poate include și intervenții locale asupra acestora, inclusiv chirurgie. Ghidul pentru pacienți subliniază tocmai importanța evaluării posibilității de rezecție a metastazelor.

Uneori o boală care nu poate fi operată inițial poate răspunde suficient de bine la tratament încât situația să fie reevaluată ulterior.

De aceea, „nu se poate opera acum” nu înseamnă întotdeauna „nu se va putea opera niciodată”.

Dar tratamentul nu mai este ales doar după cuvântul „cancer colore**al”.

Aici este una dintre cele mai importante schimbări față de anii trecuți.

Astăzi vrem să cunoaștem și biologia tumorii.

În cancerul colore**al metastatic, ghidul ESMO actual recomandă testarea unor caracteristici precum RAS, BRAF și statusul MMR/MSI, deoarece rezultatele pot schimba alegerea tratamentului. În anumite situații sunt importante și alte modificări, precum HER2, iar mai rar pot exista alte ținte moleculare relevante.

Tradus în limbaj simplu:

- două persoane cu cancer colore**al metastatic pot avea nevoie de tratamente complet diferite.

Pentru un pacient poate fi potrivită chimioterapia asociată unei terapii țintite.

Pentru altul, caracteristicile tumorii pot permite utilizarea unor medicamente îndreptate împotriva unei anumite modificări moleculare.

Iar pentru unele tumori cu o caracteristică numită deficiență MMR sau instabilitate microsatelitară înaltă, imunoterapia are astăzi un rol major încă din prima linie de tratament. Noul ghid ESMO 2026 plasează chiar statusul MMR/MSI printre primele elemente care trebuie să ghideze decizia terapeutică.

De aceea toate acele litere pe care pacientul le poate vedea într-un rezultat – KRAS, NRAS, BRAF, MMR/MSI, HER2 – nu sunt doar niște analize sofisticate.

Uneori ele ne spun ce tratament are sens și ce tratament nu are sens pentru tumora respectivă.

„Dacă primul tratament nu mai funcționează?”

Nici acest lucru nu înseamnă automat că nu mai există opțiuni.

În cancerul colore**al metastatic există mai multe linii de tratament.

Dacă boala progresează, putem schimba chimioterapia, terapia biologică sau, în funcție de profilul molecular, putem utiliza anumite terapii țintite ori imunoterapia.

ESMO include în prezent multiple posibilități terapeutice și pentru liniile ulterioare de tratament.

Asta nu înseamnă că fiecare pacient le va primi pe toate.

Tratamentul depinde de biologia tumorii, tratamentele administrate anterior, localizarea tumorii, starea generală, bolile asociate, efectele adverse și, foarte important, obiectivul tratamentului.

Și tocmai aici contează echipa multidisciplinară.

Oncologul, chirurgul, radioterapeutul, gastroenterologul, radiologul, anatomopatologul și ceilalți specialiști implicați pot avea roluri diferite în momente diferite ale bolii.

Uneori obiectivul este reducerea tumorii pentru a face posibil un tratament local.

Alteori este controlul bolii pentru cât mai mult timp, cu păstrarea unei calități cât mai bune a vieții.

Și există pacienți pentru care strategia se poate schimba pe parcurs.

De aceea, când un pacient aude:

„Cancer colore**al metastatic”

următoarea întrebare nu ar trebui să fie doar:

„Cât de grav este?”

Ci și:

„Unde sunt metastazele? Pot fi tratate local? Ce profil molecular are tumora mea? Și care este obiectivul tratamentului în cazul meu?”

Pentru că stadiul IV descrie extensia bolii.

Nu descrie singur toate opțiunile pe care le avem pentru pacient.

Dr. Raul Tirinescu – Medic Oncolog

📚 Sursa de bază a seriei: Colore**al Cancer: Guide for Patients – European Society for Medical Oncology (ESMO), ghidul atașat.
📌 Actualizare terapeutică: ESMO Clinical Practice Guideline for metastatic colore**al cancer, 2026 și ESMO Metastatic Colore**al Cancer Living Guideline, v2.0, iunie 2026.

CANCERUL COLORECTAL – ZIUA 4/5

„Am primit diagnosticul de cancer colore**al. De ce nu începem tratamentul imediat?”

Este una dintre întrebările absolut firești după aflarea diagnosticului.

„Știm că este cancer. De ce mai fac CT? De ce RMN? De ce mai așteptăm alte rezultate? De ce nu încep tratamentul mâine?”

Pentru că înainte să alegem tratamentul trebuie să răspundem la câteva întrebări esențiale.

Nu este suficient să știm că există un cancer.

Trebuie să știm exact ce cancer este, unde se află și cât de extins este.

1. Mai întâi trebuie confirmat diagnosticul

De cele mai multe ori, colonoscopia permite vizualizarea formațiunii și recoltarea unor fragmente de țesut – biopsia.

Acestea sunt examinate la microscop de medicul anatomopatolog.

În majoritatea cazurilor, cancerul colore**al este un adenocarcinom, adică un cancer care pornește din celulele glandulare ale mucoasei colonului sau rectului.

Biopsia este cea care ne spune ce este, de fapt, formațiunea pe care am văzut-o.

2. Apoi trebuie să aflăm cât de extinsă este boala

Acesta este procesul numit stadializare.

Pe scurt, încercăm să răspundem la trei întrebări:

Cât de mult a crescut tumora local?
Există ganglioni limfatici afectați?
Există metastaze în alte organe?

Pentru aceasta sunt necesare investigații imagistice.

Ghidul ESMO descrie în evaluarea extensiei bolii examinări precum CT-ul, iar în cancerul re**al RMN-ul pelvisului are un rol deosebit de important în evaluarea locală și în planificarea tratamentului.

3. Ce înseamnă stadiile I, II, III și IV?

Fără să transformăm postarea într-un curs de oncologie:

Stadiile I–II descriu, în linii mari, o boală localizată, cu grade diferite de extensie a tumorii în peretele intestinal și structurile din apropiere.

Stadiul III înseamnă că există afectare a ganglionilor limfatici regionali.

Stadiul IV înseamnă că boala s-a răspândit la distanță, de exemplu la nivelul ficatului sau plămânilor.

Dar chiar și în interiorul aceluiași stadiu pot exista situații foarte diferite.

De aceea două persoane care spun:

„Am cancer colore**al în stadiul III”

nu trebuie să primească automat exact același tratament.

4. Și mai există o diferență esențială: colon sau rect?

În vorbirea obișnuită le punem împreună sub denumirea de „cancer colore**al”.

Din punct de vedere al tratamentului însă, localizarea contează foarte mult.

Într-un cancer de colon localizat, chirurgia poate reprezenta primul tratament, iar în funcție de stadiu și de rezultatul anatomopatologic se poate recomanda ulterior chimioterapie.

În cancerul re**al, lucrurile pot fi diferite.

Poziția tumorii în pelvis, relația cu structurile din jur și extensia locală pot face ca tratamentul să înceapă înaintea operației, prin radioterapie și/sau tratament sistemic, în funcție de situație.

De aceea un pacient poate auzi:

„Trebuie să vă operați.”

iar altul:

„Deocamdată nu operăm. Începem tratamentul înainte.”

Ambele variante pot fi corecte.

„Deci toate investigațiile acestea înseamnă că pierdem timp?”

Nu.

Atunci când sunt făcute într-un interval medical rezonabil, ele fac parte din tratament.

Pentru că există o diferență enormă între:

a începe repede un tratament

și

a începe tratamentul potrivit.

Uneori sunt necesare colonoscopia și biopsia.
Apoi CT-ul.
În cancerul re**al, RMN-ul pelvisului.
Analizele de sânge.
Evaluarea stării generale.
Iar cazul poate necesita discuția într-o echipă multidisciplinară, în care mai multe specialități contribuie la stabilirea strategiei.

Abia după ce punem toate aceste informații împreună putem răspunde la întrebarea care contează cel mai mult:

„Care este cel mai potrivit tratament pentru acest pacient?”

Pentru că în oncologie nu tratăm doar un diagnostic scris pe o biopsie.

Tratăm o anumită boală, într-un anumit stadiu, aflată într-un anumit loc, la un anumit pacient.

Mâine, în ultima zi, ajungem la una dintre cele mai importante teme:

„Cancer colore**al metastatic. Mai există opțiuni de tratament?”

Și vom vorbi despre chimioterapie, terapii țintite, imunoterapie, testarea tumorii și despre situațiile în care chiar și anumite metastaze pot fi tratate local.

Dr. Raul Tirinescu – Medic Oncolog

📚 Sursa principală: Colore**al Cancer: Guide for Patients – European Society for Medical Oncology (ESMO), ghidul atașat.

CANCERUL COLORECTAL – ZIUA 3/5

„Dacă nu mă doare nimic, de ce să fac o colonoscopie?”

Aici apare una dintre cele mai importante idei ale acestei serii.

În primele două zile am vorbit despre cm poate apărea cancerul colore**al și despre simptomele pe care nu ar trebui să le ignorăm.

Dar screeningul începe înainte de simptome.

„Atunci ce căutăm dacă omul se simte bine?”

În multe cazuri, cancerul colore**al se dezvoltă lent, pornind de la leziuni numite polipi.

Nu orice polip va deveni cancer.

Dar anumite tipuri de polipi pot evolua în timp, iar aici avem un avantaj important:

îi putem descoperi și îndepărta înainte ca această transformare să se producă.

De aceea screeningul cancerului colore**al este puțin diferit de simpla „depistare precoce”.

Nu încercăm doar să găsim un cancer cât mai devreme.

În anumite situații putem găsi chiar leziunea din care cancerul s-ar putea dezvolta.

„Și trebuie să fac direct colonoscopie?”

Nu neapărat.

Ghidul pentru pacienți al Societății Europene de Oncologie Medicală descrie două instrumente importante.

Primul este testul pentru sânge ocult în scaun.

„Ocult” înseamnă, foarte simplu, sânge care există în cantități atât de mici încât nu îl vedem cu ochiul liber.

Un polip sau o tumoră colore**ală poate sângera discret.

Testul caută tocmai aceste urme.

Un rezultat pozitiv nu înseamnă automat cancer.

Înseamnă că trebuie aflat de unde provine sângele, iar investigația care permite examinarea directă a colonului este colonoscopia.

Ce se întâmplă la colonoscopie?

Un tub subțire și flexibil, prevăzut cu o cameră, permite medicului să examineze interiorul colonului și rectului.

Și colonoscopia are un avantaj esențial:

nu doar vede. Poate și interveni.

Dacă este identificată o zonă suspectă, se poate preleva o biopsie.

Dacă este găsit un polip, acesta poate fi îndepărtat, iar țesutul este apoi analizat la microscop. Acesta este exact rolul colonoscopiei descris în ghidul ESMO.

„Dar ghidul spune screening după 50 de ani. Asta mai este valabil?”

Aici trebuie să facem o precizare importantă.

Ghidul pentru pacienți pe care îl folosim în această serie este bazat pe recomandări mai vechi și descrie programe europene care începeau screeningul de la aproximativ 50 de ani, prin testarea periodică a sângelui ocult în scaun și colonoscopie în cazul unui rezultat pozitiv.

Între timp, screeningul cancerului colore**al a evoluat, iar vârsta de începere, metoda și intervalul diferă între programele naționale și în funcție de riscul individual. Inclusiv literatura ESMO mai recentă discută necesitatea începerii screeningului mai devreme în contextul creșterii cancerului colore**al la adulții tineri.

De aceea nu aș transforma o anumită vârstă într-o regulă universală pentru fiecare pacient.

Și există persoane pentru care discuția trebuie începută mai devreme.

De exemplu, atunci când există un istoric familial important, anumite sindroame ereditare, antecedente de polipi sau anumite boli inflamatorii intestinale.

Pentru aceste persoane, strategia nu mai este neapărat aceeași ca pentru populația cu risc obișnuit.

Și încă ceva foarte important:

Screeningul este pentru omul fără simptome.

Dacă există deja sânge vizibil în scaun, anemie fără explicație, modificări persistente ale tranzitului sau alte simptome suspecte, nu așteptăm „vârsta de screening”.

Investigăm simptomul.

Poate că acesta este mesajul cel mai important al zilei:

Nu trebuie să așteptăm ca un cancer colore**al să doară pentru a începe să îl căutăm.

Uneori, cea mai bună colonoscopie este tocmai cea făcută într-un moment în care pacientul spune:

„Dar eu mă simt perfect sănătos.”

Mâine mergem mai departe:

„Am primit diagnosticul de cancer colore**al. Ce urmează și de ce nu începe tratamentul imediat?”

Vom vorbi despre biopsie, CT, RMN, stadializare și despre motivul pentru care cancerul de colon și cancerul de rect nu sunt tratate întotdeauna la fel.

Dr. Raul Tirinescu – Medic Oncolog

📚 Sursa principală: Colore**al Cancer: Guide for Patients – European Society for Medical Oncology (ESMO), ghidul atașat.
📌 Actualizare: informațiile privind evoluția screeningului au fost verificate în materialele ESMO mai recente; ghidul pentru pacienți atașat este versiunea 2016.

CANCERUL COLORECTAL – ZIUA 2/5

„Sânge în scaun? O schimbare de tranzit? Nu înseamnă automat cancer. Dar nici nu ar trebui ignorate.”

Una dintre problemele cancerului colore**al este că, în fazele timpurii, poate să nu provoace deloc simptome.

De aceea am vorbit ieri despre screening.

Dar atunci când simptomele apar, ele pot fi destul de ușor puse pe seama altor probleme digestive.

„Am sânge în scaun. Înseamnă că am cancer?”

Nu.

Sângerarea poate avea numeroase alte cauze, inclusiv afecțiuni benigne.

Dar prezența sângelui în scaun este unul dintre simptomele care merită investigat, mai ales dacă persistă sau se repetă.

Cancerul colore**al se poate manifesta și prin:

🔹 modificarea tranzitului intestinal – diaree sau constipație care persistă;

🔹 schimbarea aspectului sau consistenței scaunului;

🔹 senzația că intestinul nu s-a golit complet după scaun;

🔹 dureri sau disconfort abdominal;

🔹 scădere în greutate fără o explicație evidentă;

🔹 oboseală persistentă;

🔹 anemie, uneori descoperită întâmplător la analize.

Uneori primul semn nu este unul „digestiv”.

O tumoră poate sângera lent, în cantități atât de mici încât sângele să nu fie vizibil cu ochiul liber.

În timp, această pierdere poate contribui la apariția anemiei.

Pacientul poate observa doar că obosește mai repede, că nu mai are aceeași energie sau că tolerează mai greu efortul.

Și tocmai de aceea o anemie fără o explicație clară nu ar trebui privită întotdeauna doar ca o valoare modificată pe o analiză.

Trebuie căutată cauza.

Contează și locul în care se află tumora.

Colonul este lung, iar tumorile aflate în diferite regiuni pot produce manifestări diferite.

Unele pot sângera lent și pot determina anemie.

Altele pot modifica tranzitul intestinal sau pot îngusta progresiv intestinul.

În anumite situații, boala poate ajunge chiar să producă obstrucție intestinală, cu durere abdominală importantă, balonare, vărsături și imposibilitatea eliminării scaunului sau gazelor.

Aceasta poate reprezenta o urgență medicală.

Dar există un lucru foarte important:

niciunul dintre aceste simptome, luat separat, nu înseamnă automat cancer colore**al.

Constipația este frecventă.

Hemoroizii sunt frecvenți.

Durerile abdominale sunt frecvente.

Anemia poate avea multe cauze.

Problema apare atunci când presupunem singuri cauza unui simptom și amânăm evaluarea:

„Sigur sunt hemoroizii.”
„Probabil am mâncat ceva.”
„Eu am fost mereu constipat.”

Uneori chiar aceasta este explicația.

Dar alteori nu este.

Și mai există o diferență importantă față de ce discutam ieri:

Dacă există simptome, nu mai vorbim despre screening.

Screeningul este destinat persoanelor fără simptome.

Atunci când apare sânge în scaun, o modificare persistentă a tranzitului, o anemie fără explicație sau alte simptome suspecte, vorbim despre evaluarea unei probleme care există deja.

Iar următorul pas este să aflăm cauza.

Mâine discutăm tocmai despre asta:

Cum putem descoperi cancerul colore**al înainte să apară simptomele și ce rol au testele din scaun și colonoscopia?

Pentru că ideal nu este să așteptăm ca un cancer colore**al să ne anunțe că există.

Ideal este să îl căutăm atunci când încă nu a avut ocazia să o facă.

Dr. Raul Tirinescu – Medic Oncolog

📚 Sursa principală: Colore**al Cancer: Guide for Patients, European Society for Medical Oncology (ESMO).

CANCERUL COLORECTAL – ZIUA 1/5

„Cancerul colore**al poate începe cu ani înainte să apară primele simptome.”

Când spunem „cancer colore**al”, vorbim de fapt despre cancerele care apar la nivelul colonului sau rectului.

Dar unul dintre cele mai importante lucruri de înțeles este că, de multe ori, cancerul colore**al nu apare dintr-odată.

În multe cazuri, procesul începe cu o modificare a mucoasei intestinului și cu apariția unei formațiuni numite polip.

Majoritatea polipilor nu sunt canceroși.

Unii dintre ei însă pot suferi, în timp, modificări succesive și pot evolua către cancer. Acest proces poate dura ani.

Și tocmai aici apare una dintre marile oportunități pe care le avem în cancerul colore**al.

Putem găsi problema înainte să devină cancer.

Prin screening putem identifica anumite leziuni precanceroase la persoane care se simt perfect sănătoase și nu au niciun simptom.

Iar dacă un astfel de polip este descoperit și îndepărtat, poate fi întrerupt drumul lui către cancer.

De aceea, screeningul cancerului colore**al are două roluri extrem de importante:

poate descoperi un cancer într-un stadiu precoce, când șansele de tratament curativ sunt mai mari;

dar poate identifica și îndepărta anumite leziuni înainte ca ele să devină cancer.

„Dar eu nu am pe nimeni în familie cu cancer de colon.”

Istoricul familial contează, dar nu este singurul lucru care contează.

Riscul de cancer colore**al crește odată cu vârsta, iar ghidul descrie și alți factori asociați cu un risc crescut: antecedente de polipi colore**ali, boli inflamatorii intestinale de lungă durată, anumite sindroame ereditare, dar și factori legați de stilul de viață.

Printre aceștia se numără consumul crescut de carne roșie și procesată, consumul de alcool, fumatul, excesul ponderal și sedentarismul.

Asta nu înseamnă că o persoană care are unul dintre acești factori va face obligatoriu cancer.

Și nici că o persoană care trăiește „perfect sănătos” nu îl poate dezvolta.

Înseamnă doar că riscul nu este identic pentru toată lumea.

Și aici apare o problemă importantă.

În stadiile precoce, cancerul colore**al poate să nu provoace simptome.

Nu doare neapărat.

Nu vezi neapărat sânge.

Tranzitul intestinal poate fi aparent normal.

Și tocmai de aceea ideea:

„Nu mă doare nimic, deci nu am de ce să mă verific”

poate fi înșelătoare.

Screeningul nu este făcut pentru momentul în care apar simptomele.

Este făcut tocmai pentru perioada în care nu simțim nimic.

În următoarele zile discutăm exact despre asta: ce simptome pot apărea, ce înseamnă screeningul, ce rol au testele din scaun și colonoscopia și ce se întâmplă dacă este descoperit un cancer colore**al.

Pentru că, în această boală, uneori cea mai importantă intervenție începe înainte ca pacientul să știe că există o problemă.

Dr. Raul Tirinescu – Medic Oncolog

📚 Sursa principală: Colore**al Cancer: Guide for Patients, European Society for Medical Oncology (ESMO).

„Mi-e frică să mă bucur când analizele sunt bune.”

Există un moment pe care îl văd destul de des în cabinet.

Ne uităm împreună la rezultate.

Analizele sunt bune.
CT-ul arată că tratamentul funcționează.
Boala s-a redus sau este stabilă.

Și spun:

„Sunt vești bune.”

Dar în locul bucuriei apare uneori o pauză.

Apoi întrebarea:

„Da... dar cât o să țină?”

Și o înțeleg.

Pentru că după un diagnostic de cancer, relația cu veștile bune se poate schimba.

Înainte, o veste bună era pur și simplu o veste bună.

După diagnostic, poate veni imediat însoțită de o teamă:

„Dacă următorul CT nu mai este bun?”
„Dacă tratamentul nu mai funcționează?”
„Dacă boala revine?”
„Dacă mă bucur prea devreme?”

Uneori pacientul ajunge să trăiască între două investigații.

După un CT bun există câteva zile de liniște. Apoi, încet, începe numărătoarea până la următorul.

Și fără să își dea seama, următorul rezultat începe să fure din rezultatul bun pe care îl are astăzi.

Cred că aici merită spus ceva foarte simplu:

O veste bună nu trebuie să fie o garanție pentru tot restul vieții ca să fie o veste bună.

În oncologie, rareori putem promite ce va arăta un CT peste șase luni sau peste un an.

Putem însă spune ce știm astăzi.

Astăzi tratamentul funcționează.
Astăzi boala este controlată.
Astăzi analizele permit continuarea tratamentului.
Astăzi există un motiv real să ne bucurăm.

Iar acel „astăzi” contează.

Asta nu înseamnă să ignorăm realitatea sau să pretindem că teama nu există.

Poți să fii fericit pentru rezultatul bun și, în același timp, să îți fie frică de următorul.

Cele două pot exista împreună.

Nu există obligația ca pacientul oncologic să devină brusc optimist doar pentru că medicul i-a spus că rezultatele sunt bune.

Dar nici nu trebuie să se simtă vinovat dacă, pentru o vreme, uită de boală.

Dacă pleacă în vacanță.
Dacă își face planuri.
Dacă râde.
Dacă sărbătorește.
Dacă există o zi întreagă în care nu se gândește deloc la cancer.

Asta nu înseamnă că nu ia boala în serios.

Înseamnă că, dincolo de diagnostic, continuă să trăiască.

Poate că una dintre cele mai dificile lecții după un diagnostic oncologic este să accepți că nu poți controla fiecare rezultat care urmează.

Dar poți încerca să nu lași rezultatele care încă nu există să le anuleze pe cele bune pe care le ai deja.

Așa că atunci când următorul CT este bun, poate că pentru câteva clipe nu trebuie să existe un „dar”.

Doar:

„Astăzi am primit o veste bună.”

Și este suficient.

Pentru că bucuria de astăzi nu este o promisiune despre mâine.

Dar nici frica de mâine nu trebuie să fure tot ce este bun astăzi. ❤️

Dr. Raul Tirinescu – Medic Oncolog

Cancerul mamar: de ce momentul în care îl descoperim poate schimba totul? 🎀

A început octombrie, luna dedicată conștientizării cancerului mamar.

Vom vedea mai mult roz, fundițe, campanii și mesaje despre prevenție. Dar dincolo de toate acestea există un motiv foarte concret pentru care vorbim atât de mult despre cancerul mamar:

este cel mai frecvent cancer diagnosticat la femei la nivel mondial.

În 2024, aproximativ 2,4 milioane de femei au fost diagnosticate cu cancer mamar, iar aproximativ 694.000 au murit din cauza acestei boli.

Sunt cifre mari. Dar există și o parte asupra căreia putem interveni: momentul în care descoperim boala.

„Nu am avut cancer mamar în familie. De ce să mă preocupe?”

Pentru că majoritatea femeilor diagnosticate nu au un istoric familial de cancer mamar.

Organizația Mondială a Sănătății estimează că aproximativ 80% dintre cazuri apar la femei fără alți factori specifici de risc în afara sexului și vârstei.

Așadar, lipsa cazurilor de cancer în familie nu înseamnă că riscul este zero.

Aici intervine screeningul.

Mamografia de screening este destinată femeilor care nu au simptome.

Scopul ei este tocmai acesta: să putem identifica anumite cancere înainte ca femeia să simtă un nodul sau să observe o modificare a sânului.

Și este important să facem o diferență:

Screeningul nu previne apariția cancerului mamar.
Screeningul încearcă să îl descopere mai devreme.

De ce contează?

Pentru că un cancer descoperit într-un stadiu precoce are, în general, un prognostic mai bun și poate necesita tratamente mai puțin extinse decât o boală descoperită într-un stadiu avansat.

Mai mult, programele organizate de screening prin mamografie au demonstrat că pot reduce mortalitatea prin cancer mamar.

În Europa, cele mai solide dovezi pentru screeningul mamografic sunt pentru femeile cu vârsta între 50 și 69 de ani, iar recomandările europene actuale includ, în funcție de program și context, și femeile de 45–49 și 70–74 de ani.

Dar dacă simt ceva la sân?

Atunci nu mai vorbim despre screening.

Un nodul nou, modificarea formei sânului, retracția mamelonului, modificările persistente ale pielii sau o secreție mamelonară anormală trebuie evaluate medical.

Nu așteptăm următoarea mamografie programată.

Astăzi avem mult mai multe posibilități de tratament pentru cancerul mamar decât aveam în urmă cu câteva decenii.

Avem chirurgie și radioterapie.
Avem hormonoterapie și chimioterapie.
Avem terapii anti-HER2, alte terapii țintite și imunoterapie.

Și continuăm să dezvoltăm tratamente noi.

Dar există un lucru pe care nici cel mai modern medicament nu îl poate înlocui:

șansa de a descoperi boala la timp.

De aceea, poate că în octombrie nu ar trebui să rămânem doar cu imaginea unei fundițe roz. 🎀

Ar trebui să rămânem și cu o întrebare:

„Eu sau femeile importante din viața mea suntem la zi cu screeningul?”

Pentru că uneori o investigație făcută atunci când încă nu doare, nu se vede și nu se simte nimic poate schimba radical ceea ce urmează.

Dr. Raul Tirinescu – Medic Oncolog

DINCOLO DE TEORIE: UN CAZ REAL

De la imobilizată la pat la mers cu cadrul.

În ultimele postări am vorbit despre oncologie și îngrijiri paliative.

Despre faptul că nu sunt două drumuri opuse. Despre faptul că un pacient poate beneficia de îngrijiri paliative în timp ce continuă tratamentul oncologic activ.

Astăzi vreau să vă arăt cm poate arăta acest lucru în viața reală.

Am preluat o pacientă cu cancer de col uterin avansat, cu o stare generală sever afectată.

La prima evaluare era practic imobilizată la pat – ECOG 4.

Durerea era atât de importantă încât nu putea sta întinsă pe spate. Poziția în care reușea să suporte durerea era aproape exclusiv culcată pe burtă.

Într-un asemenea moment, obiectivul medical nu mai poate fi doar:

„Ce va arăta următorul CT?”

Trebuie să ne întrebăm și:

Putem controla durerea?
Putem să o ajutăm să se ridice din pat?
Putem să îi redăm o parte din autonomie?
Putem crea condițiile pentru a continua tratamentul oncologic?

Pacienta a beneficiat de îngrijiri paliative, concomitent cu tratamentul oncologic.

Cele două au avut obiective complementare.

Tratamentul oncologic a urmărit controlul bolii.

Îngrijirile paliative au urmărit controlul simptomelor, reducerea suferinței și îmbunătățirea funcționalității și a calității vieții.

Și au început să apară rezultatele.

Reevaluarea imagistică a evidențiat răspuns parțial al bolii.

Dar unul dintre cele mai importante rezultate nu apare într-un buletin CT.

Pacienta nu mai este imobilizată la pat.

Se ridică.

Se deplasează cu ajutorul unui cadru.

Mai petrece timp în pat și nu și-a recăpătat complet autonomia, motiv pentru care statusul funcțional actual este apreciat la aproximativ ECOG 2.

ECOG 4 → ECOG 2.

Din punct de vedere clinic, diferența este enormă.

De la o pacientă imobilizată la pat, cu dureri care nu îi permiteau nici măcar să stea întinsă pe spate, la o pacientă care se poate ridica și poate merge din nou.

Asta este tot un rezultat al tratamentului.

Pentru că în oncologie vrem să vedem tumorile mai mici pe CT.

Dar vrem și ca omul din fața noastră să sufere mai puțin, să se ridice din pat, să se deplaseze, să doarmă mai bine și să își recapete cât mai mult din independență.

Iar acesta este unul dintre motivele pentru care îngrijirile paliative nu ar trebui confundate cu ultimele zile de viață.

În cazul acestei paciente, îngrijirile paliative nu au însemnat renunțarea la tratament.

Au făcut parte din îngrijirea ei, în paralel cu tratamentul oncologic.

Astăzi avem atât răspuns imagistic parțial, cât și o ameliorare clinică și funcțională majoră:

Atunci: ECOG 4. Imobilizată la pat. Durere severă.
Astăzi: ECOG 2. Se ridică. Se deplasează cu cadrul.

Nu toate poveștile vor avea aceeași evoluție, iar un caz individual nu reprezintă o promisiune pentru următorul pacient.

Dar este un exemplu foarte frumos despre ce poate însemna, în practică, integrarea îngrijirilor paliative în oncologie.

Oncologia urmărește controlul cancerului.
Îngrijirile paliative au grijă de omul care trăiește cu el.

Iar uneori rezultatul nu se vede doar pe CT.

Uneori se ridică din pat și începe din nou să meargă. ❤️

Dr. Raul Tirinescu – Medic Oncolog