New Road Events

De la un muzeu mic la o idee mai mare

De aici a pornit o parte din drum.

La început, ideea a fost destul de simplă. Voiam să creez un cadru prin care Romanian Kitsch Museum să poată reveni într-o formă nouă, mai matură, mai sustenabilă și mai puțin dependentă de una sau două persoane.

Când am pornit proiectul, în 2017, zona muzeelor private și a experiențelor culturale independente era încă foarte puțin dezvoltată la noi. Nu era un drum foarte bătătorit și, sincer, nici interesul pentru obiectele tranziției, kitsch românesc, memorie materială recentă sau estetici populare privite cu umor și atenție nu era foarte vizibil.

Mă bucur că Romanian Kitsch Museum a deschis puțin o ușă. În timp, am văzut idei asemănătoare apărând în alte muzee, expoziții, evenimente sau chiar festivaluri. Nu o spun ca pe o revendicare, ci ca pe un semn bun. Uneori, un proiect mic poate să dea curaj și altora să se uite spre o zonă pe care înainte o ignorau.

Apoi mi-am dat seama că nu era vorba doar despre redeschiderea unui muzeu.

În ultimii ani, împreună cu partenerul meu, Cristian Lica, am dezvoltat mai multe idei de proiecte culturale. Unele au rămas în așteptare, altele au crescut între timp, iar la un moment dat s-au adunat într-o direcție mai mare. Nu mai erau proiecte separate, ci părți ale aceleiași preocupări: cm putem folosi cultura ca să înțelegem mai bine lumea în care trăim.

Așa am ajuns la Asociația Cadru Cultural și la Programul RE:Cultura.

Nu vreau să facem cultură de decor. Nu vreau să bifăm evenimente doar pentru că sună bine într-un raport sau într-o prezentare. Vreau să facem proiecte care spun ceva, explică ceva și lasă ceva în urmă.

RE:Cultura a pornit, de fapt, din câteva întrebări simple: ce este cultura? Este doar ceva frumos, expus, admirat, consumat? Sau poate fi și un mod prin care citim lucrurile din jurul nostru?

Pentru mine, cultura înseamnă și obiectele pe care le păstrăm, și imaginile pe care le vedem zilnic, și orașele prin care trecem, și felul în care ne raportăm la trecut, la libertate, la putere, la digital, la memorie.

De aici au apărut cele cinci direcții prin care vrem să lucrăm: obiecte, memorie, oraș, putere și ecran.

Un alt motiv important pentru care am simțit nevoia să merg mai departe a fost Muzeul Comunismului din România.

De mult timp mă gândesc la acest proiect. Mi se pare greu de înțeles cm România nu are încă un loc important, asumat și accesibil publicului larg, care să explice comunismul pe înțelesul oamenilor de azi.

Cred că lipsa unui astfel de loc se simte. Se simte în felul în care vorbim despre trecutul recent, în confuzia dintre fapte și mituri, în ușurința cu care un sistem violent ajunge uneori simplificat, cosmetizat sau idealizat. După mai bine de 30 de ani, mi se pare că încă avem prea puține spații în care comunismul să fie explicat clar, accesibil și complet.

Avem încă foarte multă confuzie în jurul trecutului recent. Avem nostalgie, fragmente de memorie, povești de familie, zvonuri, interpretări și foarte puțin context accesibil. Poate tocmai de aceea trecutul este atât de greșit înțeles.

Pentru mine, Muzeul Comunismului din România nu ar trebui să fie o experiență comodă. Ar trebui să fie sobră, tristă, apăsătoare, pentru că așa a fost și realitatea pe care o explică. Dar nu mi-l imaginez ca pe un muzeu rece, static, compus doar din obiecte expuse și panouri. Mi-l imaginez ca pe o experiență vie, atent construită, care poate vorbi publicului de azi fără să simplifice lucrurile.

Nu doar prin vitrine și texte lungi, ci prin reconstituiri, arhive, imagini, sunet, trasee și situații care îl fac pe vizitator să simtă, să înțeleagă și să plece de acolo măcar cu o întrebare.

Și cred că acest muzeu trebuie să explice fenomenul complet: de la instalarea comunismului și până la Revoluție, dar și ceea ce a urmat după. Pentru că trecutul recent nu se oprește brusc într-o zi din decembrie. Unele mecanisme, reflexe și personaje au continuat să influențeze România mult timp după aceea.

În multe țări din regiune există deja instituții puternice dedicate acestei memorii. Ungaria, Polonia, Cehia, Bulgaria, Lituania sau Estonia au construit, în forme diferite, spații care vorbesc despre dictatură, memorie, frică, propagandă și libertate. România încă nu are un proiect pe măsura acestei teme.

Nu cred că un muzeu rezolvă singur problema. Dar cred că poate deveni un loc important de clarificare.

Ca să fie relevant, un astfel de muzeu nu trebuie doar să existe. Contează enorm cm îl construiești, cm îl poziționezi, cm îl parcurge vizitatorul, cât de atent, creativ și contemporan este gândită experiența. Mă uit la instituții precum DDR Museum din Berlin, House of Terror din Budapesta sau POLIN Museum din Varșovia nu ca la modele de copiat, ci ca la exemple care arată că memoria poate fi spusă puternic, modern și accesibil, fără să fie simplificată.

Am încercat, la un moment dat, să duc această idee și în zona instituțională. Au existat deschideri, discuții, oameni care au ascultat și au înțeles potențialul proiectului. Dar nu a existat, cel puțin până acum, continuitatea de care un astfel de obiectiv are nevoie.

Asta nu m-a făcut să renunț. Dimpotrivă.

Cred că există în România destui oameni buni, creativi, serioși și pricepuți care ar putea contribui la o astfel de construcție. Inițiative private există deja și merită respectate, mai ales pentru că pornesc de multe ori din dorința sinceră de a face ceva util, fără sprijinul pe care asemenea proiecte l-ar merita.

Asociația Cadru Cultural apare, pentru mine, exact din această nevoie: să nu mai lăsăm ideile bune să stea izolate, fragile, dependente de o singură persoană sau de o singură finanțare.

Vreau să construim un cadru în care proiectele pot crește, pot atrage parteneri, pot deveni mai serioase, mai clare și mai durabile.

RE:Cultura este programul prin care încercăm să facem asta concret. Prin muzee, expoziții, arhive, platforme, ateliere, proiecte urbane și resurse educaționale. Nu toate deodată. Nu haotic. Ci pas cu pas, cu grijă și cu sens.

Nu știu încă dacă vom reuși să facem tot ce ne-am propus. Dar știu că merită încercat.

Și mai știu ceva: dacă tot construim ceva, vreau să fie ceva care rămâne.

Nu doar un eveniment, o imagine frumoasă sau o idee pusă într-un dosar.

Ci un cadru mai mare, în care cultura poate ajuta oamenii să înțeleagă mai clar ce văd, ce trăiesc, ce au moștenit și ce aleg să ducă mai departe.

Cultura | România în cifre

Ce se întâmplă când lectura începe să iasă din viața unei societăți?

Nu se pierde doar contactul cu literatura. Se pierd și nuanța, vocabularul, răbdarea și, treptat, capacitatea de a înțelege lucrurile în profunzime.

În România, relația cu lectura și cu locurile care o susțin pare tot mai fragilă. Barometrul de Consum Cultural indică niveluri ridicate de neparticipare la mersul la bibliotecă, iar datele INS arată că bibliotecile continuă să existe, dar nu mai sunt suficient de prezente în viața multora dintre noi. Asta nu spune doar că se citește mai puțin. Spune și că lectura nu mai ocupă locul pe care ar trebui să îl aibă într-o societate care vrea să gândească mai limpede și mai profund.

Astăzi, lectura nu mai trece doar prin biblioteci fizice și cărți tipărite, ci și prin ecrane, arhive digitale și forme noi de acces. Dar faptul că textele sunt mai aproape decât oricând nu înseamnă automat că și relația noastră cu lectura este mai puternică.

Programul RE:Cultura tratează lectura nu ca gest decorativ sau ca simplu obicei cultural, ci ca un instrument real de orientare. Cititul te ajută să vezi mai clar, să înțelegi mai bine contextul, să nu reacționezi doar impulsiv și să nu confunzi zgomotul cu sensul.

Poate că aici nu e vorba doar despre lectură, ci despre felul în care ne raportăm, ca societate, la atenție, sens și înțelegere.

https://ec.europa.eu/eurostat/web/products-eurostat-news/w/ddn-20240809-2
https://insse.ro/cms/sites/default/files/com_presa/com_pdf/activunitculart_23en.pdf

Paște fericit!

La multi ani! 🌷🎉❤

SERIA: TripAdvisor: Republica Populară România
Episodul 4: Customer Support: Televiziunea Română - ⭐⭐☆☆☆ (2/5)

Ai auzit varianta: "nu era atâta manipulare ca azi”?
Perfect. Atunci nu era atâta. Era aproape doar aia, doar că în porții mici, ca să nu te obosească.

Bine ai venit la TVR - Customer Support pentru realitate, unde realitatea se repară prin:
tăcere + aplauze + un singur canal.

Ce promite nostalgia

- era mai liniște
- nu stăteam toată ziua pe telefon
- ne uitam toți la aceleași lucruri
- era informare, dom’le, nu zgomot

Ce primeai în realitate (planul Standard)

- program redus drastic: în 1985 se ajunge la celebrul "două ore pe zi” (menționat în articole despre istoria televiziunii în România)
https://www.digi24.ro/fara-categorie/istoria-televiziunii-in-romania-de-la-doua-ore-de-program-pe-zi-la-750-de-canale-cu-program-non-stop-340597
- surse academice notează despre istoria televiziunii, pentru mijlocul anilor ’80, transmisie limitată la aprox. 2 ore în timpul săptămânii
https://www.lboro.ac.uk/subjects/communication-media/research/research-projects/screening-socialism/television-histories/tv-in-romania/
- iar controlul informației nu era un zvon, ci un mecanism: există materiale despre secretomanie și controlul informațiilor în România socialistă (context util pentru cm funcționa comunicarea oficială)

Pe scurt: nu aveai multă manipulare. Aveai puțină televiziune și multă direcție.

Bonus content (inclus în abonament)

- îți antrenezi abilitatea de a citi printre rânduri (sport național)
- descoperi conceptul de breaking news fără știre: "conducerea a vizitat…”
- ai detox digital fără aplicații: pur și simplu nu ai ce să vezi

DATE RECI (fără telecomandă)

În 1985, programul TV a fost redus drastic (celebrele două ore pe zi). În paralel, televiziunea funcționa ca instrument de propagandă, iar controlul informației era parte din mecanismul regimului.

Recomandat pentru

- cei care vor detox digital prin metode tradiționale: nu ai ce să vezi
- fanii serialelor în care fiecare episod are același rezumat
- iubitorii de minimalism media: un canal, o idee, o direcție

Întrebare pentru comentarii

Dacă TVR-ul de atunci ar fi avut buton de feedback, ce ai apăsa:
"Se repetă”, "Nu funcționează” sau "Vreau realitatea completă”?

Hai să dăm mână cu mână, cei cu inima română, sărbătoarea să unească toată suflarea românească.
La mulți ani România! 🇷🇴

La mulți ani! Sper ca anul 2025 să fie plin de momente memorabile și bucurii nesfârșite!

Îți doresc un Crăciun de poveste, în care fiecare clipă să fie un dar, iar fiecare zâmbet să fie o bucurie. Să te înconjori de oameni dragi, de râsete și de iubire, iar spiritul sărbătorilor să te însoțească în toate zilele care urmează!”