Researcher

De ce termenul „intelligence" trebuie să fie definit, simplu şi generic

Definirea termenului de „intelligence" din limba engleză poate avea mai multe semnificaţii cm ar fi: abilitatea de a gândi şi învăţa, informaţii şi colecţie de informaţii secrete, culegători de informaţii secrete (agenţi/spioni) secretă, sau spirit inteligent (în sensul entităţii capabilă de gândire raţională)[1]. O definiţie centrată pe termenul „Intelligence" ar putea fi utilă în elaborarea unei teorii a informaţiei, sporind, totodată, şi înţelegerea sferei sale semantice. În speranţa că cercetarea poate progresa în abordarea acestui subiect, prezentam o serie de definiţii sintetice ale termenului „intelligence", definiţii care, consider eu, se disting fie prin sursa lor, fie prin claritate. Deasemenea, având în vedere toate aceste semnificaţii preluarea acestui termen în limba română este argument de necesitatea definirii conceptului de intelligence, celălalt termen utilizat informaţii nu face referiri la domeniul extins şi cuprinzător al activităţii de informaţii necesitând precizări suplimentare în definirea conceptului pentru care este utilizat (în cazul nostru activitatea de informaţii). În S.U.A., Charta fundamentală a serviciilor de informaţii şi care a definit iniţial tipul de intelligence care ne interesează a fost Legea privind securitatea naţională, din anul 1947, astfel Sintagma" informaţie externă" reprezintă informaţia referitoare la capacităţi, intenţii sau activităţi ale altor guverne sau elemente ale acestora, organizaţii ori persoane din exterior[2]. Comisiile de studiere, desemnate să controleze Comunitatea de Informaţii, au folosit vreme îndelungată o terminologie similară. Grupul operativ Clark al Comisiei Hoover a decis, în 1955, următoarele: Intelligence abordează toate aspectele ce trebuie cunoscute anterior iniţierii unui anume curs al acţiunii.

Un raport ce a avut un impact important la mijlocul anilor '90 (elaborat de Comisia Brown-Aspin)[3] avansează următoarea definiţie:

Comisia consideră că este de preferat ca termenul „intelligence" să fie definit, simplu şi generic, drept informaţie despre" aspecte din exterior" - oameni, locuri, lucruri şi evenimente - de care guvernul are nevoie pentru a-şi exercita funcţiile. Şefii Marelui Stat Major Interarme sunt deopotrivă utilizatori şi consumatori de informaţii, drept urmare este necesar să ne referim şi la aceştia. Cel mai recent dicţionar în domeniu, Dicţionarul de termeni militari şi lexic conex (Joint Publication Joint Chiefs of Staff, Department of Defense Dictionary of Military and Associated Terms, Joint Publication)[4], defineşte „intelligence" astfel:
1. Produsul rezultat din colectarea, procesarea, integrarea, analiza, evaluarea şi interpretarea informaţiilor existente, referitoare la alte ţări ori regiuni;
2. Informaţii şi date despre un adversar, obţinute prin observare, investigare, analiză sau rationament.
Ulterior, C.I.A. avansează următoarea definiţie: într-o exprimare simplă, prin „intelligence" se înţelege cunoaşterea şi cunoaşterea anticipată a lumii ce ne înconjoară - preludiul deciziei factorilor decizionali în materie de politică din S.UA., precum şi al acţiunilor desfăşurate de aceşti decidenţi[5]. În toate aceste definiţii se pune mai mult accentul pe aspectele "informaţionale" circumscrise domeniului intelligence decât pe aspectele „organizatorice" - o turnură ironică a situaţiei, îndeosebi dacă ţinem cont de faptul că toate aceste definiţii sunt emanate de la organizaţii care produc şi utilizează informaţii. Prin urmare, tocmai aceste organizaţii ar trebui să prezinte în culori cât mai frumoase inclusiv aspectele procedurale legate de acest termen.

Despre unele încercări ale unor specialisti pentru a defini intelligence-ul

Cei care scriu despre intelligence în scopuri editoriale, pur comerciale, par să se bucure de o mai mare libertate şi flexibilitate, comparativ cu aceia care elaborează proiectele de declaraţii oficiale guvernamentale. Cu toate acestea, multe autorităţi neimplicate în acest demers afirmă şi ele că intelligence semnifică, în esenţă, „informaţie". Astfel, unul dintre primii teoreticieni în domeniu, Sherman Kent, redutabilul expert analist al C.I.A. susţine Intelligence, în accepţiunea mea, reprezintă datele pe care civilii şi militarii noştri, de la nivelurile ierarhice de vârf, trebuie să le deţină pentru a salvgarda bunăstarea naţională. Desigur, personalitatea lui Sherman Kent, ca și aportul său nu poate fi redus la câteva paragrafe. Mă refer aici la contribuţia sa generală la profesia analitică. Kent, profesor de istorie europeană la Yale, a lucrat în domeniul cercetării şi analizei la Oficiul pentru Servicii Strategice, în timpul celui de-al doilea război mondial. În perioada în care se afla la Colegiul Naţional de Război, la sfârşitul anilor '40, a scris o lucrare importantă, „Informaţiile strategice pentru puterea mondială americană". A fost vicepreşedinte şi apoi preşedinte al Directoratului de Informaţii al C.I.A. (D.C.I.)[6]: Fostul director adjunct al C.I.A., Vernon Walter a publicat o savuroasă carte de amintiri; povestea plină de viaţă a lungii sale cariere publice, intitulată Misiuni învăluite în tăcere, abundă în evenimente. Acest autor furnizează o definiţie mai detaliată: lntelligence reprezintă informaţiile, nu întotdeauna existente în sectorul public, referitoare la efectivele, resursele, capacităţile şi intenţiile unei ţări străine care pot afecta vieţile noastre şi siguranţa naţiunii noastre[7]. Vernon Walters fost director adjunct al C.I.A. 1972-1976, iar pentru o perioadă în 1973, el a fost și în calitate de director al agenţiei. In tot acest timp, el a rezistat cu succes eforturilor unora de a implica C.I.A. pentru a acoperi scandalul Watergate şi care a dus la demisia lui Nixon. Într-o declaraţie la moartea generalului lui Walters, directorul C.I.A., George J. Tenet la descris ca fiind „un patriot cinstit de talent enorm", care a condus "o viaţă excepţional de bogată de serviciu pentru ţară şi umanitate. Un alt ofiţer C.I.A. de rang înalt, Lyman Kirkpatrick a studiat în profunzime chestiunea, atât în perioada în care a activat în cadrul agenţiei, cât şi pe parcursul celeilalte cariere de profesor de ştiinţe politice, adică în calitate de prestigios cunoscător al problematicii conexe domeniului intelligence. Lyman Kirkpatrick (1916-1995) a servit ca inspector general şi director executiv al C.I.A. . El a scris o serie de cărţi despre Intelligence după pensionare. În aprilie 1962, Kirkpatrick a fost numit director executiv al C.I.A., o pozitie nou creata cu scopul de a ajuta la uşurarea cerinţele administrative pe McCone şi directorilor viitor. În 1965, Kirkpatrick a părăsit C.I.A. pentru a deveni un profesor de stiinte politice la Universitatea Brown. În plus faţă de cursuri şi de predare, el a servit ca preşedinte al Asociaţiei Foştilor ofiţeri de informaţii, şi a fost un membru al consiliului de administraţie al Naval War College şi Apărare Colegiul Intelligence. Kirkpatrick, de asemenea, a contribuit la Encyclopædia Britannica (precum şi alte enciclopedii) şi a scris trei cărţi pentru publicul larg, precum şi manualele folosite în cadrul comunităţii de informaţii şi articole pentru reviste care se ocupă cu chestiuni militare şi de informaţii (C.I.A. Real" de Lyman Kirkpatrick, MacMillan & Co, 1968[8].

Aportul său în domeniu a constat în următoarele: Intelligence reprezintă cunoaşterea - idealul fiind cunoaşterea anticipată - un deziderat al naţiunilor, ca răspuns la ameninţările externe, pentru protejarea intereselor lor vitale, îndeosebi bunăstarea propriilor popoare. În sfârşit, dar nu în cele din urmă, într-un studiu elaborat în anul 1996 de către organismul american responsabil cu intelligence, la solicitarea Consiliului pentru Relaţii Externe (Council on Foreign Relations) , se afirmă: Intelligence reprezintă informaţiile care nu sunt destinate publicului, sau analiza făcută, cel puţin parţial, pe baza acestor informaţii, o analiză elaborată pentru factorii de decizie sau pentru alte componente ale guvernului[9]. Totuşi, pentru cei ce produc informaţiile pentru securitatea națională , ecuaţia „intelligence = information" este prea vagă pentru a putea asigura jaloanele necesare activităţii lor. Pentru profesioniştii din domeniu, datele în sine nu reprezintă informaţii de securitate; astfel, aceste definiţii sunt incomplete. Gândiţi-vă la multele nume existente în cartea de telefon şi la atât de puţinele situaţii când cineva chiar caută respectivele nume. Acea calitate specială, îndeobşte denumită „intelligence" , rezidă tocmai în modul de utilizare a datelor şi informaţiilor, precum şi în scopul folosirii acestora. Există ideea că „intelligence" înseamnă informaţie, fără a se preciza, însă, cine anume are nevoie de informaţie sau, înainte de toate, de ce anume este necesară informaţia. În mod sigur, „intelligence" include informaţiile în sfera sa noţională. Fapt este, însă, că „intelligence" are o sferă semantică mult mai cuprinzătoare.
- Va urma –

-------------------------------------------------------
[1] Encarta 2007- 1993-2006, Microsft Corporation
[2] National Security Act din 1947 ( L. Pub. No. 235, 80 Cong., 61 Stat. 496, 50 USC ch.15 ) a fost semnat de către Statele Unite ale Americii Preşedintele Harry S. Truman pe 26 iulie 1947, şi reorganizate , politica externă , şi Comunitatea de Informaţii după de al doilea Război mondial . Din 2004 , a fost elaborată Legea pentru Reforma Comunităţii de Informaţii şi Prevenirea Terorismului Intelligence Reform and Terrorism Prevention Act of 2004), respectiv, Legea Publică 108-458
[3] Comisia Brown Aspin, mai bine cunoscut sub numele Comisiei cu privire la rolul şi capacităţile de Informaţii din S.U.A. comunitar, a fost comandat de către Congresul Statelor Unite după National Security Act din 1992 nu a reuşit să fie trecut. Comisia a elaborat un raport în 1996. În anul 2000, senatorul american David L. Boren , democrat din Oklahoma , a scris în prefaţa carţii lui D. Steele e Robert carte On Intelligence: Spies and Secrecy in an Open World (AFCEA, 2000). ISBN 0-9715661-0-0. (Spioni şi secretul într-o lume deschisă) că aceste reforme nu au fost încă puse în aplicare de către oricare dintre directorii Central Intelligence care au avut o oportunitate de a face acest lucru http://en.wikipedia.org/wiki/Aspin%E2%80%93Brown_Commission
[4] Joint Chiefs of Staff, Department of Defense Dictionary of Military and Associated Terms, Joint Publication 1-02, 12 April 2001, p. 208.
[5] Central Intelligence Agency (Office of Public Affairs), A Consumer's Guide to Intelligence, (Washington, DC: Central Intelligence Agency, 1999), p. vii.
[6] Vezi Sherman Kent, Strategic Intelligence for American Foreign Policy (Princeton, NJ: Princeton University Press, 1949), p. vii.
[7] http://www.latinamericanstudies.org/us-relations/vernon-walters.htm " . Vezi, Vernon Walters, Silent Missions (Garden City, NY: Doubleday, 1978), p. 621.
[8] Vezi, Lyman B. Kirkpatrick, Jr., "Intelligence," in Bruce W. Jentelson and Thomas G. Paterson, eds. Encyclopedia of US Foreign Relations, Volume 2 (New York: Oxford University Press, 1997), p. 365.

9] Council on Foreign Relations [Richard N. Haass, project director], Making Intelligence Smarter: Report of an Independent Task Force (New York, NY: Council on Foreign Relations, 1996), p. 8

📷

Articole asemanatoare

Ce este Intelligence-ul? (2)

📷

📷

📷

Col. (r) Dr. Tiberiu Tănase

Duminică, 25 Septembrie 2016 17:56

📷Despre unele definiţii care se regăsesc în dicţionare

Există numerose dicționare și enciclopedii care au definit termenul intelligence astfel Oxford English Dictionary[10] defineşte termenul intelligence în următorul mod:
a. Date şi informaţii transmise sau obţinute, referitoare la evenimente; informaţii, ştiri, noutăţi, în special informaţii cu relevanţă militară
b. O informaţie sau o ştire;
c. Obţinerea informaţiilor; agenţia destinată obţinerii de informaţii secrete; staff-ul, persoanele angajate în acest scop, serviciu secret;
d. Un departament al unei organizaţii de stat sau al unui serviciu militar ori naval al cărui obiectiv este obţinerea de informaţii (în special prin intermediul ofiţerilor unui serviciu secret sau al unei reţele de spioni).
Deasemenea, Webster, ediţia a IX-a, New Collegiate[11] (un dicţionar, ce se află în multe birouri guvernamentale), ne spune că intelligence semnifică: [...] informaţii referitoare la un inamic sau la un posibil inamic, ori la un teritoriu; de asemenea, o agenţie implicată în obţinerea unor informaţii de acest tip. Desigur, nu trebuie consultat chiar orice dicţionar, atunci când se abordează o chestiune atât de importantă.

Intelligence-ului - de la termen la concept sau de ce „suntem pe drumul cel bun"

Într-un articol din anul 1946, Sherman Kent a exprimat o opinie similară, referitor la tendinţele reformei în domeniul intelligence: „În condiţiile date, este surprinzător faptul că nu există mai multe puncte de vedere convergente şi nu se diminuează confuzia cu privire la sensul termenilor de bază. S-ar părea că dificultatea principală este legată de însuşi cuvântul intelligence, care a ajuns să semnifice atât activitatea persoanelor angrenate în acest domeniu, cât şi produsul activităţii lor. Înţelegerea şi expunerea clară a acestei chestiuni este extrem de importantă: prin « intelligence » se înţelege atât procesul în sine, cât şi produsul final al respectivului proces"[12]. O astfel de formulare reprezintă „un pas înainte", dar se poate cu greu afirma că definiţia este concisă şi cuprinzătoare. Se impune o abordare eficientă. Odată ajuns în acest punct, WaIter Laqueur, nemulţumit de faptul că nu există o teorie coerentă cu privire la intelligence[13], face demonstraţia propriului punct de vedere. În mod straniu, el redă punctul de vedere al lui Kent într-o frază care, deşi nu include o nouă perspectivă, face economie de cuvinte: pe de o parte, termenul „intelligence" se referă la o organizaţie care culege informaţii, iar pe de altă parte, la informaţiile care au fost culese[14]. Ambii specialişti, atât Kent cât şi Laqueur, au admis faptul că intelligence reprezintă atât informaţiile, cât şi sistemul organizat de culegere şi exploatare a acestor informaţii. Prin intelligence se înţelege, aşadar, atât o activitate, cât şi un produs al respectivei activităţi[15].

Mark Lowenthal, ofiţer în cadrul Consiliului Naţional al Informaţiilor, este cel care ne aminteşte că intelligence are o sferă noţională ceva mai complexă, cuprinzând mai mult decât informaţiile şi procesarea acestora în beneficiul factorilor decizionali şi al comandanţilor; acest fapt este valabil chiar şi în cazul în care respectivele informaţii sunt, într-o anume măsură, confidenţiale ori secrete. Manualul său, atât de util în domeniul intelligence, cuprinde următoarea definiţie: „« Intelligence reprezintă procesul prin care tipuri specifice de informaţii importante pentru securitatea naţională sunt solicitate, culese, analizate şi furnizate factorilor de decizie; produsele respectivului proces; protejarea acestor procese şi a acestor informaţii prin activităţi contrainformative; şi realizarea de operaţiuni, la solicitarea autorităţilor abilitate"[16]. Lowenthal este pe cale să ajungă la o idee importantă. Prin intelligence se înţeleg mai multe aspecte: informaţiile, procesul şi activitatea. Intelligence se realizează de către „autorităţile abilitate prin lege" - adică de către statele¬naţiune. Dar şi definiţia lui Lowenthal este supradimensionată - ea conţine prea mult balast. Intelligence se poate subsuma totalităţii informaţiilor care sunt „importante pentru securitatea naţională". Dar în categoria informaţiilor „importante pentru securitatea naţională" se pot încadra şi multe alte aspecte, ca de pildă numărul cetăţenilor americani incorporabili de s*x masculin, condiţiile atmosferice din Asia şi vârsta unui membru al unui comitet central. Într-adevăr, aproape orice aspect ce are relevanţă „militară" se poate încadra în definiţia lui Lowenthal, aşa cm multe aspecte cu relevanţă diplomatică se încadrează, la rândul lor, în aceeaşi definiţie. El delimitează în mod corect categoriile, dar aria de cuprindere a acestor categorii este prea extinsă. În plus, definiţia lui Lowenthal este parţial tautologică, în segmentul în care se afirmă că intelligence este ceea ce se protejează prin counterintelligence (contrainformaţii)[17].

Cu toate acestea, se poate sesiza că „suntem pe drumul cel bun", Lowenthal adaugă acea sintagmă interesantă din final: „desfăşurarea de operatiuni". De ce, oare, a făcut el asocierea dintre operaţiuni şi procesarea informaţiilor? Înclin să cred că Lowenthal este un bun observator, care reproduce ceea ce percepe. El ştie că agenţiile de informaţii care utilizează informaţii secrete au avut - şi foarte adesea au încă - legături strânse cu agenţiile care efectuează operaţiuni secrete. Este posibil ca în trecut să se fi petrecut astfel de coincidente, întrucât agentul şi ofițerul operativ erau una şi aceeaşi persoană. În multe situaţii, operaţiunea şi informaţia formează un tot, reprezintă unul şi acelaşi lucru; produsul spionajului nu poate fi cunoscut decât de către cel ce l-a colectat (de teamă ca sursa să nu fie compromisă), astfel încât „culegătorul de informaţii" devine şi analistul respectivelor informaţii. În acest fel a funcţionat K.G.B.-ul, şi absolut nimeni nu poate afirma că tocmai de rafinament ar fi dus lipsă K.G.B.-ul, în demersurile sale informative. Cu toate acestea, alte naţiuni au separat analiza de operaţiuni şi le-au plasat în birouri diferite, uneori sub comanda unui director comun, alteori nu. Este, totuşi, greu de explicat faptul că atât ofiţerii analişti, cât şi cei operativi sunt descrişi ca „făcând" muncă de intelligence.

Un alt bun observator, Abram Shulsky, a remarcat exact acest aspect circumscris domeniului intelligence. Analizând gama variată de activităţi legate de intelligence, el susţine: „... toţi se ocupă de obţinerea sau de infirmarea informaţiilor". În plus, el explică faptul că toate aceste activităţi sunt desfăşurate de către organizaţii care au un numitor comun: una dintre „cele mai semnificative caracteristici ale acestor organizaţii... este secretizarea pe care o reclamă activităţile lor"[18]. Secretizarea este esenţială, întrucât intelligence reprezintă un segment al „confruntării" permanente ce se derulează între naţiuni. Pentru domeniul intelligence, obiectivul constă în deţinerea adevărului, însă căutarea adevărului „implică o confruntare cu un adversar uman, care are o anumită reacţie". În acest fel, Shulsky evidenţiază faptul că secretizarea este necesară în activităţile şi organizaţiile din domeniul intelligence. Într-adevăr, Shulsky este foarte aproape de punctarea următoarei idei: secretizarea reprezintă elementul esenţial al activităţii informative, sens în care el afirmă că „relaţia dintre intelligence şi secretizare reprezintă elementul fundamental care individualizează intelligence în raport cu alte activităţi intelectuale". Dar apoi Shulsky „bate în retragere" în momentul în care trebuie să explice următorul aspect: cm se face că există ideea potrivit căreia întotdeauna agenţiile de intelligence sunt cele desemnate să execute o operaţiune sub acoperire (activităţile secrete derulate în scopul influenţării altor ţări în diverse modalităţi ce nu pot fi puse în sarcina iniţiatorilor lor), şi nu serviciile militare ori corpul diplomatic? De ce, oare, aşa cum, spre exemplu, s-a întâmplat în Statele Unite, Agenţia Centrală de Informaţii (C.I.A.) a fost desemnată să deruleze operaţiuni sub acoperire, în pofida impulsului iniţial al administraţiei Truman de a încredinţa această misiune fie Departamentului de Stat, fie ministrului Apărării? Shulsky depistează existenţa unui tipar, dar se întreabă dacă acest tipar are vreo semnificaţie: chiar dacă, din pure considerente birocratice, organizaţiilor din sfera intelligence le revine răspunderea pentru operaţiunile sub acoperire, totuşi, din perspectivă teoretică şi practică deopotrivă, încă persistă întrebarea: este, oare, necesar ca operaţiunile sub acoperire să fie considera te drept una din componentele activităţii informative?

Se sesizează şi existenţa unei gravitaţii instituţionale, acea forţă care tinde să-i atragă pe ofiţerii de informaţii unii către ceilalţi. Astfel, în anul 1958, un ofiţer C.I.A. din sectorul „Operaţiuni" a remarcat aceeaşi tendinţă care l-a pus în încurcătură pe Shulsky. Totuşi, ofiţerul C.I.A. nu a abandonat ideea, ci a încercat să o explice. Într-un material apărut în „Studii de intelligence", o publicaţie secretă a C.I.A. la vremea respectivă, sub pseudonimul R.A. Random, a fost avansată ideea că, prin însăşi definiţia sa, intelligence conţine întotdeauna un anumit procent de „secret": Intelligence reprezintă culegerea oficială, secretă de informaţii referitoare la alte ţări şi procesarea acestor informaţii, necesare pentru elaborarea şi implementarea politicii externe, precum şi derularea de activităţi acoperite în străinătate, pentru promovarea implementării politicii externe[19]. Prin aceasta se face un alt pas înainte. Se defineşte intelligence drept activitate şi produs deopotrivă, precizându-se că se desfăşoară în condiţii de confidenţialitate în beneficiul statelor, astfel ca factorii decizionali din sfera politică să poată înţelege evoluţiile exteme; se precizează, de asemenea, că şi operaţiunile secrete sunt incluse în intelligence, acele operaţiuni care sunt derulate pentru a genera anumite efecte pe sol străin. Definiţia sus-amintită conţine extrem de puţine elemente ce ar putea comporta interpretări diferite sau care ar putea genera ambiguităţi ori echivocuri. Definiţia conţine multe din elementele absolut necesare, iar elementele inutile ori redundante sunt puţine sau inexistente.
- Va urma -

-------------------------------------------------------
[10] http://translate.google.ro/translate?hl=ro&sl=en&u=http://oxforddictionaries.com/
[11] http://www.amazon.com/Houghton-0618396012-Websters-Hardbound-Dictionary şi www.merriamwebster.com/dictionary/intelligence
[12] Sherman Kent, „Prospects for the National Intelligence Service", Yale Review, 36 (Autumn 1946), p. 117. Emphases in original.
[13] Teoria Intelligence-lui a prins contur prin contribuţiile ulterioare cm este şi lucrarea Intelligence Teory, Key questions and debates, editată in 2009, de Peter Gill, Stephen Marrin şi Mark Phythian, în editura Routlege din care se pot menţiona studiile Intelligence as risk shifting, autor Michael Warner pp. 16-33, Theory of surprize, autor James J. Wirtz, Theories of intelligence: where should we go and how might we proceed, autor Peter Gill ,pp.208 -227.
[14] Walter Laqueur, A World of Secrets: The Uses and Limits of Intelligence Să ne înţelegem profesia. Se caută o definiţie a termenului «1ntelligence» ", (New York, NY: Basic Books, 1985), p.12
[15] Michael Warner wanted: A Definition of „intelligence" Understanding Our Studies in Intelligence, 46-3, 2022, pp.15-22
[16] Mark M. Lowenthal, Intelligence: From Secrets to Policy (Washington, DC: Congressional Quarterly Press, 2002, second edition, p. 8.
[17] Michael Warner, art. Cit. Pp.15-20.
[18] Abram N. Shulsky (revised by Gary J. Schmitt), Silent Warfare: Understanding the World of Intelligence (Washington, DC: Brassey's (US), 2002 [third edition]), pp. 1-3, 171-176.
[19] H. A. Random, Intelligence as a Science, Studies in Intelligence, Spring 1958, p. 76. Declassified.

📷

Articole asemanatoare

Realităţi americane - 02.10.16

Ce este Intelligence-ul? (3) - 28.09.16

Ce este Intelligence-ul? (1) - 21.09.16

Românii din Franţa sancţionează lipsa de reacţie a autorităţilor române - 14.09.16

Autismul politic și insecuritatea națională - 12.09.16

Ce este Intelligence-ul? (3)

📷

📷

📷

Col. (r) Dr. Tiberiu Tănase

Miercuri, 28 Septembrie 2016 17:59

📷În pofida faptului că definiţia lui Random este de calitate, ea a generat o reacţie abia după şase luni. Un ofiţer de contrainformaţii din cadrul C.I.A. a publicat, sub pseudonimul Martin T. Bimfort, în „Studii de intelligence", un material în care s-a plâns de faptul că Random a omis contrainformaţiile din prezentarea elementelor constitutive ale noţiunii intelligence. Bimfort aduce modificări la definiţia lui Random, astfel: Intelligence reprezintă culegerea şi procesarea informaţiilor privitoare la alte ţări şi la agenţii acestora, ce sunt necesare unui guvern pentru politica sa externă şi pentru securitatea naţională, desfăşurarea, în exterior, de activităţi ce nu le pot.fi imputate, în scopul facilitării implementării politicii externe, precum şi protecţia procesului, a produsului, a persoanelor şi organizaţiilor angrenate în acest proces împotriva deconspirării neautorizate[20]. Această formulare nu pare să fie de folos în găsirea unei definiţii adecvate. Bimfort adaugă „sarea şi piperul" la definiţia lui Random, dar din însăşi introducerea elementului „contrainformativ" transpare faptul că Bimfort a pierdut unul din elementele esenţiale ale definiţiei lui Random: afirm aţi a potrivit căreia intelligence este o activitate de stat care reclamă secretizarea. Dacă Bimfort ar fi conştientizat acest aspect, atunci ar fi admis faptul că o activitate ce este oficială şi secretă ipso facto implică şi activităţi suplimentare de păstrare a secretului. Astfel, completarea făcută de Bimfort - „protejarea atât a procesului, cât şi a produsului, precum şi a persoanelor şi organizaţiilor implicate, faţă de deconspirări neautorizate" - nu este numai greoaie, ci şi superfluă. Mai mult, respectiva definiţie este nefolositoare, întrucât depăşeşte cadrul contrainfonnativ, şi subsumează diverse funcţii comune, circumscrise securităţii, ce se regăsesc şi în multe birouri guvernarnentale şi întreprinderi private. Tocmai această analiză critică a lui Bimfort ne conduce, vrând nevrând, spre un aspect important. În ce anume constă diferenţa dintre securitate (şi aspectele conexe aplicării legii, legate de reţinere şi urmărire judiciară, din perspectiva riscurilor la adresa securităţii) şi contrainformaţii?

Consideram, că diferenţa constă tocmai în caracterul secret. Există numeroase agenţii şi firme care au compartimente de securitate; de asemenea, multe dintre acestea desfăşoară şi activităţi de investigaţii. Dar, acest lucru nu înseamnă că toate respectivele organizaţii sunt, prin urmare, agenţii de informaţii. Securitatea şi activitatea de investigaţii împotriva spionilor străini devine „activitate contrainformativă" atunci când respectiva activitate trebuie să se desfăşoare în secret, de teama de a nu îi pune în gardă pe spionii înşişi sau de teama de a nu alerta serviciul în slujba căruia aceşti spioni actionează. Într-adevăr, caracterul secret reprezintă elementul-cheie în definirea termenului intelligence, întocmai cm Random a lăsat să se înţeleagă. Inexistenţa secretelor indică faptul că nu avem a face cu o activitate informativă. Într-o gândire corectă, activitatea informativă reprezintă acea gamă de activităţi - fie ele analiză, culegere ori acţiuni sub acoperire - desfăşurate în beneficiul politicii externe a unei naţiuni, activităţi a căror existenţă ar fi negată în cazul în care „subiecţii" externi ai respectivelor acţiuni ar depista implicarea unei alte ţări şi, în consecinţă, ar acţiona diferit.

O definiţie completă a termenului, care să precizeze ce anume este intelligence, fără a mai conţine şi tot soiul de aspecte referitoare la ce nu este intelligence, ar trebui să cuprindă mai multe elemente. în aceaste condiţii, Michael Warner afirma că intelligence reprezintă acel „ceva" care este[21]:
- dependent de surse şi metode secrete, în vederea obţinerii unei eficacităţi totale; desfăşurat de către ofiţeri ai statului, pentru obiective de stat (aceasta presupune faptul că directivele primite de respectivii ofiţeri sunt iniţiate de liderii civili şi militari ai statului);
- axat pe elemente din exterior - de regulă alte state, dar adesea cetăţeni, corporaţii sau grupuri din exterior (în cazul în care activitatea respectivă vizează cetăţenii propriei ţări, atunci această activitate devine o ramură fie a domeniului aplicării legii, fie a sistemului guvernamental);
- circumscris producerii şi diseminării informaţiilor;
- angrenat în influenţarea entităţi lor străine, prin mijloace ce nu pot fi puse în sarcina guvernului în activitate (dacă activităţile sunt „la vedere" şi au un caracter explicit, declarat, acestea reprezintă aria de competenţă a diplomaţiei; dacă în aceste activităţi sunt folosiţi membri ai forţelor armate, atunci respectivele activităţi ţin de domeniul militar).

De ce trebuie să înțelegem iпtelligeпсе-ul?

Diverse agenții s-au descurcat bine ani de zile, fără să aibă la îndemână о dеfinițiе „bună de pus în ramă" pentru iпtelligeпсе. Mai mult, s-ar putea аfirmа și сă este рuțin probabil сă „înаrmаrеа" acestor agenții сu о atare dеfințiе ar fi de natură să le rеvоluțiоnеzе activitatea. Сu toate acestea, dеfințiа Intelligence-ului poate fi de folos atât cercetatorilor şi analiştilor, care studiază acest domeniu, dar este utilă şi Соmunității de Infоrmații și societății , sub mai multe aspecte. Pornind de tеrmenul Intelligence se poate аfiпnа сă există tеrmeni deja consacrații de tipul iпtelligeпce care stau la baza unor concepte din domeniul securităţii și care au mai multe semnificatii în limba română (cazul Intelligence). Deci, se poate observa importanța și utilitatea folosirii corecte а unor tеrmeni deja consacrații în vocabularul curent al culturii de securitate/intelligence și de securitate care sunt iпtelligeпce-ul, couпteriпtelligeпce-ul (tradus prin соntrаinfопnаtii), competitiv intelligence (competiție prin informații) etc. Conceptului „intelligence" este ипиl diп coпceptele complexe în sensul în care poate fi utilizat din cel рuțiin trei perspective și anume: proces[22], orgaпizație[23] și produs[24].
- intelligence -ul din perspectiva procesului - poate reprezenta „ansamblul operaţiilor de culegere, filtrare, analiză a datelor şi informaţiilor[25] şi de diseminare a produselor de intelligence cu valoare acţionabilă pentru a satisface necesităţile unui consumator specific"[26].
- intelligence-ul ca organizaţie - defineşte structurile, unităţile, agenţiile, care pun în practică procesul respectiv şi elaborază produsul final[27].
- intelligence ca produs - din această perspectivă intelligence -ul reprezintă acel produs realizat la nivelul structurilor de informaţii rezultat din culegerea, selectarea, evaluarea, analiza, integrarea şi interpretarea informaţiilor, unele secrete alte nu, ce oferă liderilor, politici sau militari, informaţiile necesare luării unor decizii de interes naţional[28].
Termenul intelligence ar trebui utilizat ca atare în limba română, iar conceptul de intelligence poate fi înţeles în sensul său complex de proces, organizaţie şi produs atatât în studiile de specializate, cât și în cultura de securitate, dar şi în vocabularul curent.

---------------------------------------------------

[20] Martin T. Bimfort, A Definition of Intelligence, Studies in Intelligence, Fall 1958, p. 78. Declassified.
[21] Michael Warner art cit https://www.cia.gov/library/center-for-the-study-of-intelligence/kent csi/vol46no3/html/v46i3a02p.htm
[22] Intelligence -ul din perspectiva procesului sau а producereii de informatii -reprezinta un proces analitic, organizat și destașurat de către structuri specializate de analiză-sinteză, ре baza coroborării, integrării, analizării și evaluării datelor care, luate separat, aparent nu аu о semnificație deosebită, dar care, stocate, preluate și interpretate, ulterior, într-un context dat, capată importanță operativă. Aceast proces (intelligence) poate аvеа două componente: strategică și operațională, vezi Tiberiu Tănase, Intelligence modern, în Revista Intelligence nr, 16 iulie-septembrie 2009.
[23] Agenția/ Serviciu de informații -repreziпtă о instituțiiе publică sau privată, legal constituită, care utilizează metode, mijloace, proceduri și tehnici specifice activității de infопnаții, în scopul cautării, culegerii, verificării, prelucrării, docuтeпtării, stocării sau coтuпicării iпfor¬тațiilor de iпteres beneficiarilor/utilizatorilor abilitați sau unor еntități interesate (instituții, agenți economici, persoane private), îп forтe și тodalitați iпstituite potrivit legii și nопnеlоr interne.
[24] vezi Mark Lowenthal, Iпtelligeпce: froт secret to рolicy, Washington DC: Congressional Quarerly Press, 2002
[25] Intelligence (informaţie finită): informaţie supusă unui proces complex de analiză, careza i s-a adăugat valoare. Vezi www.Intelligence Competitiv un alt mod de a gândi în afaceri -glosar.
[26] Herbert E Mayer, Adevărata lume a intelligencelui, New York, 1987.
[27] Apud, Dan PIăviţu, Revoluţia informaţiilor în epoca postmodernă în „Informaţiile militare în contextul de securitate actual, coordonator Sergiu T. Medar, Editura Centrului Tehnic Editorial al Armatei, Bucureşti, 2006. p. 46
[28] În terminologia N.A.T.O., intelligence -ul reprezintă produsul finit obţinut în urma prelucrării informaţiilor brute.( vezi Doctrina de informaţii a N.A.T.O., A1P- 2.0 ), iar în accepţiunea prevederilor Doctrinei naţionale a informaţiilor pentru securitat , produsul informaţional (intelligence n.n.) este considerat un rezultat al activităţii de procesare (producere) a informaţiilor pentru securitate, obţinut de către structuri analitice specializate, materializat şi individualizat în documente şi forme de evidenţă specifice şi destinat factorilor decizionali stabiliţi de lege. (Doctrinei naţionale a informaţiilor pentru securitate, adoptată în şedinţa C.S.A.T. din 23 iunie 2004, p. 35).

📷

Articole asemanatoare

Realităţi americane - 02.10.16

Ce este Intelligence-ul? (2) - 25.09.16

Ce este Intelligence-ul? (1) - 21.09.16

Românii din Franţa sancţionează lipsa de reacţie a autorităţilor române - 14.09.16

Autismul politic și insecuritatea națională - 12.09.16