Stirile din Timis

Stirile din Timis

Share

Ne adresăm în general persoanelor cu vârsta peste 18 ani, oameni ancorați în realitățile social-economice și politice ale județului Timiș.

Cititorii noştri vor găsi zilnic pe site cele mai noi informaţii din toate domeniile de activitate plecând de la administraţie şi politică şi ajungând până la sport sau viaţa agitată de noapte a Timişoarei şi a celorlalte localităţi din Timiş.

Poliția Locală a găsit 330 de terenuri cu potențial de infestare cu ambrozie. Câte somații a trimis Primăria 07/06/2026

⚠️ Proprietarii au termen până la 30 iunie pentru a elimina planta. După această dată, cei care nu respectă legea riscă amenzi de până la 20.000 de lei.

Poliția Locală a găsit 330 de terenuri cu potențial de infestare cu ambrozie. Câte somații a trimis Primăria Poliția Locală Timișoara a identificat 330 de terenuri cu potențial de infestare cu ambrozie. Primăria anunță 109 somații către proprietari.

Când sateliții erau urmăriți cu ochiul liber. O cercetare artistică pornește de la Observatorul Astronomic din Timișoara 06/06/2026

🔭 O artistă din Slovenia a venit la Timișoara pentru a cerceta o parte mai puțin cunoscută a istoriei Observatorului Astronomic și a stației de observare satelitară care funcționa aici în perioada pre-digitală.

Când sateliții erau urmăriți cu ochiul liber. O cercetare artistică pornește de la Observatorul Astronomic din Timișoara Lara Reichmann explorează activitatea Observatorului Astronomic și a stației de observare satelitară din perioada pre-digitală.

97.000 de euro pentru ca ședințele CL Timișoara să se audă, în sfârșit, cum trebuie 06/06/2026

🏛️ Investiția vine la peste zece ani după modernizarea realizată în mandatul lui Nicolae Robu.

97.000 de euro pentru ca ședințele CL Timișoara să se audă, în sfârșit, cm trebuie Primăria Timișoara investește aproape 97.000 de euro într-un nou sistem de sonorizare și vot electronic pentru Sala de Consiliu.

La Flight Festival primești pașaport la intrare. Ce au pregătit organizatorii pentru ediția din acest an 06/06/2026

🎵 Ediția din 2026 aduce și o noutate: ZBOR Stage, o scenă dedicată artiștilor aflați la început de drum.

La Flight Festival primești pașaport la intrare. Ce au pregătit organizatorii pentru ediția din acest an Flight Festival 2026 transformă Muzeul Satului Bănățean într-un aeroport imaginar cu 12 destinații tematice, activități interactive și o scenă dedicată tinerilor artiști.

Operațiunea „Jupiter” lovește mafia lemnului și a deșeurilor din vestul țării. Percheziții masive în Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara 05/06/2026

Operațiunea „Jupiter” lovește mafia lemnului și a deșeurilor din vestul țării. Percheziții masive în Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara

Operațiunea „Jupiter” lovește mafia lemnului și a deșeurilor din vestul țării. Percheziții masive în Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice (DICE), împreună cu procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiț

Arici contra Garda de Mediu. Peisagiștii explică „operațiunea Bolovanul” de la Timișoara 05/06/2026

🤔 Rămâne însă întrebarea: dacă argumentele tehnice existau, de ce nu au fost explicate public înainte ca „operațiunea Bolovanul” să ajungă în centrul unei dispute între Primărie și Garda de Mediu?

Arici contra Garda de Mediu. Peisagiștii explică „operațiunea Bolovanul” de la Timișoara Asociația Peisagiștilor din România susține că bolovanii, tocătura vegetală și lemnul mort din spațiile verzi ale Timișoarei sunt soluții pentru biodiversitate, nu deșeuri.

Concert extraordinar cu Jewish Chamber Orchestra München, la Singoga din Cetate 05/06/2026

🏛️ Evenimentul propune o incursiune în universul muzicii clasice și al influențelor culturale evreiești, într-unul dintre cele mai spectaculoase spații istorice ale orașului.

Concert extraordinar cu Jewish Chamber Orchestra München, la Singoga din Cetate Jewish Chamber Orchestra München, soprana Chen Reiss și dirijorul Daniel Grossmann susțin un concert extraordinar la Sinagoga din Cetate.

CJ Timiș împarte banii pentru sport: Știința Poli ia peste 70% din tot bugetul județean 05/06/2026

CJ Timiș împarte banii pentru sport. Poli Timișoara ia peste 70% din suma totală aprobată

CJ Timiș împarte banii pentru sport: Știința Poli ia peste 70% din tot bugetul județean Aproape jumătate din proiectele sportive depuse la CJ Timiș au fost respinse. CS Știința Poli Timișoara absoarbe peste 70% din întregul buget alocat, lăsând restul cluburilor cu sume plafonate.

Căței salvați din fântâni, arici din calea flăcărilor. Bilanțul neobișnuit al pompierilor 05/06/2026

🐶🐱🐦 Pompierii timișeni nu salvează doar oameni.

Căței salvați din fântâni, arici din calea flăcărilor. Bilanțul neobișnuit al pompierilor Peste 50 de animale și aproximativ 50 de păsări au fost salvate de pompierii timișeni în primele luni ale anului.

Amenzi de aproape 200.000 de lei pentru șoferii de TIR care au încălcat restricțiile din Timișoara 05/06/2026

📍 Amenzi au fost date pe străzi precum Calea Aradului, Calea Sever Bocu, Republicii, Ioan Slavici, Torontalului, Șagului și în multe alte zone ale orașului.

Amenzi de aproape 200.000 de lei pentru șoferii de TIR care au încălcat restricțiile din Timișoara Poliția Locală Timișoara a aplicat amenzi în valoare de 194.140 de lei șoferilor de autovehicule de mare tonaj care au încălcat restricțiile.

Want your business to be the top-listed Media Company in Timisoara?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Website

Address


Timisoara
300322