Psiholog Raluca Butnaru

🎼 Știați că…?

• muzica activează simultan mai multe zone ale creierului decât multe alte activități?

Atunci când ascultăm muzică, sunt stimulate centrele responsabile de emoții, memorie, atenție și motivație.

• muzica poate reduce nivelul de cortizol, hormonul stresului?

De aceea, după câteva minute de ascultare, mulți oameni resimt o stare aparte de calm și relaxare.

• facilitează accesul la emoții pe care uneori nu le putem exprima în cuvinte?

Ea poate deveni o formă de autocunoaștere și explorare interioară. De asemenea, influențează ritmul cardiac și respirația. Organismul tinde să se sincronizeze cu tempo-ul muzical, ceea ce explică efectul liniștitor al anumitor compoziții.

Și, nu în ultimul rând, contribuie la reducerea anxietății. Numeroase studii au arătat că muzicoterapia este utilizată ca metodă complementară în gestionarea stresului și a anxietății.

Poate de aceea o sală de concert seamănă uneori cu un spațiu terapeutic. 🤍

• Link-ul către emisiunea integrală se află în comentarii.

"Infidelitatea este una dintre cele mai dureroase încălcări ale încrederii într-o relație.

Infidelitatea poate fi văzută ca formă de agresiune și pedepsire. Este o modalitate de a manifesta furia neexprimată, de a obține controlul sau de a devaloriza și diminua partenerul.

Infidelitatea nu presupune întotdeauna căutarea unei conexiuni în afara relației. Poate fi o formă de comunicare imatură, orientată spre acțiune. O modalitate de a spune „Sunt rănit” sau „Sunt furios” fără a folosi cuvinte. Acest act pasiv-agresiv ocolește confruntarea directă și conversații dificile.

Mulți infideli spun că se simt devalorizați, ignorați sau singuri în relația lor și, la rândul lor, înșală ca o modalitate de a se răzbuna pe partenerul lor. Infidelitatea poate însemna, de asemenea, pedepsirea sau dominarea unui partener - transmiterea unui mesaj de nemulțumire, resentimente sau nevoi nesatisfăcute.

Rușinea se amestecă adesea cu decizia de a înșela.

O persoană care înșeală se poate simți inadecvată, neiubită sau nevăzută în relația sa. Unde există rușine, există adesea disociere. Disocierea, în termeni psihologici, implică o deconectare de propriile emoții, gânduri sau simț de sine. Când cineva se disociază, poate acționa impulsiv sau deconectat de valorile și comportamentele sale obișnuite.

În timpul actului de infidelitate, disocierea poate facilita raționalizarea sau compartimentarea trădării.
Infidelul se poate convinge că acțiunile sale sunt justificate sau că poate menține o distanță emoțională față de infidelitatea sa."

When Anger Is Expressed as Infidelity https://share.google/6gHX4VqtybL8PZbVx




Sursa imaginii: pinterest.com

"De obicei ne gândim la dependența de comportament (adicția comportamentală) în termeni precum consumul de substanțe, asumarea excesivă de riscuri, munca compulsivă, mâncatul emoțional, comportamentele sexuale compulsive și alte forme de comportament autodistructiv.

Când privim din exterior — observând un pacient sau o persoană dragă implicată în aceste tipare distructive — ne este dureros să vedem atât persoana, cât și comportamentele sale. Este ușor să ne simțim furioși sau supărați pe ea și dificil să păstrăm compasiunea și înțelegerea.

În abordarea NARM, înțelegerea dependenței începe prin a sublinia diferența dintre
❤️‍🩹 starea interioară pe care persoana o dorește și
💔 substanța sau comportamentul pe care îl folosește pentru a încerca să satisfacă acea nevoie.

NARM alege să privească tiparele dependente mai profund decât simpla concentrare asupra opririi sau înlocuirii unui anumit comportament. În loc să se bazeze exclusiv pe intervenții la nivel comportamental, NARM invită la o explorare mai profundă a durerii, dereglării emoționale și deconectării pe care aceste tipare încearcă temporar să le gestioneze.

🤍 Atunci când dinamica dependenței este înțeleasă prin această perspectivă, ea începe să aibă mai mult sens și contribuie la reumanizarea persoanei care se luptă cu aceste dificultăți, ajutând specialiștii să abordeze problema cu mai multă compasiune, claritate și înțelegere."

What's Really Driving Addiction?
https://www.linkedin.com/pulse/whats-really-driving-addiction-narm-training-institute-5zqje?utm_source=share&utm_medium=member_android&utm_campaign=share_via

Sursa imaginii: pinterest.com

"Traumele de dezvoltare îți pot afecta stima de sine și conștiința propriei valori și te pot face să ai o părere îngrozitoare despre tine. Încă de la o vârstă fragedă te identifici cu aceste gânduri și sentimente distorsionate, care se află în strânsă legătură cu imaginea pe care o proiectezi despre tine. Fiindcă această senzație că ești «defect», alături de alte false percepții se întipăresc adânc în mintea ta, procesele tale mentale nu pot face abstracție complet de respectivele sentimente.”

Trauma de dezvoltare nu se referă doar la ceea ce ți s-a întâmplat efectiv, ci și la ceea ce nu ți s-a întâmplat în anii de formare – nevoile tale nu au primit răspuns, nu ai avut sentimentul de siguranță – în plan fizic și emoțional – și nu ți-ai putut manifesta personalitatea în mod autentic și pe deplin.

Poate te-ai simțit furios, rușinat sau vinovat sau te-ai „închis complet” în tine, fiindcă mediul în care ai crescut sau cei care trebuiau să aibă grijă de tine nu au reușit să-ți împlinească nevoile esențiale.

„Închiderea în sine” este o reacție de supraviețuire în fața unei amenințări, care constă în inhibarea motricității senzoriale și a abilității de orientare față de mediul înconjurător. De regulă, mișcările corpului încetează (imobilitate), ritmul cardiac încetinește (bradicardie), iar activitatea sistemului nervos simpatic este foarte scăzută sau inexistentă. O astfel de reacție de blocaj complet se poate observa la nou-născutul, copilul sau adultul care are fața inexpresivă și privește fix. De asemenea, tonicitatea musculară poate fi lipsită de vigoare. Reflexul de închidere completă este declanșat de spaimă (o frică potentată drastic).

Această reacție apare atunci când un individ este îngrozitor de speriat și are sentimentul unei amenințări inevitabile, fiind întâlnită atât în cazul traumelor de dezvoltare, cât și al celor acute.

Sentimentul pe care-l ai atunci când, copil fiind, nu-ți sunt împlinite nevoile, este absolut terifiant și mult prea greu de suportat, astfel că, de regulă, te detașezi de acele trăiri și emoții insuportabile.

Din păcate, consecințele asupra corpului și creierului tău nu vor dispărea de la sine. Ele pot avea impact pe termen lung, constând în dereglări ale sistemului nervos, instalarea unor convingeri și sentimente negative persistente despre tine însuți și despre lumea din jur și un pronunțat disconfort fizic.

💔 Când cei care trebuie să aibă grijă de tine nu se adaptează nevoilor tale sau nu ți le îndeplinesc în mod constant, se produc inadvertențe de comunicare între emisfera cerebrală dreaptă și cea stângă. Acest fapt determină o diminuare a capacității emisferei stângi de a procesa emoții intense, ceea ce duce la fragmentarea proceselor mentale, la tulburări emoționale și la apariția senzației de detașare față de propriul corp.

Dacă crești într-un mediu marcat de absența unor relații de apropiere față de semeni și de lipsa comunicării nonverbale bidirecționale, aparent funcționarea emisferei drepte a creierului se diminuează, iar emisfera stângă devine dominantă, o strategie de supraviețuire care te privează de sentimentul unei vieți active în plan social și intim, de senzația de siguranță fizică și de întregul spectru al emoțiilor umane.

💝 Prin apropierea de corpul și de imaginația ta cu ajutorul metaforelor și al vizualizării îți poți activa emisfera dreaptă și vei înlocui vechile percepții întipărite mental cu unele noi, mai adecvate.

🥀 Trauma îți reduce capacitatea de a te autoregla, precum și de a-ți regla și integra emoțiile.
🌹 Autoreglarea îți permite să dormi atunci când ai nevoie, să știi când trebuie să te odihnești, să adopți soluții sănătoase pentru a te elibera de stres și a reveni la o stare de echilibru interior.

Autoreglarea emoțională îți permite să simți tristețe, durere, bucurie, entuziasm, frică, furie și fericire și să gestionezi aceste trăiri în mod adecvat, în loc să te detașezi de ele sau să le eviți.

Vestea bună este că, pe durata întregii vieți, creierul tău se „pliază”, iar corpul are obligația imperativă intrinsecă de a se vindeca. Atunci când îți cultivi aceste abilități, poți deveni persoana care dorești să fii, într-un corp care se simte vivace și în siguranță și se exprimă astfel."

Dr. Julie Brown Yau ▪︎ "Reconectarea cu propriul corp"

Sursa imaginii: pinterest.com

"Dacă, în copilărie, nevoile tale fundamentale nu primesc răspuns, în corpul tău pot apărea senzații absolut îngrozitoare – și în momentul respectiv, și acum, când trauma s-a impregnat în tot corpul.

Din păcate, probabil nici nu ai știut că mediul înconjurător a fost cel care nu a fost suficient de receptiv la nevoile tale și te-a dezamăgit.

Tot ce știi este că nu te simți bine cu tine; internalizezi aceste experiențe ca pe propriile eșecuri.

Când se întâmplă ceva rău, ai impresia că tu ai greșit cu ceva. Te adaptezi la aceste condiții de viață timpurii recurgând la o strategie care, în cele din urmă, îți limitează sinele autentic și totuși îți dă voie să crezi că poți supraviețui.

Treci prin viață având senzația că „ceva nu e în regulă“ cu tine deși, de fapt, nu erai tu de vină. Sau, din cauza circumstanțelor exterioare, organismul tău percepe lumea din jur ca fiind nesigură, dereglându-ți sistemele fizice, astfel încât ai impresia că e nesigur sau periculos să trăiești în corpul tău. Sau poate că percepția ta asupra lumii și a celorlalți rămâne blocată într-un mod de supraviețuire și în convingeri eronate – nicăieri nu te simți în siguranță, nu poți avea încredere în nimeni, îți lipsește conștiința propriei valori sau trebuie să lupți ca să supraviețuiești.

Acestea sunt câteva dintre prejudecățile care încolțesc în mintea ta încă din copilărie, pe care le internalizezi și care îți jalonează viața, adesea inconștient."

Dr. Julie Brown Yau ▪︎ "Reconectarea cu propriul corp"



Sursa imaginii: pinterest.com

Weekend-ul acesta a avut loc la Oslo "EMDR Europe Workshop Conference 2026", unde PhD. Maria Magdalena Macarenco a prezentat cercetarea sa despre efectele terapiei EMDR asupra pacienților diagnosticați cu tiroidă Hashimoto. Găsiți studiul în primul comentariu.

În rândurile de mai jos găsiți informații despre EMDR și relația terapeutică.

"Un volum substanțial de cercetări arată că experiențele adverse de viață contribuie atât la patologia psihologică, cât și la cea biomedicală. Terapia de desensibilizare și reprocesare prin mișcări oculare (EMDR) este un tratament validat empiric pentru traume, inclusiv pentru experiențele negative de viață, așa cm sunt prezente frecvent în practica medicală. Rezultatele terapeutice pozitive obținute rapid, fără teme sau descrieri detaliate ale evenimentului tulburător, oferă comunității medicale o abordare terapeutică eficientă, cu o gamă largă de aplicații.

Terapia EMDR a fost introdusă în 1989 odată cu publicarea unui studiu clinic randomizat controlat care a evaluat efectele asupra victimelor traumelor. În 2008, un raport al Institutului de Medicină a afirmat că sunt necesare mai multe cercetări pentru a determina eficacitatea EMDR, a terapiei cognitive și a farmacoterapiei în tratamentul tulburării de stres posttraumatic (PTSD); terapia psihodinamică și hipnoterapia nu au fost luate în considerare din cauza lipsei de dovezi relevante (câte un studiu pentru fiecare).

De atunci au fost publicate studii clinice randomizate suplimentare privind terapia EMDR pentru pacienți cu PTSD, iar această terapie este recomandată ca tratament eficient pentru victimele traumelor de către numeroase organizații, inclusiv Asociația Americană de Psihiatrie, Departamentul Apărării și Organizația Mondială a Sănătății.

Deși meta-analizele raportează dimensiuni comparabile ale efectului terapiei TCC și EMDR, ambele sunt considerate „extrem de eficiente în reducerea simptomelor PTSD”, există diferențe semnificative între cele două tratamente.

Terapia EMDR își propune să reducă suferința subiectivă și să consolideze cognițiile adaptive legate de evenimentul traumatic.

Spre deosebire de TCC centrat pe traumă, EMDR
NU implică descrierea detaliate ale evenimentului, contestarea directă a convingerilor, expunere extinsă sau teme pentru acasă."

Rolul terapiei de desensibilizare și reprocesare prin mișcări oculare (EMDR) în medicină: abordarea simptomelor psihologice și fizice care decurg din experiențele de viață adverse - PMC https://share.google/BlcaH56WCfpzmZVZS

"Personalitatea psihoterapeutului reprezintă un factor cheie în modelarea calității relației terapeutice și a eficacității intervențiilor clinice. Contrar miturilor persistente care îi prezintă pe terapeuți ca fiind perfect echilibrați, constant calmi sau detașați emoțional, dovezile empirice indică faptul că eficacitatea clinică este mai puternic asociată cu conștiința de sine, maturitatea emoțională, flexibilitatea și capacitatea de a stabili relații terapeutice autentice. Cercetările contemporane privind factorii comuni, cadrele de personalitate (inclusiv Big Five, modelele ipostatice și experiențiale) și caracteristicile terapeutului sugerează că diversitatea individuală în stilul personal, autoreglarea emoțională și adaptabilitatea este mai predictivă pentru rezultatele terapeutice pozitive decât aderarea la un profil de personalitate idealizat."

Personalitatea psihoterapeutului: mituri și realități | Noi tendințe în psihologie https://share.google/YbjW2Xqkll8QV2VpZ

Psihologul social William Swann, de la University of Texas at Austin, a studiat timp de peste treizeci de ani unul dintre cele mai incomode mecanisme descrise de psihologie. El l-a numit teoria autoverificării (self-verification theory).

Concluzia sa, prezentată în numeroase studii publicate din anii ’80 până la lucrarea Self-Verification Theory: Clarifications, Consequences, and Constructive Criticisms din 2012, este simplă și tulburătoare:

Creierul nostru preferă să fie coerent decât fericit.

Asta înseamnă că, deși la nivel rațional ne dorim iubire, o parte profundă din noi caută oameni care confirmă imaginea pe care o avem despre noi înșine, chiar și atunci când această imagine este negativă.

Dacă în copilărie ai învățat că nu ești suficient de bun, vei alege parteneri care te fac să te simți insuficient. Dacă ai învățat că ești „prea mult”, vei alege parteneri care îți reproșează că ești prea mult. Dacă ai învățat că ești invizibil, vei alege parteneri care nu te văd cu adevărat.

Nu faci asta din greșeală. O faci pentru a păstra coerența interioară. Psihicul nu suportă contradicția dintre identitatea pe care și-a format-o și o experiență nouă care o infirmă. Preferă durerea cunoscută unei fericiri care îi este străină.

John Bowlby, părintele teoriei atașamentului, intuise ceva asemănător în cartea sa A Secure Base. El scria că stilurile de atașament nesigure nu influențează doar modul în care iubești. Ele determină și pe cine îți poți permite să iubești fără să te simți în pericol.

Karen Horney vorbea încă din anii ’40 despre „nevoia nevrotică de afecțiune” – nevoia disperată și contradictorie de iubire a celui care nu se simte demn de a fi iubit. Cu cât cauți mai multă afecțiune, cu atât ajungi să alegi oameni care nu ți-o pot oferi. Pentru că, dacă ai fi ales de cineva capabil să te iubească cu adevărat, ar trebui să reconstruiești din temelii imaginea pe care o ai despre tine.

De aceea, anumite persoane nu aleg parteneri care să îi iubească.

Ele aleg parteneri care le confirmă convingerile despre sine.

Iar până când nu vor vedea ce anume încearcă să confirme, vor continua să repete aceeași poveste, doar cu alte chipuri.

Dacă te regăsești printre cei care atrag mereu persoane incapabile să iubească, poate că întrebarea nu este de ce apar astfel de oameni în viața ta, ci ce imagine despre tine continuă acele relații să confirme.

"Traumele produc diferite tipuri de deconectare – te simți deconectat de corpul tău, de emoțiile tale, de esența ființei tale, te detașezi de ceilalți și de lumea din jur. Această ruptură poate fi atât de dureroasă, încât dezvolți anumite strategii pentru a ascunde această durere chiar și față de tine însuți.

Prin natura noastră, suntem creați să ne conectăm unii cu ceilalți, așadar vindecarea traumelor presupune și crearea sau recrearea unei conexiuni cu esența ființei tale. Odată (re)stabilită această conexiune, poți să-ți cunoști și să-ți exprimi emoțiile, nevoile, dorințele – tot ceea ce te definește cu adevărat.

Vei avea un sentiment de profundă libertate interioară. Chiar dacă acest lucru ți se pare destul de abstract, dacă vei reuși să scoți la iveală și să te îngrijești de diferitele straturi ale experienței tale posttraumatice, vei putea trăi tu însuți acest sentiment.

Libertatea interioară te face receptiv la cele mai profunde năzuințe și doruri ale inimii tale.

Poate că ai renunțat la ele în copilărie, din cauza împrejurărilor potrivnice sau traumatizante, ca să supraviețuiești pericolului pe care îl simțeai sau poate ți le-ai reprimat în timpul traumei acute sau șocului prin care ai trecut.

Traumele de dezvoltare sau acute atrag întotdeauna după sine o senzație de pericol și te obligă să fii cât mai reținut ca să te protejezi și să supraviețuiești.

În procesul reparator de reconectare, pe măsură ce acele constrângeri și limitări se estompează, vei începe să te reintegrezi și vei avea din nou sentimentul că ești prezent și te simți în largul tău.

Integrarea te ajută să aduci laolaltă părți ale tale care e posibil să se fi deconectat în timpul experiențelor traumatice prin care ai trecut. În timp, reasamblarea segmentelor separate sau reprimate (cum ar fi emoțiile neplăcute, frica, fragmente ale conștiinței din prima parte a vieții) contribuie la refacerea capacității tale de a funcționa în condiții optime și te ajută să te simți în siguranță, ancorat în realitate și pe deplin viu."

Dr. Julie Brown Yau ▪︎ "Reconectarea cu propriul corp"

Imagine creată cu AI