"Îndeobște, ex-librisul este acel semn plastic, acel semn gravat, care indică posesia cuiva asupra unei cărți.
Acest simpozion care pare să deschidă o cale viitoare lungă și fructuoasă vrea să fie un omagiu. Sunt ex-librisuri a numeroși gravori români, la o carte imaginară, o carte pe care ar fi putut să o scrie cel mai mare sculptor al românilor și unul dintre cei mai mari sculptori ai lumii, Constantin Brâncuși. Ideea mi se pare extrem de generoasă, pentru că ex-librisul acesta este pus de fapt pe o cart
e care s-ar putea numi România!" - Răzvan Theodorescu
"Gravura nu este o extravaganţă, o simplă coliziune accidentală tehnică, sortită să transpună şi să multiplice, pentru a putea fi vizualizată, compoziţii, picturale sau sculpturale. Tiparul a ajutat la autonomizarea gravurii, atât orientale cât şi occidentale, descoperindu-se posibilităţile democratice ale tehnicilor de gravură. De la manifestele germane gravate (flugblatter) lipite pe uşile catedralelor din timpul reformei luteraniste, până la admiraţia neţărmurită a lui Erasmus, pentru gravurile în lemn ale lui Dürer „al nostru”, care numai cu alb şi negru putea sugera fulgerul şi tunetul, până la scoaterea în evidenţă a rafinamentului gravurii asemănător cu muzica de cameră care „dă de lucru mâinii şi de gândit ochiului” după Bachelard, a fost o cale lungă. Publicul românesc nu a îndrăgit stampa, cu toate că arta occidentală a împrumutat experienţele graficii şi ale gravurii. Artiştii români de anvergură, ca Theodor Aman, Horia Teodoru, Nicolae Tonitza şi Ştefan Dimitrescu, au încercat să ducă autonomizarea gravurii la marea artă cu care ne-au obişnuit şi în pictură. După 1960, gravura s-a impus prin artişti ca Ion State, Vasile Socoliuc, Marcel Chirnoagă, Lolea, Panaitescu, ca să amintim doar de cei dispăruţi. Să sperăm că iniţiativa acestei expoziţii omagiale, dedicate lui Constantin Brâncuşi, va readuce în rândul publicului, dar şi al artiştilor, interesul pentru această excepţională tehnică, gravura." - Mircia Dumitrescu
