Zig Zag pe Mapamond
Travel is my therapy! Ma tratez cu vacante! Come to get your treatment as well! Vino și tu la terapie!! Iar acum... impartasesc cu voi!
Sunt Simona și vă povestesc aici despre calatoriile mele, experientele mele turistice, minunile din viata mea! Am avut sansa sa calatoresc in cele mai fumoase locuri ale lumii, sa vad orase impresionante, peisaje care mi s-au intiparit pe retina pentru totdeauna, sa ma bucur de toate deliciile pe care le ofera plimbarea. Iar numele paginii Zig Zag pe Mapamond vine de la un concurs la care am participat in liceu, in cadrul fazei nationale a olimpiadei de geografie.
23/06/2026
Una dintre cele mai frumoase biserici, asa-i?
https://www.facebook.com/media/set/?set=a.467962960255427&type=3
Photo shooting la Biserica Mantuitorului. E prea frumoasa ca sa ii faci o singura poza! Nu seamana cu celelalte biserici ale orasului, e singura de aici construita in stilul arhitectonic medieval rusesc. Seamana izbitor cu Biserica de secol XVII Sf. Basil din Moscova. Numele intreg al acestei opere de arta este Biserica Mantuitorului Nostru pe Sangele Varsat. Am crezut ca este vorba de sangele Mantuitorului, dar nu, se cheama asa pentru ca a fost construita pe locul in care tarul Alexandru II a fost asasinat in anul 1881. Construita intre anii 1883 si 1907, are o istorie trista, fiind folosita pe timp de razboi ca si morga sau depozit de alimente, apoi o perioada lunga inchisa de catre guvernul sovietic (1932-1970). A urmat restaurarea timp de 27 de ani (1970-1997), d**a care a fost din nou deschisa publicului, ca muzeu si nu ca lacas de cult si inchinaciune.
17/06/2026
Manastirea Geghard din Armenia
Geghard inseamna sulita sau lance in armeana, iar manastirea aceasta fondata in secolul al IV-lea se numeste asa pentru ca aici a fost adusa lancea cu care a fost strapuns Iisus in drumul sau spre crucificare. Acea sulita se afla acum intr-un alt muzeu, nu mai e la manastire si ati putea crede ca este doar o legenda.
Insa aceasta biserica veche si intunecata, simplitatea ei, izvorul din interiorul ei considerat sfant, zidurile reci de piatra si muntii care o inconjoara te fac sa te infiori si sa te gandesti ca poate este adevarat.
Pe mine atmosfera de acolo m-a dus intr-o stare de emotie maxima culminata cu siroaie de lacrimi pe obraji si intr-o secunda m-a aruncat inapoi in timp cu 2000 de ani. Unica senzatie!
16/06/2026
Vernazza, Italia
Merge o baie in golfuletul asta!
12/06/2026
Africa si culorile ei!
https://www.facebook.com/media/set/?set=a.1526759311042448&type=3
Cel mai colorat loc pe care l-am vazut vreodata este acest sat nubian din sudul Egiptului, un pic mai jos de Aswan pe harta, dar de fapt un pic mai sus pe Nil, pe malul sau stang. Nubienii ce locuiesc in aceasta zona au fost stramutati o data cu inundarea teritoriilor pe care le ocupau inainte de construirea barajului de pe Nil. Sunt amarati, traiesc de pe urma turistilor ce vin sa ii viziteze, sa bea un ceai de menta sau un suc de hibiscus, sa vada crocodilii de aproape sau de foarte aproape, cm mi s-a intamplat mie, care m-am trezit cu un pui in brate… Vand condimente, masti si papusi de lemn si traiesc in case cocotate unele peste altele, cu acoperisuri rotunde pentru a pastra racoarea in timpul verii. Si surprinzator, matriarhatul e la loc de cinste, caci fetele raman in casa parinteasca si nu baietii ca in alte culturi, pentru a evita conflictele dintre frati. Locul asta chiar m-a impresionat!
Trezirea, oştenii mei!
Norvegia - cascade, iarbă verde, căsuțe roşii şi multa apă!
Din mers.
27/05/2026
Holi Festival sau Festivalul Culorilor este o sarbatoare hindusa celebrata in toata lumea.
Am incheiat vacanta in India exact cand incepea Holi, asa ca ne-am bucurat si noi putin de acest joc minunat.
La o casa de vacanta pe malul lacului am avut parte de o surpriza de milioane: ghidul ne-a adus gulal, acele prafuri colorate (faina de orez cu coloranti naturali care s-au spalat usor) cu care ne-am “batut” ca niste copii bezmetici.
Doamne, ce veselie a fost! Un moment memorabil din Kerala!
26/05/2026
Mi-e dor de Italia, mi-e dor de Venetia, mi-e dor de vacanta!
Am crezut ca o sa ne goleasca portofelele mancarea in Venetia, dar n-a fost chiar asa! Poti manca simplu, ieftin si gustos pe stradutele inguste – pizza, paste artizanale delicioase, gelato, la doar cativa euro. Si nu uitati de Prosecco!
25/05/2026
Castelul Corvinilor
De foarte mult timp imi doream sa vad Castelul Huniazilor! Am mai trecut prin Hunedoara, dar nu a fost timp de vizitat si nici macar pe langa el nu trecusem sa il admir pe-afara.
I-a venit randul in sfarsit si nu m-a dezamagit.
Poate cel mai frumos castel din tara noastra cu a carui imagine asociem doua mari figuri: Iancu de Hunedoara si Matei Corvin!
23/05/2026
Hawa Mahal sau Palatul Vânturilor
În Jaipur e plin de forturi şi palate! Alături de City Mahal, Chandra Mahal, Jal Mahal, găsim şi acest Hawa Mahal numit şi Palatul Vânturilor. Se pare că a fost proiectat cumva să fie ventilat, să circule aerul şi sā păstreze răcoarea şi de aici denumirea.
Din păcate i-am văzut doar fațada maiestuoasă din gresie roşie şi roz, deşi se pare că ce am văzut noi e spatele palatului. Nu mai ştiu dacă nu se vizita sau nu am avut noi timp, dar ştiu ca e construit de un Maharajah pe la 1800 si ca e foarte fotogenic!
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Website
Address
Bucharest