Muzeul Virtual

Din fototeca Muzeului Național de Istorie a României:

Regele Carol I al României și generalul Alexandru Averescu, șeful Marelui Stat Major, fotografiați pe frontul din Bulgaria, în iulie 1913.

Fotografia a putut fi admirată în expoziția temporară „Al Doilea Război Balcanic – 1913”, disponibilă în format digitalꓽ
👉 https://muzeulvirtual.ro/portfolio-item/al-doilea-razboi-balcanic/

"Lumea rurală în provinciile Moesia Inferior şi Thracia (secolele I–III p. Chr.)"

Autor: dr. Adela Bâltâc
Editura: MNIR
An: 2011
Nr. de pagini: 526 (plus planșe)

Cartea poate fi achiziționată de la magazinul muzeului sau comandată online:
https://mnir.ro/shop/index.php/produs/lumea-rurala-in-provinciile-moesia-inferior-si-thracia/

Ordinul ''Pour le Mérite'', în grad de cavaler, care i-a aparținut regelui Carol I al României.

Colecția: Cabinetul Numismatic și Tezaur Istoric (MNIR)
Perioadă: A doua jumătate a secolului XIX
Material: aur, email, pânză
Technică: turnare, emailare, țesere
Greutate: 17,38 g

Ordinul a fost fondat la 8 mai 1665 sub numele de "Ordinul Generozității Casei de Prusia". În anul 1740 a fost reorganizat de regele Frederick al II-lea, care l-a redenumit ''Pour le Mérite''. Din anul 1810 a fost acordat doar militarilor, iar din 1842 s-a adăugat o clasă pentru merite civile în știință și arte. Până în anul 1866 avea un singur grad, de cavaler, care se purta în comandorie, numărul membrilor fiind de 30. Din acel an, regele Wilhelm I a introdus și gradul de Mare Cruce. Panglica era neagră cu lizieră albă.
Este unul dintre cele mai prețuite ordine din spațiul germanic, dar și din Europa.

👉 http://www.capodopere2019.ro/ordinul-pour-le-merite.html

Această piesă deosebită poate fi admirată în expoziția temporară "Capodopere din patrimoniul MNIR", deschisă pentru publicul vizitator.

Din seria „Femei remarcabile”, ilustrate prin piese din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României, campanie care aduce în prim-plan destinele excepționale ale unor femei ce au lăsat o amprentă puternică asupra societății, vă prezentăm astăzi o fotografie a Ellei Negruzzi (11 septembrie 1876 - 19 decembrie 1948).

Fiică a scriitorului Leon Negruzzi, Ella a urmat Facultatea de Drept din Iași și a fost prima femeie din România admisă în barou. A profesat ca avocat și a fost o militantă pentru emanciparea femeii, numărându-se printre fondatoarele Societății „Emanciparea Femeii”. În timpul Primului Război Mondial a lucrat ca infirmieră în Iași și pe linia frontului. A fost, de asemenea, jurnalist. A fost căsătorită cu George Beldiman (1879-1917), fiu al omului politic George Beldiman (1843-1914), alături de care apare în această fotografie, datând de la sfârșitul secolului al XIX-lea, realizată la atelierul Nestor Keck, din Iași.

Fotografia face parte din fototeca MNIR.

"EIKON: Conservare-restaurare pictură pe lemn"

Catalog de expoziție, Editura MNIR, 2024, 100 de pagini.

Proiectul expozițional „EIKON: Conservare-restaurare pictură pe lemn” a adus în atenția publicului larg problematicile generale de conservare și restaurare ale picturii pe lemn din colecția Muzeului Național de Istorie a României. În buna tradiție a Secției de Restaurare și Investigații din cadrul muzeului, și de această dată, au fost aduse în prim plan rezultatele unei profesii prea puțin vizibile în peisajul muzeal românesc. Pe lângă obiectele restaurate, a fost prezentat și fluxul tehnologic pe care îl parcurge un obiect, de la restaurare, la expunere, precumꓽ investigații fizico-chimice, îndepărtarea repictărilor, consolidarea și reatașarea ramei pe panoul de lemn, chituirea lacunelor din stratul pictural, vernisarea intermediară și integrarea cromatică a fisurilor și lacunelor stratului pictural. Au fost etalate piese încadrate între secolele XVII – XX, cu precădere de școală lipovenească, cu diferite problematici de restaurare care țin de vechime, condițiile de depozitare, dar și de calitatea materialelor utilizate în operă. Bunurile culturale au fost restaurate de către Maria Popa și Marian Radu, restauratori în cadrul MNIR.
Catalogul expoziției prezintă etapele de restaurare prin care au trecut piesele expuse din colecția de icoane a MNIR, problematicile și modul de tratare a deteriorărilor întâlnite în timpul procesului de restaurare. Textul este însoțit de o amplă documentație fotografică realizată de-a lungul întregului proces de restaurare, pentru ca cititorul să aibă o imagine de ansamblu a ceea ce reprezintă restaurarea picturii pe lemn.

Poate fi achiziționat de la magazinul muzeului sau comandat online:
https://mnir.ro/shop/index.php/produs/eikon-conservare-restaurare-pictura-pe-lemn/

Alexandru Dimitrie Ghica (1796 – 1862), tablou din colecția Muzeului Național de Istorie a României.

Alexandru Dimitrie Ghica, frate al lui Grigore Dimitrie Ghica, a fost primul domn regulamentar al Ţării Româneşti (între anii 1834 și 1842). Ar fi trebuit să fie numit, conform Regulamentului Organic, de o Adunare obştească extraordinară, însă datorită convenţiei speciale din ianuarie 1834 de la Petersburg, s-a hotărât în mod excepţional ca domnii Moldovei şi Munteniei să fie numiţi de către ruşi şi turci. În timpul domniei, s-a preocupat de construirea de şcoli și de organizarea armatei, iar în anul 1834 a înfiinţat oraşul Alexandria, unde este și înmormântat.
A fost, totuși, contestat pe plan intern din cauză că a domnit sub influența rușilor, fiind chiar organizate două conspirații împotriva sa, una condusă de Ion Câmpineanu (1838-1839), ce urmărea obținerea independenței Principatelor și unirea lor sub conducerea lui Mihail Sturdza, domnul Moldovei, și una de Mitică Filipescu (1840), mai radicală, urmărind înlăturarea lui Ghica și instituirea unei republici independente. Ambele au fost însă descoperite, iar liderii, arestați. În 1842, domnul a propus Adunării Obștești reglementarea regimului prestațiilor în muncă ale țăranilor. Răspunsul Adunării, prezentat de Alexandru Vilara și Gheorghe Bibescu și trimis Porții și Rusiei, în virtutea dreptului deputaților de a adresa puterilor suverană și protectoare plângerile lor legate de domn, conținea o serie de învinuiri privind guvernarea lui Alexandru Dimitrie Ghica. Ca urmare, Poarta și Rusia au realizat o anchetă, în baza căreia domnul – ce pierduse susținerea Rusiei după ce ajutase la înăbușirea unei răscoale sârbo-bulgare – a fost destituit (7 octombrie 1842), fiind înlocuit cu Gheorghe Bibescu.
Mai târziu, a fost și caimacam al Țării Românești între iulie 1856-octombrie 1858, perioadă în care a susţinut făţiş unirea dintre cele două ţări române.

Detalii tehnice:
Datare: jumătatea secolului al XIX-lea
Artist: anonim, atribuit lui Ion Negulici
Tehnică: ulei pe pânză
Colecția: MNIR
Nr. inventar: 101791

Vă invităm să descoperiți "Galeria Portretelor", unul dintre proiectele virtuale ale Muzeului Național de Istorie a României.
👉 https://galeriaportretelor.ro/

"Sarmizegetusa – începuturile Daciei romane"

Catalog de expoziție, ediție bilingvă română – engleză, 139 de pagini, 2017.

Sub egida Muzeului Național de Istorie a României a fost publicat catalogul expoziției „Sarmizegetusa. Începuturile Daciei romane”. Volumul bilingv de 139 de pagini, bogat ilustrat color, reunește informații noi cu privire la cercetările și descoperirile de dată recentă efectuate în cadrul sitului antic Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, considerată prin tradiţie capitala provinciei Dacia.
Acest prim oraş al provinciei întemeiate de romani la nord de Dunăre în 106 p. Chr. își are originea simbolică în legătură cu fosta capitala a regatului dac, de unde preia și denumirea. Este unul dintre siturile emblematice pentru arheologia clasică din România, aici desfășurându-se ample cercetări de aproape un secol.
Situl de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa demonstrează un potenţial major pentru a deveni un vector al dezvoltării durabile pentru întregul areal al Ţării Haţegului, beneficiind de o serie de proiecte de restaurare de anvergură în zona forului lui Traian și a capitoliului, existând, de asemenea, un proiect care are în vedere realizarea unui nou muzeu de sit, cu o importantă componentă digitală.
Prin organizarea expoziției "Sarmizegetusa – începuturile Daciei romane", Muzeul Național de Istorie a României, în colaborare cu Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei și Muzeul Civilizației Dacice și Romane au adus în atenția publicului și a specialiștilor date științifice și bunuri culturale de primă importanță rezultate ca urmare a săpăturilor arheologice de dată recentă întreprinse în cuprinsul acestui valoros oraș antic, primului oraș roman întemeiat în Dacia. Temele abordate în expoziție au vizat: proiectarea axială a orașului și a teritoriului aparținător, rolul monumentelor publice și evoluția acestora, dar și două dintre componentele de bază ale civilizației romane, reflectate prin descoperirile din Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa – iluminatul și aducțiunea și drenarea apei.
Prin tradiţia îndelungată şi anvergura cercetării arheologice, precum şi prin impactul rezultatelor în mediul ştiinţific naţional şi internaţional, situl s-a impus ca unul dintre cele mai bine cunoscute pe plan european. Ca o consecinţă firească, situl a primit statut de sit prioritar din perspectiva Ministerului Culturii. Atracţia acestui sit asupra publicului este una cu totul aparte, de vreme ce acesta este cel mai vizitat sit arheologic din România. Explicaţia acestui fapt rezidă atât în povestea dezvăluită de oraşul antic, de poziţia şi semnificaţia sa aparte, precum şi de mediatizarea constantă a rezultatelor arheologice majore din cercetările recente.

Poate fi achiziționat de la magazinul muzeului sau comandat online:
https://mnir.ro/shop/index.php/produs/sarmizegetusa-inceputurile-daciei-romane-catalog-de-expozitie-editie-bilingva-romana-engleza/

Pe data de 3/15 noiembrie 1894 suveranii României Carol I și Elisabeta și-au sărbătorit nunta de argint. Celebrarea evenimentului a început printr-un Te Deum oficiat la Mitropolie de mitropolitul primat Calinic Miclescu, la care cuplul regal a asistat alături de demnitarii statului și membrii corpului diplomatic. Au urmat, la Palatul Regal, felicitările din partea înaltului cler, primului ministru, preşedinţilor corpurilor legiuitoare şi ai înaltelor curţi de casaţie şi justiţie, diplomaţilor străini, preşedintelui Academiei Române, rectorului Universităţii din Bucureşti, primarului şi membrilor consiliului comunal al capitalei. Seara a avut loc o recepție intimă, după care regele și regina s-au plimbat cu trăsura prin oraș, salutând publicul venit să îi admire.
Cu o zi înainte, Carol I și Elisabeta i-au primit la palat pe cei care doriseră să le ofere daruri. Unul dintre cadourile primite atunci se află în patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României. Este vorba de un cabinet din lemn de nuc, decorat cu intarsii de alamă aurită și ornamente de bronz, ce fusese trimis de principesa Josephine de Hohenzollern, mama regelui Carol I, şi de fratele cel mare al acestuia, Leopold de Hohenzollern.
Lucrat în Germania, la Stuttgart, în atelierul sculptorului în bronz Paul Stotz, unul dintre furnizorii casei regale române, cabinetul este, din punct de vedere tipologic, un „vargueño”-un gen de masă de scris specifică Renaşterii Spaniole (secolele XV-XVI), compusă dintr-un bufet sau, ca în cazul de faţă, o consolă, pe care se sprijinea un cufăr cu latura frontală batantă, servind atât ca ușă, cât şi-atunci când era lăsată în jos-la scris, şi cu interiorul compartimentat în mici sertare.
„Vargueño” puteau fi utilizate nu numai pentru redactarea şi păstrarea corespondenţei, ci şi pentru depozitarea de documente importante, bijuterii sau alte obiecte de preț. Cabinetul dăruit lui Carol I și Elisabetei este împodobit cu motive vegetale, capete de Hermes și de dragoni feminini („Vibria”) din mitologia catalană. Prin realizare și elementele decorative, această piesă de mobilier este o creație caracteristică stilului eclectic, constituind o combinaţie de neo-renaştere spaniolă cu baroc francez.
Pe faţa anterioară a consolei, este gravată, într-un cartuș metalic, următoarea inscripție:„MDCCCXCIX – MDCCCXCIV. TREUE ERINNERUNG IN FREUD UND LEID. NEUES GLÜCK MIT GOTTES SEGEN” (”1869 – 1894. O amintire credincioasă la bine şi la greu. Noi bucurii cu binecuvântarea lui Dumnezeu”). Paralel, pe spate, pe o altă plăcuţă este gravat:„Gestiftet von J und L” („Dăruit de J şi L” – iniţialele lui Josephine şi Leopold de Hohenzollern). Picioarele din faţă ale consolei, în a căror parte superioară sunt incrustaţi anii „1869” (stânga) şi „1894” (dreapta), sunt unite de o centură festonată, pe care este redată, într-un cartuş metalic, monograma familiei regale (un „C” şi un „E” suprapuse, surmontate de o coroană).

Aflați mai multe accesând link-ul:
👉 http://www.capodopere2019.ro/cabinet-pentru-bijuterii.html

Această piesă deosebită poate fi admirată în expoziția temporară "Capodopere din patrimoniul MNIR", deschisă pentru publicul vizitator.

"Corespondență către Ioan Andrieșescu. Scrisori din colecția Muzeului Național de Istorie a României"

Editura: MNIR
An: 2023
Nr. de pagini: 400

Volumul, editat de către dr. Cristiana Tătaru și dr. George Trohani, reunește în paginile sale un număr de peste 480 de scrisori primite de unul dintre cei mai importanți arheologi români, Ioan Andrieșescu, director al Muzeului Național de Antichități și profesor în cadrul Universității din București.
Printre cei 152 de expeditori, ale căror scrisori se păstrează în această arhivă de corespondență inedită, se găsesc scrisori semnate de unele dintre cele mai importante personalități ale arheologiei din perioada interbelică, precum: Vasile Pârvan, Constantin Daicoviciu, Suzana Dimitriu, Grigore Florescu, Scarlat Lambrino, Harilaos Metaxa, Virgil Drăghiceanu sau Dinu Rosetti.
Arhiva de corespondență a lui Ioan Andrieșescu, păstrată în patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României, cuprinde scrisori primite de către reputatul arheolog între anii 1921 și 1943. Acestea surprind în paginile lor frământările oamenilor care lucrau în muzee și în învățământ, fiind deopotrivă și o dovadă a generozității omului Ioan Andrieșescu, căruia mulți dintre tinerii arheologi și oameni din preajma sa îi cereau sprijinul în diverse probleme personale sau profesionale.

Poate fi achiziționat de la magazinul muzeului sau comandat online:
https://mnir.ro/shop/index.php/produs/corespondenta-catre-ioan-andriesescu-scrisori-din-colectia-muzeului-national-de-istorie-a-romaniei/

"Barbu Știrbei la Acropole", de Ion D. Negulici, ulei pe pânză, prima jumătate a secolului al XIX-lea.

Frate cu domnitorul Gheorghe Bibescu, dar purtând numele de familie al unui unchi matern care i-a lăsat averea, Barbu Știrbei (1795 - 1869) a fost ministru de externe în timpul ocupației rusești dintre 1828-1834, ministru al cultelor și apoi al justiției sub Grigore Alexandru Ghica și ministru de interne sub Gheorghe Bibescu până în 1847.
A fost numit domn de Poartă și Rusia în iunie 1849, după înăbușirea revoluției de la 1848. Printre principalele reforme ale sale se numără: reorganizarea armatei în două corpuri, unul pentru paza granițelor și celălalt pentru menținerea ordinii pe plan intern (dorobanții), introducerea românei ca limbă de predare în școli, promulgarea unui cod penal, legea agricolă din 1851, ce mărea numărul de zile de clacă de la 12 la 22, dar scădea cuantumul de muncă datorat de țărani, precum și perioada după care se puteau muta de pe o moșie pe alta (de la 7 la 5 ani).
În contextul ocupației rusești ce a urmat izbucnirii, în 1853, a războiului Crimeii, s-a retras din funcție pe 16 octombrie, pentru a nu trăda puterea suzerană, plecând din țară și stabilindu-se la Viena. A revenit în septembrie 1854, când Principatele se aflau sub ocupația Austriei, ce rămăsese neutră, dar îi susținea pe turci. În februarie 1856 a sancționat legea privind emanciparea robilor boierești. În același an, în iulie, mandatul de 7 ani de domnie i-a expirat.

Tabloul face parte din colecția Muzeului Național de Istorie a României și poate fi admirat în expoziția "Capodopere din patrimoniul MNIR", deschisă pentru publicul vizitator.

"Documente medievale din colecțiile Muzeului Național de Istorie a României", volumul I: 1402-1600

Editori: Gheorghe Lazăr, Adinel-Ciprian Dincă, Ginel Lazăr, Alexandra Mărășoiu
Editura: Muzeului Național de Istorie a României și Universității „Alexandru Ioan Cuza”, București-Iași
An: 2024
Nr. de pagini: 245

„Colecția: Documenta Historica” este un proiect exclusiv al MNIR, iar responsabilul științific este dr. Ginel Lazăr. Proiectul își propune publicarea unei serii de cinci (5) ediții științifice cuprinzând documentele din colecțiile MNIR din anul 1402 până la Unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza. Este vorba de documente originale, unice, cu o valoare istorică deosebită, dintre care enumerăm hrisoavele, diplomele de înnobilare, actele regale, princiare, boierești, zapisele.
Încă din faza inițială a proiectului, având în vedere lungul interval cronologic, numărul pieselor documentare şi formatul în care acestea urmau să fie publicate, s-a avut în vedere necesitatea publicării unei serii compuse din mai multe volume, care să respecte criteriile științifice folosite pentru realizarea prestigioasei colecții Documenta Romaniae Historica (DRH), publicată sub egida Academiei Române. Avem în vedere, în special, ordonarea documentelor respectând criteriul cronologic, descrierea arheografică a acestora, respectarea normelor în ceea ce priveşte transcrierea conţinutului acestora şi elaborarea indicilor onomastici şi toponimici, oferind astfel tuturor celor interesaţi acel instrumentar care să faciliteze consultarea volumelor și să faciliteze accesul la bogata informație pusă în circulație cu acest prilej.

Membrii proiectului sunt următorii:
– Dr. GHEORGHE LAZĂR este cercetător ştiinţific I în cadrul Institutului de Istorie „Nicolae Iorga” din Bucureşti al Academiei Române.
– Dr. ADINEL-CIPRIAN DINCĂ este conferențiar la Departamentul de Istorie Medievală, Premodernă și Istoria Artei al Universității „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca (din 2008), și cercetător științific I în cadrul Institutului de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române
– Dr. GINEL LAZĂR este cercetător științific la Muzeul Naţional de Istorie a României.
– ALEXANDRA MĂRĂȘOIU este consilier și documentarist la Muzeul Național de Istorie a României

Volumul I cuprinde o Introducere semnată de directorul general al MNIR, dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, o Notă asupra ediției, Bibliografie, o listă cu Rezumatele documentelor, Prezentarea exhaustivă a celor 89 de documente istorice, o listă de Abrevieri și, la final, Indici onomastici și toponimici, un instrument foarte util cititorilor.
Acest prim volum, cm era de altfel de aşteptat, având în vedere perioada istorică acoperită de documentele incluse, este constituit într-o măsură covârșitoare din acte de redacție slavonă, cele de redacție latină reprezentând mai puţin de jumătate din cele din prima categorie; acestora li se adaugă şi câteva documente redactate în limba germană, patru bilingve (două în latină și germană, și două în latină și maghiară), precum și trei în limba română (dintre care cel mai vechi este din anul 1590, iar celelalte două sunt traduceri târzii ale unor originale slavone). Toate cele 89 de documente sunt publicate în limba în care au fost redactate şi însoţite de traducerea lor în limba română sau, după caz, transliterate, însoţite de un aparat critic în care sunt consemnate formele grafice eronate, scurte descrieri arheografice, precum şi menţionarea referințelor bibliografice, în măsura în care acest lucru a fost posibil. Fără îndoială, de un real folos ne-au fost ediţiile acestor documente redate în amintita colecţie Documenta Romaniae Historica, mai ales în acele situaţii în care din momentul publicării lor şi până în prezent, unele dintre aceste înscrisuri au suferit deteriorări şi degradări, care au împiedicat reconstituirea textului, aşa cm este cazul doc. cu nr. 18, al cărui text a fost redat integral după ediţia DRH, colaţionarea lui fiind imposibil de realizat cu mijloacele tehnice avute la îndemână.

👉Poate fi achiziționat de la magazinul muzeului sau comandat online:
https://mnir.ro/shop/index.php/produs/documente-medievale-din-colectiile-muzeului-national-de-istorie-a-romaniei-volumul-i-1402-1600/

Ordinul "Virtutea Aeronautică", în grad de Cruce de Aur, varianta de război, cu spade. Se acorda personalului navigant de orice grad, pentru fapte de arme deosebite și servicii excepționale pe câmpul de luptă.

Aflat în colecția Muzeului Național de Istorie a României, ordinul poate fi admirat în cadrul expoziției temporare "TIDAL WAVE. 1 august 1943", deschisă pentru publicul vizitator.

Catalogul expoziției poate fi achiziționat de la magazinul muzeului sau comandat online:
https://mnir.ro/shop/index.php/produs/tidal-wave-1-august-1943/