Daniela Popa

Daniela Popa

Share

Daniela Popa este consilier local al Sectorului 1. M-am născut într-o familie simplă, obișnuită, în orașul Brăila. De ce? Gătesc foarte bine!

Am absolvit școala primară, gimnaziul și liceul în orașul meu natal. Am ales studiile universitare în cadrul Facultății de Istorie a Universității București. Când am fost selectată într-un program internațional de studii cu posibilitatea de a rămâne în afara granițelor țării, am refuzat. Răspunsul nu îl caut în veșnica și emfatica declarație ”pentru că îmi iubesc țara”. Eu cred cu toată fermitatea

Photos from Daniela Popa's post 20/09/2025

🐥 Hai să facem valuri de bine!
Astăzi am participat la Cursa cu Rățuște pe pârâul Graft din Brașov, alături de mulți oameni frumoși. Împreună am sprijinit Spitalul de Copii Brașov și dezvoltarea cabinetului de Explorări Funcționale Respiratorii.
O simplă rățușcă galbenă s-a transformat într-un simbol al binelui și al comunității unite.
Felicitări organizatorilor și voluntarilor – ați demonstrat că binele chiar face valuri!

Photos from Daniela Popa's post 17/08/2025

Altitude ON, Stress OFF, Energy FULL!

15/06/2025

Hădean și Sonia sunt oameni minunați, care au reușit să adune în jurul lor bunătate, comunitate și mult suflet. Prin Social Food, au creat un eveniment frumos, care ne amintește cât de important este să fim aproape de cei care au nevoie.

Un gest simplu poate însemna enorm: trimite un SMS cu textul SOLIDAR la 8845 și oferi o masă caldă cuiva care are nevoie.

&Dots

09/05/2025

La mulți ani, Europa! La mulți ani, România!
De Ziua Europei vreau să vă prezint un scurt bilanț al realizărilor guvernării PSD din ultimii ani, ce realizări am avut prin programul de guvernare România puternică în Europa:

✅ Cele mai mari investiții publice: 54 mld. euro
✅ +382 km de autostradă
✅ Salariu minim: +76%
✅ Salariu mediu: +47%
✅ Pensiile: +70%
✅ +178.000 locuri de muncă
✅ PIB: +112 mld. euro
✅ România depășește Grecia și Ungaria
✅ Acces în Spațiul Schengen

08/05/2025

Sărbătorim astăzi, 8 mai, Ziua Egalității de Șanse între Femei și Bărbați! Este un prilej de a reafirma angajamentul nostru pentru o societate echitabilă, în care fiecare persoană are șanse egale de afirmare, indiferent de gen.

Avem datoria de a combate stereotipurile de gen și de a susține accesul egal la funcții de conducere, inclusiv în politică, acolo unde vocea femeilor trebuie să fie auzită și respectată.

Mulțumesc colegelor din OFSD Sector 1 pentru determinare, solidaritate și !

TikTok · Crin Antonescu 02/05/2025

MATERIAL PUBLICITAR POLITIC
Alianța Electorală România Înainte - Partidul Social Democrat, [email protected], Șoseaua Kiseleff nr. 10, sector 1, București, CP 011346
CMF: 31250003
CPP: A1B1C1D1E1

TikTok · Crin Antonescu 1552 likes, 241 comments. “Marea promisiune e asta: O să trăiesc o parte din viața mea și pentru voi ”

30/04/2025

În emisiunea „Cu gândul la București”, am discutat deschis și aplicat despre proiectele inițiate de consilierii locali PSD și despre planurile concrete ale administrației locale din Sectorul 1.
Am atins subiecte importante, care ne privesc pe toți:
1. Cum ne pregătim pentru alegerile din acest an – secții de votare noi și o logistică bine organizată;
2. Ce se întâmplă în Consiliul Local – majorități, tensiuni politice și desfăşurarea ședințelor de consiliu local;
3. Criza internă din USR și efectele sale asupra administrației locale;
4. Situația spațiilor verzi din Sectorul 1 și viitorul Pădurii Băneasa – vom deschide 3 trasee pentru bicicliști, chiar în mijlocul naturii!
5. Soluții pentru locuitorii din Greenfield și Chitila Triaj;
6. Ce se întâmplă cu Planșeul Unirii, Podul Săbăreni și cm colaborăm cu Primăria Capitalei.

Puteți urmări discuția integrală aici:
https://www.gandul.ro/cu-gandul-la-bucuresti/daniela-popa-sector-1-despre-situatia-din-piata-unirii-mi-se-pare-incredibil-cum-un-primar-general-al-capitalei-poate-sa-fie-atat-de-iresponsabil-20501414

19/04/2025

Paşte binecuvântat!🤍

Photos from Daniela Popa's post 10/04/2025

Vești bune pentru copiii din Sectorul 1!
Consiliul Local al Sectorului 1 a aprobat astăzi proiectul inițiat de PSD Sectorul 1 - „Bucuria de a citi” - un program de suflet pentru noi, prin care fiecare preșcolar și elev din unitățile de învățământ de stat din sector va primi cărți recomandate de specialiști, adaptate fiecărei categorii de vârstă.
Obiectivul nostru este să le cultivăm celor mici plăcerea lecturii și dragostea pentru cultură.
În plus, în fiecare școală din Sectorul 1 va fi amenajat un Colț de lectură – un spațiu prietenos, dedicat poveștilor, imaginației și descoperirii lumii prin cărți.

„Bucuria de a citi” începe acum!

Photos from Daniela Popa's post 12/03/2025

Cu bucurie și energie bună, mi-am revăzut astăzi colegele la ședința CEx a OFSD România. Împreună, cu determinare și solidaritate!

Photos from Daniela Popa's post 07/03/2025

Dezbatere Proiect: „Bucuria de a citi”

Proiectul „Bucuria de a citi” este o inițiativă a consilierilor locali PSD Sector 1, menită să sprijine educația elevilor prin promovarea lecturii ca element esențial în dezvoltarea personală și profesională.
Astfel, la final de an şcolar fiecare elev din sectorul 1 va primi o carte, la recomandarea specialiştilor (profesori, bibliotecari, psihologi). Lista cărților recomandate va fi stabilită de fiecare școală, prin Consiliul de Administrație, astfel încât acestea să fie atractive și utile pentru elevi. Achiziția cărților se va realiza din bugetul local.
Lectura nu este un lux, ci o necesitate fundamentală. Prin acest proiect, nu oferim doar cărți, ci oferim șansa la educație, la descoperire, la visare și la dezvoltare.
Ne dorim să oferim fiecărui copil o șansă reală la educație, la cultură și la dezvoltare personală.
Sunt copii care nu au acasă o bibliotecă, care poate nu au primit niciodată în dar o carte. Pentru ei, pentru fiecare elev care ar putea descoperi pasiunea pentru lectură prin acest proiect, merită să facem acest efort.
Mulțumim pentru sprijin şi implicare:
Domului George Tuță - primarul Sectorului 1,
Doamnei Stoica Marilena Doina - director al Școlii Gimnaziale Pia Brătianu,
Elevei Irina Rusu,
Doamnei Ioana Barzea Constantinescu - reprezentant al Editurii Litera,
Doamnei Laura Horcea Ostafe - reprezentantă a Bibliotecii Metropolitane,
Doamnei Gabriela Bărbulescu - psiholog.

Photos from Daniela Popa's post 15/02/2025

📚 „Fiecare carte citită e o viață trăită” – și ce călătorie a fost până acum!

De la începutul anului, am trecut prin aproape 30 de cărți – fiecare deschizându-mi noi perspective, povești și lumi fascinante. Așa că, de Ziua Literaturii, vreau să împărtășesc câteva dintre lecturile care m-au marcat:

✨ Simon Sebag Montefiore – „Lumea” – O istorie fascinantă a omenirii, spusă prin prisma familiilor care au schimbat destinul lumii.
✨ Éric-Emmanuel Schmitt – Seria Străbătând secolele, Adolf H - două vieți și, sincer, aproape orice a scris el!
✨ Frank Herbert – „Dune” – O capodoperă SF care rămâne la fel de actuală și hipnotizantă.
✨ José Saramago – Evanghelia după Isus, Cain, Văduva – un stil inconfundabil și o abordare profundă.
✨ Elena Ferrante – Tetralogia napoletană („Prietena mea genială”) – O poveste captivantă despre prietenie și identitate.
✨ Carlo Ginzburg – „Brânza și viermii” – O incursiune fascinantă în gândirea medievală.

Pentru mine, lectura nu e doar o plăcere, ci un mod de a înțelege mai bine lumea și pe noi înșine. Voi ce cărți ați citit anul acesta și care v-a rămas în suflet?

Want your public figure to be the top-listed Public Figure in Bucharest?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Category

Website

Address


Bucharest