Interiorscape Design

Designul interior este un domeniu vocațional și cred ca încă este loc pentru toată lumea.
Se întâmplă însă, un fenomen paradoxal. Piața de design este suprasaturată de designeri de interior cu o pregătire precară.
Acesta este adevărul.

Se vede asta cu ochiul liber în postări, pe grupurile de design, în casele oamenilor.
Toată lumea “vinde” acum “experiențe unice”, dar nu se gândește să schimbe ceva în modul de lucru.
Un pattern de design interior care se repetă, idei copiate de la unii, la alții, și nu pentru ca “asta cere clientul” ci pentru ca educația, reperele culturale ale profesioniștilor sunt limitate.

O vizită fancy, anuală, la Salone, nu e de ajuns. E nevoie de research, de studiu, de multă curiozitate continuă, dar și de un pic de talent.
Talentul este ceva cu care vii, nu sunt decoruri copiate 1:1. Este acel ceva care îți stârnește curiozitatea. Este pasiune, este sentimentul acela ca niciodată nu știi îndeajuns.

Designul interior este despre oameni și nu despre excel-uri sau realitate virtuală.
La care se adaugă munca. Multă muncă. Experiențe, eșecuri, dezamăgiri. Care însă nu te blochează într-un loc ci sunt menite să te arunce cu un pas înainte.

În acest moment, cu câteva excepții, avem o piață precară, profesioniști bulversați de realitățile politice și economice, gata să facă compromisuri pentru a-și asigura veniturile lunare.
Ceea ce nu văd ca se întâmplă, este acea pasiune de care vorbeam, de a ne perfecționa, de a livra mai bine de atât. De a găsi soluții pro client, și nu de a ne gândi cm să ne rotunjim veniturile făcând nimic nou.

Dar în toate acestea este și un lucru bun. E un moment în care piața decide cine rămâne și cine pleacă.

Ai înțeles ca ești în serviciul oamenilor și faci ceva mai mult pentru asta, rămâi. Nu înțelegi, vei continua să scazi prețurile până când va fi inutil să rămâi.

Uneori, workshopurile nu rămân în minte prin ce s-a spus, ci prin ce s-a simțit.

Iar în weekendul trecut, exact asta s-a întâmplat.

Am vorbit despre ceramică, dar de fapt am vorbit despre emoție, curaj și atmosferă. Despre cm un material, aparent “rece”, poate deveni una dintre cele mai organice prezențe dintr-o amenajare.

Pentru că ceramica are un efect imediat: creează structura spațiului, ritmul, liniștea sau tensiunea. Modul în care lumina cade și schimbă complet percepția unui spațiu.

Am vorbit despre plăci mari care calmează vizual, despre plăci mici care creează ritm.
Despre combinații de texturi și despre cât de important este contextul în care acestea există.

Dar cel mai important a fost altceva.

Faptul că participantele au avut curaj să simtă spațiul înainte să îl “analizeze”, să aleagă intuitiv, să iasă din zona de confort.

Unul dintre exerciții a fost reacția imediată față de un material, fără să îl vezi. Iar acolo am văzut emoție reală, nefiltrată.

Unul dintre cele mai frumoase feedback-uri a fost acesta:
„Mi-ai amintit de ce sunt mândră că lucrez în domeniul ăsta.”

Și cred că aici, designul devine valoros.
În momentul în care nu mai este doar despre estetică, ci despre cm te face un spațiu să te simți.

Asta construiesc în fiecare zi, prin Interiorscape design:
spații care nu se explică doar vizual, ci spații care creează stare.

Iar pentru astfel de experiențe, contextul contează enorm.
De aceea, pentru mine, SSAB nu este doar un partener, ci unul dintre acele locuri care îți oferă libertatea să experimentezi, să atingi, să compari și să înțelegi materialele dincolo de catalog. Un adevărat playground creativ, care mă inspiră constant și mă ține aproape de ceea ce înseamnă excepționalul în materie de design și ceramică. 🤍

Nu toate proiectele ajung să fie fotografiate, la final.
Dar atunci când se întâmplă, știi că este un succes.
Nu neapărat pentru rezultat, ci pentru relația care a făcut posibil acest moment.

Pentru mine, asta rămâne cea mai mare provocare în proiectele mele: relația cu clientul.
E ca într-o comuniune intensă, în care fiecare este acolo, la bine și la greu.

Pentru că, dincolo de estetică, amenajarea unei case înseamnă stres, frustrări, decizii financiare și multă emoție. Iar designerul trebuie să rămână echilibrat în tot acest rollercoaster. Dar nu doar designerul.

Trebuie să recunosc că în acest proiect au fost momente în care am cedat și m-am supărat când lucrurile nu ieșeau așa cm mi-aș fi dorit.

Dar clientul a fost acolo. M-a încurajat și mi-a spus de nenumărate ori că “va fi bine”.

Susținerea asta este aur.
Înseamnă încredere. Înseamnă respect. Și face toată diferența.

E o responsabilitate enormă să știi doar tu cm va arăta rezultatul final, dincolo de schițe, referințe sau randări. Pentru că știm cu toții: una este pe hârtie, alta este realitatea.

Rolul designerului este să ducă ideea până la capăt.
Fără compromisuri dictate de frică, fără zgomot din exterior, fără pierderea direcției.

Dar asta nu se poate fără o dinamică sănătoasă. Fără încredere reciprocă.

În proiectele mele, încerc să aduc cât mai multă delicatețe și empatie — mai ales în momentele dificile.

În acest proiect, însă, am simțit că lucrurile au fost reciproce.
Și cred că asta se vede.

În rezultat. 🤍

Am scris de multe ori despre firul roșu în designul interior și deunăzi am dat peste o postare în care cineva numea conceptul, ca fiind firul roșu într-o amenajare.
Complet greșit și foarte superficial. Desigur, chat gpt “confirmă” ca firul roșu este reprezentat de concept, însă știm deja ca AI-ul este deocamdată ceea ce îi oferim, și posibilitățile lui rezultă din capacitatea noastră de a-l antrena.
Nu vreau să critic o postare, însă îmi doresc să nu perpetuăm anumite concepte eronate, care, odată repetate, devin adevăruri.
But please, don’t shoot the messenger!

Dragilor! Conceptul tine de viziunea proiectului, pe când “firul roșu” este acel element subtil care ne ajută să implementăm conceptul. Este sistemul de decizii care ne duce la un rezultat coerent. Sau, nu.
Mai simplu, este răspunsul constant la întrebarea, “De ce aleg asta și nu altceva”?
Dacă alegerile făcute par a fi la locul lor, puse acolo, firesc, fără efort, chiar și atunci când alegerile sunt complet diferite, atunci înseamnă ca ai urmărit un fir roșu.
Firul roșu nu este ceva evident, nu este vizibil în obiecte, ci în coerența deciziilor.
Luați ca exemplu două amenajări care au fost realizate după același concept. Nu-i așa ca nu seamănă între ele?

Pe de altă parte, de ce majoritatea amenajărilor seamănă între ele?
Pentru ca nu a fost urmat un fir roșu, pentru ca deciziile au fost luate fără filtru, pentru ca nu s-a putut trece de acel stadiu superficial. Și totuși, s-a pornit de la un concept, nu?

Aș vrea să aflu de la voi ce credeți ca înseamnă “firul roșu”?

Și pentru ca nu e etic sa exemplific cu imagini cu munca altor colegi, vă pun la dispoziție still-uri dintr-o amenajare de-a mea, de acum câțiva ani.
Ca un exercițiu, aș vrea să analizăm împreună dacă în amenajarea de mai jos a fost respectat un fir roșu, dacă acest lucru este vizibil, de ce, de ce, nu?

În aceasta amenajare am
mizat pe cromatică.
De la verde, în diferite nuanțe, la galben, în multiple forme.

Însă, micul secret este că toată această multitudine de culori se menține în același registru tonal.
Am folosit toate nuanțele naturii și am redat povestea a celor doi oameni care locuiesc aici.

Pe lângă cromatică, m-am jucat cu proporțiile și formele, ca în Alice în Wonderland.
Lampa cu cireșe roz de deasupra mesei verzi din bucătărie, scaunele Fritz Hansen, aparent prea mici pentru masa masivă.

Dormitorul are ceva oniric, ludic, și în ciuda dimensiunii lui, pășești ca într-un vis în care au loc toate obiectele și personajele.

Am lucrat pe detalii, pe care doar ochiul uman le poate descoperi.
Chederul de catifea verde de la canapeaua din living are aceeași culoare ca pereții, sau jocul mat lucios al ceramicii dintr-una dintre băi.
Ușa de sticlă, vopsită în cel mai citron galben, nu doar ca e ca o poartă către magia din bucătărie, dar corespondează foarte bine cu chartreuss-ul minusculei canapele din dormitorul de oaspeți.
Am folosit trick-uri scenografice, și astfel, o suprafață de 58 mp nu a mai fost un neajuns, ci un atu.
Nu am folosit culori deschise pentru “a mari”, ci o multitudine de culori și texturi naturale, pentru a crea o poveste.
În 58 de metri am concentrat toate facilitățile unei case moderne, și am redat ideea de “spațiu”… în care “toate personajele și obiectele au loc”.

📸 Arh. Cezara Tudosa

Lumina crează atmosfera, modelează, accentuează, dirijează decorul, de aceea, aplic reguli din cinematografie, atunci când amenajez case.

Există o atmosferă în decorurile create de mine, pentru că mă folosesc de lumină.
Lumina mă ajută la ghidarea atenției către elementele cheie, subliniind obiecte, direcționând fluxul poveștii.

Prin folosirea intensității, direcției și temperaturii luminii, putem crea compoziții uimitoare din punct de vedere vizual, de aceea, lumina este aliatul meu atunci când stabilesc structura de iluminat.

Deși în final avem multe surse de iluminat, acestea vor fi folosite de client, pentru a crea o stare, pentru a-l ajuta atunci când are nevoie de suport în viața de zi cu zi.

Candelabrele crează dramatism, veiozele pentru a crea atmosferă în background, lumina arhitecturală pentru a umple spațiul.

Cu ajutorul luminii creez layere de interes, iar amenajările mele sunt gândite secvențial.
Văd spațiul în mișcare, cm lumina naturală se difuzează cu lumina artificială, fără a trasa o linie clară între momentele zilei.

Când se pornește lumina artificială din casă, nu există o demarcație între zi-noapte, pentru că nu se pierde atmosfera. Și posibilitatile tehnice de astăzi ne ajută atât de mult.
Dacă în cinematografie lumina crează dramă sau susține scenele de suspans, în designul interior lumina bine aleasă ne ajută să creem acea stare de relaxare de care au nevoie oamenii, ne ajută să punem în valoare materialele, ne ajută să creăm emoție.