Strong it
JupiterSoft Tech este o companie specializată în integrarea de sisteme, soluții și servicii IT.
Activitatea sub sigla Strong IT a demarat în 2011, scopul fiind acela de a asigura servicii de instalare, conectare și integrare, precum și suportul tehnic permanent. De la înfințare, Strong IT s-a angajat să promoveze calitatea în servicii și orientarea către client, ținându-se cont de necesitațile fiecărei companii care sunt unice și specifice. Un accent deosebit este pus pe calitate, compania realizează în mod continuu importante investiții în pregătirea, dezvoltarea și certificarea calitativă a personalului. Pasiunea pentru tehnologie asociată unei atitudini de responsabilitate - atât individuală cât şi colectivă - ne definesc ca fiind o companie dedicată generării de plus valoare pentru client. Standarde ridicate de etică profesională stau la baza strategiei managementului. Practicile oneste, transparente şi competenţa aplicată consecvent ne creează o bună reputaţie în rândul furnizorilor de IT. Acest set de valori asumat al companiei şi reflectat în activitatea de zi cu zi a oamenilor constituie temelia care ne-a permis implicarea activ în implementarea unor tehnologii inovatoare cu impact pozitiv asupra comunităţii în ansamblul ei.
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Website
Address
Victor Hugo Nr 115
Timisoara
300438