Georgescu Muscel

Internet

imagini virtuale culese de pe net
cu râuri confluente şi locuri de popas
în mine au rămas să se-odihnească vulturi
ori geografie ruptă din cele patru vanturi
când întâlnesc prieteni privirile-mi suspină
îmi pare că mai aprig urc trepte în lumină
români de dincolo de prut
om cu femeie car şi plug
câmpul arat şi tot norocul lor
surâsul fetei lor fecioare revarsă primăvară pe ogor.

Baden / Decembrie 2011

În ospiciu

De câte foi să mă desfoi
S-ajung iar la copilul zugrăvit de voi ?
M-ați încolțit cu întrebări sfâșietoare –
Mi-e timpul mult prea strâmt și mă doare…

Că iată, primăvara se citește iar
În verde Veronese de mesteacăn,
În gureșe vâlcele și în scâncit de miei
Si n-o mai văd azi cei plecați ai mei.

M-am temut de prăbușiri în hău,
Sinistre guri de mine părăsite;
M-am aciuat în intime tăpșane cu surdină
Cu-abia șoptit zefir și cu lumină lină.

Mi s-a cerut să depun
Declarație precum că aș fi nebun –
Le-am spus la toți că n-are niciun rost:
Sunt numai prost.

Și cm n-aș fi când eu zic da în loc de nu,
Rămân blajin și cu privire potolită
Pe când potrivnicul mă înconjoară cu
Mers înțepat și cu privire-afurisită.

Baden / Decembrie 2012

Lege si rost

Olteanul, spune gluma, de nu are ce face,
el hainele-și dezbracă și-apoi și le păzește…
Eu, treabă când nu am, ascult cu luareaminte
călătoria sângelui ce nu mai contenește…
sau urmăresc, pe gânduri, cm arșița din palme
se suie a mirare-n obraji si în urechi…
O, ce cu rost e să primești de la Stăpânul ploii
îndemnul ca grădina-n blâdețe s-o croiești !
Se face timpu-adesea o toamnă de cuvinte
când seceri amintiri și faci baloți de fraze…
E-un risc la orice pas, de-nfigi adânc securea,
metafora-copac putând să cadă-aiurea.
De-atâtea veverițe roșii la un loc
s-ar prea putea pădurea uscată să ia foc…
Firule-zefir, tot mă-ntreb și tot mă mir
de lunecușul de cuvânt de la mine din gând,
dar și de-o barieră ce-adună din laturi
doine, peisaje, lacrimi…
Sunt rosturi și legi ce nu le dezlegi –
e-o porție de bine de la Domnu-n dar,
deși e primavara și încă mai ninge
în postața mea din calendar…
Nisipul de pe prund fiind, din marginea cărării,
mă știu cândva ca rupt din stânci –
metereze de munți la taifas cu norii.

Baden / Martie 2013

Trecere...curgere...

S-a trecut și liliacul,
și atât am așteptat să-nflorească!
Bujorul încă așteaptă să meargă –
îsi sângeră petala prin iarbă...
O, deschide-mi Doamne și-alte pagini,
mi-e sufletul sugativă după imagini...
Plutesc în eter refrenele, zvonurile,
se-ascund privirii rozurile, movurile...
Ce buimac se perindă a lumii risipă!
iubita-mi plecată în lut ca o floare strivită!
Ce straniu să porți frumuseții povara!
și cm așteptam amândoi primăvara!
Un joc de-a v-ați-ascunselea, știu bine –
o, cm aș face să m-ascund și de mine!?
Să fiu găsit de Cel ce-a țesut zorile,
de Cel ce-a izvodit iubirea și culorile...
Ce-aproape era să le știm azi pe toate,
dacă-atunci, în locul urgiilor,
ar fi văzut în Iisus, umilit peste poate –
pe Stăpânul gingășiilor!
Așa, citesc viața doar printre rânduri,
respirăm același aer,
dar n-avem aceleași gânduri –
Parc-aud chiar înțelepciunea oftând:
mai suge astăzi mielul blând la două oi,
sau nici la una nu mai are rând?
Muguri de viață și speranță în nepoți,
ne poartă viața ca un car pe roți --
poți să crezi c-au fost și bătrânii copii,
c-au așteptat părinții să umble și să crească?
O, cm s-a trecut liliacul,
și atât am așteptat să înflorească!
Baden / Iunie / 2016

ântul istoriei

Bate un vânt în istorie
de-mi întoarce umbrela pe dos
legiuni de gânduri blestemate
fac concurență tornadelor sinistre
se butonează aparate-n sute de registre
dar timpul curge fără glorie

Se poartă Armani, Gucci,Valentino
se bea Heineken, Stella Artois, Corona
dar de se-ntâmplă primăvara să nu se-audă cucul
și-n vară să n-am rând la-ntors de fân
se lasă peste lume un fel de iz păgân
de parcă-i strig copilăriei – vino!

Metropola absoarbe pe mai multe benzi
șuvoaie de mașini, fiertură de parbrize
eu mă gândesc la clăile din câmp
la tihna dintr-o casă țărănească
într-un pervaz de geam aștept să se ivească
gutuie, busuioc și floare din livezi...

Îmi tot clădesc în gând ogrăzi și curți, odăi
să mă trimită iar părinții în zăvoi
cu un ulcior voinic la apă, la ștubeu
culeg răcoarea verde, argint de labirint
de-ngrijorarea vremii să pot să mă desprind
de-oculta stând la pândă și de ciracii săi.
Baden/ Noiembrie/ 2017

Vreme și vremuri

ba e toamnă, ba e iarnă
ba un fel de primăvară
când e vară e prea vară
răsare-n gând copilul de la vaci
sau cm se răsfăța odată
o fată într-un câmp cu maci...
se-anunță friguri mari, furtuni –
intru-n odaia amintirii
acuma poți să mă aduni
din crânguri și poiene verzi
cu poze la taifas, cu ochi trudiți –
„ flori de ocazie de la Dumnezeu
mi-a fost dat să vă-ntâlnesc
sau v-a fost dat să mă-ntâlniți?”
îmbuibat de poezie, de priveliști, de arome
scriu cu gândul alte fraze pe covorul
care-mi cuibărește dorul
din culori abia șoptite
din nuanțe-abia-ndrăznite
sau din griuri potolite și agale sorbite blând din sucuri vegetale
mă-ndeamnă cugetul să-nving o temă grea
„ Te copiez, Doamne, mă umplu de uimiri
cum râde viața într-o pată de vopsea!”
țintesc o scenă cu femeie-n margine de râu
căutând cu privirea clătinarea apei
parcă-i aud susurul suspinului
melancolie – tăcere duioasă
în care ascult glasul destinului –
e-o lume de-ntrebări între flori și albine
între rostul florii și-al femeii
iar garofița cea de câmp a izvodit-o Domnul
numai pentru mine.
Baden/ Noiembrie/ 2017

e cărarea de-atunci

Am venit din nou pe cărarea
De la cimitirul evreiesc
Primavara ! - nebunie de flori !
Îmi venea să culeg ca altădată
Cum te mai bucurai de simple flori de câmp !
O privighetoare
Îmi umple sufletul de licoare
Și uit pentru-o clipă că nu mai ești
Și mai pot să fac pași
Nu, nu mă mai aștepți în pridvor
Nu, nu mai are rost să fie flori !
Te gândesc, vreau să te visez
Te chem cu vorbe și nu te găsesc
Poate sufletul tău e-ntr-un astru
De-aș putea să te chem cu-n strigăt albastru !

2009

Ancuuu !
E-atâta primăvară la noi, acum, în curte,
Că n-ar putea-o duce-unconvoi de camioane...
Atâția pomi în floare și, jos, atâta verde
Toți anii vin spre mine cu zâmbet de copil...
Sorb totul cu privirea, în plus, și pentru tine,
Dar când să-ți povestesc, cm să te chem în vise?
Se lăfăie cireșul cu toată-ncărcătura
Și-mi cheamă amintirea cu tine-n 69
Student fiind, citeam pierdut în umbra dulce
A mândrului cireș de lângă gară –
Tu ai venit prin spate, tip-til și fără veste
Și ochii mi-ai cuprins cu palmele-amândouă...
Abia de te-am gicit, căci era prima dată
Când se-ntâmpla cu mine-așa minune...
Și azi e primăvară, și azi cireș cu flori:
Minunile nu se petrec de două ori...

Filologică

Mi-e frig, mi-e dor, mi-e sete...
Mi-e verde de atâta frunză;
Mi-e gri de-atâta ploaie;
Mi-e roșu-aprins după albastru dens;
Mi-e tare-acum după atunci;
Mi-e floare de cireș după iubirea ta de fată;
Mi-e umbră în priviri după tristețea ta;
Mi-e Luchian după un vas cu albăstrele
Și mi-e Chopin după un vals cu pas devreme.
Mi-e-acasă după glasul mamei;
Mi-e-a trestie și-a salcie în luncă...
Mi-e primăvară când mă chemi cu zâmbet;
Mi-e dimineață-n suflet când trec copii la școală;
Mi-e fluture-ntre gene când mă privești furiș;
Mi-e un careu de ași când mă visez cu tine.
Mi-e a leșin pe șesul amintirii;
Mi-e a trezie când citesc Ecleziastul;
Mi-e-a mă-ntâlni, timid, cu Domnul
Și-o negrăită teamă de-ntâmpinarea Lui.

Gânduri de primăvară

E din ce în ce mai primăvară,
E din ce în ce mai cu surâs grădina,
E tot mai cu drag la prunci vacanța,
E din ce în ce mai cu Iisus speranța.

Căci am pus iarbă – și-a-ncolțit,
Am pus lacrimi – și-au rodit –
Ma simt acum legat de glie
Cu frânghii de poezie…

Aș vrea ca vasul să mai poarte apă,
Aș vrea ca trupul să mai poarte viață…
Înșiră Domnul până la margini de zare
Covoare de azur și îndurare…

Chemări creștine de cinstire și de slavă
Se rostesc cu slovele iubirii și minunii –
Ca Gloria-nvierii să dea năvală
Pe toate ulițele lumii !

Baden / Mai 2013