Invictus Romania
Invictus România este un grup de oameni capabili să facă diferența, să schimbe, să motiveze și să inspire.
Invictus România este un proiect de educație și de voluntariat.
21/09/2026
🇷🇴 Comunitățile Invictus sunt pregătite să dea startul celui mai amplu eveniment de voluntariat din România dedicat promovării valorilor naționale și omagierii eroilor neamului românesc.
Timp de 25 de zile, voluntarii vor purta cele trei ștafete, reprezentând culorile Drapelului Național, din comunitate în comunitate, cu opriri la monumentele și cimitirele eroilor.
Așteptarea noastră este simplă: România să le fie alături. Să îi întâmpine, să alerge sau să pedaleze împreună cu ei și să ducă mai departe, de la o generație la alta, respectul pentru cei care au servit și s-au jertfit pentru țară.
Drumul început la București pe 1 octombrie se va încheia pe 25 octombrie – Ziua Armatei României, la Carei, loc cu o puternică semnificație pentru eliberarea teritoriului național în 1944. Acolo, cele trei ștafete se vor reuni, iar Drapelul României va fi depus la Monumentul Ostașului Român, în memoria eroilor noștri.
25 de zile. Trei trasee. O singură misiune: ROMÂNIA. 🇷🇴
Onorăm eroii. Promovăm valorile naționale. Împreună suntem mai puternici!
18/09/2026
A fost o joi frumoasă, cu vreme bună, zâmbete și multă energie. 🇷🇴💛🖤
În fiecare comunitate, voluntarii Invictus au adunat oameni în jurul unui lucru simplu: bucuria de a ne întâlni, de a face mișcare și de a fi împreună.
Și poate tocmai asta ne place cel mai mult la Aleargă cu Invictus Joi: din locuri diferite, oameni frumoși fac parte din aceeași poveste.
Mulțumim tuturor! Ne revedem joia viitoare. 🤗
🇹🇩
17/09/2026
Mureșul nu lipsește de la apel! 🇷🇴💛🖤
Joia e deja în mișcare, iar echipa Invictus din Mureș ține ritmul.
Go Invictus! 🏃♂️🏃♀️
17/09/2026
Salutul de joi vine de la Deva! 🇷🇴💛🖤
Voluntarii Invictus sunt la datorie și săptămâna aceasta, cu aceeași energie și poftă de mișcare.
Go Invictus, Deva! 🏃♂️🏃♀️
🇹🇩
17/09/2026
Echipa frumoasă de la Slatina intră și ea în ritmul de joi! 🏃♀️🏃♂️💛🖤
Cu energie, voie bună și chef de mișcare, voluntarii Invictus duc mai departe tradiția Aleargă cu Invictus Joi.
Go Invictus, Slatina! 🇷🇴
17/09/2026
24 DE ORE. PENTRU O CAUZĂ CARE CONTEAZĂ. 💙
Voluntarii Invictus au fost prezenți și anul acesta la Autism 24H, ultramaratonul caritabil desfășurat pe plaja din Mamaia.
Timp de 24 de ore, participanții au alergat pentru copiii și tinerii cu autism și pentru proiectele care le oferă sprijin, terapie și șansa la o viață mai bună.
Ne bucurăm să fim din nou alături de oameni care aleg să transforme efortul în sprijin pentru ceilalți pentru că, indiferent de cauza pentru care pornim la drum, un lucru rămâne același:
ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI!
Felicitări voluntarilor Invictus și tuturor celor care au făcut parte din Autism 24H! 💛🖤🇷🇴
17/09/2026
Dacă e joi, e Aleargă cu Invictus Joi! 🏃♂️🇷🇴
Buzăul și Feteștiul au tăiat panglica primii și au dat startul unei noi ediții. 💛🖤
Cine urmează? 😄
Go Invictus!
16/09/2026
🇷🇴 ȘTAFETA VETERANILOR – EDIȚIA A XIII-A | TRASEELE 2026
💙💛❤️ Trei trasee. 25 de zile. O singură misiune: ROMÂNIA. 🇷🇴
A
În perioada 1–25 octombrie 2026, Ștafeta Veteranilor va străbate din nou România pe cele trei trasee simbolice – Albastru, Galben și Roșu.
Din București și până la Carei, voluntarii vor purta ștafeta în alergare sau pe bicicletă, din localitate în localitate, cu opriri la monumentele eroilor și în comunitățile întâlnite pe traseu.
📍 În imagine găsiți calendarul și localitățile de plecare pentru fiecare zi, astfel încât să puteți identifica ușor momentul în care Ștafeta ajunge în zona voastră.
🏃♀️🚴 Vrei să ni te alături?
Nu trebuie să parcurgi un traseu întreg. Poți alerga sau pedala alături de noi pe porțiunea potrivită pentru tine.
👉 Înscrieri:
https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSeylDAqmmy5_W8R2JwE9YsRuNLwSiYldXFbZXhnKYxsDNktng/viewform?usp=publish-editor
Onorăm eroii. Promovăm valorile naționale. Împreună suntem mai puternici! 🇷🇴
16/09/2026
🏃♂️🇷🇴 În curând, Bucharest MARATHON!
Militarii răniți și voluntarii Invictus România vor fi și anul acesta la startul uneia dintre cele mai cunoscute competiții de alergare din București.
📅 10–11 octombrie 2026
📍 București
Alergăm, ne antrenăm și ne bucurăm de atmosfera unui eveniment care aduce împreună mii de pasionați de sport.
Programul complet:
https://bucharest-marathon.com/program-eveniment-bucharest-marathon/
Ne vedem la start! 🇷🇴
14/09/2026
Spiritul Invictus aleargă și la Baia Mare! 💛🖤
Voluntarii Invictus au fost prezenți la Baia Mare Half Marathon, într-o nouă zi în care sportul a adus împreună oameni, energie și dorința de a face bine.
La cea de-a VI-a ediție, străzile din Baia Mare s-au umplut de alergători, de la cei mici până la sportivi experimentați, într-un eveniment în care și incluziunea a avut un loc important.
Voluntarii noștri au fost acolo, ducând mai departe mesajul în care credem de aproape 10 ani:
Sportul unește. Comunitatea dă putere. ÎMPREUNĂ suntem mai puternici! 🇷🇴
Felicitări, voluntarilor Invictus din Baia Mare dar și celor din împrejurimi! 👏💛🖤
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Contact the business
Website
Address
Bucharest