GoodLife

,,Vreau să scap de emoțiile de examen, de a face ceva nou, de a mă întâlni cu X ....” .
Aici, noi credem că e important să învățăm să gestionăm INTENSITATEA emoțională

Orice om poate fi artist, pentru că orice om are emoție...
Așteptăm cu nerăbdare, exprimări în lut, ale vibrațiilor inocente și atât de expresive ale sufletelor de copii.

Work-shop - cultivarea relațiilor pozitive în cadrul unui grup sau a unui colectiv de elevi. Contribuția fiecărui membru la valoarea echipei. ,,Copacul nostru” - Partea I

Scop și obiective: cultivarea relațiilor pozitive, în cadrul clasei (grupului); dezvoltarea emoțiilor și atitudinilor capabile să asigure starea de bine a participanților, să asigure un climat pozitiv, integrarea în colectiv, unitatea colectivului
-cultivarea sentimentelor de acceptare, cultivarea dorinței de cunoaștere și relaționare între colegi, cultivarea dorinței de a participa la activități împreună, de a învăța și evolua împreună
-să cunoască mai multe lucruri interesante legate de colegi, pentru a dezvolta interesul de a avea activități împreună
-cultivarea emoțiilor și a atitudinilor pozitive
-cultivarea sentimentului de apartenență la un grup valoros
-conștientizarea universului școlar din care fac parte: școala, colegii, personalul didactic
-stimă de sine,mândrie și identitate personală

Conceput de psih. Alina Schreiner

Am inceput din nou cursurile de EQ! Cu multa veselie, curiozitate, dornici de a invata prin joaca, asa cm le sta bine copiilor...

Cursul de inteligență emoțională, săptămâna trecută:
Fericite, furioase, triste, timide sau îndrăznețe - iată câteva din personajele care au prins viață în mâinile copiilor

Work-shop - Temă: ,,Ce culoare are zâmbetul tău pentru mama?”
Obiective:
-să numească emoții pozitive, dorințe, momente frumoase din relația cu mama, să le exprime verbal, realizând astfel, un nivel mai bun de conștientizare
-să învețe o tehnică de exprimare artistică a emoției lor - cm pot pune emoția lor, într-un lucru creat de ei, să înțeleagă de ce un astfel de obiect, efectuat chiar de ei, are o valoare personală mult mai mare, cultivând totodată, stima de sine și încurajând, exprimarea emoțională în diverse ocazii
-să înțeleagă potențialul creativ (uriaș) al exprimării emoțiilor și importanța cultivării emoțiilor pozitive
-să efectueze singuri o lumânare, pe care o pot oferi apoi cadou sau o pot păstra pentru ei, aceasta devenind un obiect cu mare semnificație personală, care le va aduce aminte de lucrurile învățate în timpul work-shop-ului

Ce soluții propun copiii pentru a ajuta un prieten trist:
,,Eu cred că l-ar ajuta o îmbrățișare” - I., 4 ani
,,O să îi arăt colecția mea de lego. Cred că o să îl bucure!” - D., 4 ani
,,Te invit la o plimbare prin parc, cu bicicletele” - C., 5 ani
,,Haide afară, să te joci cu mine și prietenii mei” - T., 5 ani

Cursul de inteligență emoțională: câteva din personajele care
ne-au însoțit până acum....

Vă mulțumesc tuturor pentru interesul acordat.

Work-shop-uri: Comunicare prin... culori

Da. Ne place să comunicăm. E vital pentru echilibrul nostru fizic și psihic. Deschiderea către exterior, către cei din jur, e vitală. Oameni micuți încă sau oameni mari. Copii mici sau adulți care se bucură să găsească seninul copil din ei... E interesant cum, chiar dacă nu avem diplome de pictori, chiar dacă unii spunem că nu știm desena, ne ies lucruri atât de frumoase. Cred că asta se întâmplă, pentru că fiecare om are emoție frumoasă, fiecare om, are ...,,viu și frumos”. Cu atât mai mult, când e alături de cineva foarte drag - fie că e vorba de copilul nostru, fie de prietenul sau prietena noastră dragă, părintele sau partenerul de cuplu.

:)

Ce ai avea tu de comunicat prin culori? ;) Forme, simboluri, desene sau pur și simplu pete de culoare?

Copilul și culorile
de Alina Schreiner

”Pentru azi, copii, la desen, avem ca temă, să desenați fructe. Un coș cu fructe de toamnă”- spune o profesoară, îmbracată îngrijit și sobru, conștiincioasă, foarte atentă la obiectivele de îndeplinit în ora aceea. Are o bluză gri mat, cu o pănglicuță subțire, subțire, albă, la gât, peste un guler maro, mai închis. ”Ce fructe putem desena?” ”Ce culori au merele?” ”Ce culori trebuie să folosim când le desenăm?”
-”Mere, pere, struguri”... enumeră copiii în cor, în timp ce copilul isteț și visător, din prima banca, este absorbit de culorile din borcanașele transparente de sticlă, pe care și le-a înșirat temeinic, în linie dreaptă, una langa alta, noi-nouțe, multe, multe, ca să le poată admira mai bine. Un cadou extravagant, primit de la Mos Craciun, pentru ca Mosul cel Bun si Roșu îl iubește.
-”Ce culori frumoase”, spune copilul, fascinat, fără să mai audă, întrebările învăţătoarei despre ce culoare au strugurii, despre ”ce culoare trebuie folosită când desenăm merele?” Sticlele transparente, lasă să se vadă culoarea păstoasă, un pic mai groasă decât laptele proaspăt muls, iar pe borcan, au o eticheta, de hârtie, ca şi culoarea dinăuntru, pe care scrie: roşu burgund, roşu carmin, verde deschis, verde oliv, alb fildeş, alb ivoriu, albastru cobalt, mov-roşu, lila, galben, portocaliu, portocaliu-roşu, maro teracotă... E drept, anul acesta a avut noroc copilul. De cum, de unde, nu se ştie, dar Moşul a fost extrem, de generos. Are multe culori. Se minunează copilul de atâtea culori şi nuanţe, se bucură. Verdele pastel deschis, dar intens, cu personalitate, îi aduce aminte de ceva, nu ştie exact de ce anume, doar senzaţia, sentimentul, impulsul de neoprit, de a vrea să facă ceva, fără să ştie ce. Desface capacul borcănaşului, flamand, de parcă ar vrea să mănânce culoarea, ia cu pensula de grosime medie şi ea tot de foarte bună calitate, tot cadou de la Moşul cel Bun şi Roşu, ia multă pastă şi face un cerc rotund, pe care îl umple, apoi, de culoare. Se uită, îl admira mulţumit, fericit, satisfăcut. De parcă, cine ştie ce ar fi făcut, de importantă capitală. Poate chiar este de importantă capitală.
Întâmplător, la formă, chiar seamănă cu o boabă de strugure. Apoi ia portocaliu, intens. Din grabă şi lăcomie de culoare, scapă un strop măricel, în partea dreapta sus, a foii albe. În loc să se supere, îl admira. ”Ce frumos se vede portocaliul pe albul imaculat!” – se miră.
Apoi, îşi aduce aminte de boaba de culoare verde şi mai pune una portocalie, lângă. Apoi un albastru de cer. Apoi un albastru mai deschis. Apoi altul pal... Apoi un albastru indigo. Nu pentru că s-ar fi gândit intens la ce a spus profesoara, despre culorile care trebuie folosite la pictatul strugurilor, nici pentru că ar fi vrut să fie rebel. Ci pur şi simplu, în acel moment, l-a inspirat culoarea albastră. Cu albastru indigo, chiar a desenat o boabă foarte, foarte mare. Nu i se pare suficient de mare boaba, aşa că o face şi mai mare, mare, cam cât ar fi trebuit să fie unul din merele ce trebuiau a fi desenate.
Vede apoi, movul, şi galbenul, deodată. Din joacă, pentru că nu ştie ce să aleagă prima dată, înmoaie o pensula în galben, una în mov, le ţine pe amândouă lipite şi desenează un fel de spirale, care se întrepătrund pe alocuri, se suprapun, din ce în ce mai mari. Iar mari, cât un măr.
”Ha, ha” – rade. ”Un pic în partea de sus, e mai ţuguiată spirala asta, dacă o mai tuguiesc un pic, o să iasă o pară. Şi o să îi pun mustăţi mov, acolo, în partea de jos, unde a fost odată floarea, înainte de a se dezvolta în pară.”
Se apucă întâi de mustăţi, ca să îşi lase timp să se gândească, dacă ţuguiul perii lui, o să fie tot din aceleaşi culori sau din altele. Se concentrează intens ca să deseneze mustăţile mov, de parcă întreaga omenire, ar sta în reuşita aceasta. Le-a terminat. Le priveşte din nou încântat.
”Ţuguiul o să fie galben... deocamdată. Şi o frunză mare, mare, din verde de mentă... merită para asta. Nervurile frunzei o să fie aurii”, spune cu hotărâre senină. ”Că încă n-am folosit auriul.” Şi se apucă din nou, foarte concentrat, de treabă, încât boabe de transpiraţie îi apar pe la tâmple, lângă o venă care pulsează intens.
”Am terminat”, spune senin, uşurat, mândru de capodopera lui. Dincolo de faptul că, para, nu are cm să fie din nişte spirale mov cu galben, cu ţugui galben, cu mustăţi mov, e totuşi, o pară frumoasă. Are dreptate, el în felul lui. Iar frunza, din verde de mentă, cu nervuri aurii, chiar e superbă.
”Bineee. Mai trebuie de pictat... Ce culori mai am?” îi sare gândul de la ce ”trebuie”, la culori.
Vede un gri argintiu, sidefat, își aduce aminte de soluția argintie, folosită de bunica lui, la vopsitul sobei vechi. ”Şi cu tine o să fac o boabă.” – se concentrează iar şi apoi îşi mută repede privirea, la culorile aşezate meticulos în linie. ”Uite, dragul de roşu, încă nu l-am folosit deloc.” Ca să nu se supere cumva, culoarea roşie, pune o porţie generoasă din ea, de boabe, printre celelalte, sau peste celelalte, unele mai mari, altele mai mici, unele nuanţe mai deschise, altele mai închise.
”Care din voi, culorilor, s-ar putea supăra, că nu a fost folosită destul?” le întreabă cu duioşie, pe prietenele lui. ”Albul ivoriu şi albul fildeş.” – îşi da seama. ”Hm, vă voi potrivi bine.... ”
”Uite, pe tine, albule fildeş”, sporovăieşte cristalin, în gând, culorii, „o să te pun peste boaba asta, mare, de roşu pur. Şi pentru că nu te-am pus deloc în evidenţă până acum, o să te las mai mult să te exprimi. Uite, hai aici, în partea asta de sus, a boabei roșii... punem cu tine, multe, multe puncte”. Şi, ca şi un pianist la claviatură, când ciocneşte intens, câteva clape alăturate, într-o parte esenţială a partiturii... pune puncte, unele peste altele, peste boaba roșie.
”Iar cu tine, albule ivoriu... Un semn de exclamare... aşa... nu ştiu de ce, pe pata de culoare portocalie, ce m-a făcut să înţeleg, ce frumos se vede portocaliul pe albul imaculat. Păi, uite, de asta, ai nobila misiune de a reprezenta un
semn de exclamare! Nu eşti mare, dar eşti esenţial” – se bățoșește şi se foieşte pe scaun, copilul.
”Să mai fac un măr. Mai trebuie, necesită un măr. O să fie în culoarea mea preferată. Am lăsat-o la urmă, ca să savurez mai mult. Ca să coacă ideea cea mai bună. Mov-roşu.” – jubilează. Râde: ”Parcă văd că nu mă pot abţine şi o să mai pun şi alte culori.”
”Uite, da” – hotărăşte inspirat, pun mărului, un zâmbet mare verde, cu gură până la urechi. Iar ochii?”
”Aurii”, îşi răspunde promt. ”Şi năsucul, mic, roz.”
” A, uite, nici pe tine nu te-am folosit destul, rozule. Păi, ce să fac cu tine?” – ridică ochii, aşteptând un răspuns de la culoare.
”Ha, ştiu! Pistrui în obrazul mărului. Te-am pus coorrect în evidenţă”, accentuează pe ”corect”, mândru, mulţumit de sine. ”Şi para poate să aibă pistrui. Atunci, îi trebuie şi ochi şi gură. Şi, mai încape încă o pară şi un măr mai mic, aici în spate.”
”Iar para asta indigo... para asta indigo, e cam goală, supărată... Ha, ştiu! O să pictez două broscuţe verzi. Ba, trei! Cu verdele acesta.” spune el, atât de mândru, încât parcă a rezolvat, o celebră ecuaţie, de nerezolvat vreodată. Picioarele broscuţelor sunt lungi, subţiri, strâmbe că tocmai sar, spontan că nişte copii, au o burtă mare dintr-o boabă alungită, capul o altă boabă, pusă invers, cu zâmbete largi, la fel ca şi al mărului. Două broscuţe se ţin de mână, iar alta ţopăie veselă, cu o umbrelă mov, în mână. Se bucură de stropii jucăuşi de ploaie galbenă.
”Hm, mi-am terminat desenul. Aş mai putea să mai pictez pe boabe, nişte steluţe, liniuţe, puncte, alte animale, păsări, o luna, un soare... sau mai mulţi sori” – chicoteşte. ”Pentru mai multe combinaţii de culori... Dar asta o să fac în alt desen. Pot şi să îmi fac eu, propriile nuanţe.”- îşi da seama cu bucurie.
”Sunt...fericit”, oftează adânc, a pace, a mulţumire, fericire, mândrie, împăcare.

”Dar tu ce ai făcut aici?” întreabă profesoară stupefiată, cu gândul la obiectivele ei și la faptul că merele trebuie să fie roşii şi galbene, strugurii mov sau verzui pal, către galben şi perele verzi sau galbene. ”Păi ce culoare am stabilit că trebuie folosită la mere? Păi merele sunt indigo?”
-”Daa”, aprobă copilul, fără să fie obraznic, ci doar, încă, în visare. ”Uitaţi, ce frumos se asortează cu broscuţa verde!... Ce combinaţie frumoasă de culori!” - caută privirea profesoarei, cu ochii ce îi sclipesc de lumină, bunătate, jucăușenie.
Nush cm s-a făcut, de a bătut soarele, tocmai în secunda aceea, peste panglicuţa albă, subţire, de peste gulerul maro închis şi a făcut-o să se lumineze mai mult.
Profesoara îmbrăcată sobru, a privit picioruşele săltăreţe, pictate cu grijă, pe conturul indigo al mărului. Gura broscuţelor, uşor strâmbă, într-un zâmbet sincer. Apoi tot desenul, cu strugurele acela, cu multe boabe vii... para spirală, cam filozoafă... frunza superbă din verde de mentă... Roşul-mov al mărului, îi aduce şi ei aminte de Crăciun.
”Da, aşa e, e o combinaţie de culori, foarte foarte frumoasă, se asortează foarte, foarte bine, culorile acestea.” – zâmbeşte ea, cu privirea luminată, copilului visător din prima bancă.

____________________________________________________

,,Copilul și culorile” va apărea sper, în curând într-o carte, care se va numi ,,Poezia minunată a umanului”. O carte cu multe alte instantanee umane cu tâlc și valoare adaptativă.

Acest text nu poate fi reprodus, în formă parțială sau integrală, cu sau fără specificarea sursei, fără acordul scris al autoarei !