Andrei Samoil
Fondator al proiectului de educatie nonformala www.academia161.ro
Sensei Aikido www.shinridojo.ro
Fondator al proiectului de educatie nonformala Academia 1,61 si Sensei de Aikido Aikikai la Shinri Dojo. Autorul proiectului Turul complet al Romaniei pe 2 roti si 2 picioare. Manager la biroul de arhitectura si design interior Arhitecton, arhitect si co-prezentator Visuri la Cheie - PRO TV
In timpul liber, motociclist, calator impatimit, scafandru, speolog, montaniard si mai nou parasutist.
29/09/2025
Am reînceput antrenamentele de Aikido. 🥋
Ca în fiecare an, am puține locuri în fiecare grupă, doar vreo 15, ca să am timp de toți. Am și mult mai puține locuri libere, pe care mă străduiesc să le ocup în prima lună a sezonului ca apoi să am continuitate și grupa stabilă. Așa că, în această perioadă, fac înscrieri, cunosc părinți și cunosc copii. De toate vârstele. Îi primesc pe toți, indiferent de unde vin, și răspund întrebărilor părinților. Încerc să nu răspund prea complicat sau prea filosofic, să încerc să-i dau omului, cât de repede, răspunsurile pe care le caută. Dar, deși știu că mulți nu au habar de domeniu, deși am toată toleranța (și chiar admirația pentru un om care încercă să afle și să învețe), uneori unele întrebări sunt ”funny”:
”Aikido este stilul ăla în care îl dobori pe celălalt cu energia, nu?”
”Nu, ăla este Star Wars...” 👽
”Dacă mă apuc de Aikido o să slăbesc?”
”Nu neapărat, dar o să poți să cazi foarte bine și mult mai ușor, fără să te rupi când o faci!” 🫃
”Vreau să facă aikido că are un bully la școală și să știe să se bată” (asta este chiar trist)
”Multă vreme nu o să știe să se bată. Aici nu pregătesc copii ca să devină luptători la forțele speciale sau bounceri de club... Dar, dacă se va ține de antrenamente, va ști să se apere! Mai mult, în câțiva ani, aici mai repede ca oriunde, va deprinde subtilitățile managementului de conflict și nu va mai avea nevoie să se bată.” 🤼
”Aikido este ce face Steven Segal, nu?”
”Da, dar nu ne mai place foarte mult de el...” 🥷
”Când o să pot să dobor pe cineva de la distanță, fără să îl ating? Mie nu îmi place să ating oameni...”
”O să poți să faci asta când îți vei lua o armă de foc... sau când o să arunci bine cu o cărămidă.” 🔫
”Când o sa dau primul examen? Când o să îmi iau centura neagră?”
”Dacă mă întrebi asta acum, probabil niciodată... Primul examen îl vei da la minim patru luni după ce te vei apuca serios de antrenamente. Centura neagră o vei putea obține după minim patru ani (adult fiind), dar numai după ce vei ajunge să gândești ca o centură neagră și să nu ți-o mai dorești.”
”Nu înțeleg...”
”Știu... Doar învață să fii consecvent și totul va fi bine”
”Dar care este cel mai greu examen?”
”Asta este o întrebare bună! Cel mai greu examen fizic este cel de la centura maro, cel de 1 Kyu. Cel mai greu examen mental este cel de 2 Dan, a doua centură neagră. Pentru că atunci trebuie să arăți că nu te demoralizează să te întorci de unde ai plecat și să o iei de la început, căutând profunzimea. ”Do” din ”Aikido” înseamnă Cale. Mergem pe cale, ne întoarcem acasă schimbați și apoi plecăm din nou la drum...”
”Nu înțeleg...”
”Știu... Este OK!” 🥋🥋🥋
28/06/2025
22/05/2025
Sunt un dinozaur...?
Lumea se schimbă repede, sub ochii noștri.
AI-ul face din ce în ce mai multe lucruri, rezolvă din ce în ce mai multe probleme și elimină din ce în ce mai multe job-uri. Politicienii se schimbă și își modifică discursul. Harta geo-politică a lumii se destramă și se reface altfel. Societatea se scindează și se separă. Este o perioadă a schimbărilor.
În acest context, în jurul meu, tot mai multe voci spun că în câțiva ani vor dispărea cele mai multe meserii pe care le avem astăzi. Și că va fi greu și că va trebui să ne adaptăm, să învățăm chestii noi, iar copiii noștri vor avea meserii care încă nu s-au inventat...
Da, probabil că așa este. Așa că, ce ar trebui să ne străduim să-i învățăm? Ce ar fi musai să-l învăț pe Victor? Muzică? Română? Fizică? Programare? Poate astea nu mai sunt atât de importante cât erau acum zece ani. Dar ce spuneți de Etică? Moralitate? Valori? Virtuți? Pe cale de consecință, pedagogie? Sunt eu un dinozaur?
Așa sună bine și sună logic. Învață să fii un Om frumos, citește Meditațiile lui Marcus Aurelius, învață despre etică și virtuți, asumă-ți-le, integrează-le în viața ta și vei avea succes, vei avea bani, recunoaștere, apreciere și vei putea avea orice meserie îți place. Da? Sigur?...
Realitatea milioanelor de euro câștigați din OnlyFans contrazice această idee de dinozaur. La fel și filosofia sau retorica ”Incel”, la fel cea a feminismului toxic (și nu întotdeauna foarte logic), la fel și averile politicienilor, retorica războaielor, respectarea promisiunilor, a contractelor sau a acordurilor în afaceri sau între țări. Pare că lumea funcționează fiind condusă de cei care au succes tocmai pentru că nu respectă principiile de mai sus, de etică, moralitate, logică, valori sau virtuți.
Sau, cel puțin, spun că le respectă, o vreme, și apoi, brusc, când le convine lor, nu o mai fac și iau tot câștigul. Pentru că pot… Ca un joc de alba-neagra. Iar organizatorii au public și sunt adulați!
Întrebarea mea este: Eu ce îl învăț pe Victor la 8 ani? Valori, virtuți sau alba-neagra și flexibilitate morală? Nu ar trebui să îl ajut să-și crească la maxim șansele de succes în viitoarea societate? Oare există un curs de OnlyFans?
Restul, pe NOUL BLOG: https://andreisamoil.ro/2025/05/22/sunt-un-dinozaur/
08/04/2025
🥹
14/03/2025
Atunci când ridicăm cortina...
25/02/2025
"Aikido cu puterea mintii" este o gluma, bulshido, sau are o urma de adevar? 😂
Acum ceva timp, la mine in dojo, a venit o domnisoara care parea destul de dornica sa se apuce de Aikido. Ca principiu, prima data poftesc pe oricine sa vizioneze un antrenament inainte sa intre pe saltea. Asta ca sa nu se sperie sau sa se crispeze cand incep sa-i vorbesc in japoneza. La sfarsitul antrenamentului, ma duc sa vorbesc cu domnisoara care, putin dezamagita de ce vazuse, imi pune cea mai tare intrebare:
🤓“Foarte interesant Aikido asa cm il faceti voi, dar eu as dori sa invat cm sa il fac pe atacator sa cada fara sa il ating, asa, de la distanta, poate cu puterea mintii... O sa ma invatati sa fac asta? Stiti, mie nu imi place sa ating alti oameni...” 😂😅
Recunosc, am ramas putin incurcat. Cu alte cuvinte, mi-a cazut falca si (cel putin o vreme) nu am stiut ce sa ii raspund. Apoi i-am recomandat lectii de tir. Sau sa se faca Jedi...
Interesant este ca, mai tarziu, gandindu-ma la ce spunea domnisoara, lucrurile nu mi s-au mai parut atat de absurde. Nu ma refer la aikido de jedi care foloseste Forta. Desi am auzit multe povesti de genul, pana acum nu am gasit pe nimeni care sa ma doboare numai cu puterea mintii si o privire incruntata. Asa ca raman sceptic. Ma refer la interpretarea figurativa. Aikido cu puterea mintii functioneaza.
Si acum explicatia asa cm o inteleg eu, acum:
In Aikido se vorbeste foarte mult despre relaxare. Miscarile trebuie sa fie relaxate, mainile trebuie sa fie relaxate, umerii trebuie relaxati. Practic, daca tehnica este corecta, miscarea pare un dans frumos, coordonat, fara miscari nenecesare, fluent, mentinand un tonus dar relaxat. Seamana surprinzator de mult cu tango. Aceasta relaxare, insa, incet, in ani de practica, transcede si in mintea practicantului ce ajungand la concluzia ca nu are nimic de dovedit celor din exterior, devine mai linistit, mai putin incordat si crispat, devine mai permisiv si non-combativ cu cei din jurul sau.
O alta consecinta a antrenamentului este abilitatea de a-i citi pe cei din jur. Invatand sa evalueze daca cel din fata sa este relaxat sau incordat, daca este pe cale sa atace sau sa se retraga, practicantul de aikido va reusi sa aplice aceleasi principii si in interactiunea de zi cu zi cu cei din jurul sau. Putand sa citeasca sau sa intuiasca aceste stari, va fi in stare sa se adapteze usor si sa gliseze relaxat de la o atitudine la alta. Mai mult, in cazul in care este pus in fata unei confruntari non-fizice, va realiza ca are de ales intre a adopta o atitudine "irimi" (impunandu-se daca aceasta este posibil) sau va face un "tenkan" si isi va lasa oponentul sa se descarce, va deflecta furia lui, pentru ca apoi, ramanand stabil si calm, sa ii intoarca exact argumentele potrivite. Practic, atingand acest nivel de intelegere, va sti exact cm sa evite o escaladare a unui conflict, sau cm sa nu il lase sa degenereze sau sa se acutizeze.
Un ultim argument pentru care aikido mental functioneaza este, in opinia mea, lipsa competitiei din Aikido Aikikai. Lumea din jur, mass-media, organizarea noastra sociala actuala promoveaza intens competitia ca si criteriu de selectie. Ba mai mult, daca intram in competitie cu cineva, ni se spune ca este exceptional daca avem o victorie zdrobitoare (si ne calcam pe cap oponentul impertinent). In Aikido Aikikai se vorbeste doar despre competitia cu tine insuti.
Astfel, un aikidoka ar putea sa reuseasca sa iasa din vartejul emotional al intrecerii, sa sintetizeze obiectivele importante pentru el si sa isi aleaga singur directia, rational si detasat.
Astfel, aikido cu puterea mintii nu imi mai pare o gluma ci o idee foarte buna (sau macar posibila).
15/01/2025
De ce nu voi lucra cu cel care spune că este ”cel mai bun”:
Mi-am amintit zilele trecute de un moment din primul an cand am deschis dojo-ul de aikido, când, în sală, a intrat un bărbat grăsuț, cu niște ochi ageri și scrutători. Mi-a spus că nu a mai făcut arte marțiale și că ar dori să se apuce de aikido. I-am spus că este binevenit. Totuși, înainte să decidă dacă va veni, mi-a spus că ar dori să știe dacă eu sunt cel mai bun, pentru că el voia să practice numai cu cei mai buni și să obțină grade cât mai repede.
Nu cred că am reușit să îmi ascund un mic zâmbet și i-am spus că sunt departe de a fi cel mai bun și că nu prea înțeleg ce înseamnă ”cel mai bun” în aikido. I-am spus ce grad aveam la acel moment și i-am recomandat o sală și un sensei cu un grad semnificativ mai mare decât al meu. Mi-a mai spus o dată că dorește să lucreze cu cel mai bun pentru că numai așa își va asigura cel mai rapid progres. Ne-am strâns mâinile și ne-am despărțit fiind amândoi convinși că dojo-ul meu nu este potrivit pentru el.
Acest episod mi-a arătat ceva ce aveam să pot explica în cuvinte câțiva ani mai târziu, cam după ce l-am citit pe Kahneman și după ce l-am rugat pe Mihai Barbu să vină ca profesor de fotografie într-una din taberele noastre. Mihai m-a refuzat elegant și mi-a spus ceva cu foarte mult sens: ”Andrei, te voi refuza pentru că nu sunt un profesor bun. Poți fi un fotograf bun, dar un profesor execrabil, sau poți fi un fotograf mediocru, dar un profesor excelent. Eu știu că sunt un profesor foarte prost.”
Daniel Kahneman, în cartea sa ”Gândire rapidă, gândire lentă” numea acest gen de judecată ”bias”. Este o judecată ce își are originea în presupunerea că cel mai bun într-un domeniu va fi automat și cel mai bun profesor în acel domeniu. Evident, această presupunere poate fi și adevărată dar și falsă, după caz, deci, cu siguranță, nu poate deveni o regulă.
Problema și motivul pentru care am ajuns să fiu foarte sceptic cu privire la cei ce se proclamă ”cei mai buni” este că de cele mai multe ori această declarație demonstrează exact contrariul. Ca și cm acest ”wishfull thinking” arată exact frustrarea de a nu fi cel mai tare, cel mai șmecher, cel mai minunat. Cumva, statutul de ”cel mai bun” implică o aroganță de a nu mai avea ce învăța de la cei mai puțin buni. Iar eu am convingerea că suficientul, cel ce nu mai are ce învăța, nu este și nu are cm să fie niciodată cel mai bun.
Cred că cei ce sunt cu adevărat ”cei mai buni”, de cele mai multe ori nici nu își dau seama de asta și, cu siguranță, nu o declară.
Acum câteva luni, m-am nimerit la un eveniment profund corporatist unde, în fața a câteva sute de oameni, persoana de pe scenă, cu microfonul în mână, spunea ”Suntem cei mai buni, știm asta, ne-am obișnuit cu asta.” Declarația mi-a aprins câteva beculețe și toate în sens negativ: Ori era o aroganță, ori era o minciună, ori era o încercare de motivare a maselor de zeloți, ori era o tehnică de vânzare, dar niciuna din variantele de mai sus nu era etică. Astfel, mesajul care a ajuns la mine a fost unul profund negativ. Nu mai spun că acest statut este și va fi prin esență unul peren și o etichetă extrem de superficială și ușor de dezlipit.
Interesant mi se pare, însă, a înțelege procesul motivațional. Un antrenor de atletism își întreba sportivul de ce aleargă. ”Alergi ca să ajungi pe cineva, alergi pentru că ești urmărit de cineva, sau alergi către ceva?” Evident, răspunsul corect (și cel mai bun atlet) este cel care aleargă către ceva, către linia de sosire, căutând să fie cât de bun poate, mai bun decât a fost ieri, și fără să se uite la ceilalți alergători. Ceilalți sunt sortiți să rămână fără motivație când statutul cu care sunt obișnuiți se va schimba.
Astfel, am ajuns să consider eticheta de ”cel mai bun” un motiv serios de a fi suspicios:
• În primul rând, din cauza biasului de a nu fi neapărat același lucru performanța într-un anumit domeniu și așteptările mele de la acel om sau entitate. Nu am nevoie de cel mai bun zugrav dacă fură și nu vine la timp. Mă mulțumesc cu unul bun, dar serios.
• În al doilea rând, declarația demonstrează o aroganță care nu poate fi sănătoasă și indică de cele mai multe ori ceva negativ. Sau pur și simplu arată că cel ce o face este mincinos.
• Iar în al treilea rând, arată că motivația celui ce își pune singur această etichetă este una fragilă și neconstructivă, bazată doar pe competiție și mai puțin pe progres.
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Contact the school
Telephone
Website
Address
Calea Calarasi
Bucharest
030673