Dana Turcu-Psiholog

🎯Presiunea, frica de eșec și felul în care ne sabotăm singuri în momentele decisive sunt teme de interes pentru mine, iar în ultima vreme am avut multe ocazii să le observ pe terenul de fotbal. ⚽️

🥅La Mondialul care tocmai s-a încheiat, au ratat de la unsprezece metri și Messi, și Mbappé, iar rata de transformare a penalty-urilor a fost cea mai slabă de când există statistici. Aceiași jucători care nimeresc lovitura asta de mii de ori la antrenament. Singura diferență este presiunea. Pentru că penalty-ul nu se ratează din picior, ci cu câteva secunde mai devreme, în mintea celui care execută. Iar partea bună este că mentalul se antrenează, exact ca lovitura în sine.🧠

👉 Iată opt lucruri care chiar contează în antrenamentul acestor momente:
𝟏.𝐂𝐨𝐧𝐬𝐭𝐫𝐮𝐢𝐞𝐬̦𝐭𝐞 𝐨 𝐫𝐮𝐭𝐢𝐧𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐫𝐞𝐩𝐞𝐭-𝐨 𝐩𝐚̂𝐧𝐚̆ 𝐝𝐞𝐯𝐢𝐧𝐞 𝐚𝐮𝐭𝐨𝐦𝐚𝐭𝐚̆. Când corpul știe exact ce are de făcut, mintea care se blochează are mai puțin de spus.
𝟐.𝐃𝐞𝐜𝐢𝐝𝐞 𝐮𝐧𝐝𝐞 𝐭𝐫𝐚𝐠𝐢 𝐢̂𝐧𝐚𝐢𝐧𝐭𝐞 𝐬𝐚̆ 𝐩𝐨𝐫𝐧𝐞𝐬̦𝐭𝐢 𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐦𝐢𝐧𝐠𝐞. Sub presiune, cei care se răzgândesc în ultima clipă ratează cel mai des.
𝟑.𝐍𝐮 𝐭𝐞 𝐠𝐫𝐚̆𝐛𝐢. Graba spre minge nu este curaj, este dorința de a scăpa de tensiune. Ia-ți timpul tău, respiră, apoi execută.
𝟒.𝐈̂𝐧𝐯𝐚𝐭̦𝐚̆ 𝐬𝐚̆ 𝐫𝐞𝐬𝐩𝐢𝐫𝐢 𝐜𝐚 𝐬𝐚̆ 𝐢̂𝐭̦𝐢 𝐫𝐞𝐠𝐥𝐞𝐳𝐢 𝐭𝐞𝐧𝐬𝐢𝐮𝐧𝐞𝐚. O respirație calmă, pe drumul spre punct, te aduce în zona în care poți da tot ce ai mai bun.
𝟓.𝐀𝐧𝐭𝐫𝐞𝐧𝐞𝐚𝐳𝐚̆-𝐭𝐞 𝐬̦𝐢 𝐢̂𝐧 𝐦𝐢𝐧𝐭𝐞, 𝐦𝐞𝐫𝐞𝐮 𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐫𝐞𝐮𝐬̦𝐢𝐭𝐚̆. Repetarea mentală a loviturii reușite pregătește mult mai bine decât retrăirea la nesfârșit a ratării.
𝟔.𝐄𝐱𝐩𝐮𝐧𝐞-𝐭𝐞 𝐭𝐫𝐞𝐩𝐭𝐚𝐭 𝐥𝐚 𝐩𝐫𝐞𝐬𝐢𝐮𝐧𝐞, 𝐧𝐮 𝐝𝐢𝐧𝐭𝐫-𝐨 𝐝𝐚𝐭𝐚̆. Adaugă pas cu pas public, miză și oboseală, ca sistemul nervos să învețe că poate performa în prezența tensiunii.
𝟕.𝐌𝐚̆𝐬𝐨𝐚𝐫𝐚̆-𝐭𝐞 𝐝𝐮𝐩𝐚̆ 𝐩𝐫𝐨𝐜𝐞𝐬, 𝐧𝐮 𝐝𝐮𝐩𝐚̆ 𝐫𝐞𝐳𝐮𝐥𝐭𝐚𝐭. Ți-ai păstrat rutina, ai respirat, ai rămas la decizie. Astea depind de tine. Rezultatul, nu întotdeauna.
𝟖.𝐒𝐜𝐡𝐢𝐦𝐛𝐚̆ 𝐠𝐚̂𝐧𝐝𝐮𝐥 𝐝𝐢𝐧 "𝐚 𝐧𝐮 𝐫𝐚𝐭𝐚" 𝐢̂𝐧 "𝐚 𝐦𝐚𝐫𝐜𝐚". Cine merge la punct gândind să nu ratez își crește frica de eșec. Cine merge gândind mă duc să marchez intră cu totul altfel în moment.

Am scris pe larg despre ce se întâmplă cu mentalul unui sportiv sub presiune, cu tot ce e în spatele acestor idei.
Link către articol în comentarii 🔗⬇️

În fiecare vară, în această perioadă, se trezesc toți apărătorii moralității și încep judecățile la adresa festivalului Beach Please și a tinerilor care merg acolo. Sunt etichetați în toate felurile, sunt numiți "cea mai ratată generație de până acum", iar părinții lor sunt puși automat în aceeași oală, ca și cm ar fi eșuat cumva colectiv în educarea copiilor.

Ce mi se pare interesant e câți dintre cei care aruncă aceste verdicte se ascund în spatele unui titlu. Un doctorat sau o poziție de “specialist” nu transformă automat o părere într-un adevăr universal valabil. Poți avea o diplomă și, în același timp, poți vorbi din prejudecată, din nostalgie sau pur și simplu din nevoia de a te simți superior unei generații pe care nu o înțelegi.

Fiica mea este acum acolo, alături de prietenii ei, se distrează așa cm știe ea mai bine la vârsta asta. Eu am rămas acasă, cu fricile mele de mamă, cu gândurile care apar firesc atunci când copilul tău e departe și tu nu ai control. Dar încerc să mi le domolesc, pentru că am încredere în felul în care ei aleg să se distreze. Nu pentru că nu mi-ar trece prin cap tot felul de scenarii, ci pentru că am ales să cresc un copil căruia să îi pot da încredere.

Cred că orice generație tânără a fost, la vremea ei, criticată de generația dinaintea ei. Diferența e că acum avem telefoane și rețele sociale, deci judecata se vede și circulă mult mai repede. Nu neg că sunt lucruri de discutat legate de excese, de consum, de felul în care ne petrecem timpul liber. Dar asta e cu totul altceva decât să arunci cu generalizări peste mii de tineri pe care nu îi cunoști, doar ca să te simți în tabăra celor “responsabili”.

Poate ar fi mai sănătos să ne întrebăm ce ne deranjează de fapt la ei, în loc să ne grăbim să dăm verdicte definitive. Iar pentru noi, părinții, poate cel mai greu și cel mai important exercițiu e să învățăm să avem încredere, chiar și atunci când ne e frică.

De multe ori un adult care nu se mai simte bine în viața lui nu va ști ce să adreseze în terapie. În fața terapeutului va spune ”nu știu exact de ce sunt aici". Viața pare că funcționează și arată bine din exterior, dar totuși ceva l-a adus acolo.

De cele mai multe ori e o acumulare de lucruri mici pe care le-a normalizat pe rând. Oboseala, iritabilitatea, senzația că face lucrurile pe pilot automat, că trece prin zile fără să fie cu adevărat prezent în ele. Că bucuria a devenit mai rară sau mai plată decât își amintește că era.

Uneori pare ceva cognitiv, gânduri care se învârt în cerc fără să ajungă undeva, dificultatea de a lua decizii, senzația că mintea e tot timpul ocupată dar nu cu ceva anume. Alteori e o retragere treptată, din conversații, din planuri, din relații, fără un moment clar în care a decis asta.

Niciun semn dintre astea, luat singur, nu pare suficient de grav ca să justifice ceva și tocmai de aceea oamenii așteaptă. Dar ceea ce am observat e că de obicei nu e un singur semn, ci mai multe care coexistă în liniște de luni sau ani de zile, normalizate rând pe rând, până când devine greu să îți amintești cm era altfel.

Omul ajunge în terapie ca să găsească niște răspunsuri și pentru asta trebuie să își pună niște întrebări. Poate că nu știe ce întrebări să își pună și pentru asta este terapeutul acolo. Pentru că, văzând lucrurile din exterior și adresând întrebări, începe ușor să se facă lumină și să se ivească răspunsurile. Pe care nu terapeutul le dă. El doar asistă, însoțește în proces. Toată treaba o face cel care a venit acolo căutând.

Când m-am gândit prima dată că aș vrea să merg în terapie, am amânat momentul luni bune. Tot găseam motive să aștept și să mă conving că nu e așa grav, că nu am nevoie cu adevărat, că nu se justifică să cer ajutorul. Mi se părea, ca multor oameni de altfel, că trebuie să ai probleme grave ca să ajungi la psiholog, eventual să fii chiar și puțin ”nebun”. Sau mă gândeam: „și ce-ar putea să-mi spună și eu să nu știu despre mine?". Cred că era acolo și o rușine subtilă, despre ce aș putea descoperi, despre ce ar crede lumea.
Când am ajuns să lucrez cu mine și despre mine mi-am dat seama că aș fi avut mult de câștigat dacă aș fi început mai devreme. Mult mai devreme. Cred că aș fi câștigat ani din viață, de decizii, de asumare.
Nu știu daca rezonați cu ce simt si am simțit eu dar, de-a lungul timpului, am regăsit la oameni din jur, la clienti, ideile care trecuseră și prin mintea mea. Cred că concluzia ar fi că nu e de așteptat să se înâtmple ceva ”grav” care sa justifice terapia. Terapia este ca un ritual de igienă personala,o faci și te simți mai bine cu tine. Nu stiu cm sa explic mai bine, cred ca trebuie sa incercati 😊

PS: poza este de pe vremea când amânam momente...

Dacă ai ajuns pe pagina asta și ai avut impresia că nu e pentru tine, probabil ai văzut mult conținut despre copii, despre adolescenți, despre părinți. Și da, asta e o parte importantă din ce fac, însă nu e tot ce fac.

Lucrez și cu adulți și îmi dau seama că n-am spus asta aproape niciodată pe aici, ceea ce e puțin absurd dacă stau să mă gândesc. Poate pentru că mi-am zis că se înțelege de la sine. Nu se înțelege, și am realizat asta recent când am fost recomandată cuiva ca psihoterapeut care lucrează cu adolescenți. M-am oprit și m-am gândit că e foarte posibil ca lumea să creadă că asta e nișa mea, mai ales dacă intră pe această pagină.

Lucrez atât cu evaluare clinică, cât și cu intervenție psihoterapeutică, cu adulți aflați în momente de criză, dar și cu cei care simt că ceva nu e în regulă de multă vreme fără să știe exact ce. În perioada următoare o să scriu mai mult despre ce înseamnă asta concret, pentru că mi se pare că subiectul merită mai mult spațiu decât i-am acordat.

Vineri deschidem porțile atelierului dedicat adolescenților care se pregătesc pentru Evaluarea Națională. Știu că presiunea e mare, așa că ne propunem să transformăm emoțiile din „inamici” în „aliați”.

Ce facem concret?

-Învățăm tehnici de „îmblânzire” a anxietății de examen.

-Discutăm strategii de lucru eficiente pentru a câștiga timp și claritate.

-Construim încrederea de care au nevoie în fața foii de examen.

Ne vedem vineri!🩷

Examenele vin la pachet cu stres, emoții și multă presiune 📚💭

În cadrul atelierului “Obiectiv: Liceu. Atelier de îmblânzit emoții”, alături de Dana Turcu, psiholog, vei descoperi metode practice prin care îți poți gestiona anxietatea, organiza mai eficient și aborda examenele cu mai multă încredere ✨

📲 Rezervă-ți locul în Zbor App!

Am scris pentru Pagina de Psihologie un articol despre o carte pe care am recomandat-o mult parinților în ultimii ani.

Pubertatea nu mai arată astăzi cm arăta în generațiile anterioare. Schimbările apar mai devreme, emoțiile sunt intense, iar părinții rămân adesea fără repere clare.

Pe Pagina de Psihologie vorbim despre cartea „Ups, pubertatea!“, un ghid actual și foarte util despre creierul adolescentin, schimbările de dispoziție, comunicare, anxietate, somn și relația dintre părinți și adolescenți.

O lectură care poate aduce mai multă claritate și mai puțină panică în această etapă a vieții. 🤍

🔗 https://buff.ly/cG6LVtd

Ne vedem vineri!
Înscrieri în aplicația ZBOR!

😵‍💫 Când stresul preia controlul, nici ce ai învățat nu mai pare suficient.

La atelierul „Strategie de nota 10”, alături de Dana Turcu, înveți cm să-ți gestionezi emoțiile, să rămâi focusat și să intri la examenul de Bac cu mai multă claritate și încredere. 🎯✨

Redistribui această listă pentru că merită salvată și recitită. Citește asta ca pe un checklist, nu ca pe o listă de deziderate. Câte bifezi deja? Câte ți-ar plăcea să bifezi?

Observ că atunci cînd vine vorba de procesul terapeutic, toată lumea fuge după “vindecare totală” și schimbări majore, cataclismice. În realitate, sistemul nervos nu susține astfel de schimbări.

Așa că las aici o listă cu lucruri mici, aparent, însă extrem de importante, care se întîmplă ușor ușor, pas cu pas, cînd îți reglezi sistemul nervos, într-o ordine aleatorie, așa cm îmi vin acum:

- Un sistem digestiv care funcționează ceas, în loc de constipație, diaree, colon iritabil și așa mai departe. Unul dintre lucrurile care se întîmplă atunci cînd sistemul nostru nervos este extrem de dereglat este că sistemul digestiv îi urmează aproape imediat și ne confruntăm toată viața cu probleme gastrointestinale.
- Un somn bun, odihnitor - adormi cînd te pui în pat, readormi în cazul în care te trezești noaptea să mergi la baie, te trezești odihnit. O mare parte dintre problemele noastre emoționale se rezolvă cu o noapte bună de somn. Nopțile de somn rău sînt responsabile pentru stări accentuate de neliniște, de tristețe, incapacitatea de a lua decizii, ceață mentală și așa mai departe.
- Capacitatea de a delega, de a avea încredere în ceilalți că se descurcă, de a nu face micromanagement, de a fi capabil să lași în mîna altora lucruri pe care altădată le-ai fi făcut tu ca să verifici, ca să fii sigur că totul este perfect.
- Flexibilizarea răspunsurilor și capacitatea de a interveni dacă ceva merge greșit, pentru a-l repara fără să fie nevoie să controlezi totul dinainte.
- Capacitatea de a te bucura de lucruri foarte mici și de a simți un entuziasm copil în fața unor lucruri aparent banale.
- Capacitatea de a rămîne neclintit și liniștit în momente în care altădată ai fi tresărit foarte tare, te-ai fi speriat foarte tare, ai fi avut nod în stomac, puls foarte accelerat și gînduri extrem de prăpăstioase.
- Capacitatea de a mînca, bea, dormi, ieși în aer liber, a te mișca, a te conecta, a face lucruri pentru tine exact în măsura în care ai nevoie, nu din compulsie, nu din nevoie de a acoperi ceva care doare, nu obsesiv.
- Capacitatea de a sta cu un disconfort fără să reacționezi imediat, fără să te grăbești să rezolvi, să eviți sau să amorțești.
- Capacitatea de a nu mai simți că totul e urgent, apar spații între stimul și reacție.
- Capacitatea de a spune “nu” fără vinovăție sau explicații interminabile. Ba chiar cu bucurie, știind că fiecare “nu” spus altora e un “da” spus ție.
- Să poți cere ajutor fără rușine sau senzația că deranjezi, că te milogești, că te umilești, că ar trebui să știi tu sau să poți tu.
- O relație mai blîndă cu propriul corp, care nu mai e doar un loc al simptomelor, ci începe să fie un loc în care poți avea încredere.
- Capacitatea de a îți da seama mai repede ce simți și să poți pune în cuvinte, fără să te pierzi complet în emoție.
- Capacitatea de a nu mai lua totul personal, apare un pic de distanță între tine și reacțiile celorlalți. Poți vedea cînd e despre ei și cînd despre tine.
- Capacitatea de a te opri din muncă, din scroll sau din orice, fără să simți că se prăbușește ceva dacă nu continui.
- Să îți vină natural să respiri mai adînc, fără să fie un exercițiu.
- capacitatea de îți recunoaște limitele mai devreme, înainte să ajungi la epuizare.
- O toleranță mai mare la incertitudine, nu mai ai nevoie să știi tot, imediat.
- Să nu mai simți nevoia să explici sau să te justifici constant.
- Să apară momente de liniște în cap, fără zgomot continuu.
- Capacitatea de a îți face planuri fără să simți că totul o să meargă prost și e nevoie să ai backup la backup la backup.
- Să îți vină să faci lucruri fără să te împingi de la spate, apare o formă de energie mai curată, mai liniștită.
- Să simți că ai timp, chiar și atunci cînd nu ai.

În luna mai pregătesc 2 ateliere gratuite pentru elevii din Constanța care se pregătesc de examene.
𝐔𝐧 𝐬𝐢𝐧𝐠𝐮𝐫 𝐬𝐮𝐛𝐢𝐞𝐜𝐭: 𝐜𝐮𝐦 𝐬𝐚̆ 𝐧𝐮 𝐭𝐞 𝐬𝐚𝐛𝐨𝐭𝐞𝐳𝐢 𝐬𝐢𝐧𝐠𝐮𝐫 𝐢̂𝐧 𝐜𝐞𝐚 𝐦𝐚𝐢 𝐢𝐦𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐧𝐭𝐚̆ 𝐩𝐞𝐫𝐢𝐨𝐚𝐝𝐚̆ 𝐚 𝐚𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐬̦𝐜𝐨𝐥𝐚𝐫.

🎯 𝐁𝐀𝐂: 𝐒𝐭𝐫𝐚𝐭𝐞𝐠𝐢𝐚 𝐝𝐞 𝐧𝐨𝐭𝐚 𝟏𝟎. 𝐀𝐭𝐞𝐥𝐢𝐞𝐫 𝐝𝐞 𝐬𝐞𝐥𝐟-𝐦𝐚𝐧𝐚𝐠𝐞𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐬𝐮𝐛 𝐩𝐫𝐞𝐬𝐢𝐮𝐧𝐞
📅 8 mai | 18:00 – 19:00 | Zbor Hub Constanța
Cls. 11-12 — tehnici de studiu eficient, gestionarea anxietății de performanță și mindset pentru rezultate reale.

🎯 𝐎𝐛𝐢𝐞𝐜𝐭𝐢𝐯 𝐋𝐈𝐂𝐄𝐔: 𝐀𝐭𝐞𝐥𝐢𝐞𝐫 𝐝𝐞 𝐢̂𝐦𝐛𝐥𝐚̂𝐧𝐳𝐢𝐭 𝐞𝐦𝐨𝐭̦𝐢𝐢
📅 17 mai | 18:00 – 19:00 | Zbor Hub Constanța
Cls. 8 — primul examen mare merită o pregătire pe măsură: emoții, organizare și strategii concrete.

Locuri limitate. Înscrieri în aplicația Zbor Hub Constanța .