SMARTreports
SMARTreports powered by BRIDGE-to-INFORMATION - Platformă de Business Intelligence dedicată economiei românești.
Transformăm datele publice în insight-uri strategice prin instrumente interactive de analiză și prospectare.
23/12/2025
Sărbători fericite!
Crăciun cu liniște, 2026 cu decizii bune!
Vă mulțumim pentru încredere și pentru că ne-ați ales partener în creșterea afacerii voastre.
Ne revedem în noul an cu energie și claritate!
21/10/2025
Afacerile micro – un model neprofitabil în producția lactatelor, berii și a vinului
Acest enunț este valabil atât în 2024, cât și în 2018. Cu o singură, foarte mică, excepție.
Când vorbim de afaceri micro, regula de bază este că au marjă de profit mai mare decât companiile mijlocii și mari. În 2024, rata profitului net la nivel de economie a fost de 6,3%, microîntreprinderile aflându-se la nivelul de 12,8%, iar companiile mijlocii la 5,6% și cele mari la 4,5%.
Aceeași situație o regăsim și în 2018, cu 5,6% marja la nivel general, 12,8% micro, 4,6% mijlocii și 3,7% companiile mari.
Dar această regulă, chiar dacă este corectă la nivel macro și la nivelul tuturor industriilor, nu este general valabilă la nivel de coduri CAEN.
Pregătind diverse analize pentru Ziarul Financiar am observat o situație pe cât de interesantă, pe atât de alarmantă.
Afacerile micro care își desfășoară activitatea în producția lactatelor, berii și a vinului au probleme de profitabilitate, cu toate că afacerile mijlocii și mari din aceste domenii sunt profitabile.
Haideți să le analizăm pe rând.
În cazul producției de lactate, am avut în 2018 o marjă a profitului la nivel de CAEN de 4,1%, cu firmele mijlocii și mari peste acest nivel, companiile mici aproape de valoarea medie, iar afacerile micro pe pierdere cu -0,1%.
Veți spune că nu e tragic, dar dacă ne uităm la anul 2024, afacerile micro au ajuns la -15% în condițiile în care marja la nivel de CAEN a urcat la 4,3%.
Lucrurile nu stau mai bine nici în cazul berii. În 2018, la nivel de CAEN rata profitului era de 4,6%, iar companiile micro aveau -32,3%.
Mai mult, în 2024 marja pe acest CAEN crește la 7,9%, dar zona micro rămâne pe pierdere cu -11,4% marjă. Aici merită specificat picajul brutal al afacerilor mici care de la cea mai mare rată a profitului în 2018 de 10,7% au ajuns în 2024 la cea mai mică -29,1%.
O situație similară găsim și în 2018 la fabricarea vinurilor. Rată de profit la nivel de CAEN 8,5%, dar afacerile micro (-5%) și mici (-1%) sunt pe pierdere.
Am menționat la începutul acestui material că avem și o excepție. Da, în 2024, afacerile micro din fabricarea vinurilor au avut la nivel cumulat o marjă de 2,3%, foarte mult sub rata profitului pe CAEN de 10,4%. Mai mult, companiile mici au fost pe pierdere cu -3,2%.
În concluzie, în aceste 3 domenii avem de-a face cu o răsturnare a situației de la nivel macro unde companiile micro au rata de profit cea mai mare și cele mijlocii și mari cea mai mică. Din acest motiv, avem o barieră suplimentară de intrare pe aceste piețe.
Notă: Acest material are la bază analize și capturi din Atlasul interactiv al business-ului românesc disponibil pe SMARTreports.app. Acest instrument de informare permite realizarea de analize detaliate în doar câteva minute, nu în zile sau săptămâni.
Autor - Liviu Sav
07/10/2025
Colegul nostru, Liviu Sav, a fost prezent în cadrul conferiței ZF ”Cele mai dinamice companii” al cărei partener a fost SMARTreports powered by BRIDGE-to-INFORMATION
Liviu a vorbit despre dinamica din ultimii 3 ani a diferitelor domenii de activitate.
Puteți urmări intervenția lui Liviu (minutele 26:40-51:00) aici - https://www.facebook.com/share/v/1RrjjK4AYE/
06/10/2025
SMARTreports powered by BRIDGE-to-INFORMATION este partener al conferinței ZF ”Cele mai dinamice companii din România” care are loc astăzi în București.
Urmăriți evenimentul live pe Ziarul Financiar începând cu ora 10.
02/10/2025
Colegul nostru, Liviu Sav, a participat luni la conferința de presă susținută de Asociatia Firmelor Bihorene în care a fost prezentată ”Radiografia economică a județului Bihor” care s-a bazat pe informațiile și analizele disponibile în Atlasul interactiv al business-ului românesc.
Octavian Dan (președintele AFB) a prezentat jurnașiștilor prezenți situația la zi, precum și evoluția din perioada 2018-2024 și diverse alte comparații. Liviu l-a asistat, utilizând Atlasul interactiv pentru a exemplifica live diverse situații.
La comentarii găsiți link-urile mai multor articole publicate de presa locală, regională și națională (AGERPRES, Bihoreanul, Crisana, Transilvania Business)
29/09/2025
A început caravana Atlasului interactiv al business-ului românesc prin țară.
Astăzi am fost la Oradea.
La Aris Boutique Hotel & Spa ne-am întâlnit cu antreprenori și profesioniști înteresați de noutățile pe care le aduce Atlasul interactiv.
22/09/2025
Mulțumim Contzilla pentru promovarea Atlasului interactiv al business-ului românesc!
20/09/2025
Dacă vrei să nu mai pierzi ore căutând după date despre companiile din România testează GRATUIT Atlasul interactiv al business-ului românesc pe SMARTreports.app
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Website
Address
Oradea