Contabilitate Tulcea

Cateva reguli pentru anunturile de angajare.
Orice anunț bun pentru recrutarea de angajati va conține următoarele informații:
- rolul principal pentru care căutăm om și care este motivul principal pentru care avem nevoie de el
- spunem misiunea și viziunea companiei
- descrierea pe scurt a obiectului de activitate al companiei și cm funcționează afacerea
- 1-2 reușite mari ale companiei până în prezent
- top 10 responsabilități ale rolului
- valorile companiei
- premiul pe care ești dispus să îl oferi pentru persoana care îți recomandă omul pe care îl vei angaja
- și modalitatea în care să aplice la job
Spor la angajari

Orice ofertă bună vine la pachet cu un set de bonusuri. Bonusurile ne permit să crească valoarea percepută mult peste prețul produsului, fără a oferi discounturi.

Dar care este cel mai bun mod în care să ofere acele bonusuri?

Înainte să spunem prețul produsului? Toate odată?

Uite un set de reguli pentru cel mai bun impact:

Prezentăm produsul.
Spunem prețul.
Întrebăm clientul dacă este pregătit să cumpere.
Dacă răspunsul este „Nu” sau „Nu acum” sau „Am nevoie să mă gândesc”, atunci oferim primul calup de bonusuri.
Întrebăm din nou clientul dacă este pregătit să cumpere.
Din nou, dacă răspunsul nu este „Da”, atunci oferim următorul calup de bonusuri.
Iar dacă clientul spune "Da"înainte de bonusuri, atunci nu-i mai oferim?

Ba sigur că le oferim, însă le poziționăm ca surpriză pentru client și construim o experiență de neuitate.

Fundament scris de Răzvan Căzănescu, fondator TBF

Distribuie unui prieten interesat.

Această imagine, surprinsă în anul 1937, a intrat în istorie sub titlul „Gentlemanii și băieții de mahala”. Timp de decenii, a fost considerată o emblemă a inegalității sociale — o metaforă vizuală a prăpastiei dintre clasele înstărite și oamenii simpli. Însă viața a contrazis aparențele: destinele celor cinci băieți imortalizați acolo s-au desfășurat altfel decât s-ar fi crezut privind fotografia.
Imaginea a fost realizată de fotograful Jimmy Sime pe 9 iulie 1937, în apropierea celebrului stadion de cricket Lord’s, în cartierul select St. John’s Wood din Londra. Acolo avea loc meciul anual de cricket între două dintre cele mai prestigioase școli private britanice — Eton și Harrow. Un eveniment monden, unde tinerii aristocrați veneau în haine de gală: joben, frac, vestă de mătase și nelipsita baston.
Peter Wagner (14 ani) și Thomas Dyson (15 ani), încruntați și sobri, reprezentau Harrow — școala unde învățase cândva și Lord Byron. În acea zi, echipa lor pierduse, iar băieții așteptau mașina care urma să-i ducă înapoi la conacul familial. Valizele de la picioarele lor completau decorul unei vieți privilegiate.
Această fotografie a devenit cea mai cunoscută lucrare a lui Jimmy Sime, folosită decenii la rând ca simbol al diferenței de clasă în Marea Britanie. A apărut în 1941 în revista Picture Post, însoțind un articol despre necesitatea reformei educației britanice și despre egalizarea șanselor pentru copiii din clasele de jos. Mai târziu, a fost republicată de ziarele The Guardian și Daily Telegraph în anii 2008–2009, tot în contextul inegalității sociale.
Și totuși, viața băieților din fotografie a demonstrat că realitatea poate inversa clișeele. Soarta micilor „gentlemani” n-a fost deloc strălucită.
Peter Wagner, după absolvirea Universității Cambridge în 1940, a fost înrolat în armata britanică, în trupele de comunicații. În 1943 a suferit o cădere nervoasă gravă și restul războiului l-a petrecut prin spitale militare. Ulterior, i s-a agravat și o boală cardiacă. A lucrat o vreme în firma de brokeraj a familiei, s-a căsătorit, dar tulburările psihice au revenit. Soția, temându-se pentru siguranța copiilor, l-a internat într-un azil de psihiatrie. Wagner și-a trăit ultimele decenii în instituții medicale, stingându-se într-un ospiciu din Sussex, în 1984, la vârsta de 60 de ani.
Thomas Dyson a avut un destin și mai tragic. Provenea dintr-o familie de militari de rând, iar în 1938 a plecat în vacanță la părinții săi, staționați într-un sat uitat din India colonială. Acolo a contractat difterie și a murit la doar 16 ani.
În schimb, băieții simpli din acea fotografie — George Salmon, Jack Catlin și George Young — au trăit vieți împlinite. În ziua aceea, scăpaseră de la o programare la dentist și hotărâseră să meargă la stadionul Lord’s, sperând să câștige câțiva șilingi cărând bagaje pentru spectatorii bogați.
„Am făcut bani frumoși în ziua aia, poate câte doi șilingi de fiecare”, își amintea Young cu zâmbet. „Nici nu i-am băgat în seamă prea mult pe puștii ăia în frac. Apoi, fotograful ne-a spus să ne apropiem, să ne tragă în poză...”
Cei trei băieți au părăsit școala la 14 ani, au muncit, apoi s-au înrolat în marină. După război, și-au întemeiat familii și cariere modeste, dar stabile. Salmon a lucrat într-o fabrică de oțel, ajungând maistru și apoi organizator de depozite industriale în Europa. Young a deschis o firmă de curățenie de geamuri, transmisă mai târziu fiilor săi. Jack Catlin s-a mutat din Londra, a fost de două ori căsătorit, a lucrat în Ministerul Sănătății, unde a urcat până la funcții înalte. Toți trei au trăit mult, cu mulți copii, nepoți și o viață plină: Salmon a murit în 2000, Catlin în 2009, iar Young în 2011.
„Am fost fericiți toată viața, încă din copilărie”, a spus Young înainte să moară. „Nu-ți trebuie bani ca să fii bogat. Noi am avut o viață bogată.”
Sorin Ungureanu

Patru tipuri de oameni pe care să îi eviți cu orice preț:

Cei care joacă mereu rolul victimei.
Cei care găsesc mereu un vinovat pentru propriile probleme.
Cei care au mereu un răspuns la orice întrebare.
Cei care nu spun atunci când i-ai deranjat.

Nu spun că acești oameni sunt răi.

Nici pe departe.

Ceea ce spun însă este că viața este prea scurtă pentru a o umple cu astfel de comportament.

Scris de Răzvan Căzănescu, fondator TBF