FUN 2 LEARN
Centrul de educatie non-formala si consiliere pentru copii, tineri si parinti. Vă mulțumim!
FUN 2 LEARN a luat naștere din dragoste și responsabilitate pentru copii și adulti, din pasiunea pentru educație nonformală, învățare experiențială și psihoeducație, văzuți ca factori determinanți în dezvoltarea personală, afectivă și intelectuală a copiilor și adulților, indiferent de etnie, statut social sau gen din comunitatea locală. Proiectul are un profund caracter social și are ca scop dez
09/12/2024
Dragi prieteni,
Știți cm se spune, că ai nevoie de 21 de zile ca să introduci un nou obicei în viața ta? Ei bine, azi s-au împlinit exact 21 de zile de când mi-am introdus în rutina zilnică o plimbare matinală în jurul lacului Tineretului. Știu, pentru unii poate părea puțin, pentru alții mult, dar pentru mine care am revenit în București după 4 ani și trec printr-o perioadă destul de provocatoare, e un pas mic, dar cu o valoare uriașă. ❤️
Nu cred că aș fi reușit să fac acest pas fără inspirația și sprijinul pe care l-am primit începând cu anul trecut, în septembrie, de la Mirela Oprea – doamna cu visurile si fondatoarea mișcării Dream Management în România. ✨
În ultimii ani am avut multe pierderi – emoționale, financiare, proiecte, oameni dragi... Și totuși, Mirela mi-a redat speranța că visurile, proiectele dragi, aspirațiile personale – chiar și acele obiective rămase neîmplinite – pot căpăta o turnură pozitivă, chiar și atunci când simți că ai ajuns la capătul puterilor.
Deși sunt psiholog clinician și psihoterapeut în formare, cu cunoștințe despre psihicul uman, terapia pierderilor și științele comportamentului, Mirela mi-a oferit o perspectivă unică, coerentă și accesibilă pentru viața de zi cu zi. Prin metoda ei revoluționară, COPIL – un set de instrumente științifice, dar prietenoase cu modul nostru natural de a funcționa – am învățat să:
✅ Clarific ce vreau cu adevărat.
✅ Găsesc soluții creative pentru obstacole.
✅ Fac pași mici, dar constanți, în direcția visurilor mele.
✅ Aleg inimi bune care să mă susțină.
✅ Redescopăr liniștea emoțională și stabilitatea necesară pentru a merge mai departe.
De ce îți spun toate acestea? Pentru că vreau să împărtășesc cu tine oportunitatea de a lucra alături de Mirela, prin programul ei gratuit „Tu și Visul Tău” (6-17 ianuarie). Este o ocazie perfectă să începi anul 2025 cu claritate, strategie și speranță! 🌟 Eu voi fi acolo, pentru cele 12 zile, și te invit să vii și tu.
Amintește-ți: nimeni altcineva nu va lupta pentru visurile tale dacă tu renunți la ele.🤗
Dă-ți o șansă să le transformi în realitate!
👉 Înscrie-te aici: https://www.cursuri.mirelaoprea.com/tu-si-visul-tau-2025
Eu am făcut deja primul pas. Tu ce aștepți? 💫
30/04/2024
Despre banii de buzunar ai copiilor…educatia financiara este o nevoie de baza si a copiilor.😍
La povești cu Sergiu Penciu despre banii de buzunar ai copiilor - meritopoveste.ro Despre banii de buzunar ai copiilor si educatia financiara de la scoala sau de acasa. La povesti cu Sergiu Penciu de la Scoala de Bani.
Sărbători fericite și binecuvântate alături de familie și de cei dragi!😍
Crăciun Fericit!
18/12/2023
"Cum putem cultiva recunoștința copiilor prin felul în care alegem să dăruim cadourile de Crăciun? Ce rol are împachetarea cadourilor în cultivarea mulțumirii copiilor? Ce ascund jucăriile care suprastimulează simțurile copiilor și care sunt consecințele pe termen lung? Cum putem transforma cadourile de la Moș Crăciun în „daruri de ordin emoțional”?"
CE ÎI MAI BUCURĂ PE COPIII DE ASTĂZI - DE LA CONSUMERISM, LA RECUNOȘTINȚĂ | Părinți CuMinți 24 Cum putem cultiva recunoștința copiilor prin felul în care alegem să dăruim cadourile de Crăciun? Ce rol are împachetarea cadourilor în cultivarea mulțumirii...
24/11/2023
"Comfort and death are close companions"
https://www.youtube.com/watch?v=f3PXOX6xHUg
Ioan Iacob. Libertatea de a alege ce e important în viață | THE VAST&THE CURIOUS live Conversația cu Ioan Iacob este o conversație despre a ne re-examina și schimba limitele, părerile, convingerile. Despre cm luăm de bune anumite idei și cât ...
07/09/2023
🤩Yeyyyy!!! Începe școalaaa! Să ne pregătim cu curaj, bine și frumos!🥳
ÎNCEPE ȘCOALA! CUM NE PREGĂTIM PENTRU NOUL AN? | Părinți Cuminți cu Simona Gherghe și Oana Moraru 11 Știm deja – începutul anului școlar aduce, atât părinților, cât și copiilor, nu doar o multitudine de emoții, ci și o perioadă de acomodare, plină de provocă...
31/07/2023
26/07/2023
Aplicatia inovatoare dezvoltată de ASSIST Software Suceava- Autisma Therapy Assistant https://autisma.ro/ - este în căutarea părinților și terapeuților care doresc să sprijine acest proiect prin testarea și oferirea feedback-ului necesar pentru îmbunătățirea aplicației.
Părinții și coordonatorii pot participa gratuit la program și vor avea acces la toate funcțiile pe care Autisma le oferă.
Înscrierile sunt deschise pe site-ul Autisma, iar interesul părinților față de acest proiect este în creștere. Pentru a afla mai multe, accesați https://autisma.ro/ .
Proiectul Autisma Therapy Asistant reprezintă un pas important în direcția îmbunătățirii vieții copiilor cu tulburări din spectru autist, oferindu-le un instrument valoros.
Autisma - Asistent virtual pentru terapia TSA. Testează platforma în limba română care îți permite să continui acasă terapia copiilor cu tulburare de spectru autist (TSA). Încearcă Autisma.
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Contact the school
Website
Address
Mihai Viteazu, 21A, Etaj 1
Suceava
720059
Opening Hours
| Monday | 10:00 - 18:00 |
| Tuesday | 10:00 - 18:00 |
| Wednesday | 10:00 - 18:00 |
| Thursday | 10:00 - 18:00 |
| Friday | 10:00 - 18:00 |