Psiholog Anca Teodor

Nu, nu încercăm să complicăm lucrurile. Doar că viața rareori vine în alb și negru :-)

Recent, cineva mi-a spus după o ședință că nu s-a simțit înțeles pe deplin de mine.

Nu a fost confortabil să aud asta. Cred că nimănui nu îi place să afle că, deși a încercat să fie prezent, atent și implicat, ceva tot nu a ajuns unde trebuia.

Dar nu m-am simțit atacată.
Mai degrabă m-am simțit recunoscătoare că omul acela a avut suficientă încredere în relația noastră încât să îmi spună.

Cred că relațiile bune sunt cele în care există loc pentru adevăruri din astea mici și incomode.
„Aici nu m-am simțit auzit.”
„Aici m-am pierdut.”
„Aici aș fi avut nevoie de altceva.”

De aceea nu îmi doresc niciodată să lucrez în orb. Întreb des oamenii cm se simt cu mine, ce funcționează pentru ei și ce nu. Nu pentru validare și nici pentru a fi „terapeutul perfect”, ci pentru că relația are nevoie să rămână vie.

Știu că sunt om înainte să fiu psiholog.
Și, ca orice om, pot interpreta greșit, pot rata ceva important, pot avea momente de neatenție.

Nu mă sperie asta atât de tare pe cât mă sperie ideea de a deveni rigidă sau prea sigură că „știu eu”.

Partea frumoasă este că, de multe ori, chiar în conversațiile astea inconfortabile se întâmplă ceva valoros.
Relația devine mai reală. Mai sinceră. Si mai flexibilă.

Iar dincolo de toate metodele și tehnicile pe care le învățăm ca terapeuți, cred că oamenii simt foarte clar dacă există loc pentru ei, așa cm sunt.

🌱

„Încerc să-mi spun că sunt doar niște gânduri. Că nu au legătură cu realitatea.”

Asta mi-a spus recent o clientă când vorbeam despre anxietate și felul în care încearcă să o gestioneze.

Și, într-un fel, are sens ce face. Pentru că atunci când pui puțină distanță între tine și gânduri, ele își mai pierd din intensitate.

Dar în discuția noastră a apărut ceva mai important.

Mi-am dat seama că nu era vorba doar despre a convinge mintea că „nu e adevărat”.

Ci despre un alt tip de mișcare interioară, una în care nu mai ești complet lipit de ceea ce simți.

I-am spus că uneori anxietatea seamănă cu un pulover din lână groasă, autentic, de la țară.

Îți ține de cald, dar dacă îl porți direct pe piele, începe să înțepe. Și, la un moment dat, tot corpul tău ajunge să fie ocupat de senzația asta.

Și atunci se întâmplă ceva subtil: nu mai vezi lumea clar, ci prin filtrul acelui disconfort. Totul trece prin „cum mă simt”.

Dar există și un alt loc din care poți funcționa.

Un loc în care observi: „da, asta simt acum”, fără să devii complet acel lucru.

Și, în același timp, îți aduci atenția înapoi în viața ta. În corp. În ce ai de făcut. În context. În prezent.

Nu pentru a fugi de emoție.

Ci pentru a nu te mai confunda cu ea.

Pentru că tu ești mai mult decât starea ta din momentul ăsta.

Și când reușești, măcar pentru câteva clipe, să nu mai iei anxietatea ca pe o identitate, ci ca pe o experiență care trece prin tine… apare altceva.

Apare un spațiu.

Un spațiu din care poți alege.

Nu reacționezi doar din intensitatea emoției.

Ci răspunzi dintr-un loc mai larg din tine, unul care ține cont de prezent, de valori, de ce contează cu adevărat pentru tine.

Și acolo se schimbă ceva esențial:

nu anxietatea îți decide comportamentul, ci tu.

Abordarea mea față de credințele spirituale sau religioase ale clienților a fost, multă vreme, una neutră. Am încercat să înțeleg ce rol au aceste credințe în viața lor, cm îi ajută și în ce măsură le susțin sau, dimpotrivă, le îngreunează atingerea obiectivelor terapeutice.

Pe măsură ce au trecut anii și am întâlnit tot mai mulți oameni care își puneau speranța în soluții miraculoase — fie că vorbim despre „energii” vindecătoare, reinterpretări simpliste ale bolilor printr-o lentilă exclusiv psihologică sau guru spirituali care promit transformări radicale prin practici adesea abuzive și lipsite de fundament — am simțit nevoia să adopt o poziție mai clară.

Atunci când observ că anumite convingeri sau practici îi îndepărtează pe oameni de contactul cu realitatea și de responsabilitatea față de propria viață, aleg să îmi exprim punctul de vedere cu fermitate, dar și cu respect. Fac acest lucru pentru că unul dintre principiile care mă ghidează este acela că schimbarea autentică începe atunci când ne asumăm rolul activ în propria noastră viață.

Nu cred în salvatori și nici în soluții care promit să elimine suferința fără efort. Nu pentru că nu mi-aș dori, uneori, ca ele să existe, ci pentru că experiența m-a învățat că vindecarea reală presupune curajul de a rămâne în contact cu ceea ce este dificil și de a construi, pas cu pas, o viață mai bună.

De aceea, atunci când întâlnesc oameni care încă așteaptă ca ceva exterior să îi „salveze”, încerc să susțin partea sănătoasă din ei — acea parte care știe că, deși evitarea poate aduce alinare pe moment, ea nu conduce la schimbarea profundă pe care o caută.

Nu îmi propun să conving pe nimeni să renunțe la credințele sale. Însă, atunci când observ că ele funcționează mai degrabă ca o modalitate de a evita durerea sau neputința, consider important să aduc acest lucru în discuție.

În cele din urmă, îi încurajez pe clienții mei ...(citește restul în comentarii)

Cu încredere în procesul tău interior,

📢Construiesc o echipă de psihoterapeuți specilizați pe terapia dialectic-comportamentală (DBT)

Lansez acest anunț dintr-o nevoie foarte concretă din practică: cererea pentru terapie este tot mai mare, iar unele cazuri necesită o abordare coordonată, în echipă. Cred că pot contribui nu doar prin munca directă cu clienții, ci și prin crearea unui cadru profesionist de colaborare, susținere și coordonare clinică pentru terapeuți care lucrează în DBT.

👉Dacă ești psihoterapeut cu drept de liberă practică și:�
• ai formare în terapia dialectic-comportamentală (DBT)�
• utilizezi această metodă în practica ta curentă�
• ai minimum 6 luni de experiență de lucru cu DBT�
• îți dorești să faci parte dintr-o echipă de specialiști cu aceeași orientare, unde să beneficiezi de intervizare și supervizare�
• ești disponibil(ă) să lucrezi la sediul meu

— atunci acest anunț este pentru tine.

Îmi doresc să construim o echipă în care să putem oferi intervenții de calitate, să susținem cazuri complexe într-un mod responsabil și să creștem profesional împreună, lucrând cu una dintre cele mai validate și căutate metode terapeutice.

📧Dacă simți că rezonezi cu această viziune, scrie-mi un mail cu intenția ta: [email protected]

Reglarea emoțională nu este un instinct.
Este un skill.
Unul care, din păcate, rar a fost predat la școală sau în alte medii formale. Pentru cei mai mulți dintre noi, singurul loc unde ar fi putut fi învățat a fost acasă, prin relația cu un adult disponibil emoțional, capabil de co-reglare.

Prin interacțiuni repetate, un părinte suficient de prezent îi poate arăta copilului că emoțiile nu sunt periculoase, că pot fi conținute, direcționate și, în timp, calmate. Că nu trebuie negate, reprimate sau rezolvate în grabă.

Pentru mulți adulți de azi, acest tip de parentaj ferm, matur, intențional și susținut emoțional a lipsit.
Așa ajungem să fim adulți funcționali în exterior, dar copleșiți emoțional în interior.

🙋‍♀️Lucrez zilnic cu oameni care au învățat să funcționeze, fără să își gestioneze emoțile.
Și vestea bună e asta: skill-urile se pot învăța, la orice vârstă.

👉Citește mai multe pe site și află despre cursul care te poate ajuta să dobândești acest skill⤵

Reglarea emotionala: skill-ul pe care majoritatea adultilor nu l-au învatat niciodata (dar il pot învata) - Anca Raducan | Psiholog & Psihoterapeut & Terapie DBT Bucuresti Copiii se nasc pregătiți să simtă tot spectrul de emoții: bucurie, furie, frică, tristețe etc.Dar nu se nasc cu abilitatea de a-și regla emoțiile.

Recent am fost la o conferință despre tulburări afective severe: schizofrenia, tulburarea afectivă bipolară, depresia persistentă, ADHD, autism și tulburarea de personalitate borderline.
Pe lângă faptul că m-am bucurat tare să îmi vad foștii colegi și să stăm la povești, m-am simți inspirată și motivată să citesc mai mult despre:

- Legătură dintre HORMONI și tulburările psihice;
- GENETICAîin tulburarile psihice;
- modele de psihoterapie validate științific pentru TRAUMA COMPLEXĂ și PTSD;
- prevenția tulburărilor psihic în sarcina;
- intervenții anternative pentru tratarea bolilor afective severe, cm sunt tulburarea afectiva bipolara, schizofrenia și DEPRESIA PERSISTENTĂ;
- suprapunerea și diferențiale ADHD, AUTISM ȘI TULBURAREA DE PERSONALITATE BORDERLINE

Un astfel de context mă îmbogățește și îmi menține interesul viu pentru psihicul uman.

Deja îmi stabilesc un obiectiv pentru anul viitor pe care îl împărtășesc cu voi: să particip mai des la evenimente și contexte de creștere profesională și sa le folosesc pentru a face munca mea mai eficientă.

🌱

Oameni dragi,
din ianuarie încep un nou curs pentru gestionarea emoțiilor 🙂

Este stabilit pe 12 ianuarie ora 18:00.

Formatul este de 10 sesiuni, a câte 2 h și jumătate fiecare. Dar până atunci, vă invit la workshop-ul introductiv online să aflați cm vă poate ajuta cursul și ce resurse veți găsi în el.

Am propus în anunț mai multe variante, astfel încât să fie cât mai ușor să puteți participa.

Am și un cadou pentru tine:
🎁 o reducere de -15% la prețul întreg al cursului până pe 26 decembrie.

Înscrierea se face direct pe site: www.anca-raducan.ro
Pun link direct către formular în comentarii.

Gânduri bune,
Anca

CURS DE ABILITĂȚI DBT pentru gestionarea emoțiilor și a relațiilor - Anca Raducan | Psiholog & Psihoterapeut & Terapie DBT Bucuresti Curs de abilități DBT (terapia dialectic-comportamentală) este dedicat celor care au dificultăți în gestionarea emoțiilor și a relațiilor (tulburarea de personalitate borderline, depresie, anxietate, stres posttraumatic)

Răspund la întrebărilor voastre despre psihoterapie și psihoeducație.
Primesc des întrebarea: cu ce e diferită terapia dialectic-comportamentală de celelalte metode?
Iată un răspuns simplu, care sper să te ajute și pe tine să iei o decizie înțeleaptă dacă ești în căutarea unui psihoterapeut.

Tu ai vreo întrebare despre psihoterapie sau psihicul uman? Scrie-o în comentarii/ în privat. Abia aștept să aflu ce ai vrea să știi.

Am mai scris ceva, asa, pe sufletul meu. Sunt curioasă cine rezonează cu mitul pe care eu am trăit atâta timp. Dă-mi de știre în comentării dacă ai avut și tu genul asta de perspectivă :-)
👉Link in comments