Mrini Hospital

Mrini Hospital

Share

Leading specialists in cataract, LASIK,and oculoplastic surgery. We provide innovative treatments in glaucoma and other medical disorders of the eye.

Dr. Mrini Eye Hospital

O clinică precum o familie, dedicată întregii familii.

Înființarea Dr. Mrini Eye Hospital în Dobrogea a reprezentat un pas important în dezvoltarea serviciilor medicale de oftalmologie din regiune. În cei peste 10 ani de activitate am adunat alături de noi profesioniști cu experiență, ne-am dotat cu aparatură de ultimă generație, ne-am perfecționat continuu astfel încât să

Photos from Mrini Hospital's post 17/06/2026

Pe lângă examenul anual de fund de ochi, iată ce poți face pentru a-ți proteja ochii:
🔹 Menține glicemia sub control: Controlul riguros al zahărului în sânge încetinește apariția și progresia retinopatiei.
🔹 Monitorizează tensiunea arterială:Tensiunea mare agravează problemele vasculare la nivelul ochilor.
🔹 Renunță la fumat: Fumatul crește riscul de complicații oculare la diabetici.
🔹 Fii atent la semne: Dacă observi „muște zburătoare”, puncte negre sau linii strâmbe în câmpul vizual, programează de urgență o consultație.
Diabetul nu trebuie să însemne pierderea vederii. Cu o monitorizare atentă și o relație strânsă cu echipa Mrini Hospital, majoritatea complicațiilor pot fi gestionate cu succes.

📞 (0374) 888 777

📍 Str. Adamclisi, nr 1C-E, zona Tomis 3

12/06/2026

Nisipul ajuns în ochi, corpurile străine, iritațiile provocate de apă, vânt sau expunerea excesivă la soare sunt doar câteva dintre urgențele oftalmologice ce vin la pachet cu vacanța de vară.

Dacă apar durere, roșeață, lăcrimare excesivă sau senzația de corp străin, nu amâna consultul de specialitate. La Mrini Hospital⁠, echipa noastră de specialiști este pregătită să îți ofere în regim de urgență îngrijirea medicală de care ai nevoie, pentru a te bucura de vară în siguranță.

📞 (0374) 888 777

📍 Str. Adamclisi, nr 1C-E, zona Tomis 3

Soluție lentile de contact: ghid complet pentru siguranța și confortul ochilor tăi 10/06/2026

Alegerea unei soluții pentru lentile de contact este la fel de importantă ca prescripția dioptriilor în sine. Deși lentilele moderne oferă un confort sporit, ele rămân un corp străin aplicat pe suprafața oculară. Fără o întreținere riguroasă, riscul de infecții bacteriene sau iritații crește exponențial.
La Dr. Mrini Eye Hospital, credem că educația pacientului este primul pas către o vedere sănătoasă. În acest articol, explicăm tot ce trebuie să știi despre utilizarea corectă a soluțiilor și cm să eviți greșelile care îți pot pune vederea în pericol. 👉🏻

Soluție lentile de contact: ghid complet pentru siguranța și confortul ochilor tăi La Mrini Hospital, credem că educația pacientului este primul pas către o vedere sănătoasă. În acest articol, explicăm tot ce trebuie să știi despre utilizarea corectă a soluțiilor și cm să eviți greșelile care îți pot pune vederea în

08/06/2026

Cum se derulează viața când nu poți vedea persoana care te salută pe stradă?
Cu Mrini Hospital nu ai niciun motiv să amâni tratamentul cataractei. Viața este mai frumoasă în culori.

📞 (0374) 888 777

📍 Str. Adamclisi, nr 1C-E, zona Tomis 3

05/06/2026

Mrini Hospital – unul dintre cele mai moderne și bine dotate spitale oftalmologice din Europa.

📞 (0374) 888 777

📍 Str. Adamclisi, nr 1C-E, zona Tomis 3

Photos from Mrini Hospital's post 04/06/2026

Vă împărtășim câteva emoții și zâmbete din partea pacienților ce au ales să facă o schimbare frumoasă, pentru toată viața.
Tu când renunți la ochelari?

📞 (0374) 888 777

📍 Str. Adamclisi, nr 1C-E, zona Tomis 3

03/06/2026

Ne bucurăm să fim alături de pacienții noștri la fiecare pas. Grijile dispar atunci când primesc informațiile de care au nevoie și sprijinul unei echipe de specialiști dedicați.
Împreună reușim!

📞 (0374) 888 777

📍 Str. Adamclisi, nr 1C-E, zona Tomis 3

01/06/2026

Vă dorim la mulți ani minunați, copii! Astăzi avem o zi liberă pentru a fi alături de voi.

📞 (0374) 888 777

📍 Str. Adamclisi, nr 1C-E, zona Tomis 3

29/05/2026

La Mrini Hospital, alegerea ochelarilor potriviți începe cu o evaluare făcută de specialiști și măsurători precise.

📞 (0374) 888 777

📍 Str. Adamclisi, nr 1C-E, zona Tomis 3

Photos from Mrini Hospital's post 27/05/2026

Misiunea echipei medicale Mrini Hospital nu este doar de a trata ochi, ci și de a reda pacienților bucuria de a vedea bine fiecare moment important din viață. Îți suntem alături cu profesionalism și empatie.

📞 (0374) 888 777

📍 Str. Adamclisi, nr 1C-E, zona Tomis 3

Want your practice to be the top-listed Clinic in Constanta?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Telephone

Address


Strada Adamclisi, Nr 1C-E, Zona Tomis 3
Constanta
900464

Opening Hours

Monday 08:00 - 20:00
Tuesday 08:00 - 20:00
Wednesday 08:00 - 20:00
Thursday 08:00 - 20:00
Friday 08:00 - 20:00
Saturday 09:00 - 16:00