PetsGo.ro
Efectuam transport de caini si pisici catre Anglia, Germania, Belgia, Olanda, Franța, Italia și Austria.
Transportam animale de companie și intern pe diferite rute regulate între orașe precum Bucuresti, Cluj, Iași, Timișoara, Brașov, Arad.
29/05/2026
Ea este Mia, o frumoasă pisică British, care a călătorit cu noi din Germania în România. Tăcută și liniștită, a așteptat cuminte să treacă cele 36 de ore pentru a-și revedea stăpâna. ❤️🐾
Pisicile au la dispoziție o cușcă încăpătoare de 70x50x60 cm, în care pot sta tolănite pe tot parcursul drumului, având apă și hrană în permanență, dar și o litieră cu nisip, pentru orice nevoie.
Îți mulțumim, Mia, că ne-ai trecut pragul și sperăm să te mai vedem pe la noi. 😊
28/05/2026
Revederea este întotdeauna plină de emoție.
Transport pe ruta Birmingham (UK) – București (România), încheiat cu multe îmbrățișări și multe bătăi din coadă! Călătoria lui Max cu PetsGo.ro a durat aproximativ 48 de ore, de la preluare până la predare.
Max a beneficiat de o cușcă XL încăpătoare și confortabilă, a primit hrană de două ori pe zi, iar apa i-a fost asigurată în permanență.
Cele mai așteptate momente ale călătoriei lui Max au fost, fără doar și poate, cele două plimbări zilnice: dimineața și seara.
Max este unul dintre miile de clienți fericiți care au călătorit cu noi, iar pentru asta îi mulțumim atât lui, cât mai ales stăpânilor săi, care ne-au ales dintre numeroasele firme de transport existente. 🙏🐾❤️
25/05/2026
🐾Transport autorizat caini si pisici🐾
🇷🇴Romania - UK🇬🇧
Joi, 18 Iunie
Preluari din Piatra Neamt - Focsani - Buzau - Bucuresti - Brasov - Cluj - Timisoara - Arad
Putem livra si in Austria(Viena, Wels, Linz), Germania(Munchen, Stuttgart, Mannheim, Koln, Dusseldorf), Olanda (Maastricht, Eindhoven, Breda), Belgia(Bruxelles, Antwerpen, Bruges), Franta(Calais)
In UK putem livra in Londra, Milton Keynes, Luton, Northampton, Leicester, Nottingham, Sheffield, Manchester, Birmingham, Coventry si altele.
🇬🇧UK - Romania 🇷🇴
Duminica, 21 Iunie
De ce sa ne alegi pe noi:
✅ oferim servicii premium
✅ avem experienta
✅ livram la adresa in weekend
✅ numar redus de animale/transport
✅ contact permanent 24/24
Daca inca esti nehotarat te invitam sa citesti experientele altor clienti care au apelat la serviciile noastre de-al lungul anilor.
Pe paginile noastre de Facebook si Google poti gasi parerea a peste 500 de clienti care au testat serviciile PetsGo din 2018 pana azi.
Tel./WhatsApp 0741 175 358
www.petsgo.ro
24/05/2026
Transport intern 🇷🇴 caini si pisici
Arad - Cluj - Bucuresti - Buzau - Cluj
25-26 Mai
Detalii si rezervari:
0741175358
www.petsgo.ro
24/05/2026
Calatorie sigura dar si confortabila!
Confortul animalelor pe parcursul calatoriei este foarte important. Ne asiguram ca fiecare caine primeste o cusca suficient de incapatoare pentru a se putea intinde si relaxa pe parcursul deplasarii. Mai mult decat atat, cainii au sansa de a fi scosi la plimbare zilnic pentru calatoriile internationale care dureaza mai mult de 24 de ore. Asta ii ajuta pe de-o parte sa-si rezolve nevoile fiziologice, dar si sa-si puna in miscare muschii pentru a ajunge la destinatie relaxati si plini de energie.
Profitam de aceste plimbari in natura pentru a le oferi clientilor nostri posibilitatea de-asi revedea prietenii patrupezi plecati in expediție, oferindu-le materiale video cu acestia.
www.petsgo.ro
17/05/2026
21 Mai: 🇷🇴Romania - UK🇬🇧
Ultimele două locuri disponibile!
Rezervă acum un loc pentru câinele sau pisica ta!
Tel./WhatsApp: +40741175358
✅Transport autorizat de caini si pisici
⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️ PetsGo Cluj
10/05/2026
🐾 Pleci din țară și nu știi cm să îți transporți animalul în siguranță?
La PetsGo ne ocupăm de transport autorizat pentru câini și pisici în România, Marea Britanie și Europa, cu grijă, răbdare și condiții excelente pentru fiecare blănos ❤️
✅ Transport autorizat
✅ Mașini adaptate pentru animale
✅ Pauze regulate și monitorizare permanentă
✅ Experiență și iubire pentru animale
✅ Preluare și livrare door-to-door
Pentru noi, animalele sunt membri ai familiei!
🐶🐱
📩 Scrie-ne pentru detalii sau rezervări!
🌍 România • UK • UE
Tel./WhatsApp: +40741175358
08/05/2026
21 Mai: 🇷🇴Romania - Germania - Olanda - Uk 🇬🇧
24 Mai: 🇬🇧UK - Germania - Romania 🇷🇴
✅Transport autorizat de caini si pisici
Rezerva din timp un loc pentru companion tau.
Tel./Whatssappp: +40741175358
Site: PetsGo.ro
Urmatoarea noastra calatorie spre Marea Britanie este pe 21 Mai. Rezerva din timp un loc pentru companionul tau. Cainii si pisicile ajung in siguranta in Anglia cu PetsGo.
26 Februarie: Transport Romania-Austria - Germania - Belgia - Olanda - Franta si RETUR 2 Martie
0741175358
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Contact the business
Website
Address
Bdul Nicolae Titulescu 14 Ap13
Cluj-Napoca
400394
Opening Hours
| Monday | 08:00 - 22:00 |
| Tuesday | 08:00 - 22:00 |
| Wednesday | 08:00 - 22:00 |
| Thursday | 08:00 - 22:00 |
| Friday | 08:00 - 22:00 |
| Saturday | 08:00 - 22:00 |
| Sunday | 10:00 - 16:00 |