Eu sunt Manouk, nepotul șturlubatic.
Dar ce caut eu aici și de ce vă spun vouă cine sunt?
…Păi, să vă povestesc.
Totul a început în urmă cu câțiva ani, într-o zi de sâmbătă (mi-o amintesc aievea), când îi însoțeam pe-ai mei la cumpărături. Eu nu mă despărțeam niciodată de ursulețul meu de pluș; până în ziua aceea, când nu știu cm s-a întâmplat că, odată ajuns acasă, m-am trezit fără el.
L-am tot căutat, ne-am întors la magazin și am întrebat de el, însă în zadar, pentru că ursulețul meu maro nu a mai fost de găsit.
Au urmat zile de tristețe pentru mine. Ceva din universul meu se prăbușise în sâmbăta aia pentru că eu cu ursulețul împărțeam totul: mâncam, ne jucam, dormeam împreună și ne împărtășeam unul altuia cele mai ascunse vise.
Zilele au trecut greu, până într-o dimineață când bunica m-a trezit cu vocea ei caldă și mi-a spus că are o surpriză pentru mine. Eram obișnuit cu bunătatea bunicii însă de data aceasta chiar nu bănuiam ce ar putea fi. Când – ta-dam – apare cu un ursuleț în brațe. Era diferit de prietenul pierdut, însă atât de frumos. Mi-a spus că l-a tricotat cu toată dragostea și priceperea pentru mine. Deși a lucrat de mână până târziu în noapte câteva zile, cu materiale special alese, mi-a spus că nu dorește să-l înlocuiască pe prietenul pierdut, dar speră să-l îndrăgesc și pe acesta.
Și așa a fost. În scurt timp a devenit jucăria mea preferată și mi-a bucurat anii copilăriei.
Ajuns în studenție, am creat acest spațiu virtual pentru bunica mea. Aici e locul de exprimare a dragostei bunicii pentru copii, împletită cu pasiunea pentru un meșteșug străvechi – lucrul de mână.
Vă așteptăm pe toți, dragi copii, să ducem povestea mai departe!
