Exploratori Romania
Noi credem că fiecare om are valoare şi de aceea trebuie să înveţe respectul pentru cei din jurul său, şi faţă de sine.
“Exploratori pentru Viitor” este o asociație pentru copii din clasele 5-8, care iubesc natura, care se străduiesc să spună adevărul, încearcă să evite ceea ce este dăunător sănătății, care Îl iubesc pe Dumnezeu, natura și semenii. Din acest motiv realizăm o serie de proiecte cu caracter educativ ce vizează combaterea consumului de droguri, tutun şi orice altceva care creează dependenţă. Noi credem
🎵 Muzica ne aduce împreună în Tabăra Petru! 🎵
🌿 Camporeea Petru te așteaptă!
🚨 A început numărătoarea inversă!🚨
Asta înseamnă că mai sunt doar câteva zile până la încheierea înscrierilor pentru Camporeea Națională a Exploratorilor 2026.
📅 10 iunie, ora 23:59 – ultima șansă de înscriere.
După acest termen, lista participanților va fi închisă și nu vor mai putea fi adăugate persoane noi.
Ce înseamnă această Camporee? O săptămână de aventură, prietenii, provocări, închinare și experiențe cu Dumnezeu.
Nu rata ocazia!
Înscrie-te prin instructorul tău până pe 10 iunie.
🤝 Locul unde prieteniile prind viață – Camporeea Natională a Exploratorilor: Petru
La mulți ani tuturor licuricilor și exploratorilor de 1 iunie!
Multe binecuvântări cerești.
🔥 Vara aceasta ne vedem în Tabăra Petru!
🏕️ Pregătește-te pentru aventura din Tabăra Petru!
Am intrat în ultima fază a reducerilor pentru înscriere.
Până pe 31 mai, încă te poți înscrie la Camporeea Națională a Exploratorilor la preț redus.
Deja suntem 1162 de exploratori înscriși, iar aventura abia începe. Prietenii noi, provocările, activitățile și momentele care te apropie de Dumnezeu te așteaptă și pe tine.
Vorbește chiar astăzi cu instructorul tău despre posibilitatea de a te înscrie.
📍 Coșna
📅 20–26 iulie 2026
17/05/2026
Mai sunt doar 3 zile pentru înscriere.
Trei zile până la o experiență care înseamnă mai mult decât o tabără.
Mai mult decât jocuri, activități și corturi.
Șase zile de prietenii, provocări, momente cu Dumnezeu și amintiri care vor rămâne cu tine mult după ce camporeea se încheie.
📍 Coșna
📅 20–26 iulie 2026
Înscrierile se fac prin instructorul clubului tău.
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Contact the organization
Website
Address
38-38A, Strada Erou Iancu Nicolae
Voluntari
077190