Biserica Profides

Biserica Profides

Share

Profides (PRO FIDES) înseamna "pentru credință". Pentru toate acestea știu că este doar meritul lui Dumnezeu, pentru că El m-a susținut prin miracole.

Această biserică reprezintă o continuare a viziunii Profides, o Biserică care își dorește să fie o mână întinsă dinspre Dumnezeu spre oameni. Nu este o ambiție omenească, ci este o chemare divină, al cărei scop îl vedem adesea prin mărturiile celor care vin la întâlnirile noastre și găsesc ceea ce căutau, ceea ce lumea nu le poate oferi, vindecare sufletească, cât și trupească, și un țel în viață, acela de a fi creștini autentici și de a fi siguri că dincolo ne așteaptă viața cu Cristos. Tony Berbece (păstor și fondator Profides - 2015):

"Inițial acest nume a fost creat pentru grupul muzical pe care visam să îl am încă pe când eram în liceu, iar inspirația mi-a venit având în față un dicționar latin-român.

În anul 2005, am înființat trupa Profides cu scopul de a răspândi credința în Dumnezeu și de a încuraja oamenii la o viață curată, prin versurile și muzica noastră.

Împreună cu echipa, am înregistrat 4 albume și un videoclip pentru piesa "Dragostea", care a câștigat Locul 1 la Festivalul Internațional de Film Creștin. Am absolvit între timp studiile în Teologie, iar pe lângă slujba de cântăreț, Dumnezeu mi-a încredințat și slujbele de predicator și de scriitor. Cu ajutorul Lui, am reușit să public 4 cărți: "Viața - un cântec de laudă", "Iubind și după binecuvântare", "Duhul Sfânt într-un pumn de țărână" și "Înțelepciunea poporului sfânt". De foarte multe ori am ajuns în situații critice din care nu vedeam scăparea, dar El mi-a dat mereu energie, inspirație și resurse. Fără El nu aș fi avut ce să povestesc, iar totul este spre Slava Lui și spre folosul altora.

În anul 2015, am înțeles că lucrarea Profides trebuie să treacă la un alt nivel. Astfel, am înființat o nouă biserica în București, Biserica Profides."

05/06/2026

❗️Așa se binecuvântează biblic copiii!

🇹🇩 Sărbătoare în pustie || Profides (Live Cover - TREZIREA NAȚIUNII - NAȚIONAL ARENA) 04/06/2026

❗️Oricât de greu ți-ar fi, oricât de mare ar fi necazul, oricât de multă durere ar fi în viața ta, fă din pustie o sărbătoare. Dumnezeu te poate ajuta și te poate înveseli chiar în mijlocul necazului. Lauda are puterea de a dărâma zidurile temniței tale. Ascultă și cântă acest cântec minunat! ❤️

🇹🇩 Sărbătoare în pustie || Profides (Live Cover - TREZIREA NAȚIUNII - NAȚIONAL ARENA) Cover după piesa originală: “Fiesta en el Desierto” - Montesanto...

El paralizat de patru ori, ea batuta cu bestialitate - Cum au infrant trauma || Marturie 03/06/2026

El paralizat de patru ori, ea batuta cu bestialitate - Cum au infrant trauma || Marturie Enjoy the videos and music you love, upload original content, and share it all with friends, family, and the world on YouTube.

03/06/2026

❗️Duhul Sfânt se primește ca să-i fii mărturie unui singur nume, Isus Hristos, restul este idolatrie!

01/06/2026

Acest conținut îți poate schimba viața radical, te poate elibera, despovăra, te poate face un om bun și te poate conduce la salvarea prin Hristos, acordă timp și interes pentru acest program!

Want your place of worship to be the top-listed Place Of Worship in Bucharest?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Address


Pavilion C3, Romexpo
Bucharest

Opening Hours

Tuesday 19:00 - 21:30
Wednesday 19:00 - 21:00
Sunday 10:00 - 13:00