Englishtopia

Eram însărcinată în primul trimestru când, întâlnindu-ne întâmplător cu niște rude de-ale lui Ștefan, după ce le-am dat vestea cea mare și ne-au felicitat bucuroase, mi-au zis că sunt convinse că mă voi descurca de minune în noul rol, fiindcă sunt profesoară și am avut contact cu atâția copii, ceea ce mă va ajuta.
Totuși, eu am lucrat cu copii în vârstă de la 5 ani până la liceu, iar să predai o limbă străină e foarte diferit de a ține în viață un bebeluș. Am avut o leacă de “practică” cu copiii prietenelor mele, ținut în brațe, niște babysitting scurt, dar nimic deosebit încât să mă pot declara expertă. Așadar, pe categoria de vârstă 0-5 ani a trebuit să învăț ce am de făcut ca orice altă mamă.
La început, toată informația despre cm trebuie să îngrijești un bebeluș mi s-a părut copleșitoare. Am considerat că mi-ar fi fost mai ușor să termin încă două facultăți, un master și un doctorat decât să mă pregătesc pentru venirea lui Emi 🤣.
În prima lună după ce am născut, gândindu-mă la mine și Ștefan, mi-a rulat des în cap scena aceea din S*x and the City după ce Miranda cu Steve au făcut un copil, dar erau separați: "Monday to Friday, I try not to kill him, Saturday and Sunday, you try not to kill him." Așa eram și noi, foarte atenți să nu omorâm copilul sau să îi facem rău în vreun fel 😂. Dar vorba englezului: “Practice makes perfect” și, ușor-ușor, ne-am relaxat și ne-am intrat în mână.
Apoi, a început să mă preocupe mai mult decât îngrijirea fizică a lui Emi, iar cunoștințele din psihologie și pedagogie pe care le-am dobândit nu mă ajutau mereu la categoria de vârstă 0-1 an, așa că am început să caut fel de fel de informații. Recent am terminat cartea asta și îmi pare rău că n-am citit-o mai din timp. Conține multe principii pe care le știam în teorie, însă nu cunoșteam că le puteam aplica deja și nici cm să o fac cu un pui așa mic.
Dacă te preocupă cm să ai grijă de nevoile copilului tău (0–3 ani) nu doar din punct de vedere fizic, ci și emoțional, cognitiv, social, cartea aceasta e un punct de plecare bun. Printre ideile importante cu care am rămas se numără:
❤️ Să vorbim mult cu copiii noștri, cu vocea noastră adevărată, nestâlcită, la persoana I, ceva mai lent și încă din prima zi. Să le vorbim despre lucruri reale, despre ce urmează să (li) se întâmple sau ce facem în prezent.
❤️ Să tratăm bebelușii ca pe niște persoane conștiente, lucide, cu preferințe. Comunicarea se face în ambele sensuri. Încă din etapa preverbală, copiii oferă semnale despre ceea ce vor sau le place. Pentru a încuraja dezvoltarea deprinderilor de vorbire, e bine să le punem întrebări și să le oferim timp să răspundă (chiar și prin gesturi stângace sau mârâieli).
❤️ Să avem încredere că cei mici își vor dezvolta deprinderile cognitive și motrice în ritmul lor natural, fără presiune.
❤️ Să ne gândim la timpul de calitate pe care îl petrecem împreună nu doar când ieșim la plimbare, citim sau ne jucăm. Mare parte din zilele noastre sunt ocupate de tot felul de rutine și ritualuri. Așadar, timp de calitate poate fi considerat și schimbatul scutecului, băița, mesele, dacă le oferi celor mici întreaga ta atenție și răbdare.
❤️ Să nu faci nimic din ce poate copilul să facă singur, chiar dacă e mai neîndemânatic sau durează mai mult și nici să nu îl “salvezi” din orice dificultate are dacă dorești să încurajezi independența și reziliența.
❤️ Să nu îl întrerupi niciodată din joaca sa auto-dirijată. Adoptă rolul de observator pentru a încuraja dezvoltarea atenției, concentrarea și creativitatea. Copiii se joacă singuri din primele zile de viață, când admiră luminile sau contrastele din jurul lor.
❤️ Să punem limite, să oferim alternative și să lăsăm copilul să învețe și din consecințele naturale ale comportamentului său.
❤️ Să ne purtăm ca niște comentatori sportivi în situații sociale, să le dăm șansa copiilor să își gestioneze singuri conflictele.
❤️ Să încurajăm copiii să își exprime emoțiile, să le validăm, să evităm judecata, critica și, când e nevoie, să îi ghidăm în a avea reacții mai bune.
Mai sus am prezentat pe scurt doar câteva dintre principiile expuse de Janet Lansbury. Detaliile despre cm să facem ce am notat se găsesc în carte.

A început școala. Este al doilea an când stau pe tușă. Mi-au scris părinți, chiar și copii, dacă și când îmi reiau activitatea. Îmi spun că le lipsesc și că învățatul englezei nu mai este la fel fără mine. Desigur că mă atinge teribil pe suflet să știu că am fost și sunt apreciată, că celor mici le este dor de mine, cm îmi este și mie de ei, însă era de mult vremea să dedic timpul meu familiei. Probabil nimic altceva în afară de venirea lui Emi nu m-ar fi determinat să iau o pauză atât de mare, oricât de obosită aș fi fost sau de tare mi-aș fi dorit, pentru că, în mintea mea, aveam o misiune. Despre asta o să vorbesc cu altă ocazie. Acum vreau să scriu despre altceva care mi-a tot dat târcoale printre gânduri de când mi-am dat seama că se apropie un nou an școlar.
Anul acesta se fac 13 ani de când am început să lucrez cu copii. Mi-aduc aminte ce cocktail de emoții, frici, îndoieli, convingeri (mai bune, mai depășite) mă încercau. Uitându-mă în urmă și analizând ce aș fi avut nevoie la început de drum ca să facă ordine și liniște în mintea și sufletul meu, ar fi fost un mentor înțelept și blând care să îmi dea încredere, speranță și câteva sfaturi utile. Dacă aș avea puterea să mă întorc în trecut și să îmi fiu eu mentorul acela, mi-aș spune așa:

👩🏻‍🏫Cunoașterea copilului este la fel de importantă precum materia
Dincolo de o cunoaștere bună a materiei pe care dorești să o predai, la fel de important este să cunoști psihologia copilului, etapele de dezvoltare fizică și motrică, cognitivă, afectivă, socială, chiar și morală a copiilor. Știu că, atât ca elevă, cât și în anii de formare ca profesor de limbi străine, cel mai mare accent s-a pus pe cunoașterea gramaticii, pe elaborarea documentelor, pe performanță și pe predarea interactivă, însă este esențial să știi ce motivează elevii, ce pot și nu pot face în funcție de vârstă, cm să nu rușinezi și să critici aiurea, cm funcționează memoria, atenția, voința, gândirea, cm încurajezi comportamentul dorit la clasă sau pe copiii timizi să participe la oră, cm învață copiii neurodivergenți. Aș putea scrie pagini întregi aici.

👩🏻‍🏫Respectul se câștigă, frica se impune
Este o diferență între frică și respect. Frica este ușor de implementat, dar respectul se câștigă în timp, la fel cm construiești o casă, începând cu fundația, adică prin a crea un spațiu de siguranță și încredere. Și nu, nu ți se cuvine doar pentru că ești mai mare, ai terminat o facultate și un master sau pentru că pe vremuri copiii respectau profesorii fără discuții. De multe ori, ce numeam respect înainte era de fapt teamă.

👩🏻‍🏫Recunoaște-ți greșelile și cere-ți scuze
Admite când greșești și cere-ți iertare, fie că ți-ai pierdut cumpătul, fie că te-ai încurcat la lecție. Nu e adevărat că elevii nu te vor mai respecta, ba dimpotrivă. Mai mult, servești un exemplu de asumare a responsabilității, de normalizare a faptului că uneori gafăm, suntem oameni, nu suntem perfecți, dar că este esențial să reparăm. În plus, o să fii surprinsă cât de ușor iartă copiii. Dacă nu o să îi privești cu superioritate, o să ai multe de învățat de la ei, nu doar ei de la tine.

👩🏻‍🏫Nu trebuie să fii perfectă
Și da, o să îți pierzi uneori răbdarea, o să spui lucruri nepotrivite, o să fie situații pe care n-ai să știi să le gestionezi, o să greșești. Iartă-te și tu pentru ele! Nu lăsa vina să se transforme în rușine, să te descurajeze, să te blocheze din a evolua. Nu ne-am născut învățați, nu înseamnă că ești o persoană și o profesoară rea. Lasă sentimentul de vină să te călăuzească către moduri mai bune de a reacționa și nu avea așteptări nerealiste de la tine. Toată presiunea asta se transformă în stres, îți va distruge sănătatea și energia vitală.

👩🏻‍🏫Nu este nevoie să știi tot
Nu îți fie frică nici să recunoști dacă ți se pune o întrebare la care nu știi răspunsul. Nu ești atotștiutoare. Dacă ai timp, folosește asta ca pe o oportunitate de a le arăta cm să caute răspunsuri la dilemele pe care le au. Dacă nu ai timp, promite-le că te vei documenta și le vei da răspunsul data viitoare. Notează ca să nu uiți. Atitudinea asta îi încurajează să rămână curioși și le servește drept model de modestie.

👩🏻‍🏫Fă din părinți aliații tăi
Educația de calitate se face împreună. Expresia „Este nevoie de un sat să crești un copil” este adevărată. Știu că vei avea parte de situații în care unii dintre ei te vor trata cu lipsă de respect, te vor desconsidera în fața elevilor, știu că te va durea, că te vei întreba de ce n-ai ascultat când ți s-a spus să nu te faci profesoară, dar atitudinea lor nepotrivită nu este etalon al valorii personale.

👩🏻‍🏫A motiva nu înseamnă a speria
„Pune mâna și învață dacă nu vrei să ajungi să mături strada” nu motivează adolescenții, de fapt îi descurajează și mai tare. Nu mai zic de mesajul toxic pe care îl transmite: anumite meserii sunt rușinoase și oamenii care le fac sunt inferiori.

👩🏻‍🏫Ține pasul cu generațiile
Înțelege-le mediul, interesele, pasiunile. Folosește-le drept sursă de inspirație pentru activitățile de la clasă sau de acasă. Nu e nevoie neapărat să te apuci de jucat Brawl Stars, dar să creezi o fișă cu avatarele din joc te poate transforma rapid în „cea mai bună profesoară”. Mai mult, le poți cere chiar și copiilor să vină cu idei pentru exerciții sau sarcini.

👩🏻‍🏫Învață să oferi feedback
Atât celor mici, cât și părinților. Într-un fel sună „Maria este o răsfățată”, „Victor este brânză bună în burduf de câine” și altfel sună „Îmi place la Maria că este un copil care știe ce vrea, dar trebuie să o ajutăm să înțeleagă că nu se poate mereu să facem doar cm își dorește ea”, respectiv „Victor este un copil cu mult potențial care nu știe cm să și-l pună în valoare. Am putea face următoarele ca să îl ajutăm să își găsească un ritm”.

👩🏻‍🏫Arată-le că îți pasă
Cel mai bun instrument motivațional, strategie didactică sau tehnică de management al clasei este relația pe care o legi cu elevii tăi, iar ca relația aceea să fie una bună, copiii vor, în primul rând, să simtă că îți pasă de ei cu adevărat.

👩🏻‍🏫Învață să pui limite
Știu că, deep down, îți este frică că nu te vor mai plăcea copiii sau părinții, dar testează această „teorie” și vei vedea că e nefondată. Nu trebuie să faci eforturi supraomenești ca să arăți că „nu faci umbră pământului degeaba”. Există o formă de epuizare emoțională care se numește burnout relațional și nu e fun deloc. Știu că pui mult suflet în ceea ce faci, dar dacă mai spui și „Nu” la tot felul de cerințe nu înseamnă că nu îți pasă.

👩🏻‍🏫Nu pune semnul egal între ceea ce faci și cine ești.
Se numește a fi workaholică și este tot o formă de dependență, chiar dacă e acceptată social.

👩🏻‍🏫Fii tu
Sfatul „Profesorul trebuie să fie un actor bun” nu îl lua. Fii autentică, lasă-i pe copii să te cunoască, râzi cu ei, fii fermă când este cazul, blândă când au nevoie, zi-le dacă ai avut o dimineață grea și îți trebuie 5 minute să te aduni. Nu ești robot și este un mod mai demn și sănătos decât să intri cu o falcă în cer și una în pământ la oră și să țipi la ei că nu stau locului.

👩🏻‍🏫Repetă-ți tot ce ai enumerat mai sus an de an sau ori de câte ori este nevoie.

Doamne, ce comoară de film! Le ador pe cele bazate pe povești adevărate, sunt preferatele mele, în special cele inspiraționale despre autorealizare în fața adversității. Mi se pare un must-see de familie, din care atât părinții, cât și copiii au de învățat, dar l-aș recomanda totodată și profesorilor.
Ca adulți putem reflecta la cm tăiem aripile copiilor și îi descurajăm din a-și urma propriul drum, talentele, vocațiile. Facem asta uneori din teamă: vrem ca copiii noștri să reușească în viață, să le fie ușor, să aibă securitate financiară, de aceea le bagatelizăm interesele, insistăm pe meserii “sigure”, dar care nu îi reprezintă, îi fac nefericiți și îi îndepărtează de sinele lor autentic. O mai facem din credința că știm mereu mai bine și avem răspunsurile, deși adevărul este că nu întotdeauna le avem, nu întotdeauna știm mai bine. Și vanitatea ne mai poate împinge să îi demoralizăm fiindcă ne rănește când ne resping, când îndrăznesc să viseze mai sus decât am avut noi curajul, ne doare când nu le mai suntem eroi și își caută alți mentori, ceea ce e absolut normal și sănătos să facă. Noi trebuie să lucrăm la noi și să mai renunțăm la control, pentru că în relație cu copiii, când vine vorba despre ceea ce vor să facă cu viața lor, ar trebui să fie mai mult despre a-i ghida, nu a fi ca niște păpușari care trag de sforile lor.
Cei mici sau chiar mai mari pot cugeta asupra puterii perseverenței și la curajul de a nu renunța după eșecuri. Se pot gândi la ce înseamnă să fii lider, la cât de important este să fii stăpân pe ceea ce faci, dar în același timp să îi respecți pe cei pe care îi ai în subordine, mai ales dacă dorești să fii la rândul tău respectat. Prietenia și bunătatea sunt alte teme pe care le atinge filmul, mai exact, cât de fain este să renunți la prejudecăți, să le dai o șansă “ciudaților”, cu riscul că te vor judeca ceilalți sau că îți vei pierde popularitatea. Mai mult, subliniază ideea că e mare lucru să îți găsești prieteni cu interese comune, constructive, poți ajunge departe. Dar mai ales, pot medita la curajul de a fi diferit, la a-ți asculta inima, vocea aia interioară care te ghidează spre cine ești cu adevărat chiar și atunci când nimeni nu crede în tine sau te ridiculizează.
Profesorii își pot aminti cm au puterea să schimbe vieți și cât de valoros îi poate impacta pe copii atunci când se dedică lor, îi susțin, dar mai cu seamă, cred în ei atunci când lor le este greu să o facă și nu pot vedea luminița de la capătul tunelului. Mai pot folosi filmul drept sursă de inspirație pentru cm pot motiva elevii să învețe pentru o materie la care au dificultăți, cm să găsească moduri de a le explica lucruri pe limba lor, în funcție de interesele lor sau de cm pot folosi noțiunile complicate învățate la clasă în viața de toate zilele. Desigur, aș insista și pe importanța educației și învățării cu această ocazie.
Dacă aș mai fi predat acum, aș fi creat niște cerințe pentru vacanța de vară folosindu-mă de filmul acesta. Pe lângă o fișă cu niște exerciții de vocabular și gramatică, i-aș fi rugat pe elevii mei să scrie o compunere după ce îl vizionează. În compunere m-ar interesa să aflu cm i-a impactat filmul, ce au înțeles, ce au simțit, cu ce au rezonat, la ce visează când se gândesc la viitor, cm cred că pot obține ceea ce își doresc, care sunt pașii pe care consideră că trebuie să îi urmeze ca să-și atingă țelul etc.
Mda, demult nu m-a mai încântat atât de tare un film. Nu înțeleg cm de l-am ratat, având în vedere că este din 1999. Cred că poate da startul la multe discuții interesante acasă și la clasă.
Ideea finala, care m-a atins cel mai mult, a fost cea de puterea tribului, comunității atunci când sprijină tinerii. Mi s-a părut foarte valoroasă deoarece aici toți avem de lucrat. Când vine vorba de a judeca și critica tinerii suntem primii, dar nu ne oprim să ne gândim cm contribuim la ceea ce nu ne place să vedem la ei. Cred că e cazul să ne asumăm responsabilitatea, indiferent dacă ești sau nu părinte, ești sau nu dascăl. Oricine ai fi sau indiferent că vrei sau nu copii, îți place sau nu, ei reprezintă viitorul, și dacă te preocupă, cred că e important să ne uităm puțin în oglindă și să ne gândim cm putem să fim exemple pozitive.
P.S. Filmul este acum pe Netflix.

La 20 și puțin de ani consideram că o profesoară bună este cea care face performanță, mai ales dacă lucra în mediul privat. Ca să obții aceste rezultate eram de părere că trebuie să fii bine pregătit, dar mai ales autoritar (dacă nu vrei să “ți se urce în cap copiii”). Aveam așteptări mari de la elevii mei și nu mă lăsam impresionată de lacrimi sau proteste. “Îmi vor mulțumi mai târziu” - îmi ziceam. Ca să învețe trebuie să mă respecte și pentru asta e nevoie să știe că nu e de glumă cu mine și că vor exista consecințe neplăcute dacă nu se țineau de treabă. Îmi plăcea totuși de atunci să utilizez jocul și metode moderne de predare, dar mă asiguram că știau că ceea ce facem nu e o joacă. Eram tânără și aveam ceva de demonstrat. Cu alte cuvinte, era despre mine și orgoliul meu și mai puțin despre copii.�Într-o zi, primesc un telefon de la un număr necunoscut. Răspund și la capătul celălalt se afla o doamnă în vârstă. Era bunica unui elev de-al meu. Mă sunase să mă roage să nu îi mai dau nepotului ei să scrie de nu știu câte ori un cuvânt pe care îl greșise (o practică destul de utilizată de profesori pe atunci - eu am fost pusă de către profu’ de la meditații în clasa a VIII-a să scriu la matematică o teoremă de 100 ori ca să nu o mai uit).

- Plânge, doamna profesoară, și spune că nu mai vrea sa vină la engleză.

�Nu mai știu exact ce i-am răspuns, dar știu că am fost foarte deranjată de acel telefon. Nu-mi aminteam, când eram eu elevă, să fi pus cineva la îndoială ce zicea sau ce cerea un profesor. Totuși, ceva din situația aceea m-a pus pe gânduri. M-a atins și m-a făcut să mă întreb precum regii: Ce fel de profesor vrei să fii până la urmă, Andra? Iubit sau temut? Mentor sau sperietoare? Cum vrei să-și amintească de tine peste ani? Ce învață cu adevărat din experiențele astea? Poți face performanță și altfel? Performanța cu orice cost merită? Ce preț se plătește pe termen lung pentru asta?�Acela a fost începutul unei noi abordări a predării pentru mine. Am început să caut răspunsuri la întrebările mele și să testez diferite feluri de a fi ca dascăl. Am început să pun la îndoială anumite practici văzute la profesorii noștri și mi-am dat voie să fiu mai autentică cu copiii, lăsând teama că nu mă vor asculta.�Astăzi, știu că e o diferență între respect și frică, autoritate și fermitate, rezultate și performanță toxică, presiune oarbă. Și da, se pot obține rezultate bune și altfel decât cu “parul”. Cu empatie, încurajări, validări, cu blândețe, dar și fermitate, cu cerut iertare când greșești, cu admiterea faptului că nu ai mereu toate răspunsurile, cu sădirea sentimentului că îți pasă de ei și viitorul lor, pe bune.�Pozele acestea sunt făcute astăzi. Ei m-au contactat să ne revedem și și-au exprimat dorința să îl cunoască pe Emi. Mi-au făcut o mare bucurie și mă gândesc acum cu recunoștință la acea bunică care a trezit în mine dorința de schimbare fiindcă de niște ani mă bucur de relații mai frumoase și apropiate cu elevii mei și de faptul că se gândesc la mine cu același drag cu care mă gândesc și eu la ei.�Mulțumesc, dragilor! ❤️🤗

http://roanoptii.com/2025/05/11/tu-ce-ai-alege/