AUTISM ROMANIA
Persoanele cu autism EXISTĂ! AUTISM ROMÂNIA există pentru a le fi alături. Fii şi tu alături de noi! www.autismeurope.org
AUTISM ROMANIA - Asociația Părinților Copiilor cu Autism este o organizaţie neguvernamentală infiinţată în anul 2001 de un grup de părinţi ai copiilor (copii, tineri şi adulţi) cu tulburări din spectrul autismului. Din 2002 este membră a Organizaţiei Internaţionale Autism Europe.
07/06/2026
1 Iunie. Ziua Copilului.
În aceste zile vedem cu aleșii locali se întrec in promovarea evenimentelor de 1 iunie. Vedem ca se cheltuiesc milioane de lei, în toată țara, pentru activități dedicate copiilor. Da, copiii au nevoie de bucurie, de joacă, de întâlniri, de experiențe frumoase, deși multe sunt de calitate discutabilă.
Dar câte dintre aceste resurse ajung cu adevărat și la copiii cu dizabilități?
Câte dintre evenimentele organizate de autorități sunt adaptate și pentru ei — fizic, senzorial, comunicațional?Câte sunt gândite incluziv, nu doar declarate „pentru toți copiii”?
Probabil că răspunsul cel mai onest îl vor da părinții care ajung la astfel de manifestări. Îi încurajăm să ne scrie aici, pe pagina noastră, cm a fost experiența? Cum au fost primiți copiii lor? Au putut participa, ai fost înțeleși, susținuți? Sau au stat, din nou, pe margine sau chiar acasă?
Știm însă că, atunci când părinții copiilor cu dizabilități cer consiliilor locale sau primăriilor să aloce resurse și pentru copiii lor, pentru acțiuni sau activități recreativ-educative, răspunsurile sunt adesea vagi, amânate sau inexistente.
Nu vorbim aici despre instituții. Nu vorbim acum despre centre de zi pe care autritătile locale au obligația să le dezvolte pentru cei vulnerabili, pentru că mulți copii merg deja la școală — cel puțin teoretic. Nu vorbim despre cereri formulate de asociații pentru finanțarea de diferite proiecte. În țara acesta nu avem asociații în fiecare localitate.. Dar avem copii cu nevoi speciale sau dizabilități în mai toate. Acum vorbim despre activități comunitare regulate sau periodice, adaptate nevoilor lor: activități de weekend, într-un spațiu al primăriei, amenajat corespunzător, unde copiii cu dizabilități să se poată întâlni, să petreacă timp liber, să fie împreună, fără presiunea unui program rigid ca la școală sau la centru. Adică activități organizate de primarii și CL pentru copiii lor speciali, ideal incluzive, dar ADAPTATE nevoilor copiilor special in primul rând.
Și, în același timp, unde și părinții lor să poată respira puțin, să vorbească între ei, să nu mai fie complet singuri și copleșiți.
Pentru că știm prea bine: în România, mulți părinți ai copiilor cu dizabilități nu au aproape niciun moment pentru ei înșiși. Sunt 100% din timp lângă copiii lor, în lipsa unor servicii reale de sprijin, a centrelor respiro suficiente sau a unor condiții acceptabile în cele foarte puține care există.
Iar uneori, acolo unde există o formă de sprijin, accesul este limitat la 2-3 ore, o dată pe săptămână, într-un interval orar în care părinții sunt la serviciu — de exemplu, între 9.00 și 16.00. Adică exact când le este cel mai greu să îl folosească.
De aceea, pentru mulți copii autiști și copii cu dizabilități, 1 Iunie nu este o zi a bucuriei, ci o zi ca toate celelalte: o zi de stat deoparte, acasă, în afara comunității sau merginalizațți în spații „pentru toți copiii„.
În timp ce autoritățile locale cheltuiesc sume mari din taxele și impozitele noastre pentru evenimente publice, prea puține dintre aceste resurse ajung și la copiii cu dizabilități. Uneori, aproape nimic. Poate 0. Poate 0,01%.
Și atunci ne întrebăm, copiii cu dizabilități nu sunt și ei copiii comunității? Nu au și ei dreptul la joacă, la prieteni, la participare?
De 1 Iunie, nu vrem doar marketing, spectacole și fotografii oficiale.
Vrem comunități în care toți copiii contează. Inclusiv cei care au nevoie de sprijin, adaptări, liniște, predictibilitate, accesibilitate și oameni pregătiți să îi primească.
Vă invităm să ne scrieți aici pe pagina:
Cum a fost 1 Iunie pentru copilul vostru? Ați găsit evenimente accesibile și incluzive? Ați simțit că a fost și despre el? Ne-am bucura sa avem exemple de evenimente adaptate și copiilor autiști.
La mulți ani, dragi copii!
11/05/2026
Vă așteptăm astăzi, 11 mai, de la ora 19.00 la Ceaiul de la ora..19.00 -Vocea comunității- AUTISM ROMANIA. Adică în mai puțin de 3 ore.
Când trimiteți mesajul mai departe, vă rugăm să nu uitați să copiați și linkul întâlnirii. Il punem în comentarii, iar la share parcă se pierde.
Mulțumim si vă așteptăm să punem țara la cale. 🤗
Căutăm un AVOCAT care sa fie și părinte al unei persoane autiste. Vrem să ajutăm o altă familie.
Serviciu contra cost.
Mulțumim.
29/04/2026
Nu toate formele de ajutor se văd sau sar în ochi. Dar asta nu înseamnă că sunt mai puțin importante.
Consilierea gratuită pentru părinți, informarea corectă și advocacy-ul pentru drepturile persoanelor autiste pot îmbunătăți și acestea vieți, chiar dacă nu oferă „recuperare”.
Dacă ai avut în 2025 venituri din salariu sau pensie (daca aceasta a fost peste 3000 de lei), 🌞redirecționează 3,5% 🌞din impozitul pe venit datorat pe 2025 către AUTISM ROMANIA, prin Formularul 230.
Pe tine nu te costă nimic. Pentru noi înseamnă resurse ca să continuăm. Ajuta-ne și tu să fim de ajutor! 🙏
Mulțumim!
Găsiți formularul varianta electronică în comentariu.
02/04/2026
Astăzi am vorbit deschis despre ce există, ce lipsește și ce ar trebui să existe. Cel mai greu este pentru adulți și familiile care îngrijesc tineri și adulți.
Cea mai importantă idee cu care am plecat de la dezbatere de astăzi:
noi, familiile și persoanele autiste, avem nevoie să privim nevoile noastre prin lentila drepturilor și să le cerem.
Răspunsul la aceste nevoi nu poate depinde doar de puterea familiilor de a se descurca singure cu toate sau de capacitatea ONG-urilor de a acoperi golurile sistemului.
30/03/2026
Astăzi vom vorbi despre Planul de recuperare a copilului cu dizabilități, Programul individual de reabilitare și integrare socială, în cazul persoanei adulte, și Planul individual de servicii — documente care, teoretic, deschid accesul la servicii sociale.
Vom discuta despre drepturi, despre responsabilitățile instituțiilor și despre experiențele noastre concrete. Mai ales, vom încerca, si astăzi, să înțelegem ce putem face pentru ca drepturile scrise pe hârtie să devină realitate în viața de zi cu zi.
Întâlnirea de astăzi este și un preambul la dezbaterea organizată cu ocazia Zilei Mondiale de Conștientizare a Autismului, pe care o vom avea online, pe 2 aprilie.
Linkul pentru întâlnirea de astăzi este în comentarii.
02/01/2026
SCRISOARE DESCHISĂ
Apel către consiliile locale din România
Către consiliile locale din România
În atenția aleșilor locali și a opiniei publice
AUTISM ROMÂNIA consideră decizia recentă a Guvernului României de a elimina facilități fiscale acordate persoanelor cu dizabilități problematică și nedreaptă, întrucât aplică principiul contribuției egale unor cetățeni care nu pornesc de la condiții egale, ignorând costurile suplimentare generate nevoile speciale ale persoanelor cu dizabilități. Aceste facilități aveau rolul de a compensa, chiar și parțial, costurile suplimentare generate de dizabilitate și de lipsa unor servicii publice adecvate.
Această decizie are efecte negative directe și imediate asupra persoanelor cu dizabilități și familiilor acestora, care se confruntă deja cu cheltuieli ridicate pentru servicii de sprijin, terapii, dispozitive asistive, adaptări, transport, precum și cu un risc crescut de sărăcie și excluziune socială. Considerăm că eliminarea acestor facilități reprezintă un regres în protecția socială și transmite un mesaj contrar principiilor de echitate, incluziune și respect pentru drepturile persoanelor cu dizabilități.
O contribuție egală impusă unor cetățeni aflați în situații inegale este inechitate.
Cum pot sprijini autoritățile locale persoanele cu dizabilități
AUTISM ROMÂNIA face un apel public către toate consiliile locale din România pentru a sprijini persoanele cu dizabilități și pentru a compensa efectele negative ale deciziei Guvernului României.
În lipsa unei interdicții exprese prevăzute de lege, ordonanță sau ordin de ministru, apreciem că autoritățile locale pot analiza și decide, în limitele competențelor legale, menținerea sau reintroducerea unor forme de protecție fiscală la nivel local.
În calitate de organizație care reprezintă, sprijină și lucrează direct cu persoane cu dizabilități -persoane autiste, facem un apel public către consiliile locale din întreaga țară să utilizeze această autonomie decizională ca soluție concretă pentru limitarea impactului unei decizii centrale cu efecte profund inechitabile.
Solicităm consiliilor locale să analizeze și, acolo unde este posibil din punct de vedere legal, să adopte hotărâri prin care:
• să fie aprobată scutirea de la plata impozitului pe clădirile utilizate ca locuință de domiciliu;
• să fie aprobată scutirea de la plata impozitului pe autoturisme pentru persoanele cu dizabilități
Această măsură nu reprezintă un privilegiu, ci un act de echitate socială și responsabilitate publică, care poate proteja cetățenii aflați deja într-o situație de vulnerabilitate accentuată. În absența unor politici naționale adecvate, decizia locală devine esențială pentru protejarea demnității și a drepturilor persoanelor cu dizabilități.
Facem apel la consilierii locali din România să demonstreze că administrația locală poate fi parte a soluției și un real sprijin pentru cetățenii cei mai vulnerabili.
În lipsa unei interdicții legale explicite, protejarea persoanelor cu dizabilități prin politici fiscale locale rămâne o chestiune de voință și responsabilitate locală.
01/01/2026
Vă dorim ca 2026 să fie un an bun și mai liniștit pentru toate persoanele autiste, pentru familiile noastre și pentru noi toți.
Sperăm să fim mai vizibili ca comunitate, ca vocile noastre să fie auzite și ascultate de autoritățile centrale și locale, iar societatea românească să devină mai atentă și mai deschisă față de nevoile copiilor noștri, astfel încât viața lor să fie mai bună și mai demnă.
Pentru că nu am apucat încă să vă vorbim despre ultimul nostru demers de advocacy, o facem acum, la început de an. Poate astfel vom reuși să vă menținem speranțele pentru mai bine și în 2026, la un nivel cât mai bun.
Am încheiat, așadar, anul 2025 cu un demers de advocacy gândit pentru viitorul copiilor voștri.
În luna decembrie, AUTISM ROMÂNIA a transmis o petiție către ANPDPD, prin care am cerut includerea formării reale și aprofundate în autism și tulburări de neurodezvoltare pentru profesioniștii care lucrează cu persoane autiste – în servicii sociale, în comunitate, la domiciliu și în centre, instituția fiind singura care poate aplica la apelului 7.8 – PoIDS -un program public de finanțare pentru formarea profesioniștilor din serviciile sociale.
Această formare este esențială pentru toți profesioniștii care lucrează cu persoane autiste – în servicii sociale, în comunitate, la domiciliu, în centre de zi și rezidențiale, precum și pentru managerii și responsabilii de caz.
AUTISM ROMÂNIA susține acest lucru încă de la înființare, iar motivul este simplu și evident: nu pot exista servicii de calitate pentru copiii noștri dacă profesioniștii care evaluează, decid și oferă sprijin nu înțeleg ce este autismul.
Am cerut formare în autism, nu în terapii sau într-o terapie anume.
Doar printr-o formare solidă în autism, în toată complexitatea sa – inclusiv în cele mai recente perspective și cunoștințe din domeniu – profesioniștii pot avea capacitatea de a vedea și înțelege cu adevărat persoana autistă, nevoile acesteia și de a construi, împreună cu persoana, familia și alți specialiști, soluții de sprijin adecvate și benefice pe termen lung.
Facem acest demers pentru ca prezentul și viitorul persoanelor autiste să nu depindă de noroc, ci de servicii publice și private în care lucrează oameni competenți, umani și respectuoși.
ANPDPD ne-a răspuns oficial că proiectul aferent se află în faza de elaborare, structura acestuia fiind în curs de definitivare, și că propunerile noastre vor fi avute în vedere în etapele următoare, urmând ca, în faza de implementare, să fie organizate consultări cu organizațiile neguvernamentale de profil, pentru valorificarea expertizei societății civile. Vom fi prezenți la aceste consultări și vom susține ceea ce am făcut dintotdeauna: formarea profesioniștilor din sistemele de sănătate, educație, social în AUTISM.
Continuam și în 2026.
Vă mulțumim că am fost împreună în acest an. Împreună am mai făcut câțiva pași spre o lume, sperăm noi, mai bună pentru copiii noștri, mai adaptată nevoilor lor, mai incluzivă.
Vă dorim să aveți sărbători liniștite și un an nou bun, din care să nu lipsească speranța!
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Contact the organization
Telephone
Address
Strada Fluviului Nr. 28, Sector 1
Bucharest