Inkshape
Proiectare și consultanță tehnică în construcții
24/09/2026
Ne bucurăm că am făcut parte din acest proiect dedicat reabilitării, consolidării și valorificării unei clădiri cu valoare arhitecturală deosebită și cu importanță istorică pentru Armata Română!
03/09/2026
Corpul C al Liceului Tehnologic „Petru Poni” din Onești – modernizat pentru un proces educațional mai sigur și mai eficient
Lucrările de intervenție asupra Corpului C al Liceului Tehnologic „Petru Poni” din municipiul Onești au fost finalizate, în cadrul unei investiții realizate prin Planul Național de Redresare și Reziliență – PNRR, cu cofinanțare din partea Municipiului Onești.
Prin lucrările realizate, clădirea a fost adusă la standarde actuale de eficiență energetică, siguranță, accesibilitate și confort. Intervențiile au inclus termoizolarea fațadelor și a planșeului peste ultimul nivel, înlocuirea tâmplăriei exterioare, refacerea integrală a șarpantei și a sistemului de colectare a apelor pluviale, precum și modernizarea finisajelor interioare și exterioare.
Au fost, de asemenea, modernizate grupurile sanitare, instalațiile sanitare și termice, sistemele electrice și de iluminat, fiind realizate totodată instalații de detecție, alarmare și stingere a incendiilor, sisteme de supraveghere video, antiefracție și infrastructură pentru internet și curenți slabi. Clădirea a fost adaptată și pentru accesul persoanelor cu dizabilități.
Un rol important în creșterea performanței energetice îl au și soluțiile bazate pe energie regenerabilă. Clădirea a fost prevăzută cu un sistem de panouri fotovoltaice cu stocare a energiei, proiectat pentru a acoperi aproximativ 90% din consumul aferent iluminatului, precum și cu panouri solare pentru prepararea apei calde menajere.
Finalizarea acestei investiții înseamnă un spațiu educațional mai eficient, mai sigur și mai bine adaptat cerințelor actuale, oferind elevilor și cadrelor didactice condiții îmbunătățite pentru desfășurarea activităților de zi cu zi.
Echipa INKSHAPE a contribuit la realizarea proiectului prin dezvoltarea soluțiilor necesare modernizării Corpului C al Liceului Tehnologic „Petru Poni”.
Ne bucurăm să vedem finalizat un proiect important pentru infrastructura educațională a municipiului Onești.
Felicitări tuturor celor implicaţi!
03/02/2026
Un proiect cu multe provocări: „Reparații capitale, consolidare și modernizare la sediul Judecătoriei Răducăneni, județul Iași”.
INKSHAPE a realizat documentația tehnică de execuție pentru acest obiectiv, iar în cadrul investiției s-a realizat consolidarea clădirii existente, folosind atât soluții tradiționale cu cămășuiri din beton armat, cât și soluții moderne moderne bazate pe folosirea materialelor polimerice armate cu fibre de carbon.
Rezultatul: o clădire mai sigură, modernizată și aliniată reglementărilor în vigoare, cu condiții de lucru îmbunătățite.
👏 Felicitări tuturor celor implicați pentru transformarea acestui proiect în realitate!
10/11/2025
Copiii din satul Goruni, comuna Tomești, se bucură de o școală modernă și eficientă din punct de vedere energetic
Investiția „REABILITARE ENERGETICĂ ȘI CONSOLIDARE ȘCOALĂ SAT GORUNI, COMUNA TOMEȘTI, JUDEȚUL IAȘI” a fost implementată cu fonduri alocate prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), precum și cu sprijin de la bugetul local.
Lucrările realizate au vizat reabilitarea energetică și consolidarea structurală a clădirii școlii. În cadrul investiției, clădirea a fost extinsă pentru a permite amenajarea unor grupuri sanitare conforme pentru elevi și cadrele didactice.
Proiectul a urmărit implementarea următoarelor măsuri:
• consolidarea structurii de rezistență a clădirii;
• reducerea pierderilor de căldură și a consumurilor energetice;
• diminuarea costurilor de întreținere aferente sistemelor de încălzire și preparare a apei calde menajere;
• reducerea emisiilor poluante generate de producerea, transportul și consumul de energie;
• asigurarea independenței și creșterii eficienței energetice a clădirii;
• conformarea construcției la normele de securitate la incendiu și la normele de igienă școlară în vigoare;
• dotarea clădirii cu mobilier specific funcțiunii acesteia.
Echipa INKSHAPE a contribuit cu experiența sa în elaborarea și implementarea soluțiilor tehnice necesare pentru ca și această investiție să devină realitate!
Munca de echipă a făcut diferența și de această dată, într-un proiect extrem de important pentru educație și pentru copiii din comuna Tomești.
24/06/2025
Ne bucurăm că am făcut parte din proiectul „Reparații capitale, consolidare și modernizare la sediul Judecătoriei Hârlău, județul Iași”.
INKSHAPE a realizat documentația tehnică de execuție aferentă acestui obiectiv al Ministerului Justiției, pornind de la analiza situației existente și a deficiențelor identificate ale clădirii, continuând cu propunerea unui concept de proiect care a asigurat îndeplinirea condiționărilor impuse de avizatori și armonizarea clădirii cu normele actuale din domeniu.
Obiectivele proiectului au constat în îmbunătățirea condițiilor de lucru, separarea fluxurilor categoriilor de persoane care iau parte la actul de justiție, extinderea pe verticală, prin realizarea unei mansarde pe structură metalică şi conformarea clădirii la reglementările în vigoare privind asigurarea cerințelor fundamentale în construcții.
Felicitări tuturor celor implicaţi!
27/11/2024
Ȋncă un proiect finalizat cu succes - PARCHETUL MILITAR DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MILITAR IAŞI
Prin proiect s-a urmărit realizarea unei arhitecturi simple, clasice ce poate fi încadrată ca forme, regim de înălțime şi finisaje în arhitectura generală a cazarmei de pe bulevardul Carol I din Copou, Iaşi.
Clădirea are o formă simplă, încadrată într-un paralelipiped, cu un rezalit în partea centrală. Acoperișul a fost conceput în 4 ape cu un fronton ce subliniază rezalitul central.
Construcţia realizată pe 3 niveluri, a fost proiectată cu o structură de rezistenţă pe cadre din beton armat, şi înglobează toate spaţiile necesare desfăşurării activităţii judiciare specifice.
Felicitări tuturor celor implicaţi!
29/09/2023
Încă de la început, ne-am asumat responsabilitatea de a oferi servicii de calitate în sectorul construcţiilor civile. 10 ani mai târziu, alimentaţi de încrederea voastră, mergem mai departe pe acelaşi drum!
Proiectăm pentru viitor! We shape the future!
02/07/2023
Construire creşă mică pe Str. Ștefan Ciubotărașu, municipiul Vaslui, prin Compania Naţională de Investiţii S.A. în cadrul componentei C15 – Educație din PNRR.
Toate creşele promovate prin acest program sunt construcţii noi, moderne şi prietenoase cu mediul înconjurător, în care energia necesară va proveni parţial din surse regenerabile, precum panourile fotovoltaice.
Creşa mică proiectată pe Str. Ștefan Ciubotărașu din municipiul Vaslui este destinată pentru 4 grupe cu o capacitate totală 40 de copii.
Creşa propusă este organizată în 3 nuclee funcţionale: zona administrativă, zonă destinată copiilor şi zona spaţiilor tehnico-gospodăreşti.
Proiectăm pentru viitor!
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Contact the business
Website
Address
Strada Iarmaroc, Nr. 07, Bloc C2, Parter
Iasi
700198
Opening Hours
| Monday | 08:30 - 17:00 |
| Tuesday | 08:30 - 17:00 |
| Wednesday | 08:30 - 17:00 |
| Thursday | 08:30 - 17:00 |
| Friday | 08:30 - 17:00 |
Alerts
Be the first to know and let us send you an email when Inkshape posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.