PES activists Romania

PES activists Romania

Share

PES activists România - peste 10.000 de militanți români interesați de politica și dezbaterile europene.

PES activists Romania este o structura membra a retelei europene de activisti ai Partidului Socialistilor Europeni compusa din membrii si simpatizantii partidelor de stanga din Europa interesati sa actioneze la cel de-al patrulea nivel al democratiei, nivelul european. In prezent in Romania sunt peste 10.000 de membrii PES activists inregistrati in timp ce la nivel european exista peste 60000 de activisti PES in aproape toate statele membre ale Uniunii Europene.

Photos from PES activists Romania's post 20/09/2026

Victor Negrescu : România are toate atuurile pentru a deveni un loc în care producem, inovăm și dezvoltăm soluții pentru întreaga Europă.

Pentru asta, în Parlamentul European, sunt implicat activ în negocierile privind bugetul și programele europene pentru ca România să atragă mai multe investiții, companiile românești să aibă acces la finanțare, iar mai multe proiecte europene în industrie, tehnologie și inovare să fie dezvoltate în țara noastră.

Am transmis acest mesaj la Gala dedicată celor 30 de ani ai CCIFER în România, una dintre cele mai importante comunități de afaceri din țara noastră, cu care am colaborat la organizarea de misiuni economice și acțiuni de împădurire în mai multe zone din România.

Prezența economică franceză înseamnă astăzi aproximativ 4.200 de companii, 125.000 de locuri de muncă directe și investiții de circa 13 miliarde de euro în România. Dincolo de cifre, aceste investiții înseamnă fabrici, furnizori români, specialiști formați, tehnologii și comunități care s-au dezvoltat.

Următorul pas trebuie să fie și mai ambițios: mai multe proiecte comune în industrie, energie, apărare și inteligență artificială, mai multe IMM-uri românești integrate în lanțurile europene și mai multe oportunități pentru tineri, inclusiv în comunitățile mai mici.

Dacă primii 30 de ani au fost despre integrarea României în economia europeană, următorii 30 trebuie să fie despre contribuția României la construirea economiei europene a viitorului. România poate și trebuie să fie nu doar beneficiar de investiții, ci furnizor de soluții, competențe și inovație.

CCIFER

19/09/2026

Victor Negrescu : În prea multe comunități din România, accesul la un medic este extrem de dificil și presupune parcurgerea a zeci de kilometri pentru o simplă consultație.

Despre această realitate am vorbit în plenul Parlamentului European și despre soluțiile concrete: mai mulți medici și asistenți, condiții de lucru mai bune și stimulente pentru cei care aleg să lucreze acolo unde este cea mai mare nevoie.

18/09/2026

Victor Negrescu : Încep deja justificările PNL-USR pentru un eventual eșec. Ni se spune că această nominalizare face parte dintr-un plan machiavelic. Că ei sunt victime deși sunt la guvernare și au primit nominalizarea solicitată. În același timp, Ilie Bolojan spune că a aflat despre nominalizare cu aproximativ 30 de minute înainte de anunț, deși este normal ca omul lui să îl anunțe.

Ni se spune că propunerea lor a fost mereu una serioasă, dar abia acum se apucă de treabă, deși sunt deja la guvernare. Ne spun nonșalant că vor căuta să înțeleagă realitatea, deși tot ei sunt la guvernare. Ceea ce ridică o întrebare simplă: dacă abia acum caută să înțeleagă realitatea și să se uite la datele economice, ce au făcut până acum la guvernare?

Sper ca toate acestea să nu devină, peste câteva zile, explicații pentru lipsa unei majorități sau pentru un nou blocaj politic. Dar, dincolo de politicieni, funcții și jocurile politice, adevărata discuție trebuie să fie despre economie și despre problemele românilor.

Pentru noi, prioritățile sunt clare. Trebuie să relansăm economia. Să protejăm locurile de muncă și puterea de cumpărare. Să sprijinim firmele românești și IMM-urile. Să deblocăm investițiile și fondurile europene. Să oferim predictibilitate fiscală și să oprim creșterea taxelor pusă în cârca celor care muncesc și produc.

Avem nevoie de investiții serioase în educație și sănătate, de sprijin pentru comunitățile locale și de un plan clar pentru absorbția banilor europeni și pentru viitorul buget european.

România a pierdut deja prea mult timp. Aici au eșuat Ilie Bolojan și partidele de dreapta PNL-USR. De aceea, guvernul Bolojan a căzut în Parlament și peste 70% dintre români resping guvernarea sa.

Nu avem nevoie de justificări pregătite pentru un eventual eșec. Avem nevoie de soluții, responsabilitate și un plan economic care să funcționeze pentru români.

De aceea, în mesajele publice oficiale ale Partidului Social Democrat s-a comunicat foarte clar că vom analiza situația și programul care va fi propus. Poate că nu ar strica nici ca Siegfried Mureșan să vină la sediul PSD din Kiseleff. Sau, poate și mai bine, într-o localitate mai mică, pentru a cunoaște România reală. Poate vine și cu demisia din Parlamentul European unde a fost ales pe listă cu PSD, pentru a arăta că este serios. Aşa cm am făcut şi eu în 2017.

Să admită că agresivitatea sa față de social-democrați a fost greșită și puerilă și apoi să discutăm serios. Despre România. Despre economie. Despre relansarea investițiilor și protejarea nivelului de trai al românilor. Pentru că despre asta ar trebui să fie, de fapt, toată această discuție.

17/09/2026

Victor Negrescu : Este ușor să refuzi dialogul atunci când nu ai responsabilitatea de a construi nimic. Este mult mai greu atunci când trebuie să aduni o majoritate, să găsești soluții și să îți asumi guvernarea. O desemnare pentru funcția de prim-ministru transformă discursurile politice în teste de realitate.

Ieri, Siegfried Mureșan refuza orice dialog cu Partidul Social Democrat și compara propunerea noastră de a găsi o soluție pentru România cu agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

Acum a fost desemnat prim-ministru și descoperă o realitate simplă: în democrație ai nevoie de voturi.

PSD este cea mai mare forță din Parlament. Cum domnia sa refuză din start orice dialog cu noi, premierul desemnat ar trebui să explice foarte clar de unde intenționează să obțină majoritatea necesară.

Va cere voturile AUR? Sau va descoperi, după desemnare, că dialogul cu PSD nu mai seamănă chiar atât de mult cu invadarea Ucrainei?

Există însă și o altă întrebare. Dacă această candidatură era atât de serioasă și atât de bine pregătită, de ce a avut nevoie de timp de gândire atunci când președintele i-a propus efectiv să devină prim-ministru?

Poate pentru că este mult mai simplu să fii candidat la funcția de premier decât să îți asumi responsabilitatea de a guverna.

La Bruxelles știm foarte bine că politica înseamnă negociere, compromis și construirea unor majorități. Nu poți cere dialog în Europa și să îl consideri inacceptabil la București.

România a pierdut deja prea mult timp. Politicianul PNL are acum zece zile să demonstreze dacă nominalizarea sa a fost o soluție reală pentru România sau doar următoarea etapă a unui joc politic și electoral care durează de prea multe luni.

17/09/2026
17/09/2026

Victor Negrescu : 🇪🇺🇨🇦 Am avut astăzi un scurt schimb de opinii cu premierul Canadei, Mark Carney, prezent în plenul Parlamentului European. Apropierea dintre Uniunea Europeană și Canada este importantă și pentru România.

Canada găzduiește o comunitate românească importantă, avem relații economice în creștere, iar cooperarea în domeniul securității este deja o realitate. Canada este, de altfel, primul stat din afara Europei care participă la instrumentul european SAFE pentru investiții comune în apărare.

Ideea unui statut de membru asociat al Uniunii Europene poate duce această relație la un alt nivel: mai multe investiții, o mobilitate mai ușoară, recunoașterea diplomelor, cooperare tehnologică și industrială, dar și o coordonare mult mai strânsă în materie de securitate.

Am susținut încă de ieri că acest nou model poate deschide calea și pentru colaborări similare cu alte state apropiate de Europa.

Este important însă ca lucrurile să fie foarte clare: apropierea de Canada nu este îndreptată împotriva Statelor Unite și nu trebuie să slăbească relația transatlantică. Dimpotrivă. Relația cu SUA rămâne esențială pentru securitatea Europei și a României.

Dar lumea se schimbă. Statele Unite își concentrează tot mai mult atenția și resursele asupra altor regiuni strategice, inclusiv Asia și Orientul Mijlociu. Europa trebuie, în consecință, să își asume mai multă responsabilitate pentru propria securitate și să își construiască noi parteneriate și garanții alături de state care împărtășesc aceleași valori și interese.

În acest context, propunerea unui „Articol 4 european”, care să permită statelor membre să se reunească rapid și să coordoneze un răspuns european în fața amenințărilor la adresa securității, este o direcție utilă. Nu pentru a înlocui NATO, ci pentru a face Europa mai capabilă să acționeze și să contribuie mai mult la propria apărare.

Pentru România, aflată pe flancul estic al Uniunii și al NATO, mai multe garanții de securitate și mai mulți parteneri credibili înseamnă mai multă siguranță. Parteneriatul cu Canada poate fi o etapă importantă în construirea unei Europe mai puternice, într-o relație transatlantică adaptată noilor realități.

16/09/2026

Victor Negrescu : Cred că dezbaterea publică de astăzi lămurește definitiv cine este constructiv și cine nu.

În ultimele săptămâni ni s-a spus în mod repetat că este nevoie de dialog, responsabilitate și compromis. Că blocajul trebuie depășit și că este nevoie de o soluție pentru România. Chiar liderii PNL, USR și Ilie Bolojan vorbeau despre disponibilitatea de a discuta pentru găsirea unei formule de deblocare.

Am propus public o resetare politică pornind de la actualul climat economic și social, transparentă, fără negocieri ascunse. Să votăm un guvern pentru România pentru a salva economia României, deși un executiv comun este imposibil. Totul a fost în linia mandatului dat de conducerea PSD. Răspunsul? Nu doar un refuz, ci comparația PSD cu Rusia care invadează Ucraina. Singurul lucru real este că PNL a fost cel care i-a agresat pe români prin tăierile făcute, creșterea taxelor și atitudinea arogantă.

Cred că prin demersul meu am demonstrat ceva important: problema nu este lipsa unei soluții. Problema este lipsa voinței din partea PNL de a construi una. Mai ales că, în paralel, aflăm că ușa colaborării cu AUR nu mai pare atât de închisă pentru PNL.

Așa că toate mesajele din ultimele săptămâni ale lui Ilie Bolojan despre disponibilitate, dialog și atitudine constructivă cad în fața acestui răspuns. România are nevoie de un guvern și de stabilitate, nu de orgolii și crize prelungite la nesfârșit.

În timp ce unii alimentează criza sau se preocupă cu intoxicări, eu prefer să continui să mă ocup de susținerea intereselor României la nivel european.

Europa nu poate face mai mult cu mai puțini bani. România nu își permite tăierea fondurilor europene. Acesta a fost mesajul meu astăzi, în cadrul dezbaterii din Parlamentul European privind Starea Uniunii.

Președinta Comisiei Europene a prezentat multe obiective importante: o Europă mai sigură, mai competitivă, mai independentă, capabilă să investească în apărare, industrie, inteligență artificială și protejarea cetățenilor.

Dar toate acestea costă. Iar dacă vrem ca Europa să livreze, trebuie să îi oferim și mijloacele necesare.

Nu putem cere Uniunii Europene să concureze cu alții, să își protejeze frontierele, să investească în securitate și să sprijine Ucraina, iar în același timp să reducem bugetul european. Și nu putem construi o Europă mai puternică lăsând în urmă regiuni sau oameni.

În discursul privind Starea Uniunii am auzit mult despre competitivitate, securitate și investiții. Am auzit însă prea puțin despre reducerea decalajelor dintre regiuni și despre cm protejăm coeziunea în viitorul buget european. Prea puțin despre investițiile de care au nevoie școlile, universitățile și sistemele de sănătate. Și prea puțin despre cm finanțăm concret toate noile priorități europene.

Pentru România, aceste lucruri contează enorm.
La fel de important este faptul că Europa trebuie să înțeleagă mai bine realitatea statelor din Est. Securitatea Europei începe și aici. România și regiunea Mării Negre trebuie să fie parte clară a răspunsului european la noile amenințări.

Am spus astăzi un lucru simplu: viitorul unui copil nu trebuie să depindă de codul poștal al locului în care s-a născut.

De aceea voi continua să susțin un buget european mai puternic, care investește în oameni, în locuri de muncă mai bune, educație și sănătate, protejează agricultura și dezvoltarea regională și răspunde realităților de securitate din Est.

Europa are nevoie de ambiție. Dar ambiția fără resurse rămâne doar o promisiune. Dacă vrem ca Europa să livreze, trebuie să îi oferim mijloacele pentru a acționa.

15/09/2026

Victor Negrescu : Felicitări social-democraților suedezi pentru victoria obținută în alegeri! 🌹

Un scor de 28% este un rezultat important pentru întreaga stângă europeană, mai ales că locul al doilea a obținut sub 20%, iar extremiștii au pierdut multe mandate. Într-o perioadă în care ni se spune aproape zilnic că ascensiunea extremei drepte este inevitabilă, Suedia demonstrează că alegerile pot fi câștigate și altfel, chiar dacă, evident, nu este ușor, mai ales când dreapta se aliază cu extremiștii.

Social-democrații au câștigat rămânând principala alternativă la această formulă politică și vorbind despre problemele concrete ale oamenilor, deși s-au lovit de multă dezinformare și de o rețea despre care presa a demonstrat că este apropiată de Federația Rusă.

Este o lecție relevantă pentru întreaga Europă și pentru România: extrema dreaptă nu trebuie copiată pentru a fi învinsă. Trebuie combătută democratic, prin soluții credibile și o alternativă politică puternică, apropiată de oameni. Urmează negocieri lungi și intense pentru formarea viitorului guvern, iar fiecare mandat obținut de aliații politici va conta.

Felicitări, Magdalena Andersson! 🌹🇪🇺

Photos from PES activists Romania's post 14/09/2026

Victor Negrescu : Astăzi începe prima sesiune plenară a Parlamentului European de după vacanță. Pentru mine, acest lucru înseamnă mai puține vorbe despre intenții și mai multă muncă pentru rezultate concrete.

Am 7 priorități pentru lunile următoare:

🇷🇴 1. Mai mulți bani europeni pentru România.
Intrăm în etapa decisivă a negocierilor pentru viitorul buget european. Voi apăra fondurile pentru coeziune și agricultură, investițiile locale și regionale și voi continua să lucrez pentru ca România să valorifice cât mai bine resursele europene pe care le are la dispoziție.

🎓 2. Educația, competențele și tinerii, în centrul investițiilor europene.
Voi continua demersurile pentru mai multe fonduri pentru educație, un Erasmus+ mult mai puternic, sprijinirea burselor sociale și pregătirea tinerilor pentru transformările aduse de inteligența artificială. Europa nu poate fi competitivă dacă nu investește în oameni.

🏥 3. Sănătate accesibilă, inclusiv acolo unde serviciile lipsesc.
Mai multe resurse europene pentru sănătate, medicina de familie și rurală, spitale și personal medical, prevenție, sănătatea mintală a copiilor și tinerilor și acces mai bun la tratamente și expertiză în întreaga Europă.

💻 4. O economie europeană mai competitivă, cu România parte din schimbare.
Inteligența artificială, digitalizarea și noile tehnologii trebuie să creeze locuri de muncă și oportunități și în România. Voi susține IMM-urile, inovarea, reducerea birocrației și accesul companiilor românești la marile proiecte și investiții europene.

🇪🇺 5. Un Parlament European mai eficient, transparent și apropiat de cetățeni.
Ca vicepreședinte al Parlamentului European, voi continua să lucrez pentru o instituție mai modernă, mai transparentă și mai capabilă să răspundă schimbărilor care se produc în jurul nostru. Europa trebuie să demonstreze prin rezultate că poate proteja democrația și poate îmbunătăți concret viața oamenilor.

🤝 6. Să ajutăm mai mulți oameni, nu doar să vorbim despre solidaritate.
Împreună cu colegii din PES activists România, vreau să extindem campaniile noastre sociale și să ajungem la mai mulți copii, familii și oameni care au nevoie de sprijin. Politica trebuie să însemne și implicare directă în comunitate.

🇷🇴 7. Să promovăm mai mult ceea ce se produce bine în România.
Voi continua să promovez produsele locale, antreprenorii și companiile românești. Cred în patriotismul economic făcut inteligent: să cumpărăm, să promovăm și să ajutăm produsele românești să ajungă pe mai multe piețe europene.

Sunt obiective ambițioase. Dar prefer să îmi asum obiective clare, după care să pot fi evaluat.

La finalul acestui an parlamentar, vreau să putem măsura rezultatele, nu să numărăm discursurile.

13/09/2026

Victor Negrescu : Mănăstirea Râmeț. Istorie, națiune și identitate.

Want your organization to be the top-listed Non Profit Organization in Bucharest?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Address


Bucharest