Dr. Enache Daniel
Medic rezident neurochirurg. Pasionat de o grămadă de lucruri, urmărește-mă aici dacă ai chef!
24/03/2026
Plus că nu oricine merită să știe totul despre oameni. Nu toți ar ști să aprecieze ce-i frumos și ce-i urât.
28/02/2026
Am ajuns să fiu atât de obosit încât să dorm oriunde mă pui. Tot timpul disponibil la telefon, tot timpul cineva are nevoie de mine și nu-l refuz, mereu cu gândul la a dezvolta tot ce am în jur. Și toate pare că sunt degeaba.
Scuzați-mi of-ul acesta public, dar m-am cam saturat de tot răul din jur și de atât de puțin bine
A te înțelege pe tine însuți în toate acțiunile trebuie să ne ocupe jumătate din fiecare zi. Să fie ca un cărturar ce stă și notează detalii aparent neimportante, gesturi, reacții și procese decizionale. Doar începând să te înțelegi și să ții cu tine vei reuși vreodată să ajuți pe cineva. Eventual să facă și el același lucru.
De astăzi vom începe să intrăm puțin în domeniul meu preferat. Sunt foarte curios ce părere aveți despre aceste subiecte, și vă promit că toate aceste trucuri de a înțelege și convinge mintea umană te vor ajuta în multe domenii. De ce? Pe scurt, pentru că suntem manipulați în fiecare secundă de cineva, într-un fel, într-o direcție, pentru un scop. Și e bine să știm cm arată asta pentru a ne proteja.
5 sfaturi simple pentru a avea grija de o coloana cu multiple patologii degenerative
15/02/2026
Nu cred că sunt singurul om care încearcă să fie un tată mai bun, atât cât mă duce mintea acum. Așa că voi lăsa din când în când o din asta pe aici
12/02/2026
Că, eventual, și ei au o problemă de percepție. Și că există cu mult mai mulți oameni care ne iubesc, care au grijă de noi în rugăciune, în mintea lor ne doresc binele. Și care ne percep, de fapt, drept niște prieteni buni și dragi.
Hernia de disc lombară apare în urma unui proces degenerativ îndelungat, în care, practic, nucleul moale din interiorul discului dintre două vertebre migrează din cauza diferitelor forțe traumatice sau de uzură și irită structuri nervoase extrem de sensibile.
09/02/2026
Începuturile frumoase sunt cele la altar, prima zi de facultate, prima zi din relația care va să ducă la căsătorie, prima dată când îți vezi copilul că merge sau prima zi când începi să înțelegi ce citești după ce ai învățat alfabetul.
După asta, nimic nu mai e ca la început, nimic nu mai descarcă dopamina ca atunci, în prima zi.
Însă.. cel mai bun început pentru a construi un caracter puternic nu este cel care s-a întâmplat fără greutate. Care a fost simplu. Pe acela îl uiți repede, de cele mai multe ori.
Dacă un bărbat este ajutat să devină mai fericit și mai stabil, acest lucru nu îi salvează doar viața lui, ci va modela pozitiv copiii și chiar viitorii nepoți, deoarece aceștia vor fi crescuți de cineva care modelează reziliența și stabilitatea, care știe, care are soluții. Care nu se va opri din a face toate lucrurile spre bine.
Trăim într-o perioadă în care bărbații au grijă de aproape orice, mai puțin de propriul creier.
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Contact the business
Website
Address
București
Bucharest