CinEd Romania

CinEd Romania

Share

Contact information, map and directions, contact form, opening hours, services, ratings, photos, videos and announcements from CinEd Romania, Non-Governmental Organization (NGO), Timisoara.

CinEd Romania este parte din CinEd - proiectul european de cooperare cofinanțat prin programul Europa Creativă / MEDIA al Uniunii Europene dedicat educației cinematografice, implementat de Asociația Culturală Contrasens și Cinema Arta.

29/05/2025
En construcción - Tráiler 30/01/2025

José Luis Guerin despre filmul En construccion (aprilie 2001):

„Într-un cartier caracteristic clasei muncitoare din Barcelona, sub amenințarea unui plan de regenerare, se construiește un bloc. Am vrut să aflăm totul din interior despre un proiect de construcție, așa că am intrat când acest spațiu era încă un lot de pământ unde copiii jucau fotbal. Am încercat să coexistăm pe acest teren, să cunoaștem și să filmăm, în această ordine, astfel încât să putem acoperi anecdotele din clădirea în sine și cele create în jurul ei, în rutina de zi cu zi a localnicilor și a cartierului însuși, zguduit de zgomotul demolării (de fapt, imaginea cartierului era exprimată de cele câteva chipuri pe care le simțeam că îl reprezintă). În cadrul acestui proces, am observat curând că schimbarea peisajului urban a implicat și o schimbare a peisajului uman și că în această schimbare au putut fi identificate anumite ecouri ale lumii, în general. Pe aceste fundații, am construit un film.”
Proiecția filmului En Construccion de José Luis Guerin va avea loc sâmbătă, 01.02., la ora 18:30, la Casa Artelor - Directia Judeteana pentru Cultura Timis
Eveniment găzduit de Unirea TM, în parteneriat cu Asociatia Culturala Contrasens

En construcción - Tráiler Una película de José Luis Guerín, 2001.En un emblemático barrio popular de Barcelona, amenazado por un plan de reforma, se emprende la construcción de un blo...

Photos from CinEd Romania's post 20/01/2025

José Luis Guerin este unul dintre cei mai importanți autori ai cinematografiei spaniole contemporane. Fiecare dintre filmele sale implică cercetare și reflecție aprofundate despre film și un nou mod de a-l explora.

En construcción este un portret al Barcelonei, prima lucrare a cineastului despre propriul oraș: un portret al fețelor și al oamenilor, al cartierului și al împrejurimilor lor. Filmul tratează multe probleme cheie ale lumii de azi și istoria care a făcut ca lucrurile să fie astfel: procesele de gentrificare experimentate (și îndurate) de orașele europene mari (și nu atât de mari); rolul urbanismului în viața oamenilor; oameni cu origini și pături sociale diferite care trăiesc unul lângă altul; straturile prezente ale istoriei (deși adesea neobservate) în jurul nostru...

Proiecția este organizată de , în colaborare cu .contrasens şi şi va avea loc sâmbătă, 1 februarie, de la ora 18:30 la .artelor . După proiecție dezbatem filmul cu arhitectul Pepe Peralta Guerrero. Este Pepe

Photos from Asociatia Culturala Contrasens's post 02/12/2024

🎬𝐂𝐨𝐩𝐢𝐢𝐢 𝐯𝐨𝐬̦𝐭𝐫𝐢 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐥𝐢𝐛𝐞𝐫𝐢! ajunge în școli!
Scurtmetrajul realizat de tinerii participanți la Tabăra Urbană de Film CinEd 2.1 aduce în fața elevilor povestea libertății văzută prin ochii noii generații. Fiecare proiecție este o invitație la un dialog despre istorie, identitate și viitor.

Rămâneți , poate ajungem și în școala voastră! 😉
_____________
Proiect co-finanțat de AFCN. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

CinEd 2.1 face parte din CinEd - proiectul european de cooperare cofinanțat prin programul Europa Creativă/MEDIA al Uniunii Europene dedicat educației cinematografice.

Photos from CinEd Romania's post 07/11/2024

🎬 𝐂𝐨𝐧𝐟𝐞𝐫𝐢𝐧𝐭̦𝐚 𝐝𝐞 𝐄𝐝𝐮𝐜𝐚𝐭̦𝐢𝐞 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐅𝐢𝐥𝐦 : 3 zile de inspirație, sesiuni interactive, schimburi de idei și dezbateri. Experți din domeniul cinematografiei și educației, alături de reprezentanți din 24 de organizații din România, Moldova și Serbia au explorat puterea filmului în procesul de învățare! 🌍

🥰 Dacă e vorba de film, CinEd a fost de nelipsit. Vera Herold (coordonator executiv) și Nathalie Bourgeois (coordonator pedagogic) au făcut o introducere despre proiect, urmată de sesiuni interactive susținute de echipa CinEd România și Croația. Participanții au explorat colecția de filme și au făcut exerciții practice, care pot fi aplicate la clasă. O sesiune specială a fost dedicată unui grup de profesori sârbi, susținută de Ivana Šešlek (Shadow Casters).

💜Mulțumim tuturor participanților! Sperăm să ne revedem la următoarea ediție Taifas!
___________
🎬 𝐅𝐢𝐥𝐦 𝐄𝐝𝐮𝐜𝐚𝐭𝐢𝐨𝐧 𝐂𝐨𝐧𝐟𝐞𝐫𝐞𝐧𝐜𝐞 : 3 days of inspiration, interactive sessions, idea exchanges, and debates. Experts in film and education, alongside representatives from 24 organizations from Romania, Moldova, and Serbia, explored the power of film in the learning process! 🌍

🥰 Where there’s film, there’s CinEd! Vera Herold (Executive Coordinator) and Nathalie Bourgeois (Pedagogical Coordinator) introduced the project, followed by interactive sessions led by the CinEd teams from Romania and Croatia. Participants explored the film collection and did practical exercises that can be applied in the classroom. A special session was dedicated to a group of Serbian teachers, supported by Ivana Šešlek (Shadow Casters).

💜Thank you to all the participants! We hope to see you again at the next Taifas edition!

Foto: Cătălin Cogîltan / Florin Gherasim
___________
Evenimentul a făcut parte din 𝐓𝐀𝐈𝐅𝐀𝐒 - 𝐟𝐞𝐬𝐭𝐢𝐯𝐚𝐥 𝐝𝐞 𝐟𝐢𝐥𝐦 𝐬̦𝐢 𝐜𝐮𝐥𝐭𝐮𝐫𝐚̆ 𝐛𝐚𝐥𝐜𝐚𝐧𝐢𝐜𝐚̆, care a avut loc în perioada 𝟏𝟓-𝟐𝟎 𝐨𝐜𝐭𝐨𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞, 𝐥𝐚 𝐓𝐢𝐦𝐢𝐬̦𝐨𝐚𝐫𝐚.

Producători: Asociația Culturală Contrasens, Bad Unicorn

Proiect cofinanțat de AFCN. Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Legacy Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara și prin programul Timișoara.Next, derulat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția finanțatorilor.

Parteneri media: Radio Guerrilla, Observator Cultural, Știri de Timișoara, Ziarul Metropolis, happ.ro

Photos from Asociatia Culturala Contrasens's post 17/10/2024

Am lansat 😍🥳

16/10/2024

Ne vedem la film! 🥰

Photos from DocuMentor's post 11/10/2024

CinEd la Rod Festival 🥰🥰

Want your organization to be the top-listed Non Profit Organization in Timisoara?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Telephone

Address


Timisoara