GoodStory

GoodStory

Share

Sunteți pe mâini bune. GoodStory pornește de la crezul că succesul unui business este datorat în cea mai mare parte echipei sale.

Prin urmare, de mai bine de 10 ani, specialiștii și trainerii noștri contribuie la dezvoltarea organizațiilor prin dezvoltarea echipelor din spatele lor. Suntem strategi cu experiență de business, ne place să gândim outside the box și să explorăm limitele. Construim strategii neconvenționale cu idei personalizate pentru fiecare partener în parte, astfel încât să asigurăm dezvoltarea continuă a ech

22/06/2026

În spatele fiecărui proiect reușit există o echipă.

Iar în spatele fiecărei echipe puternice există momente petrecute împreună și în afara contextului profesional.

Un astfel de moment surprins recent la Elysion View 🤍

Nu toate întâlnirile au nevoie de o sală de conferințe! Uneori este suficient un apus, câteva ore petrecute împreună și oameni care se bucură de timpul lor după o perioadă intensă de muncă.

O seară de socializare, conversații și planuri pentru ceea ce urmează, într-un cadru diferit de cel în care se întâlnesc de obicei.

Câteva imagini de la o întâlnire găzduită recent la Elysion View. 🤍

Photos from GoodStory's post 22/06/2026

După luni de planificare, vine momentul în care totul începe să se miște.

Primele badge-uri sunt pregătite, materialele ajung pe scaune, participanții încep să sosească, iar echipa verifică fiecare detaliu înainte de deschiderea oficială a evenimentului.

La HP Amplify Elevate 2026, experiența celor peste 180 de participanți din România și Bulgaria a început cu mult înainte de prima prezentare din agendă.

În spatele unui proces de înregistrare care durează câteva minute se află coordonare logistică, materiale personalizate, verificări permanente și o echipă care gestionează simultan zeci de detalii.

De la registration desk și kiturile pregătite pentru participanți până la ultimele confirmări și organizarea activităților din program, fiecare element contribuie la experiența finală.

Pentru noi, un eveniment reușit începe cu o organizare care funcționează fără să fie observată.

Photos from GoodStory's post 18/06/2026

Cu câteva ore înainte ca participanții să ajungă, sala este pregătită, materialele sunt la locul lor, iar ultimele verificări sunt în desfășurare.

În spatele acestor imagini se află săptămâni de pregătire, sute de materiale, branding personalizat, coordonare logistică și o echipă care lucrează pentru ca fiecare detaliu să fie exact unde trebuie.

Săptămâna trecută am fost în Obzor, Bulgaria, pentru o nouă ediție HP Amplify Elevate.

În următoarele zile vă arătăm cm a arătat acest proiect din culise! 💙

Photos from GoodStory's post 28/05/2026

Ieri, la Urban Hub am organizat o nouă întâlnire de tip „masă rotundă” în cadrul proiectului Inoform - Formare pentru inovare, un program dezvoltat de echipa noastră și dedicat dezvoltării profesionale și reconversiei participanților din mai multe domenii.

Evenimentul aduce împreună cursanții diferitelor grupe într-un context relaxat de networking, socializare și schimb de experiențe.

Pe lângă ridicarea diplomelor, aceste întâlniri sunt despre oameni care se cunosc, discută despre parcursul lor profesional și creează conexiuni noi într-un moment important de schimbare și dezvoltare pentru mulți dintre ei.

Ne bucurăm să vedem, de fiecare dată, cm se formează o comunitate deschisă, prietenoasă și conectată! 🤍

26/05/2026

Un soi de haos organizat din viața unui organizator de evenimente 😅

20/05/2026

Mulțumim tuturor celor care au ales să participe și echipei Urban Hub pentru găzduire! 💙

Photos from GoodStory's post 18/05/2026

Vineri, pe 8 mai, am organizat activitatea noastră de teambuilding „Operațiunea Mindfall” la Grădina Snagov, pentru un grup de 35 de participanți din domeniul tehnologiei.

Evenimentul a fost gândit ca o experiență de reconnect după primul quarter al anului, într-un cadru relaxat, aproape de natură.

Prin provocările și misiunile din cadrul jocului, participanții au colaborat, au comunicat și au descoperit o altă dinamică a echipei, într-un context diferit de rutina de zi cu zi.

A fost o zi cu multă energie bună, interacțiune naturală și momente care i-au adus pe oameni mai aproape unii de ceilalți! 💙

Photos from GoodStory's post 15/05/2026

Uneori, cea mai bună parte dintr-o zi aglomerată este ora în care toată lumea uită de telefoane, task-uri și deadline-uri! 🤍

Ieri a fost despre ritm, energie bună și oameni care s-au conectat natural cu ajutorul programului DRUMCAFE ROMANIA interactiv cu tobe 🪘

Și sincer… credem că orice echipă are nevoie din când în când de astfel de momente! 🤍

Photos from GoodStory's post 08/05/2026

Some team building activities are just a perfect match!😍🌵🥁

Wild West ×

07/05/2026

Un spațiu diferit schimbă complet energia unui eveniment.

Elysion View rămâne locul în care vedem echipe, oameni și conversații reale ieșind din ritmul obișnuit al orașului. 🌿

unele evenimente se simt diferit încă din timpul zilei 💚

soare, lumină caldă și atmosfera aceea relaxată care lasă loc conversațiilor, oamenilor apropiați și momentelor care chiar contează

Elysion View rămâne un spațiu dedicat evenimentelor private de zi, aproape de București, pentru cei care caută ceva mai personal, relaxat și diferit de formatul clasic🌿

pentru disponibilitate și detalii, ne puteți scrie în privat

Want your business to be the top-listed Business in Bucharest?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Address


Mitropolitul Nifan 35
Bucharest
040502