German Giant Rabbits LO
Campion Național uriaș gri 2016+colecție &. Campion Național 2023 urias gri M.+F.alb+colecție alb🐇
#romania🇷🇴
Mă numesc Luci Onujec, sunt născut în anul 1984, absolvent al Facultății de Știinte Economice din cadrul Universității Europene Drăgan. Pe lângă pasiunea pentru creșterea iepurilor, în prezent sunt și instructor de culturism și fitness la sala personala Power Gym din Lugoj. Cresc iepuri din copilărie, până în anul 2002 am avut iepuri metiși, iar după acest an, cu sprijinul tatălui meu, care mi-a oferit primul iepure de rasă, cresc Uriaș Gri German. Sunt membru al Asociaţiei Fauna Banat Lugoj din anul 2006. Particip la fiecare expoziţie locală, regională, naţională și în afara țării, având rezultate foarte bune. Cele mai importante sunt cele 3 titluri de campion naţional, câștigate la Sanicolau Mare în 2010, Galaţi în 2011 și Lugoj în 2015. La Expoziția de la Lugoj, care a fost cea mai mare organizată ”pe teren propriu” am obţinut titlul de Campion Naţional Abslout și Campion Naţional Colecţie, două disctincții naționale extrem de valoroase. Crescătoria mea se poate mândri și cu 3 participări la Campionatele Europene, la Nitra, în 2009, unde am obţinut 94 de puncte, Leipzig 2012, unde am obţinut 95 de puncte și Metz, în 2015, unde am obţinut 96.5 puncte. Pe plan local, în 2015 am câştigat și Cupa Banatului la Sânnicolau Mare, obţinând 96 de puncte. Pentru orice întrebare sau nelămurire folosiţi datele afişate în secţiunea contact și vă voi răspunde cu plăcere!
22/09/2026
How many kilograms does this male weigh?
👇
Write in comment.
I will get back with the answer tomorrow evening.
🍀🐇
Big giant rabbit🐇🥇🤷♂️
🍀☝️
21/09/2026
Do you like this head?🐻..
🍀🐇
If so, please share the photo and write "LIKE".
👇
20/09/2026
Thanks for the visit, friend.🤝
🍻
19/09/2026
How much does this male weigh?
I'll come back with the answer in the comments tomorrow evening, and we'll see who guessed correctly.🐇💁♂️🍀👇
🤝
☝️
How many kilograms do you think it weighs?🥕🐇
🥇🏆
☝️✌️
17/09/2026
What do you think of this attitude?🔥🐇
🍀☝️👇
16/09/2026
A young 7-month-old male🐇🤩
🍀🐇
16/09/2026
Breeding female for 2027✌️
🍀🐇
🔆
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Contact the business
Website
Address
Bocsei 1
Lugoj
305500