Veridio

Evaluări în care rezultatul „iese” prea bine.
Nu pentru că realitatea îl susține. Ci pentru că metoda a fost dusă acolo.

Comparabile există. Dar nu sunt relevante. Diferențe prea mari. Ajustări prea multe. Ipoteze prea forțate.

Și, la final, totul pare coerent. Dar este construit. Nu descoperit.
În astfel de cazuri, abordarea prin piață nu mai validează valoarea. O confirmă.

Diferența pare subtilă. Dar este esențială.
Pentru că evaluarea nu ar trebui să plece de la un rezultat și apoi să caute susținere. Ar trebui să plece de la realitate. Și să ajungă la un rezultat.

În evaluare, metoda nu este un instrument de justificare. Este un instrument de înțelegere.

Pentru că evaluarea înseamnă mai mult decât calcule.

Intuiția în evaluare: mit sau realitate?
Intuiția în evaluare nu este un mit. Dar nici nu este „feeling”.

Poți avea toate cifrele corecte și totuși să simți că ceva nu se leagă.

De cele mai multe ori, nu e intuiție. Este experiență. Ai mai văzut situația. În alte forme. În alte contexte. Și creierul recunoaște tiparul înainte să-l poți explica.

Am întâlnit cazuri în care analiza era impecabilă, dar semnalul inițial spunea altceva. Și, de multe ori, exact acel semnal s-a confirmat.

Intuiția nu înlocuiește analiza. O validează sau o pune sub semnul întrebării.

În evaluare nu alegi între ele. Le folosești împreună.

Pentru că evaluarea înseamnă mai mult decât calcule.

Nu devii un evaluator mai bun făcând mai multe evaluări.
Poți face zeci. Sau sute. Și totuși să repeți aceleași greșeli.

La început, te bazezi pe modele. Pe metodologie. Pe reguli.
În timp, începi să vezi dincolo de ele. Observi tipare. Înțelegi contextul mai repede.

Dar progresul real nu vine din experiență acumulată. Vine din experiență înțeleasă. Din greșeli analizate. Din întrebări puse mai bine.

Un evaluator mai bun nu este cel care știe mai mult. Este cel care înțelege mai bine.
Pentru că, în timp, nu doar îți rafinezi analiza.
Îți rafinezi judecata.

Pentru că evaluarea înseamnă mai mult decât calcule.

Evaluatorul în raportarea financiară vs. evaluatorul pentru garantare.

Din experiența noastră de evaluatori, contextul schimbă perspectiva.
Același activ poate fi analizat diferit, în funcție de scopul evaluării (utilizarea desemnată).

În raportarea financiară, accentul este pe reflectarea unei valori corecte, în conformitate cu standardele contabile. Este o abordare apropiată de conceptul de „fair value” sau cât valorează acel activ în contextul afacerii din care face parte.

În evaluarea pentru garantare, lucrurile se schimbă. Apare o dimensiune suplimentară: prudența. Banca nu se uită doar la valoare, ci la cât de sigură este acea valoare în timp și în condiții mai puțin favorabile.

Am întâlnit situații în care aceeași proprietate avea valori diferite în cele două contexte. Nu pentru că una era greșită. Ci pentru că scopurile erau diferite.

Evaluatorul nu schimbă doar cifrele. Schimbă perspectiva. Iar înțelegerea contextului este esențială pentru a înțelege rezultatul.

Pentru că evaluarea înseamnă mai mult decât calcule.

Cum influențează antreprenorul valoarea unui business? Businessul reflectă antreprenorul.

Două businessuri similare pot avea valori foarte diferite.
Diferența nu este întotdeauna în cifre. Este (și) în antreprenor.

Am întâlnit afaceri cu produse bune, piață corectă, rezultate decente — dar fără direcție clară. Și, invers, businessuri imperfecte, dar conduse de antreprenori care știau exact ce construiesc.

Deciziile, viziunea, capacitatea de adaptare — toate acestea influențează direct sustenabilitatea unui business. Și, implicit, valoarea lui.

Pentru că un business nu este doar un set de procese. Este rezultatul unor alegeri.

În evaluare, nu analizezi doar ce este construit. Analizezi și cine construiește. Și perspectiva.

Pentru că evaluarea înseamnă mai mult decât calcule.

Fie ca Sărbătorile Pascale să ne aducă pace și lumină, să ne unească întru iertare, împăcare și speranță pentru vieți trăite cu sens și împlinire sufletească.

Cât de obiectivă este, de fapt, o evaluare?
Obiectivitatea este o țintă. Dar nu este absolută.

Evaluarea se bazează pe date, standarde și metodologii clare. Există reguli și bune practici care asigură consistență.

Și totuși, în interiorul acestui cadru, există spațiu pentru judecată profesională. Alegerea ipotezelor. Selectarea și ajustarea comparabilelor. Interpretarea contextului. Toate acestea implică decizii.

Am întâlnit multe situații în care două evaluări respectau aceleași standarde, dar ajungeau la rezultate diferite. Nu din lipsă de obiectivitate, ci din diferențe de interpretare.

Evaluarea nu este complet subiectivă. Dar nici complet obiectivă. Este un echilibru între reguli și judecată.

Iar calitatea rezultatului ei depinde de modul în care acest echilibru este gestionat.

Pentru că evaluarea înseamnă mai mult decât calcule.

Evaluarea… muncă (numai) de birou? Rolul inspecției și al discuțiilor cu oamenii.

În evaluare există tentația de a transforma totul într-un proces de birou: primești documente, analizezi cifrele și redactezi raportul.
Mai ales în evaluările pentru garantarea împrumuturilor, acest tip de lucru a devenit aproape standard.

Dar realitatea activelor nu stă doar în documente.
Inspecția proprietății și, mai ales, discuțiile cu antreprenorii scot la suprafață o dimensiune pe care niciun Excel nu o poate surprinde: povestea din spatele proprietății.
Modul în care a fost construită, deciziile, riscurile asumate, contextul real și de perspectivă al afacerii.

În aceste întâlniri se creează și un alt lucru esențial: încrederea. O conexiune umană care, de multe ori, clarifică mai mult decât zeci de pagini de raport.

Pentru că evaluarea nu este doar muncă de birou... Contactul cu oamenii face diferența. Iar un evaluator bun nu este doar un analist de date, ci un bun observator al oamenilor și al afacerilor lor.

Și acest lucru — contactul direct, înțelegerea contextului uman — este unul dintre elementele ce nu pot fi înlocuite de AI.

De ce evaluarea pare simplă… dar nu este.
La prima vedere, evaluarea pare calcul. Deci alogoritm.
Există date. Există modele. Se aplică metoda și se obține un rezultat.
Pare simplu. Dar realitatea este diferită.

În activitatea noastră am întâlnit multe situații în care lucrurile păreau clare la început, dar deveneau mai complexe pe măsură ce intrai în detalii: informații incomplete, contexte diferite, ipoteze care schimbau rezultatul.

Pentru că evaluarea nu este doar despre aplicarea unui model. Este despre alegerea corectă a ipotezelor. Despre înțelegerea contextului. Despre asumarea unei concluzii într-un mediu imperfect.

Simplitatea este, de multe ori, doar la suprafață. În profunzime, lucrurile sunt nuanțate.

Și exact acolo se face diferența.
Pentru că evaluarea înseamnă mai mult decât calcule.

Rolul încrederii în evaluare.

Evaluarea pare, la prima vedere, un proces tehnic.
Metodologii, standarde, calcule. Totul bine definit.
Și totuși, în practică, unul dintre cele mai importante elemente nu apare în niciun model: .

Încrederea între evaluator și antreprenor - că informațiile sunt corecte și complete.
Încrederea între evaluator și bancă - că analiza reflectă realitatea, nu doar documentele.
Și, poate cel mai important, încrederea în propria judecată profesională, atunci când lucrurile nu sunt alb-negru.

În multe situații din activitatea noastră diferența nu a fost făcută de calcule, ci de cât de bine a fost înțeles contextul și de cât de solidă era această relație de încredere.

Pentru că, în final, evaluarea nu este doar despre cifre corecte, ci despre concluzii în care ceilalți pot avea încredere.

Iar asta nu se construiește în Excel.
Pentru că evaluarea înseamnă mai mult decât calcule.

”Nu trebuie să pornim de la prezumţia de vinovăţie a antreprenorilor”

În cazul antreprenorilor care trec prin perioade de criză nu trebuie să pornim de la prezumţia de vinovăţie, este de părere Adrian Vascu, senior partner VERIDIO, care subliniază că reuşita reorganizării unei companii cu probleme are efecte benefice asupra tuturor părţilor implicate, iar această reorganizare este cu atât mai mult necesară în perioada actuală de turbulenţe globale.

”Odată ajunşi în cadrul procedurii de insolvenţă, mai ales după ce au trecut sau n-au trecut de concordat, antreprenorii rămân «singuri pe lume».

Furnizorii cu care erau prieteni nu-i mai cunosc, finanţatorii care îi finanţaseră până atunci nu-i mai cunosc, practicianul în insolvenţă este nou, relaţia cu justiţa este una nouă, şi oricât ar fi ei de pregătiţi, le este dificil.

Antreprenorii încearcă să meargă înainte şi, de aceea, ei cumva sunt şi cei mai motivaţi să iasă din situaţia în care se află - mă refer la cei 96% care nu sunt “hoţi”, care au ajuns în dificultate.

Cred că, în acest moment, în care trecem printr-o criză absolut nouă pe tot ce înseamnă business-ul din România, din Europa, intrarea în dificultate este una aproape la ordinea zilei pentru nişte companii direct afectate.

Perspectiva creşterii preţurilor carburanţilor şi ale utilităţilor, în general, va pune presiune pe tot ce înseamnă zona de business şi cred că pe practicienii în insolvenţă apasă o responsabilitate extrem de importantă pentru ca societăţile care încep să navigeze în ape tulburi să aibă o şansă să iasă cumva din aceste situaţii - fie prin inventarea unor perspective noi, fie pentru adaptarea la această realitate”.

(link în comentarii)